RUGĂ DE SEARĂ

Pe cei ce ne urăsc și ne fac strâmbătate iartă-i, Doamne,

Celor ce ne fac bine fă-le bine.

Fraților și rudeniilor noastre dăruiește-le cererile cele către mântuire și viață veșnică.

Pe cei ce sunt întru neputință cercetează-i și vindecare dăruiește-le.

Pe cei de pe mare ocârmuiește-i.
Cu cei călători împreună călătorește.

Pe cei din văzduh ocrotește-i.

Celor ce ne slujesc și ne miluiesc pe noi iertare păcatelor dăruiește-le.

Pe cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii miluiește-i, după mare mila Ta.

Pomenește, Doamne, pe mai dinainte adormiți, părinții și frații noștri, și-i odihnește unde luminează lumina feței Tale.

Pomenește, Doamne, pe frații noștri cei din necazuri și-i izbăvește de toată primejdia.

Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri și fac bine în sfintele Tale biserici și le dă lor cererilor cele către mântuire și viață veșnică.

Pomenește-ne, Doamne, și pe noi, smeriții, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, și luminează mintea noastră cu lumina cunoștinței Tale și ne îndreptează pe calea poruncilor Tale.

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor sfinților Tăi, că binecuvântat eşti in vecii vecilor.
Amin!

www.sfnectariecoslada.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *