Din nou despre „educația pentru sănătate”: Temerile s-au adeverit. Oare se vor și împlini?

Cu doar câteva săptămâni în urmă, reflectam asupra discuțiilor legate de introducerea educației sexuale în programa de studiu din învățământul românesc contemporan. Nu am găsit, atunci, precizări clare, capabile să înlăture temerile părinților responsabili, cu privire la vârsta la care va debuta studiul acesteia, pregătirea, dar mai ales direcția în care va fi făcută și îndreptată aceasta.

Se spunea că România este țara cu mamele cele mai tinere din Europa și, record, a celei mai tinere bunici pe bătrânul continent. Și din acest motiv, vocile „democrate”, considerau că tinerele fete trebuie educate să nu treacă printr-o astfel de experiență, invocându-se imperioasa necesitate de a li se preda, de la vârste cât mai fragede, cunoștințe legate de debutul în viața sexuală, de actul sexual și de contracepție, cu scopul prevenirii unor sarcini nedorite și timpurii.

Recent, posturile de televiziune, iar mai apoi numeroase jurnale naționale, au dat publicității unele informații nu doar contradictorii și capabile să înspăimânte părinții responsabili față de educația copiilor lor, ci și pe apărătorii „diversității”, ai liberalizării și democratizării sexuale.

Astfel, puteam afla că, într-un document recent, de peste 70 de pagini, elaborat de guvernul scoțian și transmis spre implementare din noul an școlar, copiii „cu vârste de cel puțin 4 ani” își vor putea schimba genul și numele în școlile din Scoția, fără să aibă nevoie de consimțământul părinților. Cadrelor didactice din școlile scoțiene li se cere să nu mai pună la îndoială dorința elevilor de a-și schimba genul, ci, dimpotrivă, să se conformeze acestor „transformări”. Ele trebuie să li se adreseze elevilor cu noile nume și prenume asumate. Ba chiar mai mult, aceste noi îndrumări emise de guvernul scoțian, solicită tuturor școlilor să permită elevilor transgender să utilizeze orice toaletă și oricare vestiar doresc și, totodată, să lucreze la crearea unor uniforme mai neutre de gen, precum și la includerea unor personaje transgender în lecții și în materialele de studiu.

O astfel de știre este capabilă să ne îngrijoreze pe toți și să dea de gândit chiar și adepților „educației sexuale” liberale.

Prima îngrijorare personală, legată nu doar de conținutul documentului, ci de necesitatea imperioasă de implementare, cu celeritate, a prevederilor lui, privește vârsta imatură declarată – „cel puțin 4 ani”, odată ce tratatele de psihologie, care vorbesc despre temperament și caracter, despre discernământ și autocontrol spun că vârsta la care persoana umană este deplin conștientă și responsabilă de actele sale este cea de 25-26 de ani, când caracterul, spiritul critic și autocontrolul sunt maturizate, dar nici chiar atunci deplin, dovadă stând ezitările, greșelile, căderile, dezicerile etc. ce pot surveni și după această vârstă.

Mă îngrijorează, deopotrivă, și „liberalismul” de care va trebui să dea dovadă cadrele didactice, chiar dacă împărtășesc alte convingeri. Mi se pare a investi și risipi o energie exagerat de mare în comparație cu realitatea în sine, a încerca să facem „normalitate” din ceea ce studiile medicale și sociologice consideră că nu reprezintă nici măcar 0,1% din populația planetei – persoanele cu identitate și comportament sexual diferit de cel fizic, din naștere.

Îngrijorarea, în ceea ce privește Școala românească, izvorăște din teama de a nu ne conforma și noi, mecanic, fără spirit critic, unor reglementări europene, cosmopolite și democrate. Oare, vom avea puterea morală și politică, să „amendăm” astfel de „recomandări cadru”, tinzând a deveni obligatorii și criteriu de apreciere a gradului de democrație a unui popor? „Specialiștii” cărora le va fi încredințată predarea unei astfel de discipline, vor cunoaște și vor încerca să apere și să păstreze specificul nostru spiritual, echilibrul și discernământul de care românii au dat dintotdeauna dovadă și în probleme mult mai importante, legate de însăși ființa noastră ca neam și nu doar ca persoane, cu virtuți și cu păcate, cu slăbiciuni și neputințe personale?

Vom avea capacitatea de reflecție și selecție sau, dimpotrivă, în spiritul vremurilor și împinși de duhul lumii acesteia, un duh frivol în materie de spiritualitate și mult prea permisiv moral, vom adopta și aplica aceleași normative și reglementări?

Există o educație sexuală creștină?

Poate nici o altă credință și nici un alt sistem moral și religios nu a acordat atâta importanță și nu a vorbit în termeni atât de pozitivi despre valoarea trupului, precum o face credința și spiritualitatea ortodoxă. Trupul este „templu al Duhului Sfânt” (Sfântul Apostol Pavel), laborator al faptelor bune și al virtuților creștine (Sfântul Maxim Mărturisitorul), chemat la deplina pnevmatizare și îndumnezeire, alături de elementul imaterial din constituția umană – sufletul. Prin trup, spun Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, se pot lucra faptele și virtuțile cele mai înalte, izvor al fericirii veșnice – mântuirea.

Înduhovnicirea trupului, în credința ortodoxă, nu vizează anihilarea sau distrugerea lui, chiar dacă prin intermediul său se pot lucra și patimile cele mai grosiere și care îl aruncă pe om în animalitate, ci prespune sublimarea tuturor potențelor și puterilor sale, pentru a deveni suport al unei vieți spirituale înalte, instrument al faptelor morale și al virtuților creștine.

Mai mult chiar, relația trupească, sexuală, dintre bărbat și femeie este privită ca o formă de manifestare, la nivelul trupului, a iubirii plenare care trebuie să existe între soț și soție. Ea este binecuvântată prin Sfânta Taină a Cununiei și nu are nimic păcătos în ea, atât timp cât respectă scopul pentru care a fost lăsată: manifestarea iubirii dintre soți și nașterea de prunci, spre binecuvântare și mântuire.

Sunt de acord cu „educația pentru sănătate”, o sănătate deopotrivă fizică și spirituală, făcută cu discernământ, la vârsta potrivită, de către pedagogi morali și modele de viață pentru cursanții lor, dar mai ales pledez pentru educația spre înfrânare, castitate și familie, pentru nașterea de prunci și educarea lor spirituală, în universul valorilor și virtuților morale și creștine înalte.

Sunt deplin de acord ca aceasta să fie realizată de persoane pregătite nu doar în domeniul sexologiei, nici doar al biologiei sau chiar al medicinii, ci ei înșiși părinți responsabili și mai ales fini cunoscători ai vârstelor și etapelor vieții umane, ai problemelor variate ale copiilor și tinerilor adolescenți, ai frământărilor lor existențiale, ai căutărilor sufletești și spirituale, adeseori diferite de cele propuse de societatea de consum, în care trupul și ființa umană are preț, se poate vinde și cumpăra, spre plăcere efemeră.

Văd utilă o astfel de „sfătuire intimă”, dacă ea pune în centrul artei pedagogice preocuparea morală, cultivarea trăirilor celor mai înalte ale tinerilor și nicidecum trezirea din străfunduri tumultuoase, nedeplin cunoscute și explorate nici măcar de psihologie, ca „știință a sufletului”, a energiilor latente și a pasiunilor puternice și brute, dar greșit îndreptate și consumate, nu spre exersare morală, ci spre epuizarea puterilor trupești și spirituale.

Sensul adevăratei educații sexuale – o educație pentru castitate, căsătorie, naștere și creștere responsabilă de prunci

M-ar liniști să constat că în cadrul unei astfel de educații, cu adevărat „pentru sănătate”, nu doar fizică, ci, în aceeași măsură morală și spirituală, capitolul cel mai larg și partea esențială să fie dedicate descoperirii culmilor prieteniei curate și caste, a criteriilor morale autentice de întemeiere a unei familii binecuvântate, cultivării darului nașterii de prunci și principiilor înalte de educație a lor. Acesta ar fi, cu adevărat, o educație pentru sănătate fizică, întemeiată pe repere morale și oferind o perspectivă și finalitate spirituală înaltă.

O educație care să încurajeze și să prezinte frumusețile unei prietenii curate, în ciuda duhului lumii, care îndeamnă la precipitare și consumarea relației, după doar câteva întâlniri și plimbări a celor două persoane, uneori la vâste în care nu sunt mature și pregătite nici măcar fizic pentru acesta, și cu atât mai puțin moral și spiritual.

O educație care să îi responsabilizeze pe tineri și să îi învețe că nu există decât o singură iubire adevărată, odată ce izvoarele științifice spun acest lucru, pe fondul constatării faptului că, în lume, mai bine de 70% dintre căsnicii se distrug, mare parte dintre ele în primii ani de la momentul în care tinerii soți și-au promis iubire fără de sfârșit, și aceasta din lipsă de respect și îngăduință, de iertare și reciprocă acceptare. Sau, cum aceleași cercetări arată, în timpuri în care numărul celor care se despart, nefiresc, prin divorț, a devenit mult mai mare decât al celor pe care îi desparte, așa cum au promis, prin jurământul căsniciei, moartea.

O educație care să le spună tinerilor care se căsătoresc într-o astfel de stare de curăție și iubire curată, cât de importantă este familia pentru viața omului. Că totul începe și se sfârșește în familie. Că bucuriile trăite alături de cei dragi au o altă rezonanță sufletească, după cum și necazurile, trăite la adăpostul celor dragi, sunt mai ușor de înfruntat și de trecut.

O educație care să le vorbească despre principiile și relațiile care trebuie să existe între prieteni, ca viitori soți, iar mai apoi ca părinți și bunici de copii numeroși și împliniți material și sufletește.

O educație care să le vorbească tinerilor despre faptul că fiecare copil care se naște într-o familie este o binecuvântare pentru părinți și pentru Neam. Că prin actul nașterii – el însuși o minune – în care o ființă ce a trăit nouă luni într-un mediu apos, în lichidul amniotic, fără a se îneca, în momentul în care se naște și se trezește la viață, schimbând total mediul, cu unul uscat, nu moare, ci trăiește, crește, înflorește și dă și el, la rândul său, naștere la alte vieți.

O educație care îi învețe că nu există o împlinire mai mare pentru părinți decât sănătatea, realizarea, fericirea și mântuirea copiilor lor, cu adevărat „mângâiere” pentru părinți și toiag bătrâneților și ostenelilor acestora, cu care Dumnezeu le-a binecuvântat viața și casa.

O educație care să îi învețe despre arta educării copiilor, a creșterii lor fizice, intelectuale și spirituale, pe care sunt chemați și ei să o descopere în calitate de părinți. Despre datoriile pe care părinții le au față de copiii cărora le-au dat viață, dar și ale copiilor față de cei dintâi.

Într-un cuvânt, cred că este utilă o „educație pentru sănătate”, sexuală – cum clamează unii mai direct, dar aceasta să îndemne la cultivarea castității, frumuseții și delicateții relației dintre un băiat și o fată, o educație pentru familie și pentru viață, pentru aducerea pe lume a mai mulți copii și pentru educarea lor în cultul valorilor înalte și probate de-a lungul generațiilor și nicidecum o educație spre trezirea și excerbarea instinctelor, care să conducă la dezlănțuirea lor iresponsabilă și doar spre efemeră juisare.

În cadrul unei astfel de educații „pentru sănătate”, discuțiile în jurul actului sexual, făcut mecanic, fără apropiere sufletească și fără responsabilitate, pentru palmares sau „recreativ”, fără cunoaștere și adâncă meditație asupra finalității lui asupra vieții celor doi și a familiei, dezbaterile referitoare la prevenție, contracepție și avort ar trebui să fie capitol separat și izolat, nu de fond, ci de periferie. Nu despre „normalitate”, ci mai degrabă de „patologie”.

Accentul nu trebuie pus pe mecanismele relației fizice, ci pe calitățile comunicării, ale apropierii și ale intimității sufletești dintre cei doi; nu pe dobândirea unei experiențe cât mai largi și variate, ci asupra unicității iubirii adevărate și a frumuseții și sublimității relației pe care o creează Taina Cununiei.

Un îndemn insistent asupra întemeierii unor familii autentice, clădite pe temelia valorilor morale și a virtuților creștine, care să dăinuie nu doar aici și acum, ci în veșnicie.

Așadar, ceea ar însemna, negative, educația pentru prevenirea sarcinilor nedorite și a aspectelor patologice ale vieții sexuale, în termini pozitivi trebuie să conducă către o educație mai intensă spre curăția trupească și sufletească a tinerilor, pentru întemeierea unor familii fericite, binecuvântate și numeroși copii, crescuți și educați într-o morală înaltă și care să fie bucurie pentru părinții lor, speranță pentru Neam.

În curând va începe un nou an școlar. Va fi unul al educației pentru o moralitate înaltă, pentru crearea de caractere puternice și tari, desăvârșite prin însăși lecția înfrânării și a respectării valorilor general-umane și creștine sau, dimpotrivă, unul al „predării”, declanșării și exacerbării puterilor și pornirilor trupești, unele dintre el iraționale și având prea puțin de a face cu ființa umană, singura creatură rațională din lume?

pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu

www.doxologia.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *