Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – APOSTOLUL IUBIRII

Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni, enumerând roadele Duhului Sfânt, dă prioritate iubirii dumnezeieşti, căreia îi urmează „bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Gal. 5, 22-23). Tot el consacră un întreg capitol – 13, din întâia Epistolă către Corinteni, acestei virtuţi nepieritoare, concentrând într-un imn, prin negaţie şi afirmaţie, calităţile ei.

\r\n

\r\n

Dacă iubirea „nu se trufeşte, nu invidiază, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută la ale sale”, în acelaşi timp ea „se bucură de adevăr, pe toate le suferă, pe toate le crede, pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă”, fiind virtutea care niciodată “nu se trece” (I Cor 13, 1-7).

\r\n

Din aceste două texte înţelegem că iubirea dumnezeiască are o importanţă fundamentală în viaţa creştină, datorită forţei ei motrice care pune în mişcare lucrarea credinţei şi datorită atotcuprinderii ei care împlineşte, înfrumuseţează, desăvârşeşte viaţa.

\r\n

Acelaşi Apostol Pavel o prezintă ca pe o „cale, care le întrece pe toate(I Cor. 12, 31), calea superioară de cunoaştere a lui Dumnezeu şi de unire cu El prin harul Sfântului Duh.

\r\n

Iubirea este o cale mult râvnită, unică prin frumuseţea şi măreţia ei, dar chiar dintre eroii credinţei – sfinţii, puţini sunt acei care au străbătut-o întreagă. Prin viaţa şi scrierile lui, Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii, se arată primul dintre aceşti călători, după Maica Preacurată şi Botezătorul Ioan, care au avut meniri cu totul aparte. El parcă mai înainte a citit cele scrise de Sfântul Apostol Pavel cât şi cuvintele spuse de Hristos învăţătorului de Lege „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27).

\r\n

În tânărul pescar din Betsaida, Dumnezeu a hărăzit virtuţile strămoşilor săi: credinţa cea tare a lui Avraam prin care, asemeni acestuia şi-a părăsit casa, părinţii şi patria iubită, urmând Mântuitorului şi propovăduindu-L în toată lumea, smerenia lui Iacob, prin care se înalţă la cereşti descoperiri, râvna lui Ilie, curajului Sfântului Ioan Botezătorul, primul său dascăl, blândeţea lui Moise şi sensibilitatea poetică a lui David, pe toţi însă depăşindu-i prin marea sa iubire faţă de Dumnezeu şi de Hristos. Iubirea de Dumnezeu l-a păstrat în feciorie şi curăţie asemeni Sfintei Fecioare Maria. El îndrăgeşte din prima clipă şi urmează pe Hristos la a cărui şcoală se desăvârşeşte. Cu sufletul său delicat Îl înţelege mai bine decât ceilalţi apostoli fiindu-i aproape chiar şi în clipa răstignirii. Alături de mai vârstnicul Petru şi de fratele său Iacob este între apostolii cei mai apropiaţi care vor deveni stâlpii Bisericii întrecându-i în iubire şi ataşament, precum şi putere de pătrundere, fapt care îl face mult iubit de Domnul.

\r\n

Faptul că era iubit se vede că nu-i deranja pe ceilalţi apostoli, de unde reiese că pe lângă curăţia şi capacitatea sa de a înţelege sensul cuvintelor şi faptelor Mântuitorului, Ioan purta în suflet, o nevinovăţie de copil şi o mare iubire de Dumnezeu şi de oameni.

\r\n

Iubirea lui profundă, era întemeiată pe cunoaşterea lui Hristos ca Dumnezeu, ca Logos întrupat (Ioan 1,14) şi era motivată de iubirea lui Dumnezeu faţă de om: Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

\r\n

Ştia de la Hristos că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8) şi că cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4, 16) , că “noi îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit mai întâi (I Ioan 4, 19).

\r\n

Iubirea desăvârşită faţă de Hristos îl determină la o atenţie maximă faţă de faptele şi cuvintele Învăţătorului său, pe care le pune în inima lui, înregistrându-le ca nimeni altul şi transmiţându-le în Evanghelia sa după zeci de ani. Evanghelia şi epistolele sale sunt scrieri fundamentale ale Noului Testament de o mare adâncime teologică şi inălţime duhovnicească.

\r\n

Din scrierile lui aflăm că Hristos este „Calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6) că este „învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25) că este pâinea vieţii” (Ioan 6, 48), „Trupul Lui fiind adevărata mâncare şi Sângele Lui fiind adevărata băutură” (Ioan 6, 55) pe care mâncându-le vom avea viaţă întru noi şi vom fi înviaţi în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54).

\r\n

Sfântul Ioan este singurul evanghelist, care din convorbirea Domnului Iisus cu femeia samarineancă reţine că Dumnezeu este Duh şi închinarea vrednică ce trebuie să I se aducă, este „în Duh şi adevăr” (Ioan 4, 24). Că Hristos este „viţa cea adevărată”, iar noi credincioşii mlădiţele, că numai întru El se poate aduce roadă multă, iar fără de El „nu se poate face nimic (Ioan 15, 5). Iubirea noastră faţă de Hristos şi a unora faţă de alţii trebuie să fie precum a fost iubirea Lui (Ioan 15, 12) căci nimeni nu poate avea o iubire mai mare decât aceasta, „ca viaţa Sa să-şi pună pentru prietenii lui” (Ioan 5, 13). Iubirea faţă de Hristos, atenţia cu care a reţinut şi darul de a transmite adâncimi teologice devenite adevăruri de credinţă ale Bisericii, au făcut din Sfântul Ioan primul şi cel mai mare teolog al Bisericii. Glasul lui de tunet a enunţat adevăruri de credinţă referitoare la Sfânta Treime; „Trei sunt Cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi Aceştia Trei Una sunt” (I Ioan 5, 7); referitoare la persoana Sfântului Duh „Cel ce din Tatăl purcede” (Ioan 15, 26). La Sfântul Ioan, Iubirea niciodată nu este despărţită de Adevăr. [Detinand] discernământul net între bine şi rău, Iuda este numit vânzător” (Ioan 18, 2) iar cel care nu mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist (I Ioan 4, 3) precum şi comportamentul faţă de eretici de-a lungul vieţii sale ne arată cu prisosinţă acest fapt. Pe cât de fierbinte a fost iubirea pe care a purtat-o în suflet pe atât de luminat este adevărul pe care îl mărturiseşte. Iubirea sa, nu doar că cuprindea în sine toate celelalte virtuţi, dar prin ea a putut învinge frica de moarte, arătându-şi dispoziţia jertfelnică de a muri şi pentru alţii.

\r\n

Sfântul Apostol al Iubirii biruind frica, a fost singurul ucenic care l-a însoţit pe Hristos în noaptea cea neagră a patimilor Sale. Iubirea lui curată, desăvârşită faţă de Mântuitorul Hristos l-a făcut părtaş trădării, bătăilor, scuipărilor, batjocurii, suferinţei şi morţii Domnului alături de Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi de femeile mironosiţe, trăind în sufletul său, la picioarele Crucii o suferinţă mută „în care singura mângâiere era nădejdea învierii”. Iubirea sa jertfelnică a dovedit-o şi la adânci bătrâneţi, când pentru a salva viaţa unui tânăr lăsat în grija unui episcop, şi care devenise şeful unei bande de tâlhari, n-a pregetat să străbată păduri şi pustiul deşertului căutându-l prin peşteri tâlhăreşti, găsindu-l în cele din urmă. După o alergare dramatică în urma celui care fugea de ruşinea faptelor sale, l-a readus în Biserică, pocăindu-se împreună cu el, până ce acesta a primit iertare, iar mai târziu a ajuns episcop.

\r\n

În cea dintâi lună a anului bisericesc, în ziua douăzeci şi şasea, prăznuim mutarea la cele cereşti a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan – Apostolul Iubirii. Viaţa sa de iubire jertfelnică, cuvintele sale dulci şi luminoase lăsate în Sfânta Evanghelie şi cele trei Epistole, precum şi rugăciunea sa plină de îndrăzneală faţă de Mântuitorul Hristos, Care l-a primit la pieptul Lui, ne sunt imbold şi tărie „în a ne iubi unii pe alţii” şi într-un gând a mărturisi Treimea cea nedespărţită şi toate adevărurile credinţei noastre. Ne rugăm cu smerenie Sfântului Apostol să mijlocească Blândului şi Dreptului Judecător – Hristos, mântuirea sufletelor noastre“.

\r\n

Parintele Arhimandrit Andrei Coroian

\r\n

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *