Archives Autor: pmarcel

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora!” PREASFINȚITUL DAMASCHIN DORNEANUL

Calea este una singură, cea a Evangheliei lui Hristos, pe care însă o eludăm adesea în gândurile şi faptele vieţii noastre, luîndu-ne după lume. Cuvântul Preasfinţitului Damaschin are, bunăoară, darul şi puterea de a ne lumina şi a ne face să înţelegem cât de simple sunt lucrurile duhovniceşti atunci când urmăm această cale pe care Însuşi Mântuitorul ne-a arătat-o, prin cuvintele şi viaţa Sa. (G.F.)

“Fiecare cuvânt al rugăciunilor pentru cel răposat este ca un strop de apă dat unui om însetat”

Cât de importantă este pomenirea celor răposaţi în cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din următoarea întâmplare: înainte de a fi acoperite moaştele Sfântului Teodosie din Cernigov (1869), ieromonahul (renumitul stareţ Alexei din pustia Goloseyevsky, din Lavra Kievului, răposat în 1916) care săvârşea reînveştmântarea moaştelor, fiind ostenit şi aţipind acolo, lângă moaşte, îl văzu înaintea lui pe sfânt, care îi spuse: „îţi mulţumesc pentru cât te trudeşti cu mine.

Virgiliu Gheorghe: „Cu fiecare nou partener sexual, o femeie îşi scade cu 10% şansa de a avea o familie fericită”

Publicăm astăzi a doua parte a interviului acordat de Virgiliu Gheorghe, biofizician şi doctor în bioetică, Evenimentului Zilei. El susţine că fi ecare nou partener sexual îi scade unei femei cu 10% şansele de a avea o viaţă de familie fericită, dar şi faptul că un stil de viaţă foarte permisiv erotic le aduce pe acestea în stări de depresie. Virgiliu Gheorghe spune că Biserica a devenit o ţintă pentru promotorii libertăţilor sexuale absolute pentru că un individ care se […]

Stefan cel Mare si Sfant al Moldovei

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucuram, in aceste vremuri, sufletele de pacea ce izvoraste din frumoasa proclamare a canonizarii si din smerita slujire si pomenire a Dreptmaritorului Stefan cel Mare si Sfant – Ocrotitorul intregii Moldove, Domn al Culturii, Spiritualitatii, Biruitor in razboaie si primejdii, „Atletul lui Hristos” si Print al Dreptatii – ctitor de cultura, spiritualitate si viata duhovniceasca in aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu ale Moldovei, Basarabiei si Bucovinei, din sfintele cetati de scaun ale Moldovei medievale, a […]

Ce au izbutit oamenii astazi…

Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul. Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul Cosma a spus: „De la cărturari va veni răul”. Cu toate că ştiinţa a înaintat atât de mult şi a făcut un progres atât de mare, chipurile ca să ajute lumea, fără să-şi dea seama ea distruge lumea. Dumnezeu a lăsat pe om să-şi facă de cap, pentru că nu îl ascultă şi astfel el se loveşte singur în cap. Omul […]

CRUCEA, PROSLĂVIRE A LUI HRISTOS

Ziua în care urma să fie răstignit apropiindu-se, Domnul spunea: «Părinte, a sosit ceasul, proslăveşte pe Fiul Tău» (loan XVII, 1). Proslăvirea Sa era crucea. Că proslăvirea Sa era crucea, Evanghelistul ne-o arată prin aceste cuvinte : «Nu era dat Duhul Sfînt, pentru că Iisus nu Se proslăvise» (loan VII, 39), cuvinte al căror sens este acesta: Harul nu fusese încă dat, pentru că vrăjmăşia la care oamenii erau hărăziţi nu fusese încă distrusă, fiindcă Hristos nu fusese încă ridicat […]

Icoana Maicii Domnului „Cea cu trei mâini” praznuita la Catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din oraşul Chişinău

Aleasă bucurie duhovnicească au trăit enoriașii Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului cea „Cu trei mâini” („Tricheruşa”) . In aceasta zi, duminica a treia dupa Cincizecime, parohul sfântului locaș, prot. Ioan Plămădeală împreună cu un sobor de preoți și diaconi au săvârșit Dumnezeiasca Liturghie in cinstea acestei icoane facatoare de minuni, care din anul 1998 se afla în catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din oraşul Chişinău.

Cum se cuvine a ne păzi de păcate

Sfinţii Părinţi arată că cinci sunt păzirile de păcat după mărturisire, spre a nu cădea omul în cele mai dinainte. Întâia păzire este aducerea aminte de moarte şi a nu uita de păcatele pe care le‑a săvârşit. Aducerea aminte de moarte ne ajută foarte mult să nu mai păcătuim, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: „Fiule, adu‑ţi aminte de cele de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi” (Isus Sirah 7, 38).

Satana și-a schimbat tehnica: Creștinismul este o piedică în calea „Tăvălugului Păcatului” și atunci, în momentul în care te declari creștin, te declari dușmanul societății!

Se pare că satana și-a schimbat tehnica și trăim o epoca, în care creștinismul este o piedică în calea „Tăvălugului Păcatului” și atunci, în momentul în care te declari creștin, te declari dușmanul societății! Aici trebuie să fim foarte atenți, pentru că aceasta este o MARE PRIMEJDIE, care nu vizează numai pe creștinii din România, vizează pe creștinii din toată lumea.

Prezenţa sectelor îşi are cauza în lipsa unei trăiri ortodoxe autentice

Ce atitudine să avem în faţa prozelitismului sectar? Dacă ne manifestăm făţiş, suntem consideraţi de alţii nedemocraţi. Atunci, să fiţi democraţi! Dragă, noi n-avem rostul să împiedicăm nişte lucruri care nu ne privesc pe noi; fiecare poate să-şi urmeze calea. Democraţia noastră stă în aceea că-I slujim lui Dumnezeu în felul nostru şi îi lăsăm pe alţii să-şi urmeze calea în stilul lor. Dacă vom avea un ascendent moral real, nu o să ne poată sta nimeni împotrivă. Dacă nu, […]

Două forme de asceză

Asceza trupească și asceza sufletească se găsesc într-un raport ierarhic clar. Părinții deșertului se întâmplă foarte adesea să fie impresionanți prin eroismul lor ascetic. Faptele lor nu te pot lăsa nicidecum indiferent. Nu știu dacă vreun cititor al Patericului poate ignora mâncarea frugală a părinților, posturile lungi, interminabile sau chiar gesturile radicale ale unor monahi, cum este bunăoară Avva Zaharia.

Hramul Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” 2021

Прот. Д.Смирнов : Неделя 2-я по Пятидесятнице

Evanghelia din Duminica a II-a după Pogorârea Sfântului Duh

Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt

Evanghelia din Duminica a doua după Rusalii ne vorbește despre chemarea la apostolat sau apostolie a ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Arhim. Efrem Vatopedinul: „Dacă nu le dăm copiilor noștri pe Hristos, studiile nu le folosesc”

Hristos şi „hainele de piele”

Fiecare din cele şase zile ale Genezei, aşa cum le prezintă prima carte din Vechiul Testament, se încheie cu o privire retrospectivă a lui Dumnezeu asupra lucrării Sale şi cu aceeaşi concluzie: „Iată, toate erau bune foarte” (Facere 1, 31). A fost mai greu la facerea omului, căci acolo Însuşi Ziditorul, după ce l-a creat pe Adam, a spus: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2, 18). Pentru aceea a făcut-o pe […]

PE URMELE TATĂLUI

Un om cuprins de patima beţiei mergea într-o zi de iarnă pe furiş la cârciumă, peste grădinile înzăpezite. Când îşi întoarse capul, zări în spate pe băieţelul său cel mic, care abia se vedea din zăpadă. – Du-te îndărăt, băiete, ai să te îneci în zăpadă, zise tatăl. – Stai fără grijă, tată, răspunse băiatul, eu calc pe urmele tale. Cuvintele acestea atinseră ca un cuţit pe omul pătimaş, care se întoarse acasă şi a hotărât să nu mai intre […]