Taxa pe păcat

Când părintele Paisie a fost întrebat dacă a avut de înfruntat multe atunci când a fost novice în cele ale monahismului a dat următorul răspuns: De fiecare dată mi se întâmpla ceva atunci când mă luptam cu mine însumi, iar când alții îmi atrăgeau atenţia asuprea unui lucru nu lăsam niciodată ca vorbele lor să treacă pe lângă mine, lăsând greșeala „netaxată”. Asta conduce inevitabil la următoarea întrebare: ce este taxa și cum taxăm greșelile și păcatele? În mod normal taxa reprezintă un cost adiţional adăugat la bunurile pe care le cumpărăm sau la serviciile pe care le utilizăm. Reprezintă o sumă în plus pe care trebuie să o achităm.

\r\n

Dacă inversăm algoritmul, când ne referim la ceva netaxat, înseamnă că nu se adaugă un cost adițional. Părintele Paisie explică în acest mod ideea de taxare a păcatelor sale. Acesta spune că „netaxat” înseamnă atunci când păcatele sunt nesocotite, când nu ne simțim afectați de ele și  când le ignorăm. Taxa reprezintă efortul pe care îl depunem atunci când încercăm să ne observăm propriul comportament. Astfel, dacă nu impunem o „taxă” pentru păcatele săvârșite vom descoperi singuri, sau ni se va spune de către alții, că nu facem decât să le ignorăm și să le trecem cu vederea. Iar ignoranța duce la indiferență. Astfel începem să le acceptăm ca fiind parte a comportamentului de zi cu zi, devenind obișnuințe iar apoi știm că obișnuința este o a doua natură. Inima ni se împovărează iar conștiința devine oarbă.

\r\n

Referitor la această indiferență părintele spune că ea ne împietreşte inima, nimic din ne spun ceilalți nu ne mai afectează și orice s-ar întâmpla, nu conștientizăm vina, ca mai apoi să ne căim pentru ea și să câștigăm iertare. Odată deveniți indiferenți față de păcatele săvârșite, nu mai găsim șanse pentru a deveni mai buni. Or noi știm că Dumnezeu ne cere să avem o inimă curată. Singura modalitate de a o obține este prin conștientizarea căderii în păcat. Trebuie să învățăm să combatem indiferența ce ne-ar putea cuprinde, să ne căim și să facem un progres continuu în propriul stil de viață. Trebuie să învățăm să ne impunem singuri o taxă pentru păcatele noastre.

\r\n

Care sunt căile prin care evităm de obicei să ne plătim taxele duhovnicești? Schimbăm subiectul atunci când vine vorba despre ele. Căutăm explicații raționale pentru comportamentul nostru, adesea dând vina pe împrejurări sau pe altcineva. Suntem destul de creativi atunci când vine vorba să găsim metode de a le evita. Nu este o taxă prea mare să ne facem timp să ne cercetăm singuri, să ne facem un proces al conștiinței și să căutăm să fim asemenea lui Hristos.

\r\n

Părintele ne dă următorul exemplu: Dacă cineva mă numeşte făţarnic nu o să-i doresc acestuia numai rele. În loc să fac asta aş încerca să aflu ce l-a făcut să spună un asemenea lucru. M-aș gândi și aș spune: „Ceva nu e bine, problema nu e la el ci e la mine.” Trebuie să fie ceva în neregulă cu mine iar eu nu mi-am dat seama. Am lăsat probabil loc de interpretare greșită a comportamentului meu. Nu mi-ar fi zis asta fără motiv. Dacă aș fi fost mai atent și aș fi acționat cu prudență, lumea nu m-ar fi înțeles greșit. Am făcut rău altora și voi fi judecat pentru aceasta în fața lui Dumnezeu.

\r\n

Să observăm cum a reacţionat părintele. Acesta nu l-a judecat pe celălalt pentru că i-a atras atenția. Nu a presupus că acesta încearcă să îl discrediteze din invidie sau răutate. Dimpotrivă, a luat în considere probabilitatea faptului de a fi comis o greșeală la care trebuie să se gândească mai bine. Acest efort suplimentar reprezintă taxa de care avem nevoie pentru a nu ne abate de pe calea pocăinței.

\r\n

Părintele Paisie spunea: Dacă nu analizăm problema în felul acesta, nu vom câștiga niciodată vreun beneficiu. Tocmai de aceea spunem despre cineva că „a pierdut controlul“. Conştientizăm oare când pierdem controlul? Când nu ne analizăm îndeaproape? Odată cu trecerea anilor, omul se maturizează din punct de vedere spiritual și reușește să folosească experiențele din trecut în beneficiul său, progresând în viață cu mai multă siguranță și smerenie. De cele mai multe ori până și drumul cel mai anevoios ne ajută să avansăm ușor și sigur în viața duhovnicească.

\r\n

Aceasta este cheia, să continuăm să facem progrese prin modul în care trăim și prin felul în care interacționăm cu semenii noștri în această lume. Pe măsură ce învățăm să ne perfecționăm propriile fapte, inima se va deschide tot mai mult către problemele altora și către primirea iubirii lui Dumnezeu. Vom primi din ce în ce mai mult binecuvântarea slavei Sale dacă învățăm să plătim pentru păcatele noastre. Trebuie să profităm de orice indiciu pe care ni-l oferă viața de zi cu zi  și să încercăm neîncetat să ne înțelegem propriul comportament.

\r\n

Sursa: www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *