Predica Protos. Hrisostom (Măn. Putna) la Duminica înmulțirii pâinilor

Iubiţi credincioşi,

Prezenţa lui Hristos-Dumnezeu în viaţa noastră, a credincioşilor, de cele mai multe ori se manifestă prin intermediul minunilor; minuni pe care, în funcţie de nivelul nostru duhovnicesc, în funcţie de deschiderea inimilor noastre, le observăm sau nu.Biserica ne pune de fiecare dată înaintea ochilor, prin intermediul cuvintelor Evangheliei, astfel de cazuri de minuni pe care Dumnezeu le-a lucrat, minuni și pilde minunate din viaţa lui Hristos. Astăzi Biserica ne pune înainte minunea înmulţirii pâinilor.

Stând şi uitându-ne la această minune, privind cu ochii minţii noastre ceea ce s-a întâmplat atunci, suntem tentaţi să credem că aceasta este una din minunile din care n-am putea scoate prea multe învăţături – o minune peste care cu prea multă uşurinţă trecem de fiecare dată când citim Sfânta Evanghelie.

Şi ne gândim: oare ce a vrut Hristos să spună cu asta? Alte minuni, alte pilde, alte întâmplări minunate, parcă sunt mai bogate, parcă sunt mai pline de învăţături. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că ne-am obişnuit, iubiţi credincioşi, să căutăm în paginile Sfintei Scripturi doar cuvintele lui Dumnezeu. Căutăm să găsim ce a spus Hristos. Dar ce a făcut? Peste asta trecem cu ușurință. Iată că minunea de astăzi este foarte săracă în cuvinte, foarte săracă în învăţături. Aproape putem spune că nu are nicio învăţătură directă. Hristos n-a dat niciun îndemn, n-a spus niciun cuvânt la care să medităm. În schimb, a făcut.

Dacă vă uitaţi cu atenţie și citiţi cu atenţie Sfânta Scriptură, o să vedeţi că minunea de astăzi urmează unui episod tragic, şi anume tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mântuitorul, când a auzit această veste, S-a întristat. Şi întristându-Se, a dorit să Se retragă, să fie singur, insă deja popor mult se adunase.

Și Evanghelia de astăzi chiar aşa îşi începe povestirea, prin aceste cuvinte:

Şi văzându-i Hristos, I S-a făcut milă de ei.

Şi atunci a început să propovăduiască, să-i îndemne, să-i mângâie, să-i înveţe. Toată ziua. Spune că era spre seară.

Şi apropiindu-se ucenicii de El, I-au spus: Învăţătorule, locul este pustiu și oamenii sunt flămânzi. Slobozeşte-i să meargă să-şi caute de mâncare.

Hristos, însă, le răspunde cu un cuvânt foarte greu de înţeles, foarte greu de acceptat. Şi le spune aşa ucenicilor:

Nu au trebuinţă să plece de aici. Daţi-le voi să mănânce.

Dar ucenicii nu aveau nimic. Era, însă, un băiat care avea cinci pâini și doi peşti. Aceasta era toată mâncarea şi se aflau acolo, spune Evanghelia, cinci mii de bărbaţi, fără să numărăm femeile şi copiii. Deci mai bine de zece mii de suflete. Şi atunci Hristos a spus:

Aduceţi-le toate la Mine.

Să ne gândim puţin acum, iubiţi credincioşi, la atitudinea pe care ar trebui s-o avem faţă de cei din jurul nostru. Să ne gândim acum puţin la ce are nevoie Hristos-Dumnezeu ca să săvârşească minuni. Ne uităm astăzi și totuşi, în viaţa aceasta foarte secătuită duhovniceşte, în lumea aceasta secularizată, în lumea această în care puţină credinţă a mai rămas, se săvârșesc, totuși, minuni. Ne minunăm noi, din lumea de astăzi, cum Hristos Se bazează, Se sprijină pe foarte puţină credinţă, pe un răspuns foarte slab din partea noastră, şi, bazându-Se pe asta, săvârşeşte, totuși, minuni. Prezenţa Lui este, încă, foarte palpabilă. Hristos încă Îşi face simţită prezenţa foarte personal și foarte aproape de noi. Bazându-Se, repet, pe foarte puţin.

Avem tentaţia să credem că ucenicii erau îndreptăţiţi să se mire când Hristos le-a spus: Daţi-le voi să mănânce. Au crezut, poate, ucenicii că Hristos îi încearcă peste măsură, că cere de la ei prea mult, peste puterile lor. Dar nu; Hristos le-a cerut prea puţin. Hristos, văzându-i pe ei încurcaţi, nu le-a mai spus nimic. În schimb, a făcut.Atât a mai zis: Aduceţi toate la Mine. Toate! Nu lăsaţi nimic, aduceţi tot la Mine. Şi ce a făcut Hristos mai departe?

