A douăzeci și noua carte a Vechiului Testament: Amos

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a douăzeci și noua carte a Vechiului Testament: Amos.

Cartea Proorocului Amos

 

 Introducere

          Amos nu era nici prooroc și nici fiu de prooroc când a fost chemat și trimis de Dumnezeu să proorocească în regatul seminției lui – regatul Iuda, dar și mai cu seamă în Israel – regatul de nord.

          Amos era un crescător de oi și recolta smochine de sicomor. Era originar din Tecoa – oraș situat în regatul Iuda, la 16 km mai la sud de Ierusalim și la o distanță de o zi de mers de la hotarul regatului Israel.

          Chiar la începutul cărților se precizează că Amos și-a început serviciul de prooroc pe timpul regelui Ozia din Iuda și Ieroboam al II-lea din Israel, cu doi ani înainte de un mare cutremur.

          Amos a profețit timp de 26 de ani, perioada care s-a suprapus cu domniile celor 2 regi menționați mai sus.

          Numele Amos semnifică „O sarcină” sau „ A purta o sarcină”.

          Proorocul Amos a transmis mesaje care anunțau nenorociri pentru Israel și Iuda, precum și pentru multe popoare păgâne, dar și mesaj de mângâiere cu privire la restabilirea poporului lui Dumnezeu.

          Tema condamnării Israelului și al Iudeii stă la baza profețiilor tuturor proorocilor, și celor mari și celor mici, fiindcă locuitorii acestor două regate îl părăsiseră pe Dumnezeu și practicau închinarea falsă, la idoli.

          Ultima fortăreață a Israelului, Samaria – capitala regatului, a căzut aproximativ în anul 721 î. Hr., după ce a fost asediată de armata asiriană, condusă de Salmanasar al V-lea.

          Cei din regatul Iuda nu au înțeles lecția din întâmplările nefericite ale fraților din Israel și de aceea, a căzut și Ierusalimul în anul 586 î. Hr.

          Amos îi condamnă pe Israeliții ce trăiau în lux. Bogații îi jefuiau pe cei săraci pentru a-și construi „case de fildeș”, în care se desfătau și ospătau ca împărații.

          Dumnezeu zice: „Și casa cea de iarnă o voi dărâma și locașurile cele de fildeș vor pieri și case fără de număr nu vor mai fi” (Amos 3, 15).

          Arheologii au confirmat proorociile lui Amos prin săpăturile și cercetările lor în Samaria, unde au fost descoperite numeroase obiecte de fildeș, produse ale artei feniciene, scumpe, cu care era înfrumusețat mobilierul nobililor israeliți.

          Biblia menționează „casa de fildeș” pe care și-a construit-o Ahab (1Regi 22, 39) și „păturile de fildeș”, care reprezentau luxul exagerat condamnat de Amos: „Iată că ei stau tolăniți pe paturi de fildeș și stau întinși în așternuturile lor și mănâncă miei din turmă și viței crescuți în staul.” (Amos 6, 4).

          Proorocul Amos se numără printre cei 12 prooroci mici ai Vechiului Testament și cartea lui cuprinde 9 capitole, care pot fi grupate în felul ce urmează ân continuare.

 

I. „Opt greutăți” – proorocii împotriva celor șase popoare, a regatului lui Iuda și a regatului lui Israel.

Cap. 1 – 2

          Proorocii împotriva neamurilor. Pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Moab, Iuda și Israel.

          „Domnul va striga puternic din Sion și din Ierusalim va slobozi glasul Său, jalnice vor fi pășunile păstorilor și uscat va fi vârful Carmelului” (Amos 1, 2).

          Amos a anunțat judecățile necruțătoare ale lui Dumnezeu împotriva popoarelor.

          Damascul (Siria) treierase Galaadul cu unelte de treierat din fier, iar Gaza (Filistia) și Tirul predase pe israeliții captivi Edomului, iar Edomul nu a manifestat nici îndurare, nici iubire frățească față de israeliți.

          Amonul invadase Galaadul. Moabul arsese oasele regelui Edomului până când se făcuse var. Mâna lui Dumnezeu S-a ridicat asupra acestor popoare. Domnul a spus: „Nu mă voi întoarce de la hotărârea luată” (Amos 2, 4).

          Dumnezeu nu avea să-și întoarcă mânia nici de la Iuda. Locuitorii regatului Iuda păcătuiseră „din pricina că ei au aruncat Legea Domnului și au nesocotit rânduielile Lui…” (Amos 2, 4).

          Dar cei din regatul lui Israel?

          Dumnezeu a nimicit mai înainte pe amoniți de care se temeau israeliții, oferindu-le o țară prosperă. El ridicase nazarei și prooroci în Israel, dar israeliții i-au făcut pe nazarei să-și încalce jurământul, iar proorocilor le-au poruncit: „Nu mai proorociți” (Amos 2, 12).

          De aceea, Domnul avea să-l clatine pe Israel din temelii, cum se clătina un car încărcat cu grâu proaspăt secerat, iar bărbații lui puternici „vor fugi dezbrăcați în ziua aceea” (Amos 2, 16).

 

 

II. Avertismente și amenințări cu privință la nerespectarea alianței

Cap. 3 – 6

          Fărădelegea Israeliților și proorocia pedepsei lor. Mustrarea și amenințarea celor răi din regatul Israel. Tânguirea proorocului. Chemarea la pocăință și căderea lui Israel. Amenințarea cu pieire și robie a celor mândri și dezmierdați.

          Proorocul Amos a scos în evidență și a dovedit prin ilustrări impresionante că în profețiile pe care le rostea, de fapt vorbea Dumnezeu: „Domnul nu face nimic fără să fi descoperit taina Sa proorocilor, slujitorii Lui!” (Amos 3, 7).

          Amos a proorocit îndeosebi împotriva corupților și jefuitorilor din Samaria, care iubeau luxul. Dumnezeu urma să-i smulgă de pe paturile lor splendide, iar casele lor de fildeș urmau să fie distruse.

          Dumnezeu le-a amintit apoi Israeliților cum îi mustrase și îi disciplinase. De cinci ori le-a repetat cu ce pedepse au fost pedepsiți: „Dar voi nu v-ați întors la Mine” (Amos 4, 6-12).

          Amos a rostit și un cântec de jale profetic: „Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la pământ și nimeni nu o ridică” (Amos 5, 2).

          Cu toate că sfârșitul era clar și evenimentele care au urmat ne-au dovedit acest lucru, că după lovitura pe care au dat-o asirienii regatului Israel, acesta nu s-a mai ridicat niciodată.

          Totuși Dumnezeu, Cel ce face lucruri minunate în ceruri și pe pământ, a continuat să îndemne fii lui Israel să-L caute și să se întoarcă la El ca să trăiască: „Căutați-Mă și veți fi vii! Nu umblați după Betel și în Chilgal… căci Chilgalul va fi dus în robie și Betelul va rămâne o nimica toată. Căutați binele și nu răul va să fiți vii și așa Domnul Dumnezeul Sabaot va fi cu voi…” (Amos 5, 5,14).

          Dar ce ar fi însemnat pentru israeliți Ziua Domnului? – A fost o nenorocire pentru poporul lui Israel. Asemenea unui torent de apă, a fost măturat poporul israelit în robie: „Eu vă voi duce robi dincolo de Damasc…” (Amos 5, 27), iar casele împodobite cu fildeș, în care se desfătau corupții și desfrânații, urmau să fie prefăcute în dărâmături și gunoi.

          „Voi vă veseliți și ziceți: Oare n-am cucerit prin forța noastră puterea? Dar Eu voi ridica împotriva voastră – voi cei din casa lui Israel – un popor care vă va asupri…” (Amos 6, 13-14).

III. Cele cinci vedenii vestitoare ale pedepsei inevitabile. Restabilirea „casei” lui David și întoarcerea poporului din robie.

Cap. 7 – 9

          Vedeniile proorocului Amos despre pedepsele următoare. Vedenie despre pieirea casei lui Israel și foametea duhovnicească. Amenințarea necredincioșilor cu pedeapsa. Întoarcerea poporului din robie.

          Dumnezeu îi arată proorocului Său, Amos, 3 vedenii, care se refereau la pedepsele ce urmau să se abată asupra lui Israel:

1. Un stol de lăcuste care au sfâșiat și au mâncat toată vegetația de pe pământ.

Amos Îl roagă pe Domnul: „Doamne Dumnezeule, fie-Ți milă!” (Amos 7, 2). Și S-a milostivit Domnul și a zis: „Nu se va mai întâmpla” (Amos 7, 3).

2. Domnul cheamă focul ca să facă judecată. Focul a mistuit tot până și adâncul cel necuprins și o parte din pământ.

Amos din nou Îl roagă pe Domnul să se îndure și Domnul s-a milostivit zicând: „Nici acum nu se va întâmpla!” (Amos 7, 6).

3. Domnul îi arată lui Amos o cumpănă din plumb și zice: „Iată Eu voi pune cumpăna cea de plumb în mijlocul poporului Meu Israel și de aici încolo nu-l voi mai cruța” (Amos 7, 8).

Israel nu va mai avea nicio scuză. Dumnezeu avea să devasteze „locurile înalte”, sanctuarele lui Israel și să se ridice cu sabia pedepsei asupra casei lui Ieroboam al II-lea.

          Amasia, preotul din Betel, a trimis să-l preîntâmpine pe Ieroboam că proorocul Amos ar fi uneltit rele împotriva lui: „Amos uneltește împotriva ta chiar în casa lui Israel!” (Amos 7 – 10), dar Amos proorocea cuvintele Domnului: „De sabie va muri Ieroboam și Israel va fi dus în robie de pe pământul lui!” (Amos 7, 11).

          Amasia îl sfătuiește pe Amos să se ducă să proorocească în regatul lui Iuda. Amos îi răspunde lui Amasia arătându-i clar cu ce autoritate el își îndeplinea datoria sa de prooroc: „Eu nu sunt prooroc și nici fecior de prooroc, ci sunt păstor și adunător de sicomori; Și de la turmă m-a luat Domnul și mi-a zis: – Du-te și proorocește în poporul Mei Israel!” (Amos 7, 14-15).

          Amos îi vestește lui Amasia că nenorocirile aveau să se abată fără cruțare și asupra casei lui.

          Dumnezeu i-a arătat lui Amos un coș cu fructe de vară. El i-a condamnat pe Israeliți, anunțându-le apropiatul sfârșit, pentru că asupreau pe săraci și a jurat Domnul împotriva poporului Israel: „Niciodată nu voi uita faptele lor” (Amos 8, 7), pentru aceste fapte, zice Domnul: „Voi preface praznicile voastre în jelire și toate cântările voastre în tânguire!” (Amos 8, 10).

          Căci vor urma zile când se va abate foamete pe pământ, lipsă de pâine de mâncat și lipsă de apă de băut… și ei, israeliții vor cutreiera pământul, căutând mila Domnului, dar nu o vor mai afla.

          Israeliții aveau să cadă și să nu se mai ridice. Chiar de ar fi săpat până în Șeol (locuința morților), sau dacă ar fi urcat la ceruri, și acolo avea să-i ajungă Mâna lui Dumnezeu. Păcătoșii trebuiau să moară loviți de sabie chiar dacă vor reuși să scape de alte pedepse.

          Dar, în sfârșit Dumnezeu face o promisiune: „Voi ridica în ziua aceea cortul căzut al lui David și voi drege spărturile lui și dărâmăturile lui le voi ridica la loc și-l voi zidi ca în vremurile cele dintru început” (Amos 9, 11).

          Prosperitatea evreilor ce urmau să fie sloboziți din robie și întorși înapoi în pământul lor, avea să fie atât de mare, încât plugarul avea să-l ajungă din urmă pe secerător, înainte ca acesta să termine de adunat recolta.

          Aceste binecuvântări a Domnului, aveau să-i însoțească pe iudeii reîntorși din robie în permanență.

Rezumat la Cartea Proorocului Amos

          În cartea sa, proorocul Amos, după cum am întâlnit și la alți prooroci, încă o dată ne confirmă că cei care resping Legea Domnului, cei care îi jefuiesc și asupresc pe săraci, cei care sunt lacomi și amorali și cei care practică idolatria, nu pot nicidecum avea binecuvântarea lui Dumnezeu.

          În schimb, pe cei ce renunță la astfel de practici și se pocăiesc după ce greșesc, Dumnezeu îi iartă și le arată îndurare.

          Pentru cei care fug de corupție și răutăți și trăiesc după sfatul Domnului, Dumnezeu zice: „Căutați-Mă și veți fi vii” (Amos 6, 4).

          Înainte de moartea sa, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, a citat din Cartea Proorocului Amos, amintindu-le călăilor săi că Israelul a fost dus în captivitate din cauza idolatriei.

          Oare au tras concluzii iudeii din reamintirea cuvintelor proorocului Amos? – Nu! Din contra, plini de mânie, ei l-au omorât cu pietre pe Ștefan, atrăgând astfel asupra lor un alt necaz – distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70 d. Hr.

          Este de mare folos să cercetăm cu luare aminte împlinirea numeroaselor proorocii ale lui Amos, nu numai a celor despre pedeapsă, dar și a celor de binecuvântare.

          După cuvântul lui Dumnezeu, transmis prin Amos, evreii au fost eliberați din robia babiloniană și s-au reîntors în țara lor în anul 537 î. Hr. pentru a o reconstrui.

          Cu toate acestea, cea mai încurajatoare și plină de nădejde profeție a proorocului Amos, este cea despre strângerea neamurilor în obștea creștină: „În ziua aceea voi ridica cortul lui David cel căzut… că astfel ei să ia în stăpânire… și toate popoarele peste care s-a chemat numele Meu…” (Amos 9, 11-12).

          Acest citat se referă la creștinism, care va apărea odată cu „restabilirea cortului celui căzut al lui David”. Domnul nostru Iisus Hristos, Capul Bisericii creștine, care a moștenit „tronul lui David”, și care domnește pentru totdeauna va fi: „Mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său” (Luca 1, 32).

          Astfel, proorocia lui Amos anunță împlinirea legământului încheiat de Dumnezeu cu David pentru o împărăție veșnică.

          Cuvintele proorocului subliniază caracterul permanent al Regatului lui Dumnezeu: „Și îi voi răsădi în pământul lor și cu vor mai fi smulși din țara pe care Le-am dat-o în stăpânire.” (Amos 9, 15).

          Pământul se va bucura de binecuvântări veșnice, în timp ce Dumnezeu va restabili pe deplin și pentru totdeauna „cortul lui David”.