Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!
Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.
În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a treizeci și una carte a Vechiului Testament: Ioil.
Cartea Proorocului Ioil
Introducere
Cartea proorocului Ioil începe astfel: „Cuvântul Domnului care a fost către Ioil, fiul lui Petuel.” (Ioil 1, 1) – doar atât spune Biblia despre Ioil.
Ceea ce se scoate în evidență din cuprinsul cărții, este mesajul profetic, dar nu scriitorul ei.
Numele Ioil, din limba ebraică, înseamnă „Dragostea lui Dumnezeu” sau „Începătura lui Dumnezeu”.
Conform tradiției, proorocul Ioil a fost din seminția lui Ruben, din localitatea Metomor.
Ioil a proorocit despre pustiirea Ierusalimului și a dar sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc pentru a-L milostivi pe Dumnezeu. A mai proorocit și despre venirea Sfântului Duh peste tot trupul, precum și despre Înfricoșătoarea Judecată.
Faptul că Ioil cunoștea foarte bine Ierusalimul, Templul și serviciul de al Templu, pare să indice că cartea a fost scrisă la Ierusalim, sau într-o altă localitate din regatul Iuda.
Nu se cunoaște cu exactitate când a fost scrisă Cartea proorocului Ioil. Unii cercetători biblici afirmă că ea a fost scrisă în jurul anului 800 î. Hr., iar alții presupun că mult mai târziu.
Proorociile lui Ioil s-au împlinit cu exactitate, atât cele ce se refereau la iudei, cât și cele ce țineau de popoarele vecine.
De exemplu, marele oraș Tir a fost asediat de către Nabucodonosor, iar mai târziu, orașul a fost prefăcut în ruine de către Alexandru Macedon.
Filistia a pierit și ea, iar Edomul a devenit un ținut pustiu: „Egiptul va fi pustiit și Edomul se va preface în ținut nelocuit, din pricina silniciilor împotriva fiilor lui Iuda, fiindcă au vărsat sânge nevinovat în pământul lor.” (Ioil 4, 19).
Proorocul Ioil se numără printre cei 12 prooroci mici ale Vechiului Testament, iar cartea lui are 4 capitole, care pot fi grupate după cum urmează în continuare.
I. O invazie de lăcuste face ravagii în țară. Ziua Domnului este aproape
Cap. 1 – 2, 1:11
Prezicerea pustiirii lui Iuda și îndemn la pocăință. Pedeapsa urmează, căci vine ziua Domnului.
Proorocul Ioil a avut o vedenie foarte înspăimântătoare despre o invazie devastatoare de lăcuste de toate mărimile, mari și mici, zburătoare și târâtoare.
Acestea distrugeau viile, livezile și câmpiile, iar în țară bântuia foametea: „Pustiita via mea, iar smochinul meu mi l-a făcut bucăți; Câmpul a rămas pustiu, țarina este plină de jale; grâul nu mai este… untdelemn n-a rămas niciun strop!” (Ioil 1, 7,10).
Nu existau nici jertfe de cereale, nici de băutură pentru Templul Domnului: „Prinosul și jertfa cu turnare nu mai sunt în Templul Domnului! Preoții, slujitorii Domnului, sunt în mare jale.” (Ioil 1, 9).
Proorocul îndeamnă preoții să strângă poporul la Templul Domnului și împreună să se roage cu lacrimi, ca Domnul Dumnezeu să se milostivească față de poporul aflat în mare pericol: „Încingeți-vă și vă tânguiți, voi preoților… postiți post sfânt, strângeți obștea… în Templul Dumnezeului vostru și strigați către Domnul rugându-L: „O ce zi!”… Căci aproape este ziua Domnului și vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic” (Ioil 1, 13-15).
Animalele umblau speriate și buimace. Focul pârjoliseră pășunile, viile și copacii, iar pustiul fusese mistuit de flăcări.
Trebuia să fie dată alarma: „Sunați din trâmbiță în Sion, strigați din răsputeri… ca să se cutremure toți locuitorii țării! Căci vine ziua Domnului…” (Ioil 2, 1).
Ziua Domnului era aproape, o zi de întuneric și de beznă. Un popor numeros și puternic avea să prefacă această țară prosperă într-un pustiu părăsit. Nimic nu avea să scape. Toți alergau pe crestele munților ca niște cai și huruiau ca niște care. Năvăleau în oraș în ordine de luptă, urcau rapid pe ziduri, intrând în case prin acoperișuri și ferestre.
Pământul se cutremura, cerurile se zguduiau. Dumnezeu însăți conducea această armată numeroasă și puternică: „Domnul Își face auzit glasul în fruntea oștirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui și puternic este cel ce împlinește poruncile Lui. Ziua Domnului este mare și înfricoșătoare foarte și cine va putea sta împotriva ei?” (Ioil 2, 11).
II. Este momentul de întoarcere la Dumnezeu. Vărsarea Duhului Sfânt peste toată făptura
Cap. 2, 12-27 – 3
Îndemnarea la pocăință. Făgăduința mântuirii.
Invazia putea fi stăvilită. Dumnezeu îi sfătuiește: „Întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și cu tânguire.” (Ioil 2, 12).
Sunetul trâmbiței a chemat poporul la o adunare sfântă, unde să zică: „Milostivește-te, Doamne, către poporul Tău și nu face de ocară moștenirea Ta ca să-și bată joc de ea neamurile… zicând: Unde este Dumnezeul lor?” (Ioil 2, 17).
Dacă poporul se întorcea la Dumnezeu, Domnul avea să se îndure de el, iertându-l și umplându-l cu binecuvântări, iar cotropitorul era să dea înapoi. Nu era momentul să se teamă, ci mai degrabă să se înveselească și să se bucure, fiindcă Domnul avea să Le dea roade, cereale, must și ulei.
Dumnezeu avea să despăgubească poporul Său pentru anii în care marea puzderie de lăcuste nimicise totul. Dumnezeu le promitea: „Și veți mânca din destul și vă veți sătura și veți preaslăvi numele Domnului Dumnezeului vostru.” (Ioil 2, 26).
Atunci poporul avea să înțeleagă că Dumnezeul lui Israel este în mijlocul lui, pentru a-l binecuvânta, salva și proteja: „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul… chiar și peste robi și peste roabe voi vărsa Duhul Meu.” (Ioil 3, 1-2).
Urmau să aibă loc minuni înspăimântătoare în soare și în lună înainte de venirea Zilei Domnului, însă unii vor supraviețui și se vor salva: „Oricine va chema numele Domnului sa va izbăvi… și între cei mântuiți, numai cei ce cheamă pe Domnul” (Ioil 3, 5).
III. Popoarele judecate în „Valea lui Iosafat”
Cap. 4
Judecata împotriva neamurilor și făgăduința pentru Iuda.
Dumnezeu urma să aducă înapoi, din robia Babilonului la Ierusalim, rămășița lui Iuda.
Popoarele urmau să fie adunate. Tirul, Sidonul și Filistia trebuiau să plătească scump pentru că batjocoriseră și duseseră în robie poporul ales al lui Dumnezeu.
Dar să fim cu luare aminte! Domnul a lăsat popoarelor o provocare: „Pregătiți-vă de război! Înflăcărați vitejii! Toți bărbații buni de luptă să dea fuga și să se apropie” (Ioil 4, 9).
Sunt îndemnați să-și facă săbii din brăzdare și din seceri și să vină în valea lui Iosafat, căci acolo avea să fie așezat Scaunul de Judecată pentru toate neamurile: „Aduceți seceri căci holda este coaptă, veniți, coborâți-vă, căci teascul este plin, albinele dau peste margini; fărădelegile lor n-au seamăn. Mulțimi și iar mulțimi în Valea Judecății. Căci aproape este Ziua Domnului în Valea Judecății!” (Ioil 4, 13-14).
Soarele și luna se vor întuneca. Domnul avea să strige din Sion, făcând să se zguduie cerul și pământul: „Atunci vor cunoaște toți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru… și în vremea aceea din munți va curge must, văile vor fi pline de lapte…” (Ioil 4, 17-18).
Albiile râurilor aveau să fie pline de apă. Un izvor cristalin avea să țâșnească din Templul Domnului.
Egiptul și Edomul, care vărsaseră sânge nevinovat în Iuda, vor fi prefăcuți în pustiu, iar Iuda și Ierusalimul aveau să dăinuiască în veci. Da, „Domnul va locui în Sion în veac” (Ioil 4, 21).
Rezumat la Cartea Proorocului Ioil
Cartea proorocului Ioil ne așază în față 2 teme principale :
- Pogorârea (revărsarea) Duhului Sfânt
- Ziua Domnului
Pasajul din Cartea Ioil „Dar după aceea, vărsarea Duhului Mei peste tot trupul…” (Ioil 3, 1), este pomenit de Sfântul Apostol Petru ca o explicație a ceea ce s-a întâmplat în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, care a marcat nașterea Bisericii creștine.
Evenimentele descrise de Ioil și-au oprit lanțul desfășurării, lăsând să se scurgă vremea Bisericii, dar ele își așteaptă încă împlinirea deplină în cele ce vor urma.
Cât privește Ziua Domnului, proorocul Ioil folosește această expresie cu 3 sensuri:
- Sensul local și imediat al groaznicelor pedepse, care au venit asupra evreilor;
- Sensul anticipării unor evenimente, care vor marca viitorul poporului Israel;
- Sensul profetic apocaliptic.
Aluzia la „Valea lui Iosafat” ne înfățișează conflictul final dintre neamurile lumii, când Dumnezeu va călea popoarele în teascul mâniei lui.
Numai cea de A Doua Venire a Domnului Iisus Hristos va putea să pună capăt calamnității care va amenința cu nimicirea tuturor oamenilor de pe pământ.
Proorocul slăvește pe Dumnezeu și știind mărinimia și mult îndurarea Domnului, îi îndeamnă pe cei cu inima sinceră: „Întoarceți-vă la Dumnezeu” și veți fi binecuvântați și salvați!
