\r\n
În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului, pentru că acolo, o dată pe an, se pogora îngerul Domnului şi tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Începătorului de cete îngereşti.
\r\n
\r\n
Arta este ceea ce a înțeles omul din despărțirea sa de Dumnezeu. Ea este drama despărțirii și a însingurării noastre. Însingurarea este tema centrală în artă, și în afară de asta arta nici nu poate fi concepută. Însingurarea însă este moarte. Eminescu surprinde genial genetica artei. “Nu credeam să învăț a muri vreodată, veșnic tînar, înfășurat în manta-mi, fruntea mea înălțam visător la steaua singurătății”. Iată strigătul, dar si scâncetul, lui Adam celui proaspăt căzut: “Nu credeam să învăț a muri vreodată!”.
\r\n
\r\n
„Cercetări recente efectuate la licee şi universităţi au arătat că performanţele şcolare ale elevilor şi studenţilor pot scădea din cauza folosirii excesive a Internetului. […] A fost efectuat un studiu asupra a 572 de studenţi de la una dintre marile universităţi publice.
\r\n
\r\n
Cuvântările de mai jos ale Maicii Marina Lupău au fost ţinute la Arad şi la Mănăstirea Morisena, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca.
\r\n
\r\n
În 1965 m-am dus la Părintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregătea pentru preoţie. A zis Părintele către el – eu eram numai diacon – : „Mă, o să ajungi preot, să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească”. Cred că Părintele i-a spus lui ca să aud eu. Nu vă puteţi închipui de câte ori m-am gândit eu la cuvintele acestea: să ai înţelegere faţă de neputinţa omenească.
\r\n
\r\n
A nu ne apropia de Dumnezeu cu nădejdea că El întinde, de pe Cruce, braţele Sale părinteşti către noi pentru a ne îmbrăţişa şi a lua povara noastră asupra Sa e totuna cu a spune: „Nu-Ţi dau, Doamne, păcatele mele!”. Într-un fel, facem din aceste păcate „comoara noastră ascunsă” şi locul de care se lipeşte inima noastră (cf. Matei 6, 21), o inimă ce nu-şi poate afla, astfel, pacea şi bucuria după care tânjeşte.
\r\n
\r\n
Să avem iubire, blândeţe, pace. Astfel îl ajutăm pe semenul nostru, atunci când este stăpânit de rău. Exemplul străluceşte tainic, nu numai când celălalt este prezent, ci şi când lipseşte. Să ne luptăm să răspândim buna noastră dispoziţie. Chiar şi atunci când spunem cuvinte despre viaţa celuilalt, pe care n-o încuviinţăm, el îşi dă seama şi ne îndepărtăm astfel de dânsul. În vreme ce dacă suntem milostivi şi îl iertăm, îl influenţăm chiar dacă nu ne vede.
\r\n
\r\n
O femeie, mergând la o mănăstire, se plânse unui părinte îmbunătăţit de bărbatul ei, zicând:
\r\n
– Părinte, bărbatul meu este aşa de ursuz şi arţăgos, că nu mai pot să-l suport. Tot timpul ne certăm şi nu ştiu cum să fac ca să-l îndrept.
\r\n
\r\n
Suntem la început de an școlar. Adică un nou plan de lumină se deschide dinaintea noastră ca oameni ai catedrei. Alte generații de tineri se așază dinaintea atenției noastre pentru a crește împreună. Zilele acestea mi-a reținut lectura un volum interesant, coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, intitulat „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016, 314 p.). O lectură a pedagogiei copilăriei care naște în sufletul meu ecouri din Ion Creangă, cu „Amintirile” sale, sau din Edmondo de Amicis, cu al său „Cuore – inimă de copil”.
\r\n
\r\n
De ce un tânăr care crede este nevoit să meargă Duminica și în marile sărbători la biserică?
\r\n
Cu greu poți convinge un tânăr să încerce să simtă biserica ca pe casa sa. Să se vadă pe sine ca pe un membru al comunității care este Trupul lui Hristos. De obicei tinerii sunt membrii comunităților pe internet, în echipe care joacă jocuri electronice, în grupuri de tineri de aceeași vârstă.
\r\n
\r\n
O minune cutremurătoare săvârșită într-un spital
\r\n
Un oarecare copil a fost adus la urgența unui spital. După analizele făcute în grabă, medicul a hotărât următoarele, spunându-i totodata și copilului:
\r\n
– Îți voi deschide inima…
\r\n
Atunci copilul l-a întrerupt dintr-o data și i-a spus:
\r\n
– Înlăuntrul inimii mele Îl veți găsi pe Hristos.
\r\n
\r\n
“- R. Radulescu: Să mă lepăd de mine înseamnă să mă lepăd de ideea că eu sunt pe primul loc, eu sunt în centrul lumii, că eu sunt buricul pământului, cum se zice…
\r\n
\r\n
Adeseori vedem pe Sfântul Ioan Botezătorul zugrăvit pe icoane având aripi ca de înger şi în mâini ţinându-şi capul tăiat. Această înfăţişare vrea să ne aducă aminte de chipul îngeresc al vieţii sale şi de sfârşitul mucenicesc cu care şi-a încununat viaţa Sfântul Ioan.
\r\n
\r\n
Zis-a un bătrân kareot : „Astăzi în Sfântul Munte este lume multă, drumuri, lucruri moderne, ce nu existau mai demult. Pe atunci erau cărări și caldarâmuri, iar călugării mergeau pe jos acolo ori unde voiau să meargă. Cei care făceau rucodelie își cărau lucrul lor de mână cu spatele, pentru a-l duce la Karyes și a-l vinde.
\r\n
\r\n
Fără o pricină deosebită, să nu dormi mai mult de şapte ceasuri. Dimineaţa, de îndată ce te-ai trezit din somn, înalţă cugetul tău către Dumnezeu şi te închină cu evlavie, cugetând la Domnul lisus Hristos, Care a fost răstignit şi a murit pe Cruce pentru a noastră mântuire.
\r\n