Păziţi-vă de vorbele cârtitoare şi deşarte si feriţi limba voastră de clevetire

Cât timp încă mai trăieşti, aruncă povara judecăţii, care constă din materia stricăciunii în întreitele valuri ale ispitelor veacului acestuia, spre odihna sufletului şi a trupului. Aşa cum şi David, din pricina faptului că suferea povara greu de purtat a păcatului, zicea: „Fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine”.

\r\n

Aşadar, păcatul cunoscut, pentru cei curaţi, este spre mustrare, iar pentru cei răi şi nelegiuiţi, spre cădere şi pierzanie. Întru aceasta şi cel ce s-a născut înţelept, se plânge cu amar, zicând că pofta schimbă gândul cel fără răutate. Căci din pofta cea fără rânduială de mâncări, ruşinându-se de lăcomia pântecelui, Adam, a fugit la patimile poftelor rele şi astfel, prin pizma diavolului şi-a adus sieşi moartea. Întru această poftă a păcatului trândăvind, poporul a clevetit împotriva robului lui Dumnezeu, Moise, şi a cârtit, ca să-şi umple pântecele cu pâine şi carne.

\r\n

Pentru care pricină au şi fost predaţi celor potrivnici şi nu au putut intra în pământul făgăduinţei. Şi acest obicei condamnându-l Scriptura, ne îndeamnă pe noi să ne liniştim, zicând: „Păziţi-vă, deci, de vorbele cârtitoare şi deşarte si feriţi limba voastră de clevetire”. De această neorânduială înșelându-se omul lui Dumnezeu, cel ce a venit în Bethel, a fost predat furiei sălbatice a leului şi nu a avut parte de propriul mormânt. Căci Dumnezeu i-a spus: „să nu mănânci pâine, nici să bei apă acolo”, dar tulburându-l închipuirea lăcomiei pântecelui, a trecut cu vederea porunca şi moarte şi-a adus. Vai mie, ce grea povară e jugul păcatului, a cărui experienţă având-o şi învăţătorul bisericilor, zicea: „Pentru că păcatul luând temei din poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea”.

\r\n

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 91)

\r\n\r\n