Păcatul

Păcatul – (lat. peccatum; gr. hamartia – lit. ratarea ţelului) este călcarea voii lui Dumnezeu în chip voit şi conştient.

\r\n

Păcatul înseamnă fărădelege sau călcarea legii lui Dumnezeu. Prin legea lui Dumnezeu înţelegem totalitatea legilor, poruncilor, rânduielilor cuprinse de Vechiul Testament şi Noul Testament, ea fiind dată pentru cei păcătoşi. În Vechiul Testament legea lui Dumnezeu este codificată în ,,Pentateuh”(primele 5 cărţi,,Facerea”, ,,Exodul”, ,,Leviticul”, ,,Numeri”, ,,Deuteronomul”), îmbracă haina proverbelor în ,,Pildele lui Solomon”, este cântată în ,,Psalmi”. În ,,Noul Testament” ea este întrupată şi tâlcuită de Hristos, în evanghelii, iar în epistole ea este întruchipată şi explicată de apostoli.

\r\n

Ea este hrana spirituală a omului căci ,,omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului”. Dumnezeu a smerit poporul lui Israel, l-a lăsat să sufere de foame şi l-a hrănit cu mană, pe care n-o cunoscuse nici el, nici părinţii lui, ca să-l înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului. Ispititorul îl îndeamnă pe Iisus, care flămânzise după 40 de zile de post: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini”. Iisus îi răspunde: ,,Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

\r\n

Iisus arată că legea lui Dumnezeu poate fi redusă la principiul reciprocităţii pe :,,Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Proorocii.); tot Mântuitorul arată că cea dintîi poruncă este iubirea lui Dumnezeu(,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintâi) iar a doua- continuă Iisus- care este asemenea ei, este iubirea aproapelui (,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` care fusese enunţată în Levitic). Acestea trebuie luate laolaltă cu porunca nouă a lui Hristos (,,Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu” în condiţiile în care ,,nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” care arată că iubirea semenilor trebuie să meargă până la sacrificiul de sine, aşa cum a făcut-o Hristos. Este ceea ce au făcut mucenicii creştini care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor.

\r\n

În absenţa iubirii, darul proorociei, al grăirii în limbi, cunoaşterea totală, credinţa uriaşă, mila absolută, sacrificiul de sine nu reprezintă nimic. Iubirea este incompatbilă cu păcatele: cu pizma, cu lauda de sine, cu mândria, cu purtatea necuviincioasă, cu egoismul, cu mânia, cu gândurile rele, cu nelegiuirile, ea însoţind virtuţile.:îndelunga răbdare, bunătatea, adevărul, iertarea, nădejdea, suferirea necazurilor. Spre deosebire de proorocii, grăirea în diverse limbi sau cunoştinţă care au toate un sfârşit, iubirea este veşnică, nemuritoare. Dreptatea şi dragostea de Dumnezeu reprezintă lucruri mai importante decât zeciuiala din zarzavaturi, le spune Iisus fariseilor Dreptatea, mila şi credincioşia sunt lucrurile cele mai însemnate din Lege pe care fariseii uită să le facă, ei mărgininindu-se la îndeplinirea formală a zeciuielii obligator.

\r\n

Clasificere

\r\n\r\n

    \r\n

  • păcatul strămoşesc (păcatul lui Adam şi Eva)
  • \r\n

  • păcatul personal (păcatul fiecărui om în parte)
  • \r\n

\r\n

Păcatele personale

\r\n

Păcatele personale uşoare sunt păcate care presupun o abatere nu prea gravă de la Legea lui Dumnezeu şi sunt săvârşite de orice om din slăbiciune a voinţei.Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul, arată apostolul Iacov sugerând faptul că toţi greşim în vorbire, într-un fel sau altul. În afară de Iisus nimeni nu e scutit de asemenea păcate. Totuşi, aceste păcate nu trebuiesc trecute cu vederea, perseverenţa în ele duce la căderi grave, în alte păcate mai mari.

\r\n

Păcatele personale grele:

\r\n\r\n

    \r\n

  1. păcatele capitale
  2. \r\n

  3. păcatele împotriva Sfântului Duh
  4. \r\n

  5. păcatele strigătoare la cer 
  6. \r\n

\r\n

Păcate  capitale

\r\n

\r\n

Păcatele capitale izvorăsc din slăbiciunea voinţei omului, slăbiciune creată de păcatul strămoşesc. Ele sunt în număr de şapte şi corespund celor şapte patimi:

\r\n\r\n

    \r\n

  • mândria – izvorăşte din intimitatea spirituală. Este cauza căderii îngerilor răi, şi, deci cauza primă a păcatelor. Semnele mândriei:iubirea de arginţi are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nestăpânită după lucrurile trecătoare.\r\n
      \r\n

    • Nu se supune superiorilor
    • \r\n

    • Nu lasă întâietatea celor de-o seamă şi celor mai mici
    • \r\n

    • Vorbeşte mult şi cu semeţie
    • \r\n

    • Caută în tot chipul slavă, cinste şi laude
    • \r\n

    • Se înalţă pe sine şi faptele sale
    • \r\n

    • Dispreţuieşte pe ceilalţi
    • \r\n

    • Caută să sară în ochii celorlalţi
    • \r\n

    • Se laudă cu neruşinare.
    • \r\n

    • Orice lucru bun ar avea, şi-l asumă lui, nu lui Dumnezeu
    • \r\n

    • Se laudă cu lucrurile bune pe care nu le are
    • \r\n

    • Se străduieşte mult să îşi ascundă neajunsurile şi păcatele.
    • \r\n

    • Nu primeşte îndemnurile, mustrările şi sfaturile.
    • \r\n

    • Se amestecă în treburi care nu-l privesc.
    • \r\n

    • Este neiubitor şi plin de ură.
    • \r\n

    \r\n

  • \r\n

  • iubirea de arginţi are şi ea izvorul în inima omului şi se manifestă ca o dorinţă nestăpânită după lucrurile trecătoare.
  • \r\n

  • desfrânarea înseamnă lăsarea în voile trupeşti realizate prin simţuri şi prin trup. Cine se desfrânează, păcătuieşte în însuşi trupul său. După Sfântul Ioan Casian, desfrânarea are mai multe forme:\r\n
      \r\n

    • una lucrată în cadrul unirii dintre două persoane de sex opus. (curvia premaritală, perversiunile, etc)
    • \r\n

    • alta, în afară sau în lipsa atingerii unei persoane de sex opus, autosatisfacerea
    • \r\n

    • a treia, curvia în suflet şi în minte
    • \r\n

    \r\n

  • \r\n

  • invidia se manifestă prin părere de rău faţă de binele aproapelui şi bucurie pentru necazul lui. Este o încălcare a dreptăţii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. „Spune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiurea.” Invidia îi face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos!
  • \r\n

  • lăcomia este un păcat trupesc caracterizat prin pofta nestăpânită de a bea şi a mânca. „De mâncare numai atât să ne folosim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei. De acest păcat se leagă obezitatea şi alcoolismul care reprezintă două din cele mai importante probleme contemporane ale omului (alături de fumat şi consumul de droguri).
  • \r\n

  • mânia presupune supărarea peste măsură pentru orice lucru şi dorinţa de răzbunare pe cei care ne-au făcut (aparent chiar) un rău. „Eu însă vă zic vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic este de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedrilului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheara focului. (Matei 5:22). Mânia este o otravă puternică, cu care a adăpat Diavolul sufletul omenesc. Iată caracteristicile mâniei:\r\n
      \r\n

    • când este îndelung păstrată şi hrănită, ea se preface în răutate şi ranchiună. „Soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici să nu daţi loc Diavolului.” (Efeseni 4:26-27)
    • \r\n

    • împreună cu răutatea, se naşte din o nemărginită iubire de sine
    • \r\n

    • mânia se transformă in cazuri extreme uciderea celui pe care îl priveşte. Astfel Cain, împins de mânie l-a ucis pe bunul său frate Abel.
    • \r\n

    • mânia se înfăptuieşte şi prin defăimare şi clevetire
    • \r\n

    • omul prins de mânie „păcătuieşte şi se laudă cu păcatul”.
    • \r\n

    \r\n

  • \r\n

  • lenea este nepăsarea faţă de îndatoririle creştine şi cele sociale. Din ea izvorăşte slăbiciunea fizică şi psihică, lipsurile, îndemnul la furt, ceartă, uitare de Dumnezeu. „Nu fiţi greoi, ci urmăritori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, moştenesc făgăduinţele.” (Evrei 6:12). „Calea celui leneş e un gard de spini, iar calea celui silitor e netedă.” (Pilde 15:19). „În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce.” (Facerea 3:19) De la lene nu e decât un pas până la beţie, care stârneşte o mulţime de alte păcate grele: desfrânarea, batjocurile, clevetirile, hulelele, desele ospeţe, jafurile, călcările de jurământ, jocurile de noroc, înşelăciunile, certurile, bătăile, etc. Cei ce trăiesc în trândăvie sunt supuşi tuturor bolilor şi neputinţelor, căci la fel cum se cloceşte apa stătătoare şi trupul omenesc se strică şi slăbeşte fără mişcare şi osteneală; ei nu au poftă de mâncare, au somn neliniştit, sunt ponegriţi de oameni şi se chinuiesc în sărăcie şi în lipsuri. Se opun lenei: munca, rugăciunea şi cugetarea la poruncile lui Dumnezeu.
  • \r\n

\r\n

Păcate împotriva Duhului Sfânt

\r\n

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.

\r\n\r\n

\r\n

1) Deznădăjduirea în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc că păcatele făcute de ei sunt atât de mari încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu, chiar dacă s-ar pocăi, şi de aceea nu mai încearcă să se îndrepte, ci păcătuiesc mereu (Ioel 2.12-14). De acest păcat s-a făcut vinovat Iuda, care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul s-a dus şi s-a spânzurat.(Mt27.5)

\r\n

2) Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel ce păcătuieşte neîncetat, şi totuşi crede că Dumnezeu, fiind atotbun, îl va ierta; de asemenea cel ce socoteşte că se va putea mântui numai prin credinţa lipsită de fapte bune (Rom2.4-5; Iac2.26)

\r\n\r\n

    \r\n

  • Păcatele împotriva dragostei
  • \r\n

\r\n

1) Pizmuirea aproapelui pentru harul care i s-a împărtăşit

\r\n

2) Nepocăinţa până la moarte;nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.

\r\n

Păcatele făcute împotriva Sfântului Duh sunt o cădere totală de har şi sunt de neiertat dacă cel păcătos nu se pocăieşte şi nu renunţă la ele.

\r\n

Păcate strigătoare la cer

\r\n

Greutatea păcatelor strigătoare la cer reclamă o pedeapsă chiar aici pe pământ. Ele strică însuşi chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt:

\r\n\r\n

    \r\n

  1. Uciderea
  2. \r\n

  3. Homosexualitatea
  4. \r\n

  5. Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor
  6. \r\n

  7. Întârzierea sau oprirea plăţii lucrătorilor.
  8. \r\n

\r\n

Alte păcate

\r\n

Alte păcate sunt:

\r\n\r\n

    \r\n

  1. Furtul
  2. \r\n

  3. Vrăjitoria
  4. \r\n

  5. Păcatul jocurilor pe bani
  6. \r\n

  7. Nedreptatea (măsluirea măsurilor, părtinirea, mita şi primirea de daruri, cămătăria, stoacerea de bani prin forţă sau ameninţarea cu forţa şi altele)
  8. \r\n

  9. Nesocotirea părinţilor
  10. \r\n

  11. Nesăbuinţa (lipsa de înţelepciune)
  12. \r\n

  13. Lovirea
  14. \r\n

  15. Nepăsarea
  16. \r\n

  17. Păcatele limbii (minciuna, mărturia mincinoasă, cearta, bârfa, limbuţia, hula şi altele)
  18. \r\n

  19. Gândurile rele
  20. \r\n

  21. Fumatul
  22. \r\n

  23. Drogurile
  24. \r\n

\r\n

Cauza păcatului şi mijloacele de luptă împotriva lui

\r\n

Cauza păcatului este ispita venită de la Cel-Rău dar care speculează pofta din inima omuluiIspita este întotdeauna pe măsura noastră, scrie apostolul Pavel, căci Dumnezeu, care este credincios, nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre ci- continuă apostolul- pregateşte şi mijlocul de a ieşi din ea, de a o răbda. Mijloacele de luptă împotriva ispitei sunt: împotrivirea, veghea, rugăciunea , postul.

\r\n

Apostolul Petru scrie să fim treji, să veghem pentru că potrivnicul oamenilor, diavolul, dă tărcoale, ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, trebuie să ne împotrivim lui fiind tari în credinţă ştiind că fraţii creştini trec prin aceleaşi suferinţe. În Deuteronom stă scris: Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi. În Psalmi Dumnezeu spune:,, Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”.Solomon arată în proverbele sale:,,Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale.” şi ,,Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri” Iisus spune: ,,Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” Înainte de arestare, Iisus, cuprins de întristare de moarte, le cere lui Petru, Iacov şi Ioan să vegheze şi să se roage pentru el, avertizându-i că duhul este plin de râvnă dar carnea este neputincioasă, dar aceştia adorm în două rânduri. Apostolii nu reuşesc să scoată un duh rău dintr-un lunatic posedat care pătimea rău, de multe ori căzând în foc şi în apă. Iisus a certat duhul cel rău care a părăsit pe băiat, i-a certat pe apostoli pentru puţina lor credinţă şi le-a spus că acest soi de draci nu iese decât cu post şi cu rugăciune.

\r\n

Rugăciunea va fi lucrătoare doar dacă o vom face cu inima curată, respectând poruncile Domnului. 9Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă, spune Solomon. Proorocul Isaia spune: Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cît de mult v-aţi ruga, n’ascult: căci mâinile vă sînt pline de sînge!„. şi ,,nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi -L împiedecă să v-asculte! “ Apostolul Ioan spune:,,Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă”.Apostolul Petru arată că bărbaţilor care nu acordă cinstirea cuvenită femeilor, ca unor vase mai slabe şi ca unora care vor moşteni şi ele, împreună cu bărbaţii lor, harul vieţii, le sunt împiedicate rugăciunile.

\r\n\r\n

    \r\n

  • Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere.
  • \r\n

  • Să cugetăm asupra textelor din cărţile Sfinţilor Părinţi
  • \r\n

  • Să ne amintim că, la botez, ne-am lepădat de Satana şi de lucrarea lui.
  • \r\n

  • Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul
  • \r\n

  • Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară.
  • \r\n

  • Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat.
  • \r\n

  • Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul.
  • \r\n

  • Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul.
  • \r\n

\r\n

Omul păcătos îşi ascunde păcatul

\r\n

Toţi oamenii sunt păcătoşi  prin faptele, vorbele şi gândurile lor. Ceea ce iese din gură spurcă pe om, căci vorbele izvorăsc din inimă, arată Iisus Gura vorbeşte întotdeauna din prisosul inimii, învaţă Mântuitorul. Omul nu-şi poate justifica păcatulşi nici nu se poate curăţi singur de el.

\r\n

El este înclinat să-şi ascundă păcatul. După ce au păcătuit, Adam şi Eva s-au ascuns de Faţa lui Dumnezeu printre pomii din grădină. În cartea lui Iov, acesta spune că ochiul preacurvarului pândeşte amurgul, îşi zice ,,nimeni nu mă va vedea” şi îşi pune o mahramă pe faţă. În aceeaşi carte Iov spune că el nu şi-a ascuns farădelegile ca oamenii, nu şi-a închis nelegiuirile în sân pentru că se temea de mulţime şi de dispreţul ei. Proorocul Isaia îi căinează pe cei ce-şi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic:,,cine ne vede, cine ne ştie?”. Solomon spune: ,,cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte, capătă îndurare. Saul inventează diverse pretexte pentru nerespectarea poruncii Domnului de a nimici în război pe amaleciţi, împreună cu vitele lor, spunând întâi că a păzit cuvântul Domnului, apoi că vitele cele mai bune au fost păstrate pentru a fi jetfite Domnului, ca pe urmă să recunoască că a păcătuit. Apostolul Ioan spune că dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.

\r\n

Mărturisire, iertare, îndreptare

\r\n

Omul este chemat să-şi mărturisească păcatele, să se căiască şi, primind iertarea de la Dumnezeu prin intermediul preoţilor(care au primit această putere de la Hristos prin apostoli) la spovedanie, să se îndrepte precum David (pentru preacurvie şi uciderea lui Urie, precum Manase (pentru mulţimea de ucideri, vrăjitorie, idolatrie, precum tâlharul de pe cruce (pentru mulţimea fărădelegilor lui, precum Zaheu (pentru nedreptăţile comise, care a dăruit jumătate din averea sa şi a reîntors împătrit celor pe care îi nedreptăţise)[61], precum fiul risipitor (pentru irosirea averii în destrăbălare).

\r\n

Păcatul originar, pedeapsa lui Dumnezeu şi eliberarea prin jertfa Mântuitorului

\r\n

Păcatul a intrat în lume din pricina neascultării lui Adam şi Eva care au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Consecinţa păcatului originar a fost moartea că dat esenţial al condiţiei umane. Întreaga condiţie umană este determinată de păcatul originar: femeia este condamnată la eterna luptă cu şarpele care va fi în cele din urmă biruit (Hristos care va strica lucrările Celui Rău); la suferinţele naşterii şi la o eternă supunere faţă de bărbat, bărbatul este condamnat să-şi scoată hrana cu trudă din pământul blestemat. Omul a fost eliberat de păcatul originar prin jertfă de pe cruce a Mântuitorului. Dar urmările păcatului au rămas încă prezente în fibra omului.

\r\n

Uneori în teologia ortodoxă se vorbeşte despre „păcatul originar”. Istoria păcatului originar este istoria căderii omului, a lui Adam şi Eva, din legătura sa cu Dumnezeu în Rai, când omul a ales de bunăvoie, sub ispita diavolului, altceva decât cuvântul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.

\r\n

Consecinţele păcatului au fost:

\r\n\r\n

    \r\n

  • pe plan sufletesc: moartea sufletească, adică ruperea legăturii directe cu Dumnezeu (în Rai Adam şi Eva vorbeau faţă către faţă cu Dumnezeu)
  • \r\n

  • pe plan fizic: boala, suferinţa, moartea fizică
  • \r\n

\r\n

Totuşi, teologia ortodoxă nu admite teoria greşită a Bisericii Catolice despre „transmiterea păcatului originar”. După această teorie, păcatul originar personal al protopărinţilor Adam şi Eva se transmite de la un om la altul. Din această teorie ar rezulta, în mod direct sau indirect:

\r\n\r\n

    \r\n

  • că sexualitatea (una din „puterile” pe care Dumnezeu le-a pus în om) este rea, de unde în Evul Mediu occidental s-au născut diferite teorii despre „puritate”, s-a întărit celibatul preoţilor latini şi alte astfel de erori)
  • \r\n

  • că păcatul strămoşesc apasă în mod direct asupra pruncilor nou-născuţi, care în lipsa Botezului nu au mântuire şi merg în iad
  • \r\n

\r\n

Pentru Biserica Ortodoxă, ceea ce se transmite nu este păcatul originar în sine (păcatul originar personal al lui Adam şi Eva), ci consecinţele păcatului în firea/natura umană – slăbiciunea, slăbănogeala, boala ei -, pentru că toţi suntem „din acelaşi sânge” (Fapte 17:26): „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi am păcătuit în el” (Romani 5:12). Despre această stare de slăbănogeală a firii umane vorbeşte Apostolul Pavel în Epistola către Romani, capitolul 7.

\r\n

Dumnezeu nu a creat păcatul şi nici nu-l doreşte, dar îl îngăduie pentru a nu afecta libertatea omului, libertate cu care l-a înzestrat alături de demnitate, încă de la creaţie. Demonii s-au făcut demoni de bunăvoie şi nu prin voia lui Dumnezeu şi asemenea lor fac şi unii oameni.

\r\n

Tocmai pentru a nu crea confuzie în jurul noţiunii de „păcat originar”, Sfinţii Părinţi şi teologii ortodocşi au preferat să folosească sintagma „păcatul ancestral” (gr. προπατορικό αμάρτημα).

\r\n

Despre eroarea teologică a teoriei transmiterii păcatului originar au scris în secolul XX mai mulţi teologi ortodocşi, între care: Ioan Romanides (teza sa de doctorat, Atena, 1957), Părintele Iustin Popovici (în volumul 1 al Dogmaticii sale), sfântul Ioan Maximovici (în cartea sa despre Maica Domnului), Preasfinţitul Kallistos Ware, Jean-Claude Larchet ş.a.

\r\n

Trăsăturile păcatului

\r\n

După cum reiese şi din definiţie, păcatul este făcut cu bună ştiinţă şi este considerată drept păcat fapta omului care ştie ce face şi nu răul făcut de copiii sub 7 ani sau de cei bolnavi mintal. Păcatul este numai cel făcut cu voie liberă, care are loc când cel care păcătuieşte nu este constrâns de cineva, căci răul făcut împotriva voinţei sale nu se socoteşte drept păcat.

\r\n\r\n

Treptele până la căderea în păcat

\r\n

    \r\n

  1. ispita, atacul, momeala – un îndemn spre păcat care vine din interior sau din exterior, se manifestă ca un gând spontan adus de Diavol în minte: „Ce-ar fi dacă ai faci şi tu…?” sau prin alţi oameni
  2. \r\n

  3. însoţirea, pofta – gândul se amestecă cu cel al dracilor iar păcătosul are impresia că este al lui
  4. \r\n

  5. consimţirea – omul acceptă să facă fapta cea rea
  6. \r\n

  7. înfăptuirea – omul păcătuieşte
  8. \r\n

\r\n

Nu vă speriaţi, orice păcat poate fi biruit!

\r\n

Moduri de păcătuire

\r\n

Sfinţii Părinţi întrevăd trei principale moduri de păcătuire:

\r\n\r\n

\r\n

Unele păcate pe care le gândim le transpunem şi în fapt(unele gânduri de iubire de arginţi, unele gânduri legate de necredinţă, unele gânduri de nepăsare, unele gânduri de lenevire, etc), iar altele nu (unele păcate ale desfrânării, unele gânduri de răzbunare, unele gânduri legate de iubirea de arginţi, unele gânduri de lenevire, unele gânduri de lovire, unele gânduri de jocuri pe bani, etc). Unele păcate ale limbii le continuăm şi în fapte (unele vorbe de mândrie, unele vorbe de nepăsare, unele vorbe legate de necredinţă, etc), iar altele nu (unele păcate ale desfrânării, unele ameninţări, etc). Unele păcate pe care le facem cu fapta sunt precedate de gândurile rele corespunzătoare (gândurile, dorinţele, planurile de a le face), altele nu (mânia, ura, bârfa, unele certuri, unele minciuni, etc)

\r\n

Responsabilitatea unui om în faţa lui Dumnezeu

\r\n

Orice om:

\r\n\r\n

    \r\n

  • este responsabil pentru păcatele săvârşite personal
  • \r\n

  • este responsabil pentru binele nefăcut.
  • \r\n

\r\n

Păcate pasive

\r\n\r\n

    \r\n

  1. a refuza să spui ce ştii ca martor (Lev 5.1)
  2. \r\n

  3. a ocoli un lucru pierdut al aproapelui tău (Deut22.1-4)
  4. \r\n

  5. a refuza să faci un bine pe care ştii să-l faci (Iac4.17)
  6. \r\n

  7. nepăsarea faţă de săraci, orfani, văduve, străini (Iov31.16-20, 31-32, Mt25.31-46)
  8. \r\n

  9. nepăsarea faţă de bolnavi sau cei aflaţi în închisoare (Mt25.31-46)
  10. \r\n

  11. nepăsarea faţă de cel aflat în necaz şi suferinţă (Lc10.25-37)
  12. \r\n

  13. nepurtarea de grijă faţă de ai lui (nevastă şi copiii), şi mai ales de cei din casa proprie (1Tim5.8)
  14. \r\n

\r\n

Alte păcate pasive

\r\n\r\n

    \r\n

  •  \r\n
      \r\n

    1. când îndemnăm pe alţii la păcat
    2. \r\n

    3. când sfătuim greşit spre păcat
    4. \r\n

    5. când conlucrăm cu altul la păcat
    6. \r\n

    7. când ascundem păcatul şi apărăm păcătoşii
    8. \r\n

    9. când lăudăm păcatele altora
    10. \r\n

    11. când dăm ocazia de sminteală spre păcat
    12. \r\n

    \r\n

  • \r\n

\r\n

  Sursa: http://ro.orthodoxwiki.org

\r\n

 

\r\n

 

\r\n

 

\r\n

 

\r\n

 

\r\n

 

\r\n

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *