Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir

„Şi în ținutul acela erau păstori,
stând pe câmp şi făcând de strajă
noaptea împrejurul turmei lor.
Şi, iată, îngerul Domnului a stătut
lângă ei şi slava Domnului a strălucit
împrejurul lor, şi ei s-au înfricoșat cu
frică mare. Dar îngerul le-a zis:
„Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc
vouă bucurie mare, care va fi pentru
tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor,

Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.

(Luca II, 8-11)

   

Preasfințiți arhipăstori ai Sfintei noastre Biserici,

Preacucernici preoți şi diaconi,

Preacuvioși monahi şi monahii,

Drept-măritori creștini,

 

Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, este sărbătoarea încurajării şi a bucuriei Bisericii, adică a poporului lui Dumnezeu, care viețuind în lumea aceasta şi fiind expus continuu multor amenințări şi pericole este chemat să nu cadă în disperare.

„Nu vă temeți!” – ne îndeamnă îngerii.

„Nu vă temeți!” – vom auzi cel mai des de la Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, Mântuitorul lumii.

Păstorii din imediata apropiere a Betleemului, care-şi păzeau noaptea turmele, au fost primii cărora îngerul Domnului le-a binevestit nașterea Pruncului Mântuitor, dar şi primii care s-au învrednicit să vadă şi să asculte soborul îngerilor slavoslovind: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

Astăzi „pentru noi şi pentru a noastră mântuire” (Simbolul credinței) „S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai-nainte de veci” (Condacul Praznicului).

Mântuitorul lumii se pogoară astăzi tainic în viața noastră duhovnicească.

Pogorârea lui Dumnezeu-Cuvântul în lumea întunecată de păcat şi de neascultare, aduce lumină şi adevăr, împăcare şi dreptate, deoarece Cel ce se întrupează „de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara”  este „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” (Simbolul credinței) şi „Soarele Dreptății” (Troparul Praznicului).

Drept-slăvitori creștini, uniți duhovnicește
în jurul Peșterii Betleemului,

Şi în acest timp, consacrat postului Nașterii Domnului, clerul şi poporul dreptcredincios al Sfintei noastre Biserici am așteptat întru nădejde, precum odinioară profeții şi drepții Vechiului Testament, venirea în lume a Domnului Hristos, Izbăvitorul lumii.

Păstrând rânduiala bisericească a postului, ne-am rugat așa cum ne-a învățat Sfântul Ioan Gură de Aur: „Precum ai binevoit a Te culca în peșteră şi în ieslea  necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra şi în ieslea necuvântătorului meu suflet şi în întinatul meu trup”.

Să ne rugăm neîncetat, iubiții mei fii sufletești, pentru poporul Moldovei, pentru cei din țară, dar şi pentru cei plecați departe de casă şi de neam.

În această perioadă de încercare pandemică pentru întreaga lume, să înălțăm rugăciuni „Răsăritului Celui de Sus” pentru toți cei contaminați de nemilosul virus şi cu prisosință pentru toate cadrele medicale, care se jertfesc pentru noi şi pentru grabnica însănătoșire a tuturor bolnavilor.

Evanghelistul Luca evidențiază că îngerii au spus „Nu vă temeți!” păstorilor, care străjuiau turma în toiul nopții.

Fiecare episcop să vegheze în cetatea sa clerul şi poporul încredințat spre mântuire. Fiecare preot „cu frică de Dumnezeu, cu credință şi cu dragoste” să-şi păstorească credincioșii din parohie.

Monahii şi monahiile din sfintele mănăstiri să privegheze pentru pacea lumii, asemenea îngerilor din noaptea sfântă a Nașterii Domnului.

Fiecare credincios în parte să-şi străjuiască sufletul, inima şi mintea, spre a-L cunoaște şi mărturisi pe Pruncul Hristos.

 

Dragi frați şi surori,

Ni s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Să primim cu credință această bucurie mare şi să păzim toate câte ne-a poruncit nouă, şi iată El este cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!

La mulți şi plini de har ani! 

Cu arhierești şi părintești binecuvântări,

† VLADIMIR,

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Nașterea Domnului,

Anul mântuirii 2020/2021,

Chișinău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *