Republica Cehă va achita Bisericilor de pe teritoriul ei compensații pentru cele suferite în timpul regimului comunist

Guvernul ceh a încheiat o înţelegere cu Biserica Catolică şi cu alte 15 grupări religioase,  pentru ca acestea să primească despăgubiri în valoare de  miliarde de dolari pentru proprietăţile care au fost confiscate de stat în timpul regimului comunist.

\r\n

Acordul de vineri, 27 februarie, a fost semnat în ciuda unui recurs înaintat de către opoziţia de stânga ceea ce a făcut să fie numită cea mai ateistă națiune din Uniunea Europeană.

\r\n

Biserica Baptistă a fost singura care a refuzat să semneze acordul, declarând că preferă să-şi sponsorizeze activităţile cu ajutorul donaţiilor venite din partea adepţilor săi. Aceasta urma să primească în jur de 228 milioane de coroane (11,8 milioane de $), a afirmat Milan Kern, preşedintele Uniunii Baptiste din Republica Cehă, care cuprinde 2 500 de membri.

\r\n

Republica Cehă a promis că va acorda suma de 59 de miliarde de coroane (3,1 miliarde $) drept compensaţie financiară eşalonată pe o perioadă de 30 de ani pentru proprietăţile confiscate și care nu mai pot fi retrocedate.

\r\n

Proprietăţile distruse

\r\n

Unele proprietăţi au fost distruse sau cedate unei terţe părţi. Cei care au semnat acordul – inclusiv catolicii, protestanţii şi evreii – vor primi înapoi doar jumătate din proprietăţile iniţiale, acum deţinute de stat, în valoare de 75 de miliarde de coroane (3,9 miliarde de $).

\r\n

Fiind cea mai mare denominaţiune religioasă, Biserica Catolică va primi cei mai mulţi bani şi cele mai multe proprietăţi conform înţelegerii care prevede şi faptul că statul nu va mai acoperi salariile preoţilor sau alte cheltuieli bisericeşti pentru următorii 17 ani.

\r\n

Prim-ministrul Petr Necas a declarat că el este mulţumit de faptul că acest acord a fost încheiat, chiar şi după mai bine de 20 de ani de la căderea comunismului. „Acest lucru înseamnă un act de justiţie”, a spus acesta, adăugând şi faptul că acest lucru va îmbunătăţi relaţia dintre comunităţile religioase şi stat, având în vedere suferinţa îndurată de acestea în perioada regimului comunist.

\r\n

Necas a amintit că în anul 1948, când comuniştii au preluat puterea în fosta Cehoslovacie, aceştia au confiscat toate proprietăţile pe care bisericile le deţineau.

\r\n

Preoţi ucişi

\r\n

Sub acest regim au fost de asemenea persecutaţi şi liderii bisericii. Cel puțin 65 de preoţi catolici, călugări şi călugăriţe au fost executaţi sau omorâţi în închisori, au spus istoricii.

\r\n

Bisericilor le era permis să funcţioneze doar sub controlul regimului comunist iar salariile preoţilor erau plătite de stat.

\r\n

Deşi parlamentul a fost de acord să plătească compensaţii bisericii anul trecut, în prezent Partidul Social Democrat de stânga s-a opus, a declarat liderul partidului Bouhuslav Sobotka. „Nu există niciun motiv pentru a continua această afacere,” a adăugat el.

\r\n

Membrii Partidului Democrat pretind că bisericile primesc un salariu prea mare într-un popor care are cel mai mare număr de atei din Europa, 30% din populaţie, după cum reiese din sondaje, şi au cerut Curţii Constituţionale să intervină.

\r\n

Declaraţia populiștilor

\r\n

Preşedintele Sinodul Ecumenic al Bisericilor din Republica Cehă, Joel Ruml, este de altă părere. El consideră acordul privind plata despăgubirilor o cale de a stabili „o legătură contemporană între biserici şi stat” şi este dezamăgit că social-democraţii se îndreaptă spre populism.

\r\n

Se pare că un secretar al Curţii Constituţionale a solicitat guvernului să amâne semnarea înţelegerii, după plângerea de ultim moment a opoziţiei, dar prim ministrul a refuzat să aştepte. În timp ce verdictul Curţii Constituţionale este încă necunoscut, bisericile speră în mod clar să se scrie un nou capitol în dificila lor istorie.

\r\n

Sursa: www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *