SFANTA TAINA A CUNUNIEI

Cununia este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. Sfintele Taine sunt lucrări văzute prin care harul nevăzut al lui Dumnezeu este împărtăşit credincioşilor. După Nicolae Cabasila, „Sfintele Taine sunt calea pe care Hristos a aşezat-o pentru noi, uşa pe care El a deschis-o… Pe această cale şi prin această uşă El se întoarce în lume”.

\r\n

Prin Taina Sfintei Cununii, un bărbat şi o femeie făgăduiesc solemn în faţa lui Hristos, a preotului şi a comunităţii să îşi fie credincioşi unul altuia pentru toată viaţa. Unirea conjugală este binecuvântată de Hristos prin Biserică. Harul lui Dumnezeu le este împărtăşit pentru a vieţui împreună în dragostea Lui, împlinindu-se şi desăvârşindu-se unul pe celălalt. Condiţia acestei taine este dragostea dintre soţ şi soţie. Justinian specifică: „căsătoria este împlinită prin dragoste curată”.

\r\n

Luând ca temei actul creaţiei descris în primele capitole din cartea Facerii, Biserica Ortodoxă învaţă că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi exceptând unele cazuri speciale (ca de exemplu monahismul), Dumnezeu nu vrea ca el să fie singur ci parte a unei familii: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2;18). Aşa cum Dumnezeu a binecuvântat prima pereche, pe Adam şi Eva,  să trăiască în familie, să crească şi să se înmulţească, aşa şi Biserica binecuvântează unirea dintre bărbat şi femeie.

\r\n

Căsătoria a fost instituită în Rai. Hristos spune: “N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?  Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.  Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.” (Matei 19;4-6).

\r\n

Sfântul Clement al Alexandriei spune: “Fiul numai adevereşte ceea ce Tatăl a stabilit” iar Fericitul Augustin învaţă la fel: “În Cana, Hristos confirmă ceea ce instituise în Rai”. Sfântul Clement Alexandrinul merge mai departe şi afirmă că: “Dumnezeu a creat bărbat şi femeie. Bărbatul este Hristos, iar femeia este Biserica.” Astfel, iubirea lui Hristos faţă de Biserică devine arhetipul căsătoriei căci Adam a fost creat ca imagine a lui Hristos iar Eva ca imagine a Bisericii. Prin prezenţa Sa la nunta din Cana, Hristos reevaluează şi ridică actul căsătoriei la funcţia sa ontologică.

\r\n

Sfântul Apostol Pavel vede această relaţie şi unire mistică dintre soţ şi soţie ca o reflectare a unirii mistice dintre Hristos şi Biserica Sa: “Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său… Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea… Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe însãşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui… Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.” (Efeseni 5; 22-25, 28-30, 32).

\r\n

Slujba Cununiei trebuie să aibă loc într-o Biserică Ortodoxă şi să fie săvârşită de un cleric (preot sau episcop) hirotonit canonic. Înaintea altarului, mirele îşi primeşte mireasa şi făgăduieşte înaintea sfântului altar să o iubească la fel ca pe sine însuşi şi să o trateze ca pe un egal, iar ea promite să îi dea ascultare aşa cum Sara l-a ascultat pe Avraam.

\r\n

Sfântul Ignatie al Antiohiei în scrisoarea sa către Policarp spune: “Potrivit este pentru bărbații şi femeile ce se căsătoresc să se unească cu încuviinţarea episcopului.”

\r\n

Binecuvântarea căsătoriei de către Biserică a primit valoare juridică şi în jurul anului 895 elementul religios a început sã primeze asupra legislaţiei civile, care de atunci înainte cerea săvârşirea cununiei religioase pentru a validarea căsătoriei: “Căsătoria se întăreşte prin binecuvântarea dată de preot, aşa că dacă cineva se căsătoreşte fără să o aibă, această căsătorie este nulă.” (Leon al VI-lea, Novella 89). Prima rugăciune din slujba cununiei arată că binecuvântând unirea dintre bărbat şi femeie, Biserica continuă ceea ce Domnul a făcut în Cana Galileei: “Care pentru negrăitul Tău dar şi multa bunătate, ai venit în Cana Galileei şi nunta care era acolo ai binecuvântat-o, ca să arăţi că din voia Ta se face însoţirea cea după Lege şi naşterea de prunci dintr-însa.”

\r\n

\r\n

Din acest motiv Biserica nu aprobă concubinajul şi îi opreşte pe cei implicaţi în astfel de relaţii de la împărtăşanie şi de la a fi naşi de cununie sau de botez. În convorbirea dintre Iisus Hristos şi femeia samarineancă la Fântâna lui Iacob (Ioan 4; 5-26), Mântuitorul arată diferenţa dintre cele două situaţii şi chiar îi spune femeii că actualul său tovarăş de viaţă nu poate fi numit “bărbatul său”: “Bine ai zis că nu ai bărbat.  Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.” (Ioan 4; 17-18)

\r\n

În Biserica Ortodoxă, Taina Cununiei nu este săvârşită în timpul posturilor sau imediat înainte de începerea posturilor pentru că nu ar fi posibil pentru noii căsătoriţi să respecte porunca postului atât pentru mâncare cât şi pentru relaţiile conjugale.

\r\n

Scopurile căsătoriei creştine

\r\n

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Două sunt motivele pentru care căsătoria a fost instituită… să-l facă pe bărbat să se mulţumească cu o singură femeie şi să aibă copii, dar primul motiv este cel mai important.” (Despre Căsătorie). Din cele de mai sus, înţelegem scopurile căsătoriei ca fiind:

\r\n

1.      Cooperarea între bărbat şi femeie şi paza împotriva adulterului

\r\n

Căsătoria implică faptul că mirele şi mireasa îşi aparţin unul celuilalt şi sunt uniţi în dragoste duhovnicească şi unire trupească: “Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (I Corinteni 7, 4). Dacă trupul fiecăruia aparţine celuilalt, ei nu se pot întina săvârşind adulter, aşa cum spune acelaşi apostol:  “Bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său… Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.” (I Corinteni 7; 1-2, 9). Căsătoria este remediul pentru slăbiciunea omenească, pentru păstrarea virtuţii şi pentru prevenirea imoralităţii sexuale: “Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat.” (Evrei 13; 4). Respectarea acestor principii păstrează curăţenia vieţii duhovniceşti şi căsătoria va fi fericită.

\r\n

Căsătoria creştină transformă unirea dintre bărbat şi femeie într-o unire spirituală, prin Duhul Sfânt, la fel cum Duhul Sfânt lucrează în apa Botezului, prin care oamenii devin fiinţe noi, sau cum lucrează în Taina Hirotoniei, prin care cel hirotonit devine templu al Duhului Sfânt. Sfântul Duh lucrează de asemenea şi asupra cuplului în timpul săvârşirii Tainei Cununiei, prin rugăciuni şi prin credinţă, pentru a-i uni întru Dumnezeu. Prin făgăduinţele făcute de mire şi mireasă de a păzi poruncile referitoare la căsnicie şi prin lucrarea Duhului Sfânt, cei doi devin una.

\r\n

Omul a fost creat pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu, iar Dumnezeu, prin venirea lui Hristos, prin faptul că El însuşi a devenit om, nu numai că a restaurat ceea ce fusese corupt prin păcatul originar, dar i-a dat omului posibilitatea să se facă părtaş  vieţii veşnice. Când un om este botezat el primeşte în trupul său puterea morţii şi învierii lui Hristos, aşadar,  trebuie “să umblăm întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). Când omul se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos, el devine una cu Hristos.

\r\n

Căsătoria astfel încetează să mai fie simpla satisfacere a instinctelor omeneşti sau împlinirea căutării fericirii pământeşti. Este un eveniment care îi priveşte nu doar pe noii căsătoriţi, ci şi pe Hristos Însuşi, căci doi dintre ucenicii Săi sunt uniţi în faţa întregii Biserici, care este Trupul lui Hristos.

\r\n

2.      Procrearea

\r\n

Dumnezeu este plinãtate în raport cu creaţia Sa. De asemenea, unirea nupţială este ea însăşi plinãtate. Din prisosul acestei plinãtãţi izvorãşte un alt dar: maternitatea şi paternitatea. Copilul născut din căsătorie o prelungeşte şi reafirmă unirea perfectă realizată deja. Rodul dragostei în lume este naşterea copilului. “Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.”(Ioan 16, 21); un nou chip este chemat să devină icoană a lui Dumnezeu. Maternitatea este o formă specială a chenozei feminine. Mama se dăruieşte pe sine copilului, moare în parte pentru el, urmează dragostea lui Dumnezeu care se smereşte pe Sine.

\r\n

Naşterea de prunci  aduce fericire cuplului, umple casa de bucurie şi întăreşte căsătoria: “Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui.  Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri.  Fericit este omul care-şi va umple casa de copii.” (Psalmi 126, 3-5), “Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale.  Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.” (Psalmi 127, 3-4).

\r\n

Părinţii a căror unire a fost binecuvântată prin aducerea pe lume a unei noi fiinţe omeneşti sunt de asemenea responsabili pentru naşterea şi creşterea duhovniceascã a copiilor, primirea Sfintelor Taine şi educaţia religioasă; o familie care nu-şi împlineşte aceste responsabilităţi – naşterea de copii, urmată de purtarea de grijă faţă de ei atât pentru cele materiale cât şi pentru cele spirituale – se îndepãrteazã nu numai de vocaţia Tainei Cununiei, ci şi statutul lor de creştini ortodocşi, membri ai Trupului lui Hristos.

\r\n

Naşterea de prunci este poruncă de la Dumnezeu şi rodul pântecelui mamei este răsplata Sa. În orice caz, dacă un cuplu nu este binecuvântat cu copii, nu trebuie să se întristeze ci să spună “Facă-se voia Ta”, în desăvârşită smerenie şi resemnare. Creştinismul nu face din naşterea de copii principalul scop al căsătoriei.

\r\n

Sursa: http://inaltarea-domnului.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *