Tăcerea

Cu toții știm că demagogia este un efect uman și social. Ea reprezintă vorba multă și fară rost, fiind o„ noutate” a democrației.        

\r\n

Noi modernizîndu-ne am uitat de rădăcinile noastre și încercăm  să împrumutăm valorile occidentale, dar uităm că prin esență poporul nostru a fost străin de demagogie.Avem chiar și expresia populară„Vorba multă sărăcia omului”.Oamenii din Occidentul de astăzi greșesc încercînd să-și caute fericirea și împlinirea numai în relații.Toti sfinții și înțelepții au gasit împlinirea în urma unor lungi perioade de singurătate.Fără o regăsire de sine în tăcerea interioară omul este asfixiat de imagini audio-vizuale de cuvinte și de sunete deaceea nu se poate regăsi pe sine,nu poate avea acces la sinele lui adevărat și astfel este incapabil să manifeste altceva de cît Eul său iluzoriu.În aceste momente omul se gîndește mai mult  la propria lui persoană,la propria lui familie sau la proprii lui prieteni și devine incapabil de uimire,bucurie și recunoștință.

\r\n

Strămoșii noștri mai întîi munceau apoi î-și lăsau loc pentru a pălăvrăgi.Noi însă cei de astăzi uităm de muncă,de tăcere și cu atît mai mult de rugăciune,căci rugăciunea adevărată este:„a tăcea și a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adîncul inimii.”(Kallistos Ware)

\r\n

Ar fi fost greșit să credem că Biserica interzice omului de a se exprima liber,dar vine sa îl perfecționeze în ceea ce face sugerîndu-i să se gîndească bine înainte de a spune sau a întreprinde ceva.

\r\n

Să ne dăm bine seama că nu cît vorbim contează mai mult,ci cum și în ce fel,căci adevărata tăcere nu înseamnă a tăcea cu gura.Căci poate unul să spună mii de cuvinte folositoare ,iar altul vorbește unul singur dar în deșert, călcînd în picioare toate învățăturile Mîntuitorului.

\r\n

Tăcerea este„ maica pocăinței” a smeritei cugetări și a plînsului duhovnicesc.Semnele ei sunt potrivit Sf.Ioan Scărarul:mintea neadormită,cuget neprihănit,răpire la Domnul,închipuirea chinurilor,apăsarea de catre gîndul morții grabnice,rugăciune nesăturată,topirea curviei,necunoașterea împătimirii,moartea lumii,încetarea lăcomiei pîntecelui,îndemn lăuntric la teologhisire,izvor de dreaptă socoteală,lacrimă supusă,pieirea multei grăiri și altele asemenea lor.Semnele opuse ei fiind:sărăcia în bogăție,creșterea mîniei,îngrămădirea pomenirii răului,micșorarea dragostei,adaos de îngînfare e.t.c.

\r\n

Acest mare dar al tăcerii sau al liniștii despre care ne vorbesc sfinții părinți este rar si greu de dobîndit,însă cel ce ajunge la el cunoaște în adînc tainele lui Dumnezeu.În cea mai deplină tăcere se produce un fel de întarire a sufletului o însănătoșire spirituală.

\r\n

 De ce suntem stresați cu astenii de tot felul? Pentru că ne lăsăm pradă stimulilor exteriori,zgomotelor care ne împiedică să ne concentrăm în tăcere.  Ca să ne vindecăm trebuie să căutăm concentrarea în fața unei icoane,în genunchi,în biserică pentru ca Dumnezeu să îți poată vorbi.„Dar cu Dumnezeu poți să vorbești  oriunde nu numai în Biserică?! ” Absolut deacord,însă în timpul slujbelor,de exemplu,sau în timpul predicii primesti adesea răspunsuri la frămîntările interioare,la întrebările care te macină,primind soluții neașteptate la problemele pe care poți să le ai într-un anumit moment.Pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni,iar preoții sunt oameni și ei chiar dacă nu întotdeauna sunt agreați sau apreciați, cuvintele lor pline de înțelepciune vin din situații cu care se confruntă prin natura meseriei lor.Nu este o formă mai bună de vindecare a bolilor sufletești a păcatelor de cît cea mai deplină tăcere prin uniune cu Dumnezeu. „Iubirea tăcerii înseamnă apropiere de Dumnezeu,înfrîngerea și paza gurii trezește conștiința către Dumnezeu”spune Sf.Ioan Scărarul.

\r\n

   La adevărata tăcere-mistică se ajunge numai după o asceză dură care înseamnă și post.Abținerea de la mîncare este postul trupului,iar postul minții,al sufletului este tăcerea.

\r\n

Este foarte bine să taci  atunci cînd ești ispitit să vorbești de cei care îți vor răul,de cei ce încearcă să profite de tine,de cunoașterea și înțelegerea ta.Ești ispitit să vorbești,deci ești atras în conversații inutile poate chiar și în conflicte mai ales cînd doi se ceartă și ți se cere părerea ca să oferi dreptate.Cumpănește bine în astfel de situații.

\r\n

În mînăstiri este un așa numit„ canon al tăcerii”cînd călugării clevetesc și vorbesc înafară de cele sfinte li se impune canon să nu vorbească o zi întreagă.De ce? Pentru că tăcerea înlătură toată tulburarea toți stimulii din afară și din lăuntrul nostru,care ne tulbură,care ne deranjează.Aceste tulburări fiind obstacole în fața comunicării cu Dumnezeu.Orice om are nevoie de momente periodice de liniște în care să se reîntîlnească cu sine și cu Dumnezeu,chiar dacă nu este călugăr sau preot.Găsirea unui moment liniștit sau aunui loc liniștit pentru rugăciune și tăcere depinde,desigur,de viața fiecărui om.Într-o familie cu copii mici un asemenea moment ar putea fi găsit, probabil numai seara tîrziu,alții ar putea găsi acest moment la întoarcerea de la serviciu,de pildă într-o biserică aflată în drum spre casă.

\r\n

În general Postul Mare este o perioadă a tăcerii,a contemplării mistice.Plăcut lui Dumnezeu ar fi să ne abținem de la clevetiri, de la bîrfe,de la invidii,iar seara să ne rugăm în tăcere.

\r\n

După post și liniște sufletească urmează să ne spovedim,iar apoi Sfînta Împărtășanie care este cununa celor săvîrșite și trăite.

\r\n

Protodiacon Valeriu Balan

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *