Pregătiți pentru viața viitoare?

Simbolul Credinţei mărturiseşte nădejdea noastră în viaţa veşnică: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Prin aceste cuvinte, Crezul ne învaţă despre ţinta ultimă la care vom ajunge după viaţa pământească, şi anume existența veșnică a oamenilor care va urma după învierea cea de obște. Viaţa veşnică este modul de vieţuire în Împărăţia lui Dumnezeu a celor drepţi după Judecata de Apoi.

Duminica a 3-a din perioada liturgică a Triodului este numită a Înfricoşătoarei Judecăţi. Ea ne pune înainte imaginea judecăţii universale de la sfârşitul veacurilor şi ne pregăteşte pentru urcuşul duhovnicesc al Postului Mare şi spre dobândirea fricii de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, punându-ne înainte priveliştea Judecăţii de Apoi. Această duminică mai poartă numele Duminica Lăsatului sec de carne, deoarece după această duminică şi până la Paşti credin­cioșii nu mai consumă carne. Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a Lăsatului sec de carne, după cum spune părintele Makarios Simonopetritul în Triodul explicat, ne prezintă în mod anticipat tabloul Înfricoşătoarei Judecăţi. Cea de-a Doua Venire a lui Hristos – când va face judecata lumii acesteia – devine temă de cugetare tocmai acum, în apropierea postului, ţinând cont de faptul că unul dintre rosturile sale este şi acela de a ne face să vedem în ziua de faţă ajunul Judecăţii şi apropierea sfârşitului. Fiecare clipă a vieţii noastre devine astfel prilej de pocăinţă „mai înainte de sfârşit”. În Triod, în cadrul slujbelor acestei duminici se insistă asupra descrierii detaliate a Judecăţii, a răsunetului trâmbiţei din urmă, a deschiderii mormintelor, a cărţilor deschise şi a prezentării faptelor ascunse ale fiecăruia, asupra strigătelor de spaimă a celor osândiţi şi a suferinţelor lor în iad. Criteriul acestei judecăţi va fi în primul rând dreptatea lui Dumnezeu. Judecata, după cum precizează Sinaxarul duminicii, nu se va referi la faptele exterioare ale omului: posturile sau privegherile, ci mai degrabă la faptele omului lăuntric: milostenia şi compasiunea, atât faţă de cei drepţi, cât şi faţă de cei păcătoşi.

Biserica Ortodoxă ne învaţă că omul a fost creat pentru nemurire, iar prin Învierea Sa, Hristos le-a deschis celor care cred în El şi trăiesc în dreptate porţile Împărăţiei Cereşti. Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare şi, prin moartea noastră, această pregătire se încheie. „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evr. 9, 27). Atunci omul pără­sește toate grijile pământeşti, trupul se descompune, ca să se alcătuiască din nou la învierea obştească. Dar sufletul continuă să trăiască şi nu-şi întrerupe existenţa nici pentru o singură clipă, iar la sfârşitul veacurilor, la Înfricoşătoarea Judecată, se uneşte din nou cu trupul care înviază şi astfel se prezintă ­înaintea Dreptului Jude­că­tor – Hristos Domnul, pentru a primi viața veşnică sau osânda fără sfârșit.

Judecați în integralitatea trup-suflet

Viața veșnică este restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Opusul „vieții veșnice” sau „vieții” este „focul cel veșnic” sau „gheena focului”, ori „focul cel nestins”, adică osânda veșnică sau moartea. Odată cu moartea biologică, sufletul se desparte de trup. Va veni însă acea vreme când va avea loc învierea trupurilor tuturor oamenilor şi vor fi judecaţi de Hristos la a Doua Sa Venire. La sfârşitul veacurilor, toţi cei care au murit vor învia. Iar aceia care în vremea învierii obşteşti se vor găsi în această viaţă pământească vor fi şi ei schimbaţi într-o clipă, ca şi cum ar fi trecut prin moarte, încât şi trupurile lor vor deveni duhovniceşti şi nemuritoare, ca ale celor înviaţi. Trupurile celor adormiţi înviază, pentru că omul a fost creat complex, ca făptură deopotrivă materială şi spirituală, trup şi suflet, şi în această alcătuire dă seama în faţa judecăţii. După aceea sunt aşezate în rai la fericirea veşnică sau în iad la osânda veşnică, deoarece în viaţa pământească sufletul împreună cu trupul, deci omul întreg, a săvârşit şi cele bune şi cele rele, şi cele spre mântuire, ca şi cele spre osândă.

Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Evanghelia iubirii se încheie cu Înfricoşătoarea Judecată! Domnul Hristos este Dumnezeul iubirii şi, iată, încheie istoria lumii, istoria tuturor popoarelor cu Înfricoşătoarea Judecată. Va judeca toate popoarele şi pe fiecare om în parte (2 Timotei 4,1; 1 Petru 4, 5).

Biserica mijlocește pentru iertarea păcatelor până la Judecata de Apoi

Pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu, omul trebuie să aibă credinţă şi să săvârşească fapte bune. După ce omul s-a mutat din lumea aceasta trecătoare, el poate fi ajutat pentru a dobândi viaţa veşnică, până la Parusie, de rugăciunile celor vii pentru cei adormiţi, care se fac prin slujbele de pomenire din biserică. De aceea, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la biserică ofrande pentru sufletele celor dragi trecuţi la Domnul. Cunoscută şi sub denumirea populară de Moşii de iarnă, această zi este un prilej de comemorare şi rugăciune pentru cei care „s-au săvârşit în dreapta credinţă”. În ziua sâmbetei Moşilor de iarnă, aşa cum spune Sinaxarul zilei din Triod, „dumnezeieştii Părinţi au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă, în nădejdea învierii veşnice”.

Sâmbăta pomenirii morţilor (Moşii de iarnă) este menită să ne aducă aminte de cugetarea la moarte. Sfinţii Părinţi ne cheamă să ne rugăm Dreptului Judecător pentru dobândirea veşnicei fericiri a tuturor celor adormiţi din veac în dreapta credinţă, pregă­tindu-ne astfel pentru tema duminicii care urmează, a Înfricoşătoarei Judecăţi.

A fost rânduită comemorarea în această sâmbătă pentru că în ziua următoare este prăznuită cea de-a Doua Venire a Domnului, când are loc Înfricoşătoarea Judecată.

În acest sens, Triodul ne spune că „prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoşătorul şi dreptul Judecător să aibă, faţă de suflete, obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită”. Rugăciunea pentru cei adormiţi devine, astfel, o imagine a marii adunări eshatologice care va preceda Judecata, la care sperăm să dobândim cu toţii răspuns bun.

Judecata universală de la sfârşitul veacurilor este înfricoşătoare deoarece este completă şi definitivă.

Singura rețetă valabilă pentru mântuire: urmarea lui Hristos

De ce este înfricoşătoare dreptatea lui Dumnezeu? Este înfricoşătoare pentru că noi suntem nedrepţi. Noi considerăm lucrurile nedrepte ca fiind dreptate. Este înfricoşătoare dreptatea lui Dumnezeu pentru că este iubire, este înfricoşătoare pentru că noi nu o înţelegem şi atunci când Dumnezeu ne pune în faţă criteriile judecăţii rămânem surprinși de simplitatea lor. Ca să ajungi în Împărăţia lui Dumnezeu, ca să trăieşti veşnic cu Dumnezeu nu este nevoie de lucruri complicate. El nu îţi cere să te rogi de 25 de ori pe zi, îţi cere doar să te rogi. Nu ai nişte reglementări stricte, nu există o reţetă a mântuirii, ci singura chezăşie a vieţii veşnice este urmarea lui Hristos. Dreptatea noastră nu este dreptatea lui Dumnezeu. De aceea dreptatea lui Dumnezeu este înfricoşătoare. Criteriile de evaluare a dreptăţii noastre sunt de cele mai multe ori false. La judecată ni se vor pune înainte exemple din timpul nostru, deci nu vom fi judecați conform unor exigențe din alte vremuri. Cei mai mulţi dintre noi trăim în afara criteriilor pe care le fixează Hristos foarte clar pentru mântuire. Noi, prin faptele noastre, arătăm că nu răspundem iubirii lui Dumnezeu Care ne-a dat darul vieţii şi lumea să o stăpânim. Cum ar trebui să răspundem iubirii lui Dumnezeu? Dumnezeu ne cere să-I răspundem cu iubirea faţă de semenii noştri, astfel vedem în ei chipul lui Dumnezeu şi ne arătăm iubirea faţă de El. Mântuirea o dobândim în măsura în care suntem milostivi în viaţa noastră pământească. Acesta este criteriul fundamental al judecăţii universale de la sfârşitul veacurilor.

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei

sursa: www.ziarullumina.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *