A douăzeci și opta carte a Vechiului Testament: Osea

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a douăzeci și opta carte a Vechiului Testament: Osea.

Cartea Proorocului Osea

Introducere

          Ultimele 12 cărți canonice ale Vechiului Testament sunt cunoscute sub denumirea de „Proorocii mici”.

          În Biblia ebraică aceste cărți erau unite într-un singur volum, numit „Cele douăsprezece”.

          Fiecare dintre cele 12 cărți poartă denumirea autorului său. Denumirea primei cărți este Osea, care semnifică „Salvat de Dumnezeu”, „Dumnezeu a salvat” sau „Dumnezeu mântuiește”.

          Pe lângă faptul că Osea era fiul lui Beeri, aflăm foarte puține informații despre prooroc din cartea care îi poartă numele. Aproape toate proorociile lui se referă la regatul Israel, regatul Iuda fiind menționat doar printre altele, în timp ce Ierusalimul în general nu este amintit deloc.

          Cu toate acestea, Efraim, principala seminție din regatul Israel, este menționată de 37 de ori, iar Samaria (capitala regatului Israel), de 6 ori.

          Osea și-a exercitat slujba profetică între anii 750 și 730 î. Hr., fiind contemporan cu Amos, proorocul din regatul Iuda.

          Dumnezeu l-a trimis pe Osea să profețească în Israel, deoarece Israelul se pângărise cu închinarea la Baal, încălcând astfel legământul cu Dumnezeu.

          Israeliții îi atribuiau lui Baal meritul pentru prosperitatea lor. De aceea, israeliții trebuiau disciplinați, Dumnezeu urmând să le arate că bunăstarea lor nu se datorează falsului Baal.

          Astfel, Osea avea menirea să avertizeze poporul lui Israel despre consecințele amare ale infidelității sale, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la Dumnezeul cel Adevărat.

          După moartea regelui Ieroboam al II-lea, Israel a trecut printr-o perioadă foarte grea. În regat a început un regim de teroare, în timpul căruia mulți regi au fost asasinați, până când poporul a fost dus în robia asiriană în anul 721 î. Hr.

          La începutul slujirii sale de prooroc, Osea a primit poruncă de la Domnul: „Ia-ți de nevastă o femeie desfrânată și să ai copii de desfrânată! Căci iată a desfrânat pământul lui Israel, abătându-se de la Domnul!” (Osea 1, 2).

          Cu siguranță Dumnezeu a avut scopul să arate că Israelul este pentru El asemeni unei soții, care a devenit infidelă, comițând adulter. Cu toate acestea, Dumnezeu iubește poporul său, căutând întoarcerea lui.

          Gomer, soția lui Osea, a ilustrat perfect asemănarea cu poporul infidel, săvârșind adulter îndată după nașterea primului copil, căci se pare că ceilalți copii au fost rodul unor relații adultere: „Nu voi avea milă de fiii ei – că ei sunt copii de desfrânată…” (Osea 2, 6).

          După cum reiese din capitolul 3 al cărții (Osea 3, 1-3), se pare că Osea a luat-o înapoi pe soția sa, răscumpărând-o ca pe o sclavă. Acest lucru arată faptul că și Dumnezeu își va lua înapoi poporul, după ce se va pocăi de păcatele sale.

          Regatul de nord, adică Israelul, format din 10 seminții, căruia i-au fost adresate proorociile lui Osea, era cunoscut și sub denumirea de Efraim, după numele principalei seminții din regat. Aceste denumiri, Israel și Efraim, sunt folosite alternativ în carte.

          Cartea proorocului Osea, unul din cei 12 prooroci mici, cuprinde 14 capitole, care pot fi grupate în felul după cum urmează în continuare.

 

 

I. Viața desfrânată a lui Israel

Cap. 1 – 3

          Proorocie despre fărădelegea poporului Israel. Pedepsirea fărădelegii lui Israel. Dumnezeu făgăduiește întoarcerea. Despre necredința poporului și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

          Soția lui Osea, Gomer, care urma să săvârșească adulter, i-a născut proorocului un fiu, care a fost numit Izreel.

          Mai târziu, a mai avut 2 copii: o fiică Lo-Ruhama (ceea ce s-ar traduce ca Cea neiubită) și un fiu – Lo-Ami (Nu este poporul meu).

          Dumnezeu le-a dat aceste nume pentru a arăta faptul că nu se va mai îndura de casa lui Israel și că de acum El a respins poporul în întregime.

          Cu toate acestea, fiii lui Iuda și ale lui Israel, ca fiii Dumnezeului Celui Viu, urmau să fie adunați în viitor sub un singur rege: „Voi sunteți fiii Dumnezeului Celui Viu” (Osea 2, 2).

          Curățat de închinarea idolească la Baal, poporul lui Dumnezeu se va întoarce la Domnul: „Va fi în vremea aceea – zice Domnul – că ea Mă va numi Bărbatul meu și nu-Mi va mai zice Baalul meu” (Osea 2, 18) și va zice Domnul: „Tu ești poporul Meu – iar el îmi va răspunde – Tu ești Dumnezeul meu” (Osea 2, 25).

          Asemenea unei soții desfrânate care s-a căit: „Fiii lui Israel se vor întoarce la credință și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, și pe David, regele lor…” (Osea 3, 5).

II. Judecăți profetice împotriva lui Israel și a lui Iuda

Cap. 4 – 14

                    Dumnezeu mustră necredința Israeliților. Fărădelegea lui Israel și a lui Iuda. Prezicerea pedepsei lor. Pedeapsa lui Dumnezeu îndeamnă spre pocăință. Tânguirea asupra lui Israel și vestirea pedepselor. Cei afară de Dumnezeu și necredincioșii se vor stinge. Păcatelor grele le urmează pedepsele grele. Mustrarea Israeliților pentru răutățile lor. Slava milei dumnezeiești primită de nerecunoscătorii Israeliți. Necredința lui Efraim și Judecata lui Dumnezeu împotriva lui Iuda. Amenințarea fiilor lui Israel. Prezicerea despre mântuire. Îndemnarea lui Israel la pocăință. Făgăduința lui Dumnezeu.

          Această secțiune începe cu descoperirea cauzelor pentru care poporul este avertizat. Domnul se judecă cu locuitorii Israelului, fiindcă în țară și în popor nu mai există nici adevăr, nici credință, nici dragoste și nici cunoaștere de Dumnezeu. Toți neagă adevărul, mint fură, sunt desfrânați și fac multe alte fărădelegi.

          Care urmau să fie consecințele? Dumnezeu îi va uita și nu-i va salva, pentru că: „Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaște pe Domnul… Și pentru că tu ai uitat de Legea Domnului, și Eu voi uita pe fiii tăi” (Osea 4, 6).

          În rezultatul desfrâului, Israel se rătăcise. Popoarele desfrânate ale lui Israel și Iuda urmau să fie trase la răspundere, căutându-l pe Dumnezeu abia când vor fi puse în fața judecății: „Veniți să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduiește, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre.” (Osea 6, 1).

          Lui Dumnezeu îi plăceau, mai degrabă faptele milei și cunoștința adevărului divin, decât ofrandele și jertfele arderii de tot, dar bunătatea lui Efraim și a lui Iuda erau „ca norii de dimineață ce repede se risipesc și ca roua care se ia de timpuriu.” (Osea 6, 4), „Că milă voiesc, iar nu jertfă și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” (Osea 6, 6).

          Poporul, însă, în loc să caute ajutor de la Dumnezeu, căuta ajutor din Egipt și Asiria: „Și Efraim s-a purtat ca un porumbel; nepriceput și neștiutor au chemat pe Egipteni și s-au îndreptat către Asirieni.” (Osea 7, 11).

          Era vai și amar de ei! De ce? Deoarece irosiseră timpul în zadar: plănuiseră cele rele, încălcaseră legământul lui Dumnezeu, nesocotind Legea Lui, de aceea: „Israelul va fi nimicit, va fi socotit printre neamuri ca un vas fără de preț” (Osea 8, 8), fiindcă: „au semănat vânt și vor secera furtună” (Osea 8, 7).

          Dumnezeu a văzut nelegiuirile lor și avea să le ceară socoteală pentru păcatele lor: „Dumnezeul meu îi va arunca de la Sine, că nu au ascultat de El; Să rătăcească printre neamuri!” (Osea 9, 17).

          Israelul a ajuns ca o viță de vie care degenera, inima sa devenise ipocrită. În loc să trăiască în dreptate, conform Legii Domnului și să lucreze faptele milei și iubirii, Israelul semăna nedreptate și secera răutate.

          Dumnezeu îi amintește lui Israel cum l-a scos din robia egipteană: „ …din Egipt am chemat pe fiul Meu.” (Osea 11, 1). Dumnezeu îi oferea poporului său iubire, însă a primit în schimb minciuni și înșelătorie, răutate și infidelitate.

          Domnul l-a sfătuit pe Israel cu bunătate: „Întoarce-te la cortul tău! Păzăște dragostea și dreptatea Lui și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău!” (Osea 12, 6).

           În continuare, proorocul Osea face un rezumat al tuturor evenimentelor petrecute anterior.

          El vorbește despre toate binefacerile făcute de la începutul formării Israelului, despre grija permanentă purtată de Dumnezeu pentru popor și despre răzvrătirea lui Israel împotriva Domnului.

          Dumnezeu spune: „Îți voi da un rege întru mânia Mea și-L voi lua întru urgia Mea” (Osea 13, 11).

          Cu toate acestea, după pedeapsă, urmează și restabilirea: „Din stăpânirea locuinței morților Îi voi izbăvi și de moarte Îi voi mântui. Unde este, moarte, biruința ta? Unde-ți sunt chinurile tale? Mila stă ascunsă departe de ochii Mei!” (Osea 13, 14).

          Dar soarta răzvrătitei și desfrânate Samarii, avea să fie într-adevăr îngrozitoare. Acest lucru se descoperă clar în urma avertizării ce urmează: „Efraim să tot crească printre trestii; vântul de la răsărit va veni, suflarea Domnului se va ridica din pustiu, Îi va seca izvoarele și Îi va usca fântânele, va pustii țara și toate lucrurile ei de preț.” (Osea 13, 15).

          „Pustie să ajungă Samaria, fiindcă s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei! Să cadă în ascuțișul sabiei, pruncii să fie uciși și femeile care i-au zămislit să fie spintecate!” (Osea 14, 1).

          Spre sfârșitul cărții, glasul proorocului devine mai domol, mai blând, îndemnând poporul: „Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău, că tu te-ai poticnit din pricina fărădelegii tale” (Osea 14, 2).

          Osea sfătuie pe Israel să caute iertare și să se pocăiească, că atunci Dumnezeu îi va arăta îndurare și iubire: „roua pentru tine ca liliacul va înflori…” (Osea 14, 6).

          Cel înțelept și prevăzător înțelege acestea, căci „ …Căile Domnului sunt căi drepte! Cei drepți merg pe ele în bună pace, iar cei nelegiuiți se poticnesc și cad” (Osea 14, 10).

Rezumat la Cartea proorocului Osea

          Cartea proorocului Osea ne întărește credința prin profețiile inspirate de la Dumnezeu. Toate proorociile lui Osea cu privire la regatele Israel și Iuda, s-au împlinit cu exactitate.

          Israelul a fost devastat de popoarele vecine idolatre, pe care le considera prietenoase, și a fost spulberat de năvălirea asiriană în jurul anului 721 î. Hr.

          Totuși, Osea a proorocit că Dumnezeu se va îndura de Iuda și o să-l salveze de nimicirea totală. Această profeție s-a împlinit când Domnul nimicește 185 000 de asirieni care amenințau Ierusalimul: „Dar de casa lui Iuda Mă voi milostivi și o voi  mântui prin Domnul Dumnezeul lui Israel, și nu-i voi mântui pe ei nici cu arcul, nici cu sabia, nici prin luptă, nici prin puterea cailor sau a călăreților” (Osea 1, 7).

          Cu toate acestea, și regatul lui Iuda a fost inclus în judecata rostită de Osea: „Voi trimite foc în cetățile lui care îi va mistui palatele” (Osea 8, 14).

          Această proorocie s-a împlinit când Nabucodonosor a pustiit Iuda și Ierusalimul: „În vremea aceea oștirea regelui Babilonului se războia împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor cetăților lui Iuda, care mai rămăseseră, și anume împotriva Lachișului și Azecăi, deoarece din cetățile lui Iuda numai acestea mai rămăseseră cetăți întărite.” (Ieremia 34, 7).

          Proorociile de restabilire rostite de Osea s-au împlinit când Dumnezeu a adunat pe fiii lui Iuda și a lui Israel scoțându-i din robie în anul 537 î. Hr. : „Și se vor aduna fiii lui Iuda și fiii lui Israel laolaltă și își vor alege o căpetenie și vor ieși din țara robiei…” (Osea 2, 3).

          Din textul cărții se observă că proorocia lui Osea s-a împlinit nu numai în zilele lui Zorobabel, când o rămășiță a evreilor s-a întors din robia babiloneană, dar și atunci când Dumnezeu, în îndurarea Sa, a strâns o rămășiță spirituală, ai cărei membri urmau să devină „fiii Dumnezeului Celui Viu” (Osea 2, 2).

          Prin cele inspirate de Dumnezeu, Osea a înțeles care erau cerințele pentru acești „fii a lui Dumnezeu”. Ei nu trebuiau să aibă credință și închinare formală, dar să îndeplinească cuvintele proorocului: „Că milă voiesc iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot” (Osea 6, 6).

Aceste cuvinte le-a repetat și Domnul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei: „Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați” (Matei 12, 7).

          Prezentarea soției desfrânate a lui Osea, în realitate arată că Dumnezeu îi înlătură pe cei ce se îndepărtează de El și umblă pe căile idolatriei, săvârșind astfel adulter spiritual.

          Cei ce s-au poticnit, făcând nelegiuiri, trebuie să se întoarcă la Domnul, pocăindu-se sincer: „Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău, că tu te-ai poticnit din pricina fărădelegii tale!” (Osea 14, 2).

          Astfel, fii lui Israel vor putea să se bucure trăind împlinirea proorociei lui Osea cu privire la Împărăția cea Veșnică: „După aceea, fiii lui Israel se vor întoarce la credință și vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, și pe David, regele lor, iar la sfârșitul zilelor celor de pe urmă se vor apropia cu înfricoșare de Domnul și de bunătatea Lui.” (Osea 3, 5).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *