Să prăznuim ADORMIREA MAICII DOMNULUI dacă nu este în Biblie?

Adormirea Maicii Domnului si traditiile asociate ei nu se gasesc in Biblie. Cum anume trebuie sa le apreciem? Merita ele pomenirea noastra? Cum le-au abordat Parintii Bisericii si ce anume inseamna exact aceasta sarbatoare pentru crestinii ortodocsi de azi?

Originile cinstirii Maicii Domnului se pierd in negura timpului, dar istoricii arata acum ca pe masura ce Biserica a iesit din epoca martirilor la inceputul secolului IV, locul important al Maicii Domnului in evlavia si teologia cres­tina era deja prezent. Deja in secolul II, sfintii Iustin Mar­tirul si Irineu al Lyonului vedeau uimitoare paralele intre Eva si Noua Eva, Fecioara Maria.

Termenul crestin unic, Theotokos („Nascatoare de Dumnezeu”), caruia i s-a dat autoritate dogmatica la Sinodul III Ecumenic (431), era deja in uz de-a lungul lumii mediteraneene inca din seco­lul III sau poate chiar din secolul II. Ca si intreaga teologie crestina, acest titlu n-a existat in gol. Oare nu indica el si o evlavie crestina fata de Maica Domnului?

Intr-adevar. Cinstirea aratata Fecioarei Maria de comu­nitatea crestina e atestata inca deja in Noul Testament: Elisabeta o saluta pe Maria ca binecuvantata intre femei, iar Maria profeteste ca

„toate generatiile ma vor numi binecuvantata (Lc 1, 48).

Elisabeta o numeste pe Maria Maica Domnului meu (Lc 1, 43), o prefigurare limpede a titlului teologic „Theotokos”.

Scripturile sunt destul de interesate de viata sa pentru a-i schita un portret. Printre detaliile oferite vedem ca ea este sensibila la nevoile ce­lorlalti si intervine pentru ei la Fiul ei, ca la nunta din Cana (In 2); e contemplativa, adunand lucruri in inima sa” (Lc 2,19.51); e credincioasa, neparasindu-si Fiul pe cruce (In 19,25); e iubita de Hristos, fiind data in timpul rastignirii Sale ucenicului iubit, ceea ce n-ar fi avut sens daca ar fi avut alti copii (In 19, 26); si e remarcata ca membru al primei Biserici apostolice (FA 1,14).

Nu e deloc departe de realitate sa o asezam ca martora a Invierii — ba chiar ca primul ei martor, daca acceptam exegeza sfintilor Ioan Hrisostom si Grigorie Palama. In toate aceste marturii scripturistice e limpede ca in timpul intregii activitati a Fiului ei Maria I-a fost alaturi de la inceput pana la sfarsit, ramanand in cercul interior al apostolilor si dupa inal­tarea Sa. Prin urmare, prezenta si pozitia ei unica de cin­stire ca „Maica a Domnului” poate fi vazuta drept con­stanta si omniprezenta in viata Fiului ei si a comunitatii ucenicilor Sai.

Desigur, un lucru e ca ea sa fie cinstita si cu totul altul sa i se ceara rugaciunile. Ce poate fi spus despre locul Mariei in evlavia si chiar cultul crestin? Ştim ca dupa Sinodul de la Efes (431)cinstirea Maicii lui Dumnezeu s-a raspandit universal in comemorari liturgice si rugaciuni. Dar ea e prezenta aici chiar inainte de aceasta epoca. De exemplu, unul din cele mai timpurii texte pastrate ale Liturghiei, versiunea sahidica (egipteana) a Liturghiei sfantului Vasile, cuprinde urmatoarele:

„Adu-Ţi aminte, Doam­ne, de parintii nostri … mai ales totdeauna de sfanta si slavita Maria, Maica lui Dumnezeu, si pentru rugaciunile ei miluieste-ne…”

Aceasta rugaciune si faimoasa rugaciune egipteana din secolul III “Sub milostivirea ta”(cantata inca la sfarsitul pavecernitei mari in Postul Mare) trec amandoua dincolo de o simpla pomenire si cer rugaciunile Mariei.

Ajungem acum la Adormire. Una din cele mai timpurii marturii patristice ale traditiilor ce inconjoara sfarsitul vietii Mariei nu e una pozitiva: e continuta intr-o acuzatie impotriva unor crestini care-i aratau prea multa evlavie. Textul scris in jurul anului 377 ii apartine sfantului Epifanie din Cipru. El scrie ca in Scripturi

„nu vom gasi nimic des­pre moartea Mariei, nici ca ea a murit, nici ca nu a murit, nici ca a fost ingropata, nici ca nu a fost ingropata… Scriptura pur si simplu tace din pricina covarsitoarei ma­retii a Tainei, ca sa nu copleseasca mintile oamenilor cu uimirea”.

Mai departe Epifanie isi lamureste ideile: el nu stie daca Maria a murit, a fost martirizata sau a ramas vie, si trage concluzia ca

“de fapt, nimeni nu stie sfarsitul ei”.

Desi Epifanie a fost un om invatat, marturia lui sta in deplina izolare de toate celelalte texte si prin urmare nu poate fi luata in intregime ca atare. Faptul ca ceva care scrieopunandu-se unei anumite devotiuni fata de Maria arata un atat de notabil respect pentru ea este insa remar­cabil. De ce a ales insa moartea ei ca obiect al respingerii sale?

Ştiinta mai noua a aratat ca Epifanie era mai degraba preocupat de un document palestinian timpuriu care descria moartea Fecioarei. Cu alte cuvinte, Epifanie nu voia ca unei informatii dintr-un text nescripturistic sa i se dea o valoare canonica. O preocupare valida poate, dar una care trebuie precizata: scopul Scripturii nu era sa ofere biografii, ci marturii ca sa credeti” (In 20, 31) si de aceea marturiseste ca nu pretinde sa fie exhaustiva (cf. In 21, 25).

Mai mult, Scripturile insele se refera la evenimente care nu exista in Vechiul Testament(de exemplu, Iuda 1, 9). Singura spusa a lui Iisus citata de sfantul Pavel (FA 20, 35) nu se gaseste in Evanghelii. Scripturile insele dau martu­rie ca totalitatea traditiei nu putea fi cuprinsa de ele, desi ceea ce se cuprinde in ele e desigur normativ pentru tot­deauna pentru invatatura crestina.

In ciuda declaratiei izolate a lui Epifanie, deja pe timpul sau exista marturii in aproape fiecare traditie (greaca, armeana, siriana etc.) ale unei pomeniri anuale a Maicii Domnului. In secolul VI celebrarea liturgica a Adormirii a fost stabilita pe 15 august. Traditiile mai timpurii din texte nu strict „canonice” si variind in detaliile miracu­loase au fost asimilate. Elementele lor cheie comune sunt urmatoarele: Fecioara Maria, traitoare in Ierusalim, e instiintata de un inger despre sfarsitul ei iminent. E incon­jurata de apostoli adunati in chip miraculos din toata lumea. Moare dandu-si sufletul in mainile Fiului ei. E in­gropata intr-un mormant in Ghetimani. Dupa trei zile, mormantul ei e gasit gol.

Cu toate acestea in minte, ce anume poate fi spus deopotriva din perspectiva ortodoxa si cea contemporana (critica) despre adormirea Maicii lui Dumnezeu?

Mai intai, cel mai important aspect al Adormirii e si cel mai evident si universal proclamat in traditia ortodoxa: Maica lui Dumnezeu a murit. Aceasta femeie, atat de centrala in taina economiei mantuitoare a lui Dumnezeu, atat de neprihanita si stabila, ea insasi model de sensibilitate fata de ceilalti, daruire si credinta fata de Hristos, a muritIn ciuda cuvintelor lui Epifanie, nu a existat nici un moment in traditia patristica rasariteana in care sa nu se fi crezut ca Maica Domnului a murit de o moarte naturala omeneasca. Prin urmare, imnele Bisericii Ortodoxe afirma fara echivoc ca ea a murit si a fost ingropata.

In al doilea rand, am putea observa ca prezenta lui Iisus la moartea ei nu e in afara traditiei Noului Testament. In fapt, e cu totul de asteptat. Vietile lor au fost intrepa­trunse si inseparabile. Din ea si-a luat Fiul lui Dumnezeu existenta omeneasca. Nu i S-a aratat Iisus lui Ştefan la moartea sa si i-a „primit” duhul sau (FA 7,56)? De ce n-ar fi facut la fel pentru mama Sa?

In fine, Parintii afirma si ca ea a fost luata in slava cerului. Aici sunt necesare cateva clarificari. Ce anume s-a intamplat cu Maica Domnului dupa ingropare e o taina. Discutand aceasta, Parintii incearca ceea ce un savant a numit o „abordare precauta” sau „imprecizie cultivata”: ei nu folosesc cuvantul „inviere”, ci alti termeni ca „mutare”, „transformare” si „luare”. Acest din urma cuvant are in limba greaca aceeasi radacina ca si „inaltare” (amandoua sunt formele verbului analambano). Putem trage concluzia ca Maica Domnului a fost intr-un anume fel mutata intr-o stare slavita impreuna cu Fiul sau. Cu alte cuvinte, ea a urcat cu trupul cum a facut-o si El.

Este oare acest fapt prea indepartat fata de continutu­rile Noului Testament? Ştim ca Iisus S-a inaltat. In chip asemanator ne vom inalta si noi, caci sfantul Pavel afirma clar ca la sfarsitul timpului Il vom intampina pe Domnul in vazduh” ca sa fim impreuna cu El (1 Tes 4,17).

Este, prin urmare, ceva de neconceput ca Maica Domnului a urcat la cer? Mutarea ei, care a avut loc ca ea sa poata continua sa fie cu Fiul ei, Care e “de-a dreapta Tatalui”, inseamna ca ea ramane pe mai departe in stare sa se roage pentru altii ca in Cana Galileii, dar acum dintr-o pozitie unica.

Cu aceste consideratii in minte, putem afirma ca faptul central al praznuirii e acela ca Maica lui Dumnezeu a murit. A facut aceasta asa cum a trait: in prezenta Fiului ei.Dupa ingropare ea a fost cumva luata de El ca sa ramana cu El. Asa cum afirma sfantul Ioan Damaschinul, acesta e un lucru „potrivit” — cu totul adecvat pentru cine a fost ea si pentru ceea ce marturisesc despre ea Scripturile.

De ce e importanta pomenirea mortii ei? Inainte de toate, pentru ca ea asaza cinstirea ortodoxa a Maicii lui Dumnezeu in contextul sau propriu. Ea e un om ca oricare din noi si, mai mult, a trait aceeasi viata cu noi. A murit cu moartea noastra, pentru ca a impartasit nasterea noastra. N-a fost zamislita in chip „imaculat”, intr-un mod unic si diferit de al nostru; nu i s-a dat o natura speciala, incapa­bila de pacat. Nici n-a fost ferita de moarte.

Prin urmare, Fecioara Maria si-a realizat desavarsirea duhovniceasca intr-o natura cazuta.Ceea ce a facut in viata ei n-a facut in mod mecanic, impersonal, ci cu lupta, dezvoltandu-si sfintenia personala prin rolul sau de Mama a lui Dumne­zeu. Nu numai ca a trait bine, dar a si sfarsit bine: si-a incu­nunat luptele desavarsirii ei duhovnicesti si rolul unic de Mama a lui Dumnezeu cu o moarte sfanta in prezenta lui Hristos si „fara durere, fara rusine, in pace” in cel mai inalt grad. Maica lui Dumnezeu e astfel un model pentru toti crestinii, atat in felul in care ea a trait, cat si in acela in care a murit.

Marturisind moartea ei, venerarea ortodoxa a Maicii Domnului ramane ceea ce trebuie sa fie: calda, plina de iubire si evlavie, si totusi sobra. Biserica Ortodoxa nu o asaza deasupra Bisericii (loc rezervat numai lui Hristos) atribuindu-i o nastere speciala si evitarea mortii prin “asumptie”. Nici nu-i negam, ca Maica a Domnului, un loc de cinstire unic in Biserica.

Inaltul ei statut in Ortodoxie o asaza in centrul Bisericii, atat pamantesti, cat si ceresti, in inima ei. Aici se afla ea ascultand rugaciunile noastre si indreptandu-ne pe noi toti spre Fiul ei. Nu „a parasit lu­mea” prin moartea ei, ci a devenit din nou un martor si o punte spre Hristos pentru umanitate, asa cum a fost in timpul vietii sale.

Din acest motiv Biserica Ortodoxa praznuieste an de an cu mare evlavie Adormirea ei.

(in: Ierom. Calinic, Provocari ale gandirii si vietii ortodoxe astazi, Editura Deisis, 2012)

www.cuvantul-ortodox.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.