Să fim atenţi, iubiţi credincioşi, la ceea ceface Dumnezeu, pentru că, dacă vrem să fim adevăraţi următori ai lui Hristos, trebuie să urmăm nu numai cuvintele lui Hristos, dar şi celor pe care le face El. Nu trebuie să lăsăm credinţa la nivelul teoretic, ci trebuie credinţa s-o aducem în viaţa noastră, s-o facem lucrătoare în noi şi pentru cei din jurul nostru. Şi Hristos Şi-a ridicat ochii la cer, a binecuvântat, a frânt pâinile, a dat ucenicilor Săi şi ei, mai departe, poporului.

Primul lucru pe care l-a făcut Hristos a fostsă-Şi ridice ochii la cer. Nicăieri Hristos nu Se prezintă pe Sine a fi izolat, ci întotdeauna El subliniază faptul că nu este singur, ci împreună cu El Tatăl Care L-a trimis.

Este foarte important să nu ne lăsăm izolaţi, să facem tot ce putem să nu rămânem singuri, să nu lucrăm singuri, să-L facem părtaş pe Dumnezeu vieţii noastre, să lucrăm permanent împreună cu El, să cerem mai departe binecuvântarea Lui și apoi să ne implicăm în mod direct în viaţa celorlalţi. Iată că Hristos a ţinut să frângă cu mâna Lui pâinile. Nu putem să nu ne gândim la momentul în care Dumnezeu l-a creat pe om. Înainte, când a creat animalele, a spus simplu:

Să scoată pământul animale după felul lor.

Însă, când a fost vorba să-l facă pe om, a luat pământ şi cu mâna Lui l-a plămădit pe om. Cu mâna Lui! Ceea ce faci cu mâna ta este sfânt. Ceea ce faci cu mâna ta, rodul lucrurilor mâinilor tale, are ceva din sufletul tău. Ceea ce faci cu mâna ta este veşnic legat de tine. Hristos a ţinut să frângă pâinile cu mâna Lui. A încercat, după cum am spus, să le explice ucenicilor prin vorbe, însă a arătat. E ca şi cum ar fi spus:

Iată, Dumnezeul Care vă cheamă la El nu este un Dumnezeu departe, ci este un Dumnezeu aproape! Iată că Dumnezeul care vă cheamă la El este lângă voi şi pentru voi. Iată că Dumnezeul Care vă cheamă la El face totul pentru voi.

Și atunci începem să înțelegem puţin de ce Hristos le-a spus ucenicilor: Daţi-le voi să mănânceHristos, de fapt, ne-a chemat să fim părtaşi săvârşirii minunilor.

Hristos le-a spus:

Am nevoie de inima voastră, am nevoie ca voi să arătaţi milă faţă de cei din jurul vostru.

Dar nu aşa cum ştie un om să arate milă. Mila, iubiţi credincioşi, omeneşte vorbind, este un aspect al tristeţii. Nouă ne pare rău când vedem pe cineva sărac, amărât, necăjit, lipsit. Ne pare rău, însă este o părere de rău condescendentăNoi de undeva de sus, de pe o poziţie mult mai stabilă decât a lor, îi compătimim. Dar nu este compătimire aceasta! Compătimire, după cum îi spune şi numele (com-pătimire) înseamnăîmpreună-pătimire! Înseamnă să suferi alături de el, nu de sus şi cu atât mai puţin de departe.

Mila omenească este un aspect al tristeţii pentru că este lipsită de credinţă. După cum spune şi înţeleptul Solomon,

tot cel ce nu crede se deznădăjduieşte.

Noi nu credem… Nu că există Dumnezeu, ci nu Îl credem pe Dumnezeu când spune că face totul pentru noi, că ne iubeşte mai presus de orice. Nu Îl credem şi ne întristăm.

Mila este un aspect al tristeţii pentru că nu avem nădejde. Şi cum să avem nădejde, fiind lipsiţi de dovezi de dragoste din partea lui Dumnezeu? Nu că ar lipsi aceste dovezi, ci noi nu le simţim în inima noastră pentru că nu am avut credinţa să ne deschidem inimile şi să Îl lăsăm să intre în inimile noastre. Mila este un aspect al tristeţii pentru că este lipsită de dragoste. Ce dragoste poate să existe între doi depărtaţi? Între doi care nu împărtăşesc aceleaşi probleme, aceleaşi aspiraţii, aceleaşi nevoi? În dragoste este nevoie de cel puţin două persoane. Şi atunci înțelegem de ce mila omenească este aspect al tristeţiiMila dumnezeiască, în schimb, este aducătoare de bucurie, este întăritoare a credinţei, este arvună a nădejdii.

Şi Hristos îi învaţă pe ucenici să nu pună problema de departe, ci să se implice în mod direct. Problema celor din jurul lor să devină problema lorDe ce m-aş ruga la Dumnezeu să-l ajute pe cel de lângă mine? Oare Dumnezeu are nevoie de intervenţia mea ca să-şi sporească mila faţa de cel de lângă mine? Şi totuși de ce insistă – şi El în mod direct, şi Sfinţii Părinţi după El – să ne rugăm unul pentru altul. Pentru căTatăl nu poate să refuze pe copiii Lui, văzându-i că împreună vin şi-i cer acelaşi lucru. Ia-l pe fratele tău de mână şi du-te cu el înaintea Tatălui şi spune: „Tată, fratele meu are nevoie de ceva şi am venit să Te rugăm pentru asta”.

Niciun tată, chiar de pe pământ, chiar om să fie, nu poate să refuze aşa ceva. Darămite Dumnezeu! Cum să-I spunem lui Dumnezeu: „Doamne, fratelui meu îi e foame. Dar eu ce pot să fac pentru el? N-am ce face.” Cum n-am ce face?Sfântul Pavel a zis: Cine este în ispită şi eu să nu ard?

„Doamne, fratele meu este flămând şi mă doare lucrul ăsta. Te rog, puţinul pe care îl am, înmulţeşte-l!”

Avem puţin, într-adevăr, poate prea puţin. Însă pentru Dumnezeu este de ajuns. Puţin avem, însă să-l facem frumos. N-avem multe de dat, însă avem o inimă care poate să sufere împreună cu cel de lângă noi.

Spune Mântuitorul Hristos într-un loc, în Sfânta Evanghelie după Luca:

Daţi mai întâi milostenie cele dinlăuntrul vostru, şi iată toate vă vor fi curate.

Uitaţi-vă in jurul vostru. Observaţi că cei de lângă voi nu sunt altceva decâtfraţi. Lăsaţi-vă inimile să primească, să înțeleagă, să poarte durerea lor, şi cu astfel de inimi mergeţi la Hristos.

“Doamne, atât avem, cinci pâini şi doi peşti.”

Să nu spunem: ce putem noi să facem la cinci mii de oameni?

“Doamne, atâta am, mie mi-e milă. Fă Tu mai mult. Înmulţeşte Tu!”

Asta cere, iubiţi credincioși, în Evanghelia de astăzi, Hristos de la noi. Hristos ne cheamă să fim părtași săvârşirii minunii Lui.

Să-L chemăm și noi și să-L facem și noi părtaş vieţii noastre. Hristos ne arată că cel de lângă noi este responsabilitatea noastră. Să ne asumăm această responsabilitate şi atunci vom simți și noi, în inima noastră, cum Hristos ne poartă pe palmele Sale. Hristos, astăzi, ne face un îndemn:

Nu vă închideţi ochii, uitaţi-vă în jur! Uitaţi-vă în jur şi cu ce aveţi, puţin însă tot, veniţi la Mine și Eu, împreună cu voi, voi înmulţi.

Păcate sunt cele ce le purtăm noi, însă Dumnezeu le transformă în virtuţi. Puţine virtuţi avem, Dumnezeu le înmulţeşte. Însă Dumnezeu nu vrea să facă nimic singur. Ce Dumnezeu ar fi acesta? Ce Frate ar fi acesta, să facă singur şi să-şi aroge toate drepturile el? Să se arate înaintea Tatălui că numai el este vrednic? Ce tată ar fi acela care ar învăţa aşa pe fiii lui?

Iubiţi credincioşi, să ne uităm mai atent la cele pe care Hristos le face, să ascultăm şi cu urechile minţii, să privim şi cu ochii minţii cele pe care le găsim în Sfânta Scriptură. Dar să nu uităm că Dumnezeu este aproape de noi, Dumnezeu este pentru noi și Dumnezeu pe toate le face împreună cu noiPuţin avem, dar pe tot să-l dăm lui Hristos şi să-l dăm cât de frumos putem noi şi atunci Hristos va înmulţi toate şi va curăţa toate și vom fi împreună cu El în vecii vecilor. Amin.

www.cuvantul-ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.