A șaisprezecea carte a Vechiului Testament: Cartea lui Neemia

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a șaisprezecea carte a Vechiului Testament: Cartea lui Neemia.

Cartea lui Neemia

 (a doua Ezdra)

 

Introducere

 

Cartea lui Neemia este a șaisprezecea carte a Vechiului Testament. După conținut, cartea este o continuare a cărții lui Ezdra. Autorul este considerat Neemia, dar nu toți cercetătorii biblici sunt de aceeași părere.

Neemia, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu mângâie”, era un iudeu care îndeplinea funcția de paharnic (funcție de un mare prestigiu la curtea persană) al regelui persan Artaxerxe. Această funcție îi permitea să fie permanent în preajma regelui.

Neemia era unul din iudeii pentru care problemele Ierusalimului și ale poporului său erau mai presus de orice favor personal.

Profitând de statutul său, Neemia îl convinge pe rege să-l trimită în Ierusalim să rezidească cetatea și să consolideze societatea iudaică.

Cartea cuprinde perioada aproximativă a anilor 456-430 î. Hr. Data scrierii se consideră a fi anul 430 î. Hr.

I. Neemia trimis la Ierusalim

Cap. 1 – 2

Rugăciunea lui Neemia. Neemia împuternicit să zidească Ierusalimul

 

În al douăzecelea an de domnie al regelui Artaxerxe, adică anul 456 î. Hr., cei care supraviețuiseră robiei, adică iudeii care se întorseseră la Ierusalim, nu se bucurau de prosperitate, ci se aflau într-o situație critică. „Cei ce au scăpat din robie şi au rămas – îmi spuseră ei – sunt acolo, în ţara lor, în mare necaz şi înjosire; iar zidurile Ierusalimului sunt dărâmate şi porţile lui arse” (Neemia 1, 3).

Neemia a aflat toate aceste lucruri de la Hunai, un iudeu care venise din Iuda la Babilon. Neemia s-a mâhnit, a postit și s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeule al cerurilor, Dumnezeul cel mare şi înfricoşător, Care păzeşti legământul Tău şi eşti milostiv cu cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale…” (Neemia 1, 5).

De asemenea, el a mărturisit păcatele lui Israel și L-a rugat pe Domnul să-și aducă aminte de poporul Său, așa cum îi promisese lui Moise: „Domnul Dumnezeul tău va întoarce pe robii tăi şi se va milostivi asupra ta şi iar te va aduna din toate popoarele printre care te-a împrăştiat Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 30, 3).

Regele a văzut că Neemia era trist și l-a întrebat care este pricina. Neemia i-a vorbit despre starea Ierusalimului și i-a cerut permisiunea să se întoarcă și să reconstruiască orașul și zidurile acestuia. Cererea i-a fost acceptată și Neemia a plecat imediat la Ierusalim.

Acolo, după ce a cercetat noaptea zidul și porțile orașului ca să vadă ce era de făcut, Neemia le-a spus iudeilor planul său, accentuând că în această lucrare avea să fie mâna lui Dumnezeu. Aceștia au spus: „Hai să zidim” (Neemia 2, 18).

Aflând că a început lucrarea de reconstrucție, vecinii lor, samarinenii, precum și alții, au început să-i provoace, bătându-și joc de ei. Vecinii păgâni se străduiau să le zădărnicească lucrarea.

 

II. Rezidirea Ierusalimului și dificultățile apărute pe parcursul lucrărilor

Cap. 3 – 6

Zidirea Ierusalimului. Piedicile puse de dușmani. Neemia oprește camăta. Neemia sfârșește zidirea Ierusalimului

 

În cele ce urmează, se descrie amănunțit cine și ce porțiune de zid sau poartă a reparat. Spre exemplu: „Fiii lui Senaa au zidit Poarta Peştilor şi au acoperit-o…” (Neemia 3, 3), sau „De la Poarta Cailor în sus au reparat preoţii, fiecare în dreptul casei sale” (Neemia 3, 28) etc.

La construcție au luat parte toți: preoți, leviți, făurari, argintari, căpeteniile cu oamenii lor, fiecare familie. Porțile orașului și zidurile dintre ele au fost reparate imediat.

Când a auzit Sanbalat Horonitul (lider samarinean și oficial politic al Imperiului Persan), că zidurile Ierusalimului se refac, și-a bătut joc zicând: „Ce fac aceşti Iudei neputincioşi? Se poate oare să li se îngăduie aceasta?…” (Neemia 4, 2). La aceasta, Tobie Amonitul (sfetnicul principal al lui Sanbalat) a adăugat: „Lasă-i să zidească, fiindcă are să vină o vulpe şi are să le strice zidul lor cel de piatră!” (Neemia 4, 3).

Când zidul a fost construit până la jumătate din înălțimea lui, dușmanii aliați s-au mâniat și mai tare, și au pus la cale să vină cu război împotriva Ierusalimului.

Neemia îi îndeamnă pe iudei să-și aducă aminte de „Domnul cel mare şi înfricoşător şi luptaţi-vă pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri, pentru fiicele voastre, pentru femeile voastre şi pentru casele voastre!” (Neemia 4, 14).

Pentru a putea face față acestei situații tensionate, lucrarea a fost reorganizată. Unii au stat de pază înarmați cu lănci, iar alții au lucrat cu sabia la șold.

Cu toate acestea, au apărut probleme chiar între iudei. Unii dintre ei, mai înstăriți, luau camătă și îi asupreau pe confrații lor, închinători la același Dumnezeu, faptă care contravenea Legii: „De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i pui camătă” (Ieșirea 22, 25).

Auzind de acest lucru, Neemia s-a mâniat tare și le-a zis: „Nu faceţi bine… Nu vi se cuvine oare să umblaţi în frica lui Dumnezeu, ca să înlăturaţi ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?” (Neemia 5, 9).

Neemia a corectat situația sfătuindu-i să nu caute bunuri materiale, iar poporul a urmat cu bunăvoință sfatul său.

În cei doisprezece ani în care a slujit ca guvernator, adică din anul al douăzecelea până în anul al treizeci și doilea al regelui Artaxerxe, Neemia nu a pretins niciodată pâinea care i se cuvinea guvernatorului, deoarece poporul trăia greu.

 

Dușmanii au încercat să folosească alte tactici pentru a zădărnici construcția. Ei l-au invitat pe Neemia să vină într-un sat din Valea Ono ca să discute cu dânșii, având gând rău asupra lui. Neemia le-a spus că nu poate lăsa construcția ca să nu se oprească lucrările. De patru ori s-a repetat invitația, dar de fiecare dată Neemia îi refuza. Apoi, Sanbalat l-a acuzat pe Neemia de răzvrătire, spunând că acesta intenționează să se proclame rege în Iuda.

Sanbalat, l-a plătit în secret pe un iudeu, prooroc minciunos pe nume Șemaia, ca să-l înfricoșeze pe Neemia și să-l convingă să se ascundă în Templu de frica celor ce voiau să-l ucidă, adică să facă un lucru care nu-i era permis.

Neemia, însă, nu s-a lăsat provocat, ci a continuat să îndeplinească calm și stăruitor sarcina pe care i-o încredințase Dumnezeu: „Zidul a fost isprăvit în… cincizeci și două de zile” (Neemia 6, 15).

Văzând acest lucru, dușmanii iudeilor și popoarele din vecinătate s-au smerit și au înțeles că lucrarea a fost înfăptuită numai cu ajutorul Domnului.

III. Organizarea  și instruirea poporului (a noii societăți) pe plan religios și social

Cap. 7 – 13

Paza cetății. Numărul celor întorși din robie cu Zorobabel. Neemia și Ezdra citesc și tâlcuiesc Legea. Sărbătoarea Corturilor. Pocăința întregului popor. Pecetluirea legământului. Împărțirea locuitorilor în Ierusalim și în celelalte cetăți. Numele preoților și leviților. Sfințirea cetății. Rândul îngrijitorilor de cele sfinte. Râvna lui Neemia pentru îndepărtarea obiceiurilor

 

După terminarea lucrărilor, au fost așezați la slujbă portarii, cântăreții și leviții. Apoi a fost aranjată paza cetății. Au fost date indicații când porțile trebuie să se deschidă și când trebuie să se închidă. Paza se făcea pe rând, de către toți locuitorii și totodată fiecare în fața casei sale.

Însă, locuitori erau puțini și de aceea s-a hotărât să se facă o numărătoare pentru a se putea administra mai eficient. Urmează lista numelor celor care s-au întors cu Zorobabel, în jur de 42 360 de suflete, afară de robi și roabe, care erau în număr de 7337.

Au fost numărate și animalele: caii, cămilele, asinii. Unii capi de familie și căpetenii au făcut daruri pentru lucru. S-au făcut donații și în vistieria Templului.

„Preoţii şi leviţii, portarii, cântăreţii şi oamenii din popor, cei încredinţaţi templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor” (Neemia 7, 72).

După ce s-a făcut numărătoarea și tot poporul a fost înregistrat după genealogiile lor, consultându-se listele cu cei întorși din Babilon, s-a ținut o adunare care a durat opt zile în piața publică a Ierusalimului.

Ezdra a deschis adunarea, fiind urcat pe o tribună de lemn. El l-a binecuvântat pe Dumnezeu, după care a citit din Cartea Legii lui Moise, din zori până la amiază.

El a fost ajutat de alți leviți, care au explicat poporului legea și au citit în continuare. „Ei citeau lămurit bucăţi din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucăţile citite le lămureau şi poporul înţelegea cele ce se citeau” (Neemia 8, 8).

Neemia a îndemnat poporul să se bucure, să se ospăteze și să aprecieze semnificația cuvintelor: „Nu fiți triști, căci bucuria Domnului va fi puterea voastră” (Neemia 8, 10).

A doua zi, capii de familie, preoții și leviții s-au adunat din nou în jurul lui Ezdra pentru a auzi tălmăcirea legii. Ei au înțeles că Sărbătoarea Corturilor trebuia organizată chiar în acea lună, în luna a șaptea, și s-au luat măsuri să se facă imediat Corturi pentru a se ține acea sărbătoare întru Slava lui Dumnezeu.

A fost o mare bucurie și poporul a locuit în Corturi șapte zile, ascultând zi de zi Citirea Legii Domnului. În ziua a opta s-a ținut o adunare solemnă, conform rânduielii. „Din zilele lui Iosua, fiul lui Navi, până în ziua aceasta, fiii lui Israel nu mai fuseseră aşa” (Neemia 8, 17).

În ziua a douăzeci și patra a aceleiași luni, fiii lui Israel s-au adunat din nou, cu post, și s-au separat de toți străinii. Ei au ascultat o citire specială a Legii, apoi un grup de leviți au enumerat foarte emoținant faptele făcute de Dumnezeu întru susținerea poporului lui Israel. Ei au mărturisit păcatele și greșelile strămoșilor lor, pentru care au fost scoși din țara lor minunată și făcuți robi străinilor.

S-a hotărât să se facă un legământ cu Dumnezeu, care să fie semnat de tot poporul, preoți și leviți.

 

Legământul s-a făcut sub forma unei rezoluții scrise și întărite cu pecetea reprezentanților întregii națiunii. Toată adunarea și-a luat angajamentul să nu încheie căsătorii cu cei din popoarele păgâne, să respecte sâmbăta și să se îngrijească de cele necesare pentru serviciul de la Templu și pentru cei care lucrau acolo. „Noi nu vom lăsa în părăsire templul Dumnezeului nostru” (Neemia 10, 39).

Căpeteniile poporului s-au așezat cu traiul în Ierusalim. Pentru ceilalți fii ai lui Israel, s-a făcut o tragere la sorți, pentru a fi aleasă una din zece persoane care să locuiască permanent în Ierusalim.

Celelalte nouă părți trebuiau să rămână în cetățile lor. Urmează lista căpeteniilor, preoților, leviților, cei încredințați Templului, cântăreților, portarilor care s-au stabilit în Ierusalim și a celor care s-au așezat în celelalte cetăți ale lui Iuda.

 

În continuare, ni se prezintă lista preoților și leviților care au venit cu Zorobabel.

La sfințirea zidului Ierusalimului au fost chemații leviții din toate regiunile. La fel și cântăreții s-au adunat din împrejurimi.

Sfințirea a fost celebrată cu bucurie și cântări. Cu această ocazie s-a ținut o adunare iar Neemia a format două coruri mari și procesiuni.

Acestea, urmau să meargă pe zid în direcții opuse, pentru a se întâlni, în cele din urmă, la Casa Domnului, unde s-au adus jertfe.

În cadrul acestei adunări s-au luat hotărâri de a se oferi contribuții materiale pentru susținea preoților și a leviților de la Templul Domnului.

În acea zi s-a citit din Cartea lui Moise unde s-a găsit scris că Amonitul și Moabitul nu pot fi primiți niciodată în adunarea lui Dumnezeu. „Auzind această lege, a despărţit Israel tot ce era străin” (Neemia 13, 3).

După ce a stat un timp în Babilon, Neemia s-a reîntors la Ierusalim și a aflat că iudeii făcuseră din nou păcate grele.

Marele preot Eliașib, făcuse în curtea Templului o sală de mese care să fie folosită de Tobie, ruda sa, un amonit considerat unul din dușmanii lui Dumnezeu și al iudeilor. Neemia nu a stat mult pe gânduri. El a aruncat afară mobilierul lui Tobie și a dat poruncă să se curățe toate sălile de mese.

El a aflat de asemenea, că nu se mai ofereau contribuții materiale pentru leviți, iar aceștia plecaseră din Ierusalim pentru ca să-și câștige existența. Un duh lacom al negustoriei cuprinsese întreg orașul. Sâmbăta nu mai era respectată.           Neemia, aflând toate acestea, i-a mustrat aspru, zicându-le: „Oare nu aşa au făcut părinţii voştri şi nu din pricina aceasta a adus Dumnezeul nostru aceste necazuri asupra voastră şi asupra acestei cetăţi? Şi voi atrageţi din nou mânia Lui asupra lui Israel… ” (Neemia 13, 18).

Neemia a închis porțile orașului înainte de Sabat pentru a-i împiedica pe comercianți să intre și le-a poruncit să se îndepărteze de zidul orașului.

Dar mai exista o problemă. Unii din iudei aduseseră în oraș soții străine, păgâne. Copiii născuți în urma acestor căsătorii, nici măcar nu vorbeau limba iudeilor. Neemia le-a amintit că Solomon păcătuise din cauza soțiilor străine.           Pentru acest păcat, Neemia l-a alungat pe nepotul preotului Eliașib. Apoi a reorganizat preoția și le-a încredințat sarcini leviților.

Neemia își încheie cartea cu o rugăciune simplă, dar sinceră și plină de sens: „Adu-ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre binele meu” (Neemia 13, 31).

Rezumat la Cartea lui Neemia

Devotamentul sfânt al lui Neemia ar trebui să-i însoțească și să-i întărească pe toți urmașii lui Hristos. El a renunțat la o poziție de prestigiu pentru a deveni un supraveghetor simplu în mijlocul poporului lui Israel. El a refuzat chiar și contribuția materială la care avea dreptul și i-a mustrat în mod deschis pe cei care îi asupreau pe conaționalii lor.

Neemia a fost un om de acțiune, priceput și prevăzător, un apărător neînfricat al dreptății și cu o frică sănătoasă de Dumnezeu. În acțiunile sale, el s-a condus de Legea Domnului și a fost preocupat cu zidirea în credință a confraților săi.

Din întreaga carte reiese cu claritate că Neemia a cunoscut bine Legea Domnului și a aplicat-o corect. El s-a încrezut întru totul lui Dumnezeu și a îndemnat poporul în permanență să facă același lucru. Poporul a urmat îndrumarea sa înțeleaptă și a înfăptuit, alături de el, lucruri mari și minunate.

Exemplul lui Neemia cu adevărat este unul încurajator.

Dar, totodată vedem cum în absența acestui om înțelept, în popor s-au infiltrat repede materialismul, corupția și apostazia.

Acest lucru ar trebui să ne pună în gardă pe fiecare, care a fost chemat de Dumnezeu spre a îndruma poporul Lui de astăzi pe calea Credinței Adevărate.

Neemia a reușit să întărească încrederea poporului în mărețele promisiuni făcute mai înainte de Dumnezeu cu privire la Răscumpărare precum și restabilirea și mai mare ce va avea loc sub Împărăția Sa.

Speranța de restabilire prin intermediul Împărăției îi stimulează și pe slujitorii de astăzi ai lui Dumnezeu să lupte în mod curajos pentru dobândirea Împărăției prin extinderea Credinței Adevărate pe întregul pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.