PARTEA a II-a a cărții „…CEREȚI ȘI VI SE VA DA…” CHEIA DE LA CER

Partea II

Sfaturi duhovmicești ale nevoitorilor ortodocși pentru cei ce caută

calea cea dreaptă

„Noi toți suntem pe cale și e bine să ne gândim la aceasta, ca să nu uităm cumva rânduielile călătoriei”

Sfântul Filaret al Moscovei

Sfaturi de la Avva Efrem Filotheitul pentru diferite probleme

Niciodată să nu-ți pierzi nădejdea mântuirii, ci să strigi către Dumnezeu și să plângi. Dumnezeu niciodată nu trece cu vederea un suflet care se căiește și dorește să se mântuiască, oricât de rănit ar fi în luptă. Deznădejdea este armă demonică, care pe mulți i-a biruit. Nădejdea însă, pe mulți i-a mântuit din volbura necurăției.

Să nu hrănești patimile cu renunțări, ca să nu rabzi după aceea dureri și strâmtori. Ostenește-te acum, când poți, pentru că odată cu trecerea vremii, când patimile nu vor mai primi vindecare, vor deveni a doua fire, și atunci să te vedem! În timp ce acum, dacă le războiești la vreme, după cum te sfătuim, te vei elibera și te vei simți fericit lângă harul lui Dumnezeu.

Nu știți că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Deci, cel care va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu” (Iacov 4,4). Dumnezeu „a depozitat” desfătările în veșnicie, căci și El, și sufletul nostru, este veșnic. Nu există nici o asemănare între plăcerile lumii și sfintele plăceri nevinovate ale lui Dumnezeu.

Atracțiile lumii și plăcerile celor care nu se pocăiesc, se vor schimba în durere și chinuire veșnică, în timp ce dimpotrivă, puțina lipsă de desfătări lumești a oamenilor lui Dumnezeu, va fi răsplătită printr-o fericire și o bucurie dumnezeiască veșnică.

Când Dumnezeu îl luminează pe un om, și el se căiește de păcatele lui, pășește cu smerenie și cu luare aminte, și Dumnezeu nu-l lasă să se piardă. Desigur, însă, că prejudecățile păcatelor dinainte vor deveni piedici și opreliști.

Când vedem înlăuntrul nostru invidie, gelozie, osândire, văicăreli, și orice este al diavolului, să știm că n-avem inimă curată. Dacă am avea inimă curată, și să ne înjure, și să ne batjocorească, nu ne-am scandaliza. Faptul că ne scandalizăm, faptul că ne pasă, că ne amărâm, ne arată că inima noastră nu este curată.

Nepăsarea naște necredință, akedie, și aceasta aduce o mulțime de gânduri rele și stricăcioase.

Inima noastră are înăuntru dușmani, are răzvrătiți, are gânduri, patimi, neputințe, are valuri și tulburări. Toate sunt în inima omului.

Vrei să trăiești viață fericită și liniștită? Păzește poruncile lui Dumnezeu!

Fugi de gândurile păcătoase, alungă de la tine închipuirea, idolul plăcerii, pentru că satana caută foarte abil să te despartă de Creatorul tău, Dumnezeu.

Îngerul este dat omului ca un frate mai mare, care este aproape de Dumnezeu și care, având îndrăzneală, se roagă pentru fratele lui mai mic. Și omul îl roagă ca pe fratele său mai mare să-l ocrotească și să mijlocească pentru el, având îndrăzneală către Dumnezeu.

Îngerii ne ajută în chip nevăzut. Din câte ispite și morți nu ne izbăvesc? Câte rugăciuni nu înalță pentru noi când văd fața lui Dumnezeu, câte rugi? Și când murim, aceștia ne ajută în ceasul morții, în urcarea și trecerea prin vămile văzduhului. De aceea trebuie să nutrim o iubire specială față de îngerii lui Dumnezeu.

Diavolul ne ia mintea și o duce unde voiește. Și mintea, întorcându-se, aduce în suflet orice fel de murdărie, pricinuind astfel boală sufletului. Medicamentul, vindecarea, arma împotriva risipirii este trezvia.

Vindecarea radicală a patimilor se face prin alungarea închipuirilor, adică a stării de a te afla cu capul în nori. Păcatul nu apare dacă mai întâi nu-și face apariția închipuirea. Mai întâi este biruit prin închipuire omul cel dinăuntru, ca după aceea păcatul să se concretizeze în fapte.

Demonii pun mii de piedici omului ca să nu se roage, deoarece toate cursele, toate plasele demonilor, sunt nimicite de rugăciune.

Când ne aflăm pe calea lui Dumnezeu suntem fericiți. Dacă mergem însă pe calea diavolului, atunci suntem nefericiți.

Când rugăciunea lipsește, ca și nevoința, privegherea, pocăința, trezvia, mărturisirea, când toate acestea nu sunt, răul va veni înlăuntrul nostru.

Creștinul care dorește să se mântuiască, trebuie să-și readune gândurile și să se hotărască, să se străduiască să trăiască mai smerit, mai simplu, să înceteze de a se înfrumuseța în afară și să urmărească să se înfrumusețeze lăuntric.

Preoția este o mare vrednicie și, după evlavia pe care o arătăm preoților, Îl cinstim pe Însuși Dumnezeu și Harul Sfântului Duh.

Dacă inima omului este curată, și gândurile lui vor fi smerite, și diferitele mișcări și toate simțurile trupului vor sluji pe măsura curățeniei și neprihănirii inimii.

Dacă pentru un cuvânt deșert vom da seama înaintea lui Dumnezeu, oare pentru voia proprie nu vom da răspuns?

Părintele ceresc a dat judecata Fiului, ca să judece lumea, iar Hristos ne spune: „Nu judecați!” Omul, însă, ia locul lui Dumnezeu și judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar omul osândește!

Rădăcina păcatului osândirii pornește din egoism și din mândrie, care este marea boală duhovnicească. Toate patimile, păcatele și căderile au drept mobil egoismul.

Toate relele provin în om din risipirea minții. Războiește-te cu risipirea minții, ca Dumnezeu să pună în locul ei înțelepciunea Lui.

Unde există ordine și pace, acolo este și Dumnezeu. Unde este dezordine și tulburare, acolo este și diavolul.

Orice gând de deznădejde și de tristețe multă care-ți apare, să știi că este al diavolului și să-l lepezi îndată, pentru că îți va tăia râvna rugăciunii. Și orice gând care naște tristețe cu măsură în suflet, amestecată cu bucurie și cu lacrimi, este de la Dumnezeu. Bucuria lui Dumnezeu niciodată nu-l face pe om să cadă în deznădejde, ci doar îl duce la pocăință.

Dacă dorești ca Dumnezeu să-ți acopere greșelile tale, acoperă și tu greșelile fratelui tău, și suferă în ziua ispitirii și îndurerării lui.

Fiii mei, nu vă arătați nepăsători, pentru că nepăsarea este un rău cumplit. Este odrasla tuturor plăcerilor murdare, înaintemergătorul iadului și pricina robiei cumplite a diavolului.

Trândăveala și nepăsarea în înfruntarea ispitelor înseamnă întremarea acestora. Ele prind putere, devin mai amenințătoare, iar păcatul mai primejdios.

Ascultarea aduce după sine lipsa de griji, pentru că grija este o tuberculoză duhovnicească, care încetul cu încetul, otrăvește continuu viața omului, a sufletului și a trupului și, progresiv, aduce moartea. La fel și grija vieții, ca un alt microb, îl strică pe om, sufletul lui, omorându-l duhovnicește.

Ascultarea îl smerește pe om, smerenia nimicește orice lucrare ispititoare. Acolo unde este smerenie, diavolul piere. Acolo unde este mândrie și egoism, găsești prezența demonilor, ispitele și patimile. De aceea, ascultarea este o virtute plină de har.

Nicio fericire nu există, în afară de una: fericirea în Hristos. Cei care se cred fericiți în afara lui Hristos, numesc starea în chip abuziv fericire, deoarece o dobândesc prin păcat, ține puțin timp, și-l conduce pe om la nefericire veșnică.

Gândiți-vă la vremea catacombelor, cum se nevoiau primii creștini! Cu câtă dăruire, cu câtă iubire jertfeau, din datorie creștinească, ceea ce firea le dăruise mai bun! Și la sfârșit, jertfa le-a adus slavă veșnică. Noi nu suntem vrednici și, din nefericire, pe toate le pierdem din pricina puținei noastre credințe.

Sufletul nostru are prerogativa nemuririi. El va lăsa lumea aceasta și va merge la Dumnezeu! Patria lui nestricăcioasă este în cer.

Când ne gândim la viața cealaltă, și credem în mod absolut, neapărat vom primi și dispoziția de a ne lupta.

Învierea lui Hristos este prevestitoarea realității că oamenii vor învia la a doua venire, prin nestricăciune și duhovnicie.

În înfricoșătorul ceas al morții, nimeni nu ne va ajuta, decât faptele cele bune pe care le-am făcut pentru Dumnezeu și pentru sufletul nostru.

Dacă nu ne ridicăm crucea, să nu așteptăm Învierea! Dumnezeul nostru Cel bun, pentru ca să nu rămânem fără Înviere, ne dăruiește să purtăm și o anumită cruce, spre folosul veșnic al sufletului nostru.

Când mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, Îl provocăm să ne dăruiască mai multe. Cârtirea, însă, Dumnezeu n-o rabdă.

Mintea omului se găsește mereu în veșnică mișcare, se mișcă mereu. Și deoarece se mișcă nu după fire, ci după cum îi dictează interesul, abuzul și indiferența, colindă toată lumea și se odihnește în diferite plăceri.

În orice faptă și lucrare a ta, gândește-te că Dumnezeu este prezent, că le vede pe toate, și într-o zi le va judeca.

Ceea ce vatămă în lupta duhovnicească este deznădejdea și disperarea. Deznădejdea nu este necesară, deznădejdea în orice tărâm duhovnicesc este diabolică. Niciodată deznădejdea nu este de la Dumnezeu, întotdeauna este diavolească. Și când se apropie de noi, să spunem că este a diavolului.

Niciun păcat nu devine faptă, dacă mai înainte nu merge gândul cel rău prin închipuire.

Fiii mei, să ne silim, pentru că nepăsarea și trândăvia nu câștigă iubirea lui Dumnezeu, ci numai râvna, ascultarea, răbdarea, lipsa de răutate, tăcerea, rugăciunea și silința întru toate.

Trebuie să le săvârșim pe toate cu credință și nădejde, pentru că „Tot ceea ce nu este din credință, este păcat” (Romani 14,23). Oricât de sălbatică ar fi marea patimilor, chiar dacă valurile au putere să ne înghită, noi să avem nădejde în Domnul, și atunci valurile se vor risipi ca baloanele de săpun lovite de stâncă, prin nădejdea și iubirea lui Iisus.

În războiul trupesc, doar întoarcerea spatelui îl salvează pe om. Adică, să fugim de închipuiri și de gânduri atunci când apar. Să nu stai deloc de vorbă cu închipuirile, să nu te arăți curios! Mare și înfricoșătoare cursă este închipuirea, și ceea ce eviți prin ochi și prin auz, îți aduce cu ușurință închipuirea.

Să nu vorbiți multe! Fugiți de vorbirea deșartă, de ceartă, de multile cuvinte și de toate cele care vin din limba neînfrânată. Alungați gândurile rele din mintea voastră când apar, ca și închipuirile rușinoase, pentru că acestea rămănând multă vreme înăuntru, în minte și în inimă, duc la mari păcate.

Să nu-ți fie frică de nimic, decât de Dumnezeu! Să ai frica de Dumnezeu și El îți va lumina calea, căci altfel cum poți păși corect? Fără frică de Dumnezeu nu putem să avem conștiință curată, nici nu putem să ne căim sincer, nici nu putem să dobândim vreodată înțelepciune duhovnicească, pentru că începutul și sfârșitul înțelepciunii este frica de Dumnezeu.

Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să pășim pe calea cea dreaptă, care ne conduce în împărăția lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este indispensabilă pentru păzirea căilor Domnului.

De la frica de rob, dacă sporim, ne înălțăm la frica de fiu, care este partea cea mai nobilă a fricii dumnezeiești.

Creștinii, având frică dumnezeiască înlăuntrul sufletului lor, pot ține Legea lui Dumnezeu. Și ținând Legea lui Dumnezeu, își păstrează sufletul curat de înșelăciunea celui rău, și astfel se învrednicesc să ia parte la moștenirea viitoare, cu cei care au frică de Dumnezeu.

Pe măsura fricii de Dumnezeu, avem înlăuntrul nostru și luarea-aminte necesară în viață.

Fiule, ia aminte la ochi, dacă dorești să biruiești demonul desfrânării! De asemenea, nu mai puțin primejdios este să privești imagini necuviincioase, ziare, reviste etc.

Ascultarea, tăierea voii, propria osândire, răbdarea în general, acestea întăresc sufletul, păstrează râvna și lacrimile fierbinți.

Să disprețuiești cu desăvârșire cugetele necredinței, ca fiind diavolești, căci au ca scop să-ți fure lucrul pentru care te-ai luptat, ca după aceea să te predea demonului trupesc și morții sufletești.

Când omul a fost biruit de gândurile păcatului, cedând închipuirii, de acum înainte închipuirea este răul cel mai mare.

Să avem permanent în mințile noastre cugete folositoare, astfel încât vicleanul diavol să nu găsească libertatea de a ne aduce mii de gânduri păcătoase, care ne întinează sufletul și care ne arată necurați și vinovați înaintea lui Dumnezeu. Deci, să luăm aminte la orice gând al nostru, dar și la orice lucrare a noastră, încât să nu-L întristăm pe Preadulcele Iisus!

Pentru a dobândi mărimea virtuților, curățenia în principal, este nevoie să ne curățim mintea de închipuirile și de gândurile păcătoase. Doar astfel se dobândește curățenia așezată pe temelii statornice.

Să luăm aminte la viața noastră, să avem iubire si răbdare în toate, să nu osândim, să alungăm gândurile cele rele, să ne smerim, să ne amintim de greul ceas al morții și al Judecății.

Grija pentru cele de sus naște dorul moștenirii acestora, adică al veșnicilor bunătăți. Și această grijă bună, ne smulge din alipirea păcătoasă de bunurile trecătoare și stricăcioase.

Ia aminte la închipuire! Din închipuire pornesc toate păcatele, ea este rădăcina păcatului, de aceea ia seama când vine închipuirea persoanei sau a lucrului, ceva care ai văzut sau ai auzit, imediat alung-o pe aceasta din minte, cu mânie și cu rugăciune.

Noi, oamenii, dorim de la Dumnezeu multe. Dorim să ne iubească, să ne ierte, să ne îngrijească și să ne ocrotească. Dar ca să le dobândim pe acestea de la Dumnezeu, trebuie să dăruim mai întâi semenului nostru. Și dacă îi vom dărui iubire, dragoste, neosândire, milostenie, ajutor, și vom primi cu siguranță și noi de la Dumnezeu asemenea.

Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, și că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viață. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru și să-l avem cât se poate de curat.

Când ne curățim aici sufletul nostru, prin faptele bune și prin lucrurile frumoase, acesta va trece ușor de vămile văzduhului. De faptele de aici va depinde unde va merge omul după moarte.

Până când, Dumnezeul meu, vom rămâne leneși și nesimțitori față de marea noastră menire? Trimite-ne nouă puțină lumină!

Mă rog din inimă ca iubirea lui Iisus Hristos să se reverse din belșug în inimile voastre, și prin harul Acestuia să vă învredniciți să viețuiți în curățenia trupului și a sufletului în toate zilele vieții voastre.

Prima venire a lui Hristos a fost fără zgomot și smerită. Hristos a venit nu ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea. El a venit ca să miluiască, să-l ierte și să-l salveze pe om. Ne-a dat învățăturile mântuitoare, ne-a lăsat poruncile, povețele și exemplul sfânt de urmat, ca să ne mântuim sufletele noastre. Toate de aici, de jos, sunt trecătoare, scurte și efemere. Trec precum visul.

Să credem cu desăvârșire că Domnul se va arăta la a doua venire, înfricoșătoare, slăvită și mare. Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, asceții care au avut minte curată și iluminarea Sfântului Duh, au conștientizat foarte bine această a doua venire înfricoșătoare a lui Hristos. Au meditat continuu asupra ei, căci i-a făcut mereu să simtă durere și ochii lor să se umple de lacrimi.

Omul, prin moarte este dus direct la Scaunul de Judecată a lui Dumnezeu. Până la a doua Lui venire, deja sufletele vor fi așezate în rânduială. Atunci va veni despărțirea finală, se va încheia întreaga sărbătoare.

Deoarece sufletul fiecărui om va trece de prima judecată și după aceea la marea judecată este marele adevăr, care va fi exprimat la sfârșitul vieții noastre și trebuie să ne preocupe mai mult decât orice altă grijă.

Să luăm aminte să nu ne alipim sufletul de lucrurile pământești, pentru că grija cea mai mare pentru cele trupești este înșelătoare.

Diavolul ne câștigă timpul, ne preocupă cu lucruri pământești și trecătoare, ca să ne câștige vremea și să nu mai avem timpul necesar de a sluji lui Dumnezeu și sufletului nostru.

Gândul păcătos trece și dacă nu luăm seama, poate să ne aducă întinare, murdărie, miros urât. Prin urmare, când ne murdărim, ce trebuie să facem? Avem nevoie de curățire, de spălare. Și cum se face curățirea? Curățirea se face prin lacrimi, ispășire și pocăință. De aceea, trebuie să luăm seama să nu ne biruiască lumea, sau lucrurile rele, care astăzi ne arată pe toate căile că sunt bune.

Acest gând, acest adevăr, această realitate pe care o vedem în fiecare om care pleacă din viață, de ce nu devine pentru noi o lecție, ca să ne facem ordine în suflet atunci când vine vremea, ceasul plecării, și să fim pregătiți?

Să ne pregătim continuu, să ne curățim, să ne purificăm pe noi înșine, să facem faptele luminii, mai ales acelea despre care ne spune Hristos, faptele iubirii, faptele felurite ale dragostei. Inima noastră să devină lipsită de răutate, precum inima copilului mic.

Avva Efrem Filotheitul

Sfaturi ale stareților despre cum trebuie să ne rugăm

Rugați-vă neîncetat. (I Tes. 5,17)

Pravila de rugăciune lăsați-o să fie ceva mai mică, însă împliniți-o întotdeauna și cu multă luare-aminte… (Preacuviosul Nikon de la Optina)

Oamenii se roagă puțin și cu inima slabă; atunci când doresc să se roage, inima lor slăbește și slăbesc și trupurile lor și gândurile, și cu greutate se roagă. Trebuie să ne străduim să ne rugăm din toată inima, pentru că se cuvine să ne rugăm ușor, din tot sufletul… (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Trebuie să luptăm și împotriva propriei voi, să facem cu osârdie închinăciuni împotriva mândriei noastre, care se cuibărește în adâncul inimii, căci mândriei nu-i place să se plece. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

În rugăciune, cel mai important lucru de care trebuie să avem mai întâi de toate grijă este credința vie, credința fără margini în Domnul: să ni-L închipuim viu înaintea noastră și în noi înșine. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Dacă ceri ceva de la Dumnezeu, crede că aceasta va fi, se va împlini după cererea ta, așa cum Îi va fi plăcut lui Dumnezeu. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Nu trebuie doar să te rogi: „Doamne, miluiește-mă!”, nu doar să ceri, ci trebuie neîncetat să mulțumești și să lauzi pe Domnul. Atunci va fi pace în sufletul tău. (Starețul Mihail de la Valaam)

Noi ne întoarcem cu ușurință către mijlocirea sfinților plăcuți lui Dumnezeu, către îngeri, către Maica Domnului, făcând Rugăciunea neîncetată a lui Iisus – însă de Sfânta Treime uităm… Trebuie să ne rugăm adeseori Sfintei Treimi. (Starețul Mihail de la Valaam)

Nu lăsați inima voastră pradă deșărtăciunilor lumești. Mai cu seamă în timpul rugăciunii lăsați toate gândurile despre cele ale vieții. După rugăciune, fie ea acasă ori la biserică, e nevoie de tăcere ca să vă păstrați o dispoziție de rugăciune plină de umilință. Uneori chiar și un cuvânt simplu, neimportant, poate să surpe și să izgonească din sufletul nostru umilința. (Preacuviosul Nikon de la Optina)

Niciodată să nu cădeți în toropeală la rugăciune… Fiecare cuvânt e sfânt. Aceasta are o mare putere creatoare. Fiecare cuvânt ne apropie de Dumnezeu… Unii cer rugăciuni pentru tată, pentru fiică, pentru frate, soră, dar ei îșiși nu stăruiesc să se roage… (Schiegumenul Sava Ostapenko)

Rugăciunea trebuie făcută nu pe grabă, ci cu multă grijă și luare-aminte. Dacă gândurile ne copleșesc, să dăm mai multă atenție textului. Trebuie să ne adâncim în cuvintele rugăciunii… Rugați-vă cu atenție, cu osârdie, mai rar. Dacă vă grăbiți, toate în capul vostru se vor zăpăci și nu veți mai înțelege nimic. Rugați-vă cu luare-aminte, cu osârdie… Trebuie să ne rugăm adeseori, cu cât mai multă osârdie. (Schiarhimandritul Teofil cel Nou)

Când începi să pășești spre împlinirea datoriei tale, spre rugăciune, fă aceasta cu mare smerenie, cerând îndurarea lui Dumnezeu, nu pentru că El îți e dator și e obligat să-ți dea harul, căci tu ești rob, ci ceri harul ca El să te dezlege. (Starețul Iosif Isihastul)

Când noi dorim ceva și aceasta nu se împlinește, să spunem: „Fie numele Domnului binecuvântat, fie în izbândă, fie în neizbândă!” (Starețul Daniil Katunakiotul)

Nu lăsa rugăciunea. Teme-te de nepăsare, de indiferență. Când te rogi și simți umilința, atunci întreaga zi parcă zbori, parcă ai aripi… (Starețul Ieronim Apostolidis)

Dacă printre o mie de oameni orbi există cineva care vede, acesta poate să-i conducă pe toți ceilalți pe calea cea dreaptă. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Superficialitatea și graba la rugăciune sunt foarte vătămătoare și primejdioase. Neluarea-aminte îndepărtează frica de Dumnezeu, fără de care rugăciunea nu este cu putință. (Starețul Piotr Sereghin)

Uneori este greu să ne rugăm. Vrăjmașul nu doarme, ci ca o pasăre de pradă întotdeauna năzuiește să fure (ori nu îngăduie luarea-aminte) sfintele cuvinte auzite și citite, propunându-ne mereu amintiri păcătoase, gânduri și dorințe deșarte. (Starețul Piotr Sereghin)

Roagă-te întotdeauna, până când îți stăpânești mintea… Dacă împlinești aceasta, te vei ruga și în subconștientul tău. Iar după aceea te vei ruga (cu inima) chiar și în timpul somnului, adică, altfel spus, fără încetare. (Starețul Piotr Sereghin)

Semnul crucii trebuie să se facă drept, cu frică de Dumnezeu și cu credință, și nu doar să fluturăm mâna în văzduh. El are putere dacă ne închinăm astfel… Roagă-te mult în orice loc, în orice timp: stând în picioare, șezând, odihnindu-te, în timpul lucrului, pe cale… (Preacuviosul Sevastian al Karagandei)

Smerește-te sub mâna tare a lui Dumnezeu și lasă-te cu desăvârșire în voia Lui; astfel vei afla pacea sufletească… (Starețul Ștefan Ignatenko)

De foarte multe ori, în rugăciune nu suntem cu luare-aminte, inima noastră nu participă la ea și viața pe care o trăim nu slujește ca sprijin rugăciunii. (Mitropolitul Antonie de Suroj)

Există clipe când puteți să faceți încercarea de a vă adânci în rugăciune, chemându-L pe Acela Care este rădăcina și adâncul tuturor lucrurilor. Și atunci rugăciunea devine pe deplin simțită – deși cere multă nevoință și multă trudă. (Mitropolitul Antonie de Suroj)

În năvala patimilor și la orice ispită a vrăjmașului, în boli și în dureri, în necazuri și în năpaste, în toate nevoile vieții spune-ți: „Toate le face Domnul pentru mine, iar eu singur nu pot să fac nimic, nu pot să îndur nimic, nu pot să înaintez, să izbândesc… El este puterea mea!” (Starețul Serafim Romanțov)

Începe fiecare zi, dimineața, punând început bun, rugându-te cu cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc…” (Starețul Serafim Romanțov)

Trezindu-te din pat, cere: „Binecuvântează, Doamne, ca ziua aceasta să o petrec după sfintele Tale porunci!” Când mergi la culcare, cere: „Doamne, cer pocăință pentru păcatul meu, iar somnului binecuvântare!” Ori: „Primește-mă, Doamne, și binecuvântează somnul ce va să vină!” (Fericita Stareță Olga a Moscovei)

Fiecare lucru pe care îl facem cu rugăciune ne aduce folos, iar lucrul fără rugăciune este neroditor, chiar dacă ni se pare bun (v.Mt. 12,30). (Arhimandritul Serghei Șevici)

Înainte de a începe să ne rugăm, trebuie să cerem de la Dumnezeu iertare pentru toate greșelile și neputințele noastre. Rugăciunea trebuie să fie însoțită de starea noastră de pocăință. Pentru ca rugăciunea noastră să fie lucrătoare trebuie să avem simțământul păcătoșeniei noastre. (Arhimandritul Serghei Șevici)

Toate cererile noastre în rugăciune trebuie să fie făcute cu smerenie, dacă vrem ca Domnul să le asculte. Și, în general, smerenia trebuie să însoțească întotdeauna rugăciunea. (Arhimandritul Serghei Șevici)

Pentru a fi scriși în Cartea Vieții, rostiți rugăciunea: „Doamne, nu mă lipsi pe mine de bunătățile Tale cele cerești…” (Schiegumena Magdalina Dosmanova)

Schimonahia Gavriila a spus că în rugăciune nu se pot cere bunuri materiale, ci ar trebui să se ceară înțelepciune, răbdare, să se ceară ca Dumnezeu să ne miluiască. „Când spunem: „Miluiește”, oare nu știe El nemijlocit care este nevoia noastră? Nu putem să cerem pentru cineva ceva, pentru că și acest altcineva este fiul Lui! Să-I spunem lui Dumnezeu: „Fie voia Ta în viața lui!” Trebuie să fim cu desăvârșire supuși! Asta înseamnă expresia „rob al Domnului”.

Despre credință

Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută. (Evr. 11,6)

Credința îl conduce pe om către teamă. Către ce fel de teamă? Către teama de a nu păcătui. Către teama de a nu supăra pe Dumnezeu. Temându-te, te smerești, iar smerenia are întru sine pe Duhul Sfânt. (Starețul Filotei Zervakos)

Domnul este aproape: dacă Îl veți chema, El vă va răspunde îndată. (Sfântul Serafim Sobolev)

E nevoie de nu puțină trudă lăuntrică pentru a primi credința vie în Domnul și în cuvântul Lui. Doar prin această credință devine ușor să trăiești și să înduri toate greutățile vieții. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Credința este temelia dragostei. Păstrează întotdeauna credința, păstrează neîncetat sămânța dragostei care poartă în sine credința, pentru ca ea să poată crește și să aducă bucuria. (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Credința trebuie să fie concretă: să lucreze, să mântuiască și să ne conducă la Domnul Iisus Hristos. (Protoiereul Vasilie Serebrenikov)

Cunoașterea fără Dumnezeu este deșartă. Câmpul și pajiștea doar atunci dau lăstari duhovnicești, dacă acolo se va semăna sămânța credinței. (Schiegumenul Ieronim Verendeakin)

… Când păcătuiești, harul pleacă… și credința devine slabă… Credința trebuie să fie constată. Oamenii credincioși nu se ceartă nicicând, nu ocărăsc, indiferent că se înțeleg ori nu se înțeleg. (Schiegumenul Ieronim Verendeakin)

Credința nu este o închipuire despre Dumnezeu, ci stare duhovnicească care cuprinde toată ființa noastră și capătă o întrupare concretă, vitală. (Arhimandritul Serghie Șevici)

E nevoie să stăruim în credință până la moarte… Unde nu este Dumnezeu, acolo stăpânește vrăjmașul lui Dumnezeu… E nevoie de multă răbdare și de credință neîndoielnică, căci vrăjmașul este puternic, însă Domnul este Atotputernic și El nu lasă pe cei ce aleargă cu osârdie la ajutorul Său. Domnul să vă înțelepțească și să vă ajute… (Arhimandritul Ioan Krestiankin)

Fără credință nimeni nu poate fi liber… Credința poate veni doar atunci – prin dumnezeiescul har – când noi încetăm să fim egoiști și când ne iubim unul pe altul. De aceea ne-a și dat Hristos această poruncă a iubirii. Căci doar astfel dobândim desăvârșit libertatea. Dumnezeu este dragoste și adevărata libertate. (Schimonahia Gavriila)

Despre smerenie și blândețe

Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi. (Mt. 19,30)

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. (Mt. 11,29)

Drumului către smerenie îi slujesc nevoințele trupești, desăvârșita înțelepciune și a ne socoti pe noi mai prejos decât toți și a ne ruga neîncetat lui Dumnezeu. (Avva Dorotei)

Dumnezeu așteaptă de la noi lacrimi de pocăință. Iadul este plin de cei mândri.

Smerenia, smerenia dorește să o vadă la om Domnul. (Starețul Tihon Athonitul)

Nimeni nu se mântuiește fără smerenie.

Calea către smerenie… Ar trebui să te vezi pe tine ca un vierme neputincios, care nu poate să facă ceva bun fără darul Duhului Sfânt de la Domnul nostru Iisus Hristos, dedându-te la rugăciuni pentru tine și aproapele tău… (Preacuviosul Anatolie cel tânăr de la Optina)

Ceea ce se obține cu smerenie, aceea este de folos. (Preacuviosul Iosif de la Optina)

Nu cârti și nu-ți îngădui să jignești pe nimeni. Dacă cineva te ocărăște pentru un oarecare păcat la care tu nu ești părtaș, smerește-te înaintea celui care te ocărăște și vei moșteni cununa. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Smerenia creștină este o manifestare a puterilor sufletului omenesc… Forța ei nu poate fi înfrântă de nici o putere lăuntrică ori din afara omului. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Smerenia este însușirea de a vedea adevărul. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)
Omul își poate urî patimile în mod concret și chiar să verse sânge pentru îndepărtarea lor, însă el nu va primi nimic dacă Dumnezeu nu-i ajută lui; și nu-i ajută până ce el nu se smerește. (Părintele Paisie Aghioritul)

Pentru a izbândi duhovnicește omul trebuie să ceară de la Dumnezeu dragoste, rugăciune, înțelepciune, ascultare și alte virtuți. Numai că, indiferent cât de mult ne-am nevoi, Dumnezeu nu ne dă nimic din cele cerute până când nu ne smerim. (Părintele Paisie Aghioritul)

Sfânta smerenie este darul lui Dumnezeu, ea nu ține de sforțările noastre. (Părintele Porfirie Athonitul)

Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu în permanență și să ne smerim înaintea dragostei Lui. Să-I cerem lui Dumnezeu smerenia și să ne pregătim mai dinainte. Să-I cerem lui Dumnezeu acest sfânt dar. (Părintele Porfirie Athonitul)

E nevoie să ne smerim pe noi înșine. Smerenia este o aripă, iar cealaltă este ocărârea de sine. E nevoie ca în singurătate să ne rugăm cu glas tare, săvârșind Rugăciunea lui Iisus. (Preacuviosul Aleksie Soloviov)

Smerenia este unul dintre cele mai importante mijloace cu ajutorul căruia putem să săvârșim lucrarea mântuirii noastre. (Sfântul Serafim Sobolev)

Smerenia este direcția întregii noastre vieți creștine ori temelia ei. Pentru smerenie, Domnul ne dă harul. Iar harul ne dă puterea de a împlini neînduplecat dumnezeieștile porunci. (Sfântul Serafim Sobolev)

Smerenia este poarta care deschide inima și o face capabilă de simțăminte duhovnicești. Smerenia dă inimii liniște netulburată, minții – pace, gândurilor – nevisare. Smerenia este puterea care cuprinde inima, înstrăinând-o de toate cele pământești. (Arhimandritul Serafim Batiukov)

Smerenia este temelia tuturor virtuților… Când nu o are, omul este gol și se zbate încoace și încolo, însă, smerit fiind, nu poate fi vătămat de nimic. (Starețul Grogori Davâdov)

Smerenia este temelia duhovnicească a vieții și, la fel ca și dragostea, piscul cel mai înalt. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Îndurarea este aur, iar smerenia este briliant. (Arhimandritul Gavriil Urghebadze)

Aceste cuvinte: „Smerenia niciodată nu se mânie” să-ți slujească ție ca o oglindă!

De vrei să știi dacă ești smerit, ia aminte la tine. Dacă ești mânios, atunci nu ești smerit. (Starețul Nikita Lehan)

Fii smerit ca să fii aproape de Dumnezeu… Smerenia și răbdarea sunt mai presus decât postul și rugăciunea. (Schimonahia Misaila Grankina)

De aici putem înțelege de ce Sfinții Părinți spun: „Nu căuta minuni, ci caută pe omul blând, care este minunea minunilor…” (Sfântul Serafim Sobolev)

Omul blând își păstrează pacea sufletului indiferent de poziția ori de starea sa. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Compătimirea și blândețea sunt arme și semne duhovnicești… Atunci omul toate le „înțelege” și toate le iartă. (Schimonahia Gavriila)

Despre răbdare

Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre. (Lc. 21,19)

Răbdarea este bunătatea fără margini a sufletului. (Preacuviosul Nikon de la Optina)

Rabdă și rabdă toate relele pătimiri, toată nevoința cea rea, ocara, pătimirea, clevetirea, însă mai mult decât orice teme-te de deznădejde. Acesta este cel mai greu păcat. (Starețul Mihail de la Valaam)

Dumnezeu îngăduie omului să rabde felurite ispite, boli, vătămare și multe altele. Clevetirea din partea celor apropiați, necazurile, nedreptățile trebuie să le primim cu răbdare, fără tulburare, ca binecuvântare de la Dumnezeu. Când cineva se poartă cu noi cu nedreptate, trebuie să ne bucurăm și să socotim pe acela care ne nedreptățește ca pe cel mai mare binefăcător al nostru.(Părintele Paisie Aghioritul)

De grăirea de rău, de zavistie, bârfă, nimeni, nicicând și nicăieri, nu se poate să se ascundă. A ne ascunde de acestea înseamnă a îndepărta toate posibilitățile de mântuire. Există un singur remediu adevărat: răbdarea. Până ce nu ne țintuiește pe noi moartea, vom răbda. Disprețul, zavistia, fac mai puternică rugăciunea. (Protoiereul Valentin Amfiteatrov)

Bogăția duhovnicească se dobândește prin răbdare. Răbdarea însă cere rugăciune neîncetată: „Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!” Și Domnul miluiește. (Starețul Serafim Romanțov)

Dacă ești clevetit, trebuie să răspunzi la rău cu bine, să nu ții răul în inima ta.

Cine se va umili pe sine acela va fi înălțat… (Arhimandritul Gavriil Urghebadze)

Noi, în această lume, pentru aceasta suntem, ca să răbdăm neplăceri (ca să ne purtăm crucea). (Arhimandritul Serghie Șevici)

Noi trebuie să răbdăm toate ispitele și încercările așa cum a răbdat Mântuitorul, și nu doar să răbdăm, ci cu bucurie trebuie să îndurăm toate. Atunci vom dobândi mântuirea. (Stareța Aleksandra Aristova)

Marea vieții pentru toți își are amărăciunea sa. A răbdat Moise, a răbdat Elisei, a răbdat Ilie, trebuie să rabd și eu… Lauda în iad coboară. (Stareța Aleksandra Aristova)

Ca să cunoaștem pe Dumnezeu, pentru a primi descoperirea Sa, e nevoie să avem răbdare din destul. Prin aceasta se descoperă voia Lui. (Fericita Stareță Varvara Trofimova)

Despre paza buzelor

Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit. (Mt. 12, 36-37)

Precum norii acoperă soarele, tot astfel și pălăvrăgeala întunecă sufletul. (Starețul Paisie)

Trebuie să ne stăpânim limba, să avem înfrânare în cuvânt. Neînfrânarea, cuvântul nelalocul lui, pe omul mândru poate să-l supere, iar pe cel neputincios să-l smintească. Pe cel guraliv poate să-l ducă la osândire și clevetire. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Cuvântul nostru ar trebui să fie doar bun, doar spre zidire, doar spre proslăvirea lui Dumnezeu. Doar spre zidirea sufletească, spre mântuirea aproapelui. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Să nu osândim, să nu clevetim, să nu calomniem. Să păzim gura noastră de orice chip al putreziciunii, amintindu-ne că cuvântul este darul lui Dumnezeu. Să folosim cuvântul doar pentru slava lui Dumnezeu și pentru zidirea și folosul aproapelui, întru care să ne ajute și nouă Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava și cinstea acum și pururea și în vecii vecilor! Amin! (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Mai bine este a tăcea. Cuvintele nu sunt din Rai. (Starețul Ambrozie Balabanovski)

Nu vorbiți mult, înfrânați-vă de la păcatul multei vorbiri. Iubiți tăcerea. Dacă sunteți atrași de tăcere, atunci nu veți iubi convorbirile. Astfel este frumusețea tăcerii. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Domnul păzește sufletul tău în măsura în care tu îți păzești limba. Nu înmulți cuvântul, căci multa vorbire îndepărtează de la tine Duhul Sfânt. Ce mare lucru este a învăța să tăcem! Tăcerea este asemănarea cu Domnul nostru, care nimic nu a răspuns, fapt de care s-a minunat Pilat (v.Mc. 15,5). (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Tăcerea este lucru minunat. Dacă înveți să-ți înfrânezi limba, vei simți bucuria tăcerii. Răspunde doar atunci când ești întrebat. Nu începe conversația neîntrebat. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Putem să tăcem însă cu buzele, iar în inimă să avem o răutate înfricoșătoare și ură împotriva celor ce ne obijduiesc pe noi. Domnului Îi este plăcut ca în timp ce tăcem să fie tăcută și inima noastră. (Sfântul Serafim Sobolev)

Să luăm aminte întotdeauna la îndemnul Sfântului Serafim de Sarov către un anume monah: „Taci, taci neîncetat, taci!” Desigur, și buzele, și inima trebuie să tacă în vremea insultei pentru dobândirea blândeței și a dragostei desăvârșite. (Sfântul Serafim Sobolev)

Ochii leagă-i, urechile astupă-le, mâinile leagă-le, picioarele împiedică-le, în gură așează o piatră – iată cum să trăiești ca să te mântuiești. (Starețul Konstantin Sipunov)

Avem mare nevoie să tăcem. Mulți oameni grăiesc în deșert. Dacă vei vorbi puțin, cuvântul tău va fi ascultat. Când vorbește cel mai în vârstă, toți ascultă fără să întrerupă, apoi, cu dragoste și cu blândețe, răspund. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Când se poate, e mai bine să taci. Cuvântul este de argint, tăcerea e de aur. (Schimonahia Misaila Grankina)

Dacă judecăm pe aproapele pentru vreun păcat, înseamnă că acesta locuiește în noi. Dacă omul nu judecă, înseamnă că acel păcat nu-l privește pe el. Când sufletul este curat, nu va judeca vreodată. Pentru că: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (v. Mt. 7,1). (Schimonahia Antonia Kaveșnikova)

Gândul la moarte în învățăturile Stareților

Cel ce a murit deplin pentru această lume, acela cu adevărat pomenește moartea, iar cel ce încă mai are patimi, acela nu poate să se îndeletnicească cu pomenirea morții. (Sfântul Ioan Scărarul)

Starețul athonit Daniil Dimitriadis spune: „Când mă gândesc la moarte, calc în picioare semeția și înțeleg că sunt nimic. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Acela care trăiește fiecare zi a vieții sale ca ultima nicicând nu va greși. (Starețul Antim Aghioritul)

Amintește-ți de cele de pe urmă ale tale și în veac nu vei greși… Cât ești viu, mântuiește-te, nu pierde vremea, plângi, roagă-te, smerește-te, fii gata și cunoaște că atunci când vei lăsa lumea vei fi chemat să dai răspuns. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Mi-e teamă de trei lucruri: când voi muri, cum voi muri și unde voi merge. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

N-ar trebui oare să ne aducem întotdeauna aminte și să cugetăm mereu la cuvintele lui Hristos: Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse (Lc. 12,35)?

Trebuie ca întotdeauna să fim pregătiți de moarte. Trebuie să stăm în pat și, ridicându-ne din somn, să cugetăm: nu va fi oare aceasta ultima noapte ori ultima zi? Nu cumva voi suferi astăzi vreun accident sau nu voi pieri în alt fel?

Dacă vom avea o astfel de dispoziție, atunci vom lua aminte la acesta cuvinta ala lui Dumnezeu: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău (Lc. 12,20). (Sfântul Luca al Crimeei)

Starea noastră ar trebui să fie asemeni îndrăznelii fecioarelor înțelepte, care întotdeauna s-au îngrijit ca lămpile lor să aibă untdelemn, ca să nu piardă întâlnirea cu Mirele ceresc și să fie chemate la ospățul de nuntă (v. Mt. 25, 1-13). (Arhimandritul Serghie Șevici)

Gândul la moarte ajută să împlinim porunca lui Hristos: Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul… (Mt. 25,13). Cu toate acestea, efectul ei pozitiv nu vizează doar viitorul, ci și starea actuală. În tot ce faci adu-ți aminte de sfârșitul tău și nu vei păcătui niciodată (Sir. 7,38). (Arhimandritul Serghie Șevici)

Pomenirea morții ne îndeamnă să fim mai activi în năzuința către mântuire. Ea ne ajută să îndepărtăm stagnarea în viața duhovnicească și ne îngăduie să ne izbăvim de zădărnicie și de deznădejde. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Zilele sunt rele, vremea e înșelătoare, și când se spune că trebuie să ne amintim de moarte aceasta nu se face pentru ca noi să ne temem de viață, ci ca noi să trăim cu toată intensitatea de care suntem în stare, dacă am fi conștienți că fiecare clipă este unică pentru noi, că fiecare moment, fiecare clipă a vieții noastre trebuie să fie desăvârșită. (Mitropolitul Antonie de Suroj)

Despre purtarea crucii

Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. (Mt. 16,24)

Bucuria mângâie, însă nu apropie de Dumnezeu. Ea te înșală și tu iuți de calea cea strâmtă, de crucea de purtat. Eu, de multe ori, din prea mare bucurie, am primit vătămare. Necazurile, ispitele și strâmtorile te curățesc și simți apropierea de Dumnezeu. Crucea te face smerit șă-ți aduce învierea. (Starețul Efrem Katunakiotul)

Domnul dă întotdeauna o cruce după puteri, mai presus de puterile noastre nu dă, iar când nu mai poți să porți crucea, Domnul Însuși o poartă pe ea. (Egumenul Isaia Budiukin)

Starețul Daniil Katunakiotul spunea că acel creștin care nu cunoaște postul nu poate să poarte crucea așa cum Și-a purtat Crucea Sa Mântuitorul și nu va putea să urmeze lui Hristos. (Starețul Tavrion Botozski)

Luându-ți crucea, să mergem, să pășim în urma lui Hristos pe Golgota! Cu El să murim, cu El să înviem! Cu El răbdăm, cu El ne vom și preaslăvi. Cu El aici nu puțin să suferim și cu El în veșnicie vom fi. (Starețul Tavrion Botozski)

Cine rabdă crucea sa până la sfârșit, aceluia îi va fi pregătită cununa, iar răsplata sa din ceruri, de la Dumnezeu, acel om chiar nu poate să și-o închipuie. (Schiarhimandritul Vitlie Sidorenko)

A purta crucea înseamnă a purta cu mărinimie batjocura, calomniile, prigoana, scârbele, pe care lumea păcătoasă nu se zgârcește să le dăruiască următorului lui Hristos. (Arhimandritul Ioan Krestiankin)

A purta crucea înseamnă a răbda fără cârtire și murmur greutățile nevăzute venite asupra ta și truda sufletului pentru împlinirea Evangheliei. Crucea luptă cu duhurile răutății care se ridică pline de furie asupra aceluia care ar dori să răstoarne jugul păcatelor și să se supună lui Hristos. ( Arhimandritul Ioan Krestiankin)

A purta crucea aceasta de bunăvoie și cu osârdie înseamnă a te supune lipsurilor și nevoințelor. Ca trăitori după trup, noi trebuie să învățăm a trăi după duh. (Arhimandritul Ioan Krestiankin)

Trebuie să acordăm o atenție deosebită faptului că fiecare om în drumul vieții sale se cuvine să se supună crucii sale. Crucile sunt nenumărate, însă doar a mea mă vindecă de rană, doar a mea mă va mântui, doar pe a mea o port cu ajutorul lui Dumnezeu, căci pe ea mi-a dat-o Însuși Domnul. (Arhimandritul Ioan Krestiankin)

Crucea este cea mai scurtă cale către cer. Hristos Însuși a venit la noi. Crucea este pe deplin cale încercată, căci pe aceasta au pășit toți sfinții. Crucea este capătul drumului, căci crucea și suferința pe cei aleși îi poartă pe calea ceea strâmtă pe care se intră în Împărăția cerurilor. (ArhimandritulIoan Krestiankin)

Domnul este dătătorul tuturor bunătăților și știe unde să ne ducă. Prin necazuri, prin foc ori apă – prin toate ne conduce către mântuire. Nu toată lumea înțelege aceasta. Ne-a dat nouă crucea din cer ca un preascump dar. (Schimonahia Serghia Dohlova)

Adevăratul post

Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău Care este în ascuns, și tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. (Mt. 6,16-18)

Prima condiție a postului nostru, a acestei abstinențe creștine, este nerăutatea sufletului. Când sufletul nostru este copleșit de gândurile cele rele și pline de răutate, când inima noastră neliniștită este tulburată de mânie, răzbunare și ură, atunci noi nu postim. (Protoiereul Valentin Amfiteatrov)

Ce-a dea doua condiție a postului creștin este zugrăvită în următoarele cuvinte de către Însuși Hristos: Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc (Mt. 6,16). Fățarnicii urmează pravila postului doar pentru a se arăta oamenilor și nu lui Dumnezeu că postesc. Ei doresc ca alții să-i socotească postitori, și nu ca prin post să se îndeletnicească cu faptele bune și să placă lui Dumnezeu. Postul fățarnic îl întristează pe Dumnezeu, întorcând dragostea Lui și ochiul Său de drept Judecător de la om. (Protoiereul Valentin Amfiteatrov)

A treia condiție a postului creștin, după învățătura Sfintei Scripturi, este permanenta cugetare la întoarcerea omului către fericirea cerească, dobândită pentru noi de Iisus Hristos. După învățătura Sfintei Biserici, noi trebuie să ne rugăm în permanență și să ne gândim cum putem să dobândim Împărăția cerurilor. (Protoiereul Valentin Amfiteatrov)

Postul duhovnicesc nu condamnă pe nimeni, nu are răutate pentru nimeni, câștigând evanghelicește răul cu binele, creștinul rugându-se pentru cei care-l obidesc; și chiar dacă cineva ascultă cele rele, nu le transmite altora, fiind întotdeauna într-o stare de rugăciune… (Starețul Feodor Sokolov)

Nu acela care se înfrânează de la hrană postește drept, ci acela are deplinul post, care, pe lângă aceasta, se îndepărtează de la orice faptă rea și nu doar de la faptă, ci și de la fiecare cuvânt deșert și de la gânduri necuviioase, într-un cuvânt, de la toate cele potrivnice lui Dumnezeu. (Preacuviosul Varnava de Radonej)

Să postim postul bineplăcut Domnului. Adevăratul post este înstrăinarea de la cele rele, înfrânarea limbii, lăsarea mâniei, îndepărtarea poftelor, a minciunii și a jurământului… (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Pe lângă osârdia către cele din afară, postul trupesc și înfrânarea sunt necesare pentru a menține atenția noastră la starea lăuntrică, la dezrădăcinarea fiecărei patimi din sufletele noastre, ca noi să răstignim întru toate iubirea de sine, slava deșartă, egoismul, mândria și să ne străduim să dobândim compătimirea, îndurarea, dragostea către aproapele. Fără aceasta, postul nostru nu ne aduce izbândă. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Postul este curăția trupului și frumusețea sufletului! Postul este veselie pentru îngeri, iar demonilor întristare, însă trebuie să spunem și aceasta: în zilele noastre mai bine să nu postim deloc decât să postim fără dreaptă socoteală. (Starețul Pavel Gruzdev)

Adevăratul post este tăierea vorbăriei, să nu căutăm felurite avantaje, să nu ne uităm la paiul din ochiul fratelui și să nu judecăm pe robul altuia. (Schimonahia Gavriila)

Despre slava deșartă, mândrie, egoism

Oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. (Lc. 18,14)

Fiecărui om îi este atât de caracteristică slava deșartă, că aceasta pur și simplu pătrunde în fiecare, pornind de la cele din afară până în adâncul ființei… (Egumenul Nikon Vorobiov)

Începutul este mândria, sfârșitul este slava deșartă, partea de mijloc – umilirea aproapelui, lauda de sine în inimă, urârea mustrării; iar apoi vine respingerea ajutorului lui Dumnezeu… (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Necinstirea și reproșul sunt medicamente pentru sufletul mândru, pentru că atunci când ești smerit din afară se smeresc și cele din lăuntru ale tale, adică ești gata să-ți educi sufletul. (Starețul Afiloghen Aganov)

Mândria este baza nodului care leagă toate păcatele și patimile, iar smerenia este o sabie ascuțită care le taie pe ele. Nu avem cu ce ne mândri. Trupul și toate însușirile noastre ne-au fost date de Dumnezeu și nimic nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu. Ale noastre sunt doar păcatele și patimile. A ne mândri este neînțelept. Cel mândru are însușire de a se supăra, de a ocărî, de a se certa, de a obijdui.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cel care îngăduie aceasta are mintea lipsită de înțelepciune”. Trebuie să ne nevoim asupră-ne, să prelucrăm acest caracter ca nicicând să nu ne certăm cu cineva, să nu ne înrăim, să nu ne supărăm. (Starețul Afiloghen Aganov)

Preacuviosul Ioan Scărarul spune despre mândrie următoarele: „Mândria este lepădarea de Dumnezeu, născocire diavolească, disprețuire a oamenilor, maica judecății, laudă diavolească, semn de nerodire a sufletului, respingerea ajutorului lui Dumnezeu, pricina îndrăcirii, vinovăția căderii, izvor al mâniei, poarta fățărniciei, întărire a demonilor, păstrătoare a păcatelor, pricină a nemilostivirii, pătimire a neștiinței, asprimea strâmtorării, judecată lipsită de omenie, potrivnicie față de Dumnezeu, rădăcina hulei”. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Unde s-a petrecut căderea, acolo mai înainte a rodit mândria, căci înainte-vestitoare a celei dintâi este cea de-a doua. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Din mândrie se naște uitarea păcatelor, iar cugetarea la acestea este mijlocitoare a curăției. Mândria este desăvârșita sărăcie a sufletului care visează despre sine că e bogat și, aflându-se el întru întuneric, crede că se află la lumină. Această patimă murdară nu doar că nu ne dă nouă izbândă, însă și pe cele înalte le răstoarnă. Cel mândru este asemenea unui măr, pe dinăuntru putred, iar pe dinafară strălucind de frumusețe. Omul mândru nu are nevoie de demon, pentru că el însuși devine pentru sine demon și dușman al său. În inimile celor mândri se nasc cuvinte de hulă, iar în sufletele celor smeriți vederi cerești. Așa cum un fur nu iubește soarele, tot astfel cel mândru este smerit de cel blând. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Să ne gândim, scumpi frați și surori, unde, după sfârșitul vieții de acum, poate să ne ducă pe noi smerenia și unde mândria. Mândria, în mod inevitabil, trebuie să ne conducă acolo unde a condus căderea lui Lucifer, adică în veșnica pieire, departe de Dumnezeu. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Mândria este mai înfiorătoare decât orice altceva. (Preacuviosul Sevastian al Karagandei)

Mândria este principala pricină a păcatului. Ea poate fi definită astfel: acela este măndru care îi socotește pe toți răi, iar pe sine se socotește bun. (Starețul Grigori Dolbunov)

Nu avem pentru ce să ne mândrim, căci dacă e ceva bun în noi acela nu este al nostru, ci de la Dumnezeu.

Când îți vine în minte gândul mândriei și al slavei deșarte, atunci pune-l pe fugă pe acesta în aceeași clipă și spune cu glas tare: „Știu ce e mai bine. Ce-i cu asta?”

Și începe, dară, să-ți socotești păcatele tale și gândul va pleca. (Preacuviosul Aleksie Soloviov)

Mândria întunecă, smerenia luminează. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Sfinții spun: părerea smereniei despre ea însăși este chipul cel mai înfricoșător al mândriei. Cu mare trudă se izgonește mândria atunci când omul nu-și recunoaște mândria lui și ea i se pare chiar smerenie! Cel ce se laudă pe sine – acesta se arată a fi unul dintre semnele vădite ale înșelării duhovnicești. (Starețul Nikita Lehan)

Înșelarea este gândul mincinos! Semnele înșelării sunt acestea: capul ridicat, socotindu-ne drepți, vocea înaltă ca fiind plină de vrednicie, reproșul ca fiind noi plini de deșteptăciune, a crede că suntem plini de cunoștință, urârea mustrării – supărându-ne, dorința de a învăța, de a insista întru ale noastre. (Starețul Nikita Lehan)

Să credem Sfinților Părinți că semn al mândriei este îndreptățirea de sine… Da, noi nu înțelegem deloc bunurile acesteia, folosul lor. Ne rușinăm să conștientizăm deschis viciile noastre… Dacă eu spun acum: „Sunt orb”, atunci Domnul spune: „Vreau să vezi!”; „Eu sunt șchiop” – Domnul spune: „Mergi!” „Sunt lepros” – „Vreau să te cureți!” „Sunt surd” – „Vreau să auzi!”( Starețul Nikita Lehan)

Când noi primim oarecare roadă a vieții noastre duhovnicești e nevoie să ne străduim să ne îmbogățim întru Dumnezeu, nu în noi înșine, și să ne străduim să fugim de mulțumirea de sine, care se arată ca un semn limpede al egoismului. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Încă o formă a egoismului vădit este lipsa ori puținătatea dragostei față de Dumnezeu și de aproapele. În legătură cu aproapele aceasta se arată în cele mai grosiere forme, precum nesimțirea și indiferența. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Avem nevoie să ne pocăim de faptul că nu-i iubim îndeajuns pe oameni și nu suntem destul de sensibili la nenorocirile altora. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Pe lângă pocăință, cel mai bun mijloc de luptă cu această patimă este rugăciunea. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Din pricina mândriei au căzut îngerii, iar după ei primul om, care s-a făcut pricină a căderii pentru întreaga omenire. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Mândria este primul nostru vrăjmaș; toate celelalte necazuri ale noastre sunt pricinuite de aceasta. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Mândria se arată ca izvor al tuturor bolilor duhovnicești – altfel vorbind, al tuturor celorlalte patimi și aproape al tuturor tulburărilor sufletești. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Cel ce se mândrește acela niciodată nu va atinge binele. (Stareța Aleksandra Aristova)

Există așa-numita „mândrie duhovnicească”… Însă unde este mândrie, acolo nu este Duhul; aceasta înseamnă că rămâne doar mândria. (Schimonahia Gavriila)

Despre necazuri

În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea. (In 16,33)

Multe sunt necazurile drepților și din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. (Ps. 33, 18)

Prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu.

(Fapte 14, 22)

Dacă nu ar fi fost necazurile, nu ar fi fost nici mântuire, spun Sfinții Părinți. Din necazuri se ivesc două lucruri folositoare: primul – osârdia către Dumnezeu și mulțumirea din tot sufletul; al doilea – izbăvirea de câștigurile zadarnice și de orice grijă. (Starețul Ioan de la Valaam)

Necazurile ne smeresc. Întru noi există oarecare nădejde de sine pe care noi cu puterile noastre voim să o aducem în viața duhovnicească, dar prin aceste necazuri ne deprindem cu smerenia, conștientizând limpede că sforțările noastre, fără ajutorul lui Dumnezeu, sunt zadarnice. (Starețul Ioan de la Valaam)

Necazurile sunt calea noastră, pe care vom merge până ce vom ajunge în patria cea veșnică hărăzită nouă… Noi ne mărim însă necazurile noastre atunci când începem să cârtim. (Preacuviosul Iosif de la Optina)

Cei ce voiesc să-și mântuiască sufletul trebuie să ia aminte că mântuirea nu este cu putință fără necazuri și ispite. Astfel, trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile… Înainte de toate, acestea ne mântuiesc în vremurile de pe urmă, căci prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu (Fapte 14, 22) (Preacuviosul Simeon Jelnin)

Sfinții au cerut de la Dumnezeu nu ca Acesta să îndepărteze de la ei chinurile și necazurile, ci să le dea lor răbdare ca să le îndure pe ele fără cârtire. (Starețul Efrem Katunakiotul)

Este spus în Sfintele Scripturi că necazurile ajută la desăvârșire. Astfel, dacă nu am fi avut necazuri, nu ar fi fost sfinți în cer. Pildă a suferinței ne este Însuși Domnul… (Ieromonahul Daniil Fomin)

Orice necaz te-ar cuprinde, nu învinui pe altcineva în afară de tine și spune: aceasta s-a întâmplat cu mine pentru păcatele mele. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Fără necazuri nu există mântuire. (Arhimandritul Gavriil Urghebadze)

Acum este vremea ca doar prin necazuri să se mântuie omul. Astfel fiecărui necaz trebuie ca până la pământ să ne închinăm și mâna să i-o sărutăm… (Arhimandritul Ioan Krestankin)

Domnul ne trimite nouă pe pământ necazuri și aceste necazuri ne desprind de pământ ori, mai bine spus, ele ne lipsesc de atașamentul către toate cele pământești. Înseamnă atunci că necazurile sunt un dar al lui Dumnezeu. Pentru ce să nu le primim pe ele cu mulțumire și cu bucurie? Nu din pricina păcătoșeniei inimii noastre trebuie neapărat să ne întoarcem de la toate și să căutăm doar la voia lui Dumnezeu? (Egumena Arsenia Sebreakova)

Despre gânduri și lupta cu acestea

Armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minții și toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos. (II Cor. 10, 4-5)

Aproape cu toții socotim că gândurile sunt ceva simplu și firesc și pentru aceasta cu naivitate ne încredințăm lor. Însă nu trebuie să le dăm crezare, nici să le primim pe ele. În minte și în inimă nu trebuie să lăsăm absolut nici un gând, nici rău, nici bun, pentru că acest loc apartține doar harului lui Dumnezeu… (Părintele Paisie Aghioritul)

Dacă gândul nostru primește confirmare prin credință, nimeni nu poate să-l schimbe pe el atunci… Noi vom avea gânduri bune doar atunci când le vom vedea pe toate curate. Inima curată și gândurile curate aduc sănătatea sufletească. Gândul rău împiedică harul lui Dumnezeu. Aceia care au gânduri bune, gândesc și văd totul bun… (Părintele Paisie Aghioritul)

Gândurile rele sunt o capcană cu ajutorul căreia diavolii năzuiesc să atragă luarea-aminte, ca noi să intrăm cu ei într-o convorbire: atunci ei cu ușurință pătrund în inimă, de unde sunt izgoniți cu mare trudă. Trebuie îndată să tăiem gândurile și să nu acordăm nici o atenție insuflărilor diavolești. Dacă noi intrăm într-o convorbire cu ei, cuvântul de pe urmă trebuie neîntârziat să rămână al nostru. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Când fratele are gând rău, trebuie ca noi să ne silim să-l îndreptăm cu bunătate și cu smerenie. Aceasta este datoria noastră. Cu părere de rău, astăzi mulți oameni și chiar fețe bisericești nu se luptă cu gândurile lor rele… (Părintele Paisie Aghioritul)

Lucrarea mea este să îndrept gândurile și această lucrare cu toții trebuie să o săvârșim. (Părintele Paisie Aghioritul)

La întrebarea: „Putem oare să ne izbăvim de gânduri?”, starețul Grigori Davâdov a răspuns: „Poți tu oare să prinzi pasărea de pe cer?” – „Nu”. – „Atunci poți să nu o lași să-și facă cuib în copac?” – „Pot”. – „Așa și cu gândurile. Important e să nu le lăsăm să-și facă cuib în inima noastră”. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Ia seama la gânduri, căci pentru aceia care sunt de acord cu desfrânarea gândurilor și cu îndulcirea lor nu este nădejde de mântuire; iar cei care nu sunt de acord cu ele și se împotrivesc pe cât este cu putință, plini de stăruință, care se roagă împotriva lor, vor primi cununa de la Dumnezeu. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Orice păcat începe de la gândurile păcătoase. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Dacă vin gânduri de iubire de sine, amintește-ți de păcatele tale. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Arhimandritul Serghie (Șevici) spunea că patimile se nasc întotdeauna, se manifestă și cresc pe temelia gândurilor, reprezentărilor și închipuirilor minții. Prin urmare, lupta cu patimile trebuie să se întemeieze pe lupta cu gândurile. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Arhimandritul Serghie sfătuia ca de cum apar, pe dată să tăiem gândurile, cugetând că acestea sunt o flacără arzândă care, dacă nu este stinsă, va crește în intensitate și poate avea loc un incendiu înaintea căruia noi vom fi întru totul neajutorați. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Oricine dorește cu sinceritate să lucreze pentru mântuirea sufletului are nevoie înainte de toate de post și de rugăciune, iar apoi de smerenie și de ascultare. Întru aceasta se cuprinde și dintru aceasta se revarsă întreaga plinătate a virtuților creștine. Postul și rugăciunea alcătuiesc cea mai sigură împrejmuire împotriva atacurilor vrăjmașilor.

De fiecare dată când năpădesc asupra noastră tulburările gândurilor ori alte ademeniri ale vrăjmașului, în acel ceas e nevoie să ne folosim de acest leac, adică e nevoie să ne dedăm la post. Astfel, uneltirile vrăjmașului se vor risipi. Mare putere se ascunde în post și mari fapte se săvârșesc prin el! (Preacuviosul Varnava de Radonej)

Sfinții plăcuți ai lui Dumnezeu s-au luptat cu gândurile și cu alte uneltiri ale vrăjmașului, căci vicleanul vrăjmaș se preface și în înger, și în om, și în fiară, și în alte făpturi; și întru toate acestea caută pieirea noastră. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Despre judecată

Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați. (Lc. 6, 37)

Căci cu judecata care judecați veți fi judecați. (Mt. 7, 2)

Mai cu seamă lepădați judecata aproapelui. Numai ce ar veni în minte judecata, că atunci cu atenție trebuie să spuneți: „Doamne, dăruiește-mi să-mi văd păcatele mele și să nu judec pe fratele meu!” (Preacuviosul Nectarie de la Optina)

Să fii departe de judecată, căci judecata este un foc dogoritor. (Starețul Athanasie de la Grigoriu)

Nu judeca pe nimeni, iar pentru aceasta străduiește-te să nu vorbești de cineva ceva: nici de rău, nici de bine. Acesta este cel mai lesnicios chip de a nu fi condamnat pe lumea cealaltă. Căci Mântuitorul Iisus Hristos a făgăduit: „Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți…” (Egumenul Nikon Vorobiov)

Să nu judecăm pe nimeni, căci noi toți suntem vrednici de judecata Domnului și El ne acoperă păcatele noastre și ne iartă în măsura în care și noi iertăm nedesăvârșirile aproapelui și-l iertăm pe acesta. Fii întotdeauna smerit, socotește-te pe tine neștiutor, străduiește-te să rămâi în spatele altora și nu o lua înaintea cuiva nici în cuvinte, nici în fapte. Într-un cuvânt, străduiește-te să fii neștiut, neauzit, liniștit, în pace. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Avem dreptul să ne judecăm doar pe noi înșine. Chiar vorbind despre un oarecare om, noi nu avem voie să-l judecăm pe el. (Sfântul Serafim de Virița)

Străduiește-te să nu judeci pe nimeni în ceva. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Adu-ți aminte că pentru fiecare cuvânt deșert vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu la Înfricoșătoarea Judecată. Nu putem sluji la doi domni. Să ne împăcăm cu pârâșul nostru cât suntem încă pe cale, căci în vreajbă cu cineva aflându-ne, nicicând rugăciunea nu va fi plăcută lui Dumnezeu și aceasta se va preface în păcat. (Schiegumenul Ioan Alekseev)
A judeca pe preoți ar trebui să fie teama noastră cea mai mare. Tu nu poți să înțelegi cărei taine este el părtaș. Una dintre lacrimile lui de pocăință, căzută la altar, este îndeajuns ca el să-și spele toate păcatele. (Starețul Mihail de la Valaam)

Nimănui, indiferent de motiv, să nu-i vădești nedesăvârșirile. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Osândind pe aproapele, înjosești pe Dumnezeu. (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Dacă vezi un ucigaș, ori un desfrânat, ori un bețiv, întins pe pământ, nu-l judeca. Nu judeca pe nimeni pentru că Dumnezeu l-a părăsit pe el pentru un anume motiv, căci ție acest motiv nu-ți este la îndemână… Dacă te părăsește și pe tine, te vei afla într-o stare foarte rea. Poți să cazi în acel păcat pe care-l judeci la altul și să pieri. (Arhimandritul Gavriil Urghebadze)

Orice ne-ar fi făcut cineva ori nu ne-ar fi făcut, nu judeca, dacă tu nu i-ai făcut nimic aceluia… (Starețul Feodor Sokolov)

Judecata aproapelui este o patimă de care noi trebuie să fugim ca de ciumă. Aceasta este una dintre cele mai primejdioase patimi, atât după rădăcina sa, cât și după roadele sale. (Arhimandritul Serhie Șevici)

Cea mai ușoară cale de mântuire este de a nu osândi pe cineva și Domnul nu ne va osândi. (Schiarhimandritul Vitalie Sidorenko)

Nu judeca, iubește, învinovățește-te pe tine, pe toți socotește-i îngeri și vei avea lacrimi. (Schiarhimandritul Vitalie Sidorenko)

Va fi o mare ispită pentru acela care i-a criticat pe alții, necunoscând voia lui Dumnezeu. El va cădea într-o mare ispită. (Schiarhimandritul Vitalie Sidorenko)

Că e bună ori rea judecata noastră, cel mai bine pentru noi e să nu judecăm pe aproapele. Domnul a cunoscut neputința firii noastre omenești și pentru aceasta ne-a oprit să-i judecăm și să-i condamnăm pe alții. (Schiarhimandritul Kiril Pavlov)

Despre îngrijorare și deznădăjduire

În clipele de deznădejde să știți că nu Domnul vă va lăsa pe voi, ci voi pe Domnul! (Arhimandritul Agapit)

Nu trebuie să ne îngrijorăm, ci văzând că am păcătuit în orice ceas ar fi, să ne căim din tot sufletul înaintea Domnului; mai cu seamă seara. Nu trebuie nicicum să deznădăjduim: ai căzut, ridică-te, ai pătimit, îndreaptă-te. Nădăjduiește puternic în îndurarea lui Dumnezeu și în jertfa Lui răscumpărătoare. (Preacuviosul Aleksie Soloviov)

Preacuviosul Serafim de Sarov a spus: „Cine și-a biruit patimile, acela a biruit și întristarea”. Cel biruit de patimi nu scapă de lanțurile întristării. Așa cum la un bolnav iei aminte privind la paloarea feței sale, tot astfel la cel biruit de patimi se vădește întristarea. (Starețul Nikita Lehan)

Nicicând să nu uiți că puterea răului, când conduce sufletul în păcat, atunci îi arată acestuia dumnezeiasca îndurare și milostivire, iar când omul cade în păcat, atunci îl înfricoșează cu cruzimea și cu dreptatea lui Dumnezeu, ca să-l arunce în deznădejde. (Schiegumenul Sava Ostapenko)

Mai mult decât orice altceva teme-te de deznădejde, căci aceasta este cel mai greu păcat. (Starețul Mihail de la Valaam)

Noi niciodată nu trebuie să credem, oricare ar fi starea noastră de cădere, că ea este de neînlocuit, ci dimpotrivă, trebuie să fim încredințați că orice păcat poate fi iertat – e de ajuns să cerem aceasta de la Dumnezeu. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Orice fel de cădere ni s-ar întâmpla, trebuie să ne ridicăm, nu să deznădăjduim și să începem de le capăt. E nevoie de multă nevoință și de luptă. Doar pentru lupta plină de bărbăție se primește cunună. Trebuie să luptăm cu frângerea inimii, cu o sinceră pocăință și cu o încredere plină de tărie. (Starețul Mihail de la Valaam)

Când cunoști cât de bun, cât de îndurător este Domnul, atunci devine limpede pentru ce deznădejdea se socotește păcat de moarte, adică un păcat foarte greu. Ca și cum nu ar conta mulțimea păcatelor omului ori cât de grele ar fi crimele sale… Îndurarea fără de margini a lui Dumnezeu le acoperă pe toate dacă omul se căiește și-și frânge inima și dorește plin de sinceritate să se îndrepte. Păcatele, oricât ar fi de grele și de numeroase, au o limită, au un hotar, în vreme ce îndurarea lui Dumnezeu nu are limită ori hotar. (Schiegumenul Sava Ostapenko)

Silește-te ca plin de iubire să te obișnuiești cu nevoința dragostei și a îndurării, cu iertarea insultei și cu nejudecarea aproapelui. (Schiegumenul Sava Ostapenko)

Nicicând nu trebuie să te împuținezi cu duhul, ci întotdeauna să te încrezi în Dumnezeu și în milostivirea Lui. (Schiarhimandritul Vitalie Sidorenko)

În nici o împrejurare să nu cazi în deznădejde, căci aceasta este unul dintre cele mai înfiorătoare păcate. Aceasta conduce uneori către moartea duhovnicească și alteori chiar la sinucidere. Nu există păcat de neiertat în afară de păcatul nepocăit. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Niciodată să nu deznădăjduiești, să-ți nu pierzi nădejdea în Dumnezeu. Nu asculta de vrăjmașul. Toate vor lucra către mântuirea celui ce-L caută pe Dumnezeu. Noi toți am căzut. Există însă un Mântuitor care iartă. NU te îndepărta de El. Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară. Dragostea lui Dumnezeu acoperă toate păcatele și neputințele noastre dacă noi ne smerim, ne recunoaștem aceste neputințe și cu sinceritate ne cerem iertare pentru ele. Fiți tămăduiți dară și cu duhul! Să vă păzească și să vă mântuie Domnul! (Egumenul Nikon Vorobiov)

Despre mânie

Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. (Mt. 5, 22)

Începutul nemânierii este tăcerea buzelor, atunci când noi ne tulburăm cu inima; mijlocul este tăcerea gândurilor, atunci când ne tulburăm cu sufletul; iar sfârșitul este liniștirea la suflările vânturilor celor necurate… (Sfântul Ioan Scărarul)

Dacă duhul sfânt este pacea sufletului, iar mânia este tulburarea inimii, atunci nimic nu arată o asemenea oprire a rămânerii Lui întru noi precum mânia cea plină de supărare. (Sfântul Ioan Scărarul)

Patima mâniei către care pot să se aduge toate formele de manifestare ale agresiunii oamenilor arată o lipsă a dragostei către aproapele. Iar blândețea (virtutea potrivnică mâniei) își exprimă dragostea sa; unii Sfinți Părinți chiar socotesc blândețea unul și același lucru cu dragostea către aproapele. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Dacă te înfrânezi de la mânie și păstrezi pacea, atunci și rugăciunea va fi bună, iar dacă vei fi în tulburare și fără de pace, atunci nu vei putea să te rogi. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Rugăciunea făcută la mânie Domnul nu o primește… Acolo unde nu este pace, acolo sunt vrăjmașul și întunericul și greutate sufletească și toate ale iadului. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Eu vă spun adevărul: cum un copil blând ascultă cuvintele părintelui său și murmură, repetând după tatăl său, așa și eu mă îndulcesc, cred, ascult și am dorința de a împlini cuvântul Scării care spune: „Dacă Duhul Sfânt este pacea sufletului, iar mânia este tulburarea inimii, atunci nimic nu împiedică venirea în noi a Duhului Sfânt cum o face mânia!” În inimile blânde odihnește Domnul… Sufletul blând este scaun al simplității, iar mintea mânioasă este împlinitoare a răutății…

În afară de aceasta, mