Părintele Ioan Plămădeală – două decenii de slujire lui Dumnezeu

Plin de iubire faţă de oameni şi cu o bunătate sufletească de nedescris, Părintele Ioan Plămădeală are, uşa sufletului dar şi a Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Chişinău, deschisă pentru toţi cei care binevoiesc să-i păşească pragul.\r\nLa finele lunii ianuarie (27 ianuarie) se împlinesc 20 de ani de când a îmbrăcat haina preoţiei, iar de atunci cu o privire caldă, desprinsă, parcă, de pe chipul sfinţilor din icoane, ascultă durerea oamenilor şi îi îndeamnă să se roage Domnului pentru depăşirea tutror greutăţilor. În ajunul acestei sărbători am ținut neapărat sa-i facem o urare.

\r\n

Părinte Ioan, știm că degrabă veți sărbători frumoasa aniversare. Cu această ocazie vă felicităm și vă dorim multă sănătate, că-i mai bună decât toate, liniște sufletească și încă mulți ani de slujire preoțească.

\r\n

Vă mulțumesc și Domnul să vă aibă mereu în paza Lui.

\r\n

Părinte, când aţi hotărât să urmaţi această cale, să slujiţi Domnului?

\r\n

Dragostea faţă de Dumnezeu o port în suflet de când mă ţin minte, din zorii vieţii mele. Cred că mama mea, Dumnezeu să o odihnească, care cânta în corul bisericii din satul natal, a fost cea care mi-a altoit în suflet această dragoste faţă de Dumnezeu. Nu pot, însă, să nu-l menţionez aici şi pe teologul şi preotul din satul natal, Ioan Sochircă, care, la fel, a fost un bun îndrumător pentru mine. Însă, calea preoţiei am urmat-o mult mai tâtziu. După absolvirea şcolii din sat mi-am continuat studiile la Colegiul de Construcţie din Chişinău, apoi la Universitatea Tehnică, lucrând mulţi ani în domeniul construcţiilor. Haina preoţească am îmbrăcat-o, însă, ca urmare a unei întâmplări neobişnuite, a unui accident rutier în care am fost implicat şi din care am scăpat ca prin minune. Iar pentru a înțelege despre ce este vorba, am să vă povestesc în câteva rânduri această întâmplare care mi-a fost dat să o trăiesc și care pot să spun că mi-a schimbat radical viața. Mergând prin munți, întorcându-ne dintr-o vacanţă la mare, maşina în care mă aflam împreună cu toată familia mea, a căzut în gol, de la o înălţime de aproximativ 100 m. Era 12 iulie, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ploua foarte tare. În rezultatul accidentului, maşina a fost distrusă definitiv, iar noi nu am cu toţii vii. Atunci am înțeles că s-a produs o minune. Din acea clipă am început să privesc altfel la tot ce ne înconjoară, m-am ataşat de biserică. Am înțeles că Domnul mă cheamă să-I slujesc.\r\nAstfel, la vârsta de 38 de ani, în 1989 m-am înscris la Şcoala Duhovnicească din Căprina. Am urmat Seminarul Teologic din Odesa şi Academia Teologică din Chişinău. În anul 1991 am fost hirotonit în treapta de preot şi am dus ascultarea în câteva parohii: Cruzeşti, mun. Chișinău (1991-1993), Cimişeni, r. Criuleni (1993-1996) şi Dubăsarii Vechi (1996-1997). La Catedrala „Scimbarea la Faţă” am venit în anul 1997 şi de atunci tot aici mă găsiţi.

\r\n

Dar, iată trecând prin această experiență, de a sluji în biserici atât de la sat, cât și din capitală, cum credeți există vre-o diferenţă între viaţa unui preot de la țară şi cel de la oraş?

\r\n

Diferenţe există, însă acestea sunt de ordin secundar. Un preot de la sat este pus, deseori, în situaţia de a se deplasa prin glod, de exemplu, până la biserică, pe când cel de la oraş nu se confruntă cu acest discomfort. Preotul unei parohii din oraş, însă, trebuie să fie mult mai atent la orice cuvânt pe care îl rosteşte către credincioşi, deoarece oamenii din urbă sunt foarte diferiți și nu știi cum percep mesajul. Aș vrea, totuși, să menționez că slujbele sunt aceleași, indiferent de amplasarea geografică a bisericii. Şi asta e ceea ce contează, de fapt.

\r\n

Cum priviţi lucrurile, astăzi, de la înălţimea anilor?. Ce citeaţi în ochii enoriaşilor, atunci, la începuturi şi ce vedeţi pe chipurile lor, acum, după atâția ani? S-a schimbat ceva în acest răstimp?

\r\n

Atunci lumea era mai entuziasmată de slujbele care se făceau, decât acum. Citeam pe chipul lor acea dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu, acea deschidere a sufletelor lor în faţa Domnului, dar şi teama de păcat. Astăzi, însă, lumea e mai „libertină”, de aceea și frica de Dumnezeu le lipsește multora, iar din această cauza se înfăptuiesc multe rele, cu părere de rău. Dar, este îmbucurător să constat, totuşi, căci dacă cu câţiva ani în urmă, în biserică domnea liniştea atunci când preotul venea cu anumite predici sau întrebări în faţa credincioşilor, astăzi, îţi răspund toţi, în cor. Acest lucru vorbeşte despre faptul că munca noastră, a slujitorilor, dă rezultate: enoriaşii sunt mai atenți și primesc cu mult drag mesajul nostru.\r\nVreau să menţionez aici şi faptul că la începutul anilor ’90 era o surpriză să vezi oameni tineri la slujbele care se făceau. Astăzi, majoritatea din cei care vin la biserică sunt anume tinerii, care sunt mai deschişi, mai responsabili. Iar acest lucru nu poate fi decât un motiv de bucurie.

\r\n

De mai mulți ani, Biserica „Scimbarea la Faţă” găzduiește o icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului numită „Cea cu trei mâini”. Care este istoria acestei icoane și cum a ajuns aceasta aici ?

\r\n

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „Triherușa” sau „Cea cu trei mâini” are o istorie foarte interesantă. Ea este o copie a Icoanei de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Biserica „Scimbarea la Faţă” din Chișinău găzduiește această icoană din anul 1998, iar de atunci aici se săvârșesc neîncetat servicii divine întru slava lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare. Pe icoană sunt aranjate părticele din moaștele Sf. Apostol Andrei și a Sf. Apostol Toma, acești sfinți fiind doi dintre cei doisprezece ucenici ai Mântuitorului. Pe parcursul acestor ani, de când se află la noi, mulți credincioși care s-au rugat cu credință la ea, au fost ajutați de către Preasfânta Fecioară, înfăptuindu-se adevărate minuni. Probabil nu mi-ar ajunge nici o zi întreagă să vă povestesc despre toate aceste minuni.\r\nIată câteva din ele: prima minune a fost înfăptuită câțiva ani în urmă, când într-o seară, niște cărbuni rămași pe masă s-au aprins. Dimineața când am venit la biserică am fost doborâți de mirosul de fum ce venea dinspre altar. Însă, mare ne-a fost mirarea când ne-am apropiat și am văzut doar o gaură în masă de dimensiunea cutiei în care erau cărbunii. Nimic mai mult. În apropierea mesei se afla icoana făcătoare de minuni. Atunci am înțeles că este un semn, o minune înfăptuită de Maica Domnului care a protejat icoana și nu a permis ca focul să se răspâdească.\r\nO altă minune i s-a întâmplat unei femei din Anenii Noi. Fiica acesteia de doisprezece ani suferea de o boală grea de rinichi. De aceea a fost internată în spital pentru a i se face operaţie şi a i se înlătura un rinichi. Era postul mare, iar mama fetiţei venea aproape zilnic şi se ruga la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Cea cu trei mâini”. Plângea şi se ruga pentru sănătatea copilei.\r\nÎn ziua în care era programată operaţia, medicul care urma să facă această intervenţie nu a venit la serviciu. Se îmbolnăvise grav. Astfel, operaţia a fost amânată pentru câteva zile. Însă, după cum se ştie, pentru a efectua intervenția chirurgicală în altă zi, este necesar să se repete şi setul de analize corespunzătoare. Însă, mare a fost nedumerirea medicului când, cu o zi înainte de operaţie, analizele efectuate, au demonstrat faptul că rinichii fetiţei funcţionau absolut normal. Copila a fost externată. În aceeaşi zi, copila, împreună cu mama ei, au venit la biserică să se roage şi să mulţumească Pururea Fecioarei pentru minunea care a înfăptuit-o.\r\nŞirul minunelor este nemărginit. Nimeni dintre credincioşii ce s-au rugat şi se roagă cu credinţă la această icoană, nu au rămas neajutoraţi.\r\nTrebuie să vă mai spun că prăznuirea Sfintei Icoane „Triheruşa” se face de două ori în an, la 28 iunie/11 iulie şi 12/25 iulie.

\r\n

Dar de ce i se spune icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Cea cu trei mâini”?

\r\n

Istoria icoanei este strâns legată de soarta marelui apărător al Ortodoxiei şi a sfintelor icoane Sfântul Ioan Damaschin. Icoana a fost relicvă de familie a sfântului şi era păstrată în casa lui din Damasc (Siria de azi).\r\nLa începutul sec. al VII-lea Siria era stăpânită de către arabii musulmani. Walid, califul de atunci al Damascului, nu ştia cum să resolve problemele religioase ale creştinilor din Siria. De aceea l-a angajat la curtea regală pe Ioan Damaschin, ca ministru-consilier pentru problemele creştinilor, laic pe atunci. În acea perioadă a apărut şi lupta împotriva sfintelor icoane, care îl avea ca principal susţinător pe Leon al III Isaurul, împăratul Bizanţului. Ioan Damaschinul, pătruns de râvnă dumnezeiască ca nimeni altul, a decis să lupte pentru cinstirea sfintelor icoane. Împăratul iconoclast Leon aflând de intenţia şi faptele Sf. Ioan, a pus la cale împotriva lui o calomnie fără precedent. Cu ajutorul unui caligraf a ticluit o scrisoare falsă pe care o trimite califului Walid, învinuindu-l pe Sf. Ioan de trădare. Când a citit scrisoarea, califul a crezut şi a poruncit, fără a verifica justeţea celor scrise, să i se taie lui Ioan mâna dreaptă şi să fie atârnată ca exemplu înspăimântător pentru toţi, în piaţa centrală a Damascului. Porunca a fost îndeplinită imediat. Spre sfârşitul zilei, Sfântul Ioan a mers la calif şi l-a rugat să-i înapoieze mâna tăiată, ca s-o îngroape creştineşte. Primind înapoi mâna tăiată, Sf. Ioan s-a închis în cămara sa. A lipit mâna de ciotul din umăr şi a început să se roage la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca să-l vindece, pentru a putea scrie, în continuare, despre cinstirea icoanelor. Obosit din cauza suferinţei şi a durerii, a adormit. În vis a văzut pe Fecioara Maria care-i spunea că-i va vindeca mâna, dar trebuie să îndeplinească ceea ce a promis, adică să scrie despre sfintele icoane. Când s-a trezit Sf. Ioan, mâna îi era deja sănătoasă şi doar în locul tăieturii rămăsese o linie de culoarea sângelui, ca amintire a minunii înfăptuite. De bucurie şi din recunoştinţă faţă de Maica Domnului, Sf. Ioan a făcut o copie din argint a mâinii tăiate şi a adăugat-o în partea stângă de jos a icoanei. Din acest motiv icoana a fost numită „Triheruşa” (Cea cu trei mâini). După ce a avut parte de această minune, Sf. Ioan a hotărât să părăsească viaţa lumească şi a intrat în monahism. A plecat în Palestina şi s-a călugărit la vestita Lavră Sf. Sava cel Sfinţit. Purta cu el tot timpul icoana făcătoare de minuni.

\r\n

Astăzi întreaga familie vă este alături. Cum s-a întâmplat acest lucru? A avut tata vre-o influență sau totul a decurs de la sine?

\r\n

Da, este adevărat. Cei doi copii ai mei au urmat această cale. Și să știți că eu mă bucur mult că Domnul a hotărât ca lucrurile să decurgă anume așa în familia mea. După acel accident, despre care v-am povestit, soția mea, profesoară de limba română, nu doar m-a susținut pe mine să urmez această cale, dar a hotărât să o urmeze și ea. S-a despărțit de profesia ei și a venit să cânte în corul bisericesc. Cât despre cei doi copii ai noștri, fiul Marcel este și el preot, iar fiica Nicoleta este căsătorită, la fel cu un preot. Eu nu am încercat niciodată să-i impun cu forța să facă ceva. A fost decizia lor. După absolvirea școlii medii, Marcel a fost admis la Universitatea Cooperatist Comercială din Chișinău, iar după jumătate de an a venit și ne-a anunțat că a hotărât să se transfere la Academia Teologică, deoarece simțea că aceasta-i calea pe care vrea să o urmeze. Iar noi, desigur că i-am respectat decizia și ne-am bucurat pentru el.

\r\n

Dar ceilalți doi copii pe care îi creșteți în prezent, cum au ajuns în familia dumnevoastră?

\r\n

Noi demult păstram în gând ideea de a face mai ușoară viața unor copii orfani, oferindu-le dragostea părintească de care Domnul i-a lipsit. Dar această idee a prins contur abia atunci când copiii noștri – Marcel și Nicoleta – s-au căsătorit, iar noi am rămas singuri. Pentru a umple acest gol din sufletele noastre am hotărât să înfiem un copil. Astfel, am mers pe la mai multe orfelinate din țară, dar, după cum se știe această procedură este destul de complicată, de aceea a trecut mult timp până am înfiat cei doi băieți ai noștri. Sunt doi frați, care atunci când au venit în familia noastră aveau doi și, respectiv, trei anișori. Astăzi sunt deja mari: unul e în clasa  a șaptea , iar celălalt, clasa a noua.

\r\n

Ştim că ideea construirii unei Biserici cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din capitală vă aparţine și chiar a fost înălțată.

\r\n

Ideea de a construi o biserică a apărut în anul 2005. Matuşca s-a îmbolnăvit grav, iar medicii ne-au spus că nu are şanse de supravieţuire. Atunci s-a înfăptuit o minune şi soţia mea şi-a revenit. De aceea ne-am gândit drept mulţumire pentru această minune cel mai potrivit ar fi să construim un lăcaş sfânt. Astfel, după căutări îndelungi a unui loc potrivit, am găsit, la fel ca prin minune, locul pe care este construită, astăzi, Biserica Sf. Ioan Botezătorul din sectorul Buiucani al capitalei.\r\nÎn patru ani am reușit ridicarea, împodobirea și târnosirea bisericii, iar astăzi ne bucurăm că se săvârșesc serviciile divine în acest lăcaș.

\r\n

Ce gânduri are Părintele Ioan?

\r\n

Să mențin cele câte mi le-a încredințat Bunul Dumnezeu. Ne rugăm pentru sănătatea și liniștea atât a noastră, cât și a celor care pășesc pragul bisericii.

\r\n

A consemnat Prot. Octavian Moşin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *