A treizecea carte a Vechiului Testament: Miheia

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a treizecea carte a Vechiului Testament: Miheia.

 

Cartea Proorocului Miheia

 

Introducere

          Proorocul Miheia a fost un om deosebit, care a slujit cu fidelitate lui Dumnezeu, un om curajos, care le-a spus conducătorilor poporului său: „Voi urâți binele și iubiți răul, jupuiți pielea de pe oameni și carnea de pe oasele lor.” (Miheia 3, 2).

          La fel, Miheia a fost un om smerit, care I-a atribuit Domnului proorociile pline de putere și adevăr, pe care le-a rostit cu ajutorul Duhului Lui.

          Sfaturile valoroase ale proorocului Miheia, sunt și astăzi la dispoziția noastră în cartea care îi poartă numele.

          La fel ca și în cazul celorlalți prooroci mici, despre Miheia se vorbește foarte puțin în cartea sa.

          Numele Miheia derivă de la numele Mihail, care înseamnă „Cine e ca Dumnezeu?”.

          Profetul Miheia a îndeplinit misiunea de prooroc în timpul regilor Iotam, Ahaz și Iezechia, fiind astfel contemporan cu proorocii Isaia și Osea, trăind între anii aproximativ 740 – 687 î. Hr.

          Nu se știe cu exactitate cât a durat slujirea profetică a lui Miheia, dar se presupune că în jur de 60 de ani.

          Proorocul Miheia a scris despre Mesia, care avea să vină, despre locul nașterii Domnului Iisus Hristos, despre strămoșii, originea și viitoarea domnie a Mântuitorului.

          În carte se pot distinge 3 părți. Fiecare parte începe cu îndemnul „Ascultați!” și conține mustrări, anunțarea unor pedepse, dar și promisiuni de binecuvântare.

          Proorocul Miheia se numără printre cei 12 prooroci mici ale Vechiului Testament, iar carte sa cuprinde 7 capitole, care pot fi structurate după cum se arată în continuare.

 

Partea întâi

Cap. 1 – 2

          Proorocie despre pustiirea lui Iuda și a Samariei. Fărădelegile fiilor lui Israel și prezicerea robiei lor.

          Dumnezeu hotărăște să pedepsească Samaria, care se făcea vinovată de idolatrie. El avea s-o prefacă într-un morman de ruine și „temeliile ei le voi dezvălui” (Miheia 1, 6).

          Vor fi zdrobite chipurile cioplite. Nu mai exista remediu de vindecare pentru Samaria.

          Regatul Iuda era și el vinovat și urma să fie invadat: „ … nenorocirea de la Domnul s-a coborât la porțile Ierusalimului.” (Miheia 1, 2), „ … veți ajunge de batjocură și vi se va cânta un cântec de jale: Domnul a spus, și iată că au fost nimiciți!” (Miheia 2, 4).

          Și iată că, dintr-odată, atenția este îndreptată spre îndurarea lui Dumnezeu, deoarece proorocul spune hotărârea finală a Domnului: „Te voi aduna pe tine, Iacove tot, voi strânge laolaltă, ceea ce a mai rămas din Israel! Îi voi aduna ca pe oile ce sunt în mare primejdie ca pe o turmă în mijlocul unei nenorociri…” (Miheia 2, 12).

Partea a doua

Cap. 3 – 5

          Mustrări pentru căpetenii și pentru preoți. Proorocie despre chemarea neamurilor și izbăvirea din robie. Proorocie despre nașterea lui Mesia și întoarcerea neamurilor.

          Proorocul Miheia spune în continuare: „Ascultați acum căpetenii a lui Iacov și judecători ai casei lui Israel…” (Miheia 3, 1).

          El rostește o condamnare aspră împotriva acestor oameni „care urăsc binele și iubesc răul” (Miheia 3, 2) și care asupreau poporul „sfărâmându-le și oasele” (Miheia 3, 3).

          Dintre acești oameni făceau parte și profeții falși, care nu îndrumau poporul corect, făcându-l să se rătăcească.

          Pentru a face public acest lucru, era nevoie de un curaj enorm de mare, pe care îl demonstrează Miheia în cuvintele ce urmeză: „Iar eu mulțumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate și de tărie, ca să vădesc fărădelegea lui Iacov și păcatul lui Israel” (Miheia 3, 8).

          Condamnarea conducătorilor vinovați de vărsare de sânge, atinge punctul culminant când proorocul spune: „Căpeteniile lor fac judecată pentru pocloane, preoții dau învățătura legii pentru plată și profeții profețesc pentru bani și se sprijină pe Domnul zicând: Domnul este în mijlocul nostru și prăpădul nu va veni peste noi!” (Miheia 3, 11).

          Din această cauză, Sionul trebuia să fie arat cu plugul ca un ogor, iar Ierusalimul trebuia să ajungă un morman de ruine – a continuat proorocul.

          În continuare, proorocul își îndreaptă atenția spre „zilele cele de apoi” (Miheia 4, 1), făcând o măreață și impresionantă descriere a restabilirii închinării la Dumnezeu pe Muntele cel Sfânt al Lui, iar multe popoare se vor sui în munte ca să învețe Calea lui Dumnezeu, întru cât Legea și Cuvântul Său vor ieși din Sion și din Ierusalim.

          Nu vor mai învăța războiul, ci fiecare va sta sub vița și sub smochinul său. Nu va mai exista niciun motiv de teamă. Popoarele își vor urma fiecare dumnezeii, însă închinătorii adevărați vor umbla în numele Domnului Dumnezeului lor, iar El va domni peste ei pentru totdeauna.

          Pentru aceasta, mai întâi trebuia ca Sionul să meargă în robie în Babilon. Numai la restabilirea lui, Dumnezeu va face pulbere pe dușmanii lor.

          Urmează proorocia despre nașterea lui Mesia, despre locul nașterii, originea și viitoarea Lui domnie: „Și tu Betleeme Efrata, deși ești mic, între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naște. Atunci rămășița fraților săi se va întoarce la fiii lui Israel. El va fi voinic și va paște poporul prin puterea Domnului, întru Slava Numelui Domnului Dumnezeului Săi și toți vor fi fără grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului. Și El însuși va fi pacea noastră!” (Miheia 5, 1-4).

          Succesul cotropitorului asirian avea să fie de scurtă durată. Asirianul avea să fie obligat să se retragă, iar țara lui avea să fie pustiită.

          „Rămășița lui Iacov” avea să fie „ca roua de la Dumnezeu” și „ca un lan între dobitoacele din pădure, între popoare multe…” (MiheiA 5, 7).

          Dumnezeu urma să smulgă din rădăcini închinarea falsă și să pedepsească popoarele neascultătoare.

Partea a treia

Cap. 6 – 7

          Jertfele plăcute Domnului și amenințarea cu pedepse pentru fărădelege. Mustrarea iudeilor și făgăduința izbăvirii de robie.

          Este prezentată sub o formă de dialog o scenă impresionantă de al judecată.

          Dumnezeu este în „proces” cu poporul Israel. Domnul a luat ca martori munții și colinele, și l-a chemat pe Israel să depună mărturie împotriva Sa, amintindu-i actele de binefacere pe care le făcuse în favoarea poporului Său.

          El nu cerea de la oameni mulțimea de jertfe de animale pe care ei i le aduceau formal, ci mai degrabă „ … dreptate, iubire și milostivire și cu cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!” (Miheia 6, 8).

           Iată ce lipsea Israelului! În loc de dreptate și bunătate, oamenii cântăreau cu o balanță strâmbă, precum și era plin de violență, minciună și viclenie: „Oare voi ierta pe cei cu cântare nedrepte și cu greutăți înșelătoare în sac?” (Miheia 6, 11).

          În loc să umble cu smerenie în fața Domnului Dumnezeului lui Israel, israeliții umblau ghidați de sfaturile rele ale închinătorilor la idoli, ale lui Omri și Ahab, care domneau în Samaria.

          Iată consecințele celor relatate mai sus: „Pentru aceasta veți avea în sarcina voastră ocara, poporului Meu; că vă voi da pustiirii și pe locuitorii tăi, batjocurii.” (Miheia 6, 16).

          Proorocul deplânge decăderea morală a poporului său. Într-adevăr, chiar și „Cel mai bun dintre ei este ca un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău ca un gard de mărăcini” (Miheia 7, 4).

          Prietenii apropiați și chiar membrii familiei se trădau între ei, iar Miheia nu și-a pierdut curajul, declarând: „Eu numai spre Domnul voi aținti privirea, în Domnul Dumnezeul meu voi pune nădejdea și Dumnezeul meu mă va asculta” (Miheia 7, 7).

          Miheia avertizează popoarele străine să nu se bucure că Dumnezeu și-a pedepsit poporul, căci după aceasta urma eliberarea și Domnul îi va fi din nou păstor.

          Dumnezeu urma să le arate „lucruri minunate” (Miheia 7, 15), făcând popoarele să se înspăimânte: „Vedea-vor neamurile și se vor rușina cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură, iar urechile le vor fi cuprinse de surzenie. Vor linge pulbere ca șerpii… vor veni către Domnul Dumnezeul nostru și se vor înfricoșa de Tine.” (Miheia 7, 16-17).

          În încheierea cărții sale, proorocul Miheia Îl slăvește pe Domnul Dumnezeul lui Israel pentru bunătatea sa minunată și iubitoare, zicând: „Cine este Dumnezeu ca Tine, Care ierți fărădelegea și treci cu vederea păcatele restului moștenirii Tale? Mânia lui nu ține totdeauna, căci El iubește îndurarea.” (Miheia 7, 18).

          În continuare, proorocul Îl roagă pe Bunul Dumnezeu să se îndure de poporul Său, cum S-a îndurat de strămoșii lor: „Păstrează credincioșia făgăduită lui Iacob și îndurarea pe care ai arătat-o lui Avraam, precum ai jurat către părinții noștri în zilele de odinioară.” (Miheia 7, 20).

          Cu aceste cuvinte, se încheie Cartea Proorocului Miheia.

Rezumat la Cartea Proorocului Miheia

          Profețiile proorocului Miheia au fost de mare folos la timpul lor, dar astăzi, aceste proorocii, inspirate de Dumnezeu, sunt de un folos și mai mare.

          Este bine că toți cei ce pretind că sunt următori adevărați a Domnului Iisus Hristos, să fie cu luare a minte la avertismentele clare rostite de Miheia împotriva religiilor false, a închinării la idoli, a minciunii și a violenței.

          În Epistola Întâi către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel confirmă valabilitatea acestor avertismente: „Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (I Corinteni 6, 9-11).

          Prin aceste cuvinte, Sfântul Apostol Pavel spune că adevărații creștini au fost curățiți și pregătiți, dar totuși oricine a încercat să practice aceste lucruri, nu va moșteni împărăția lui Dumnezeu.

          Simplu și clar, proorocul Miheia cere ca omul să umble cu Dumnezeu în dreptate, bunătate și smerenie.

          Miheia și-a prezentat mesajul său în mijlocul unui popor, care era dezbinat și înrăit.

          Creștinii în toate timpurile, și astăzi, trăiesc în condiții asemănătoare. Asupra Bisericii lui Hristos, totdeauna au fost declanșate acte de intimidare, calomniere, batjocoră, persecutare, dar ne cătând la toate acestea, Biserica a supraviețuit, supraviețuiește și va supraviețui, pentru că ea este „Stâlp și Temelia Adevărului” (Timotei 3, 15).

          Miheia a proorocit Nașterea Domnului Iisus Hristos în Betleem, care a format Biserica în tot pământul ca pe o împărăție fără de sfârșit: „El va fi voinic și va paște poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului Său, și toți vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.” (Miheia 5, 3).

          Proorociile lui Miheia sunt o extraordinară sursă de încurajare pentru „zilele de pe urmă”, când toate neamurile vor căuta salvare la Domnul.

         Proorocul ne întărește într-adevăr credința, oferindu-ne o imagine anticipată a acestor evenimente, care vor urma: „Căci fiecare va sta liniștit sub vița sa și smochinul său și nimeni nu-i va înfricoșa, căci gura Domnului Savaot a grăit!” (Miheia 4, 4)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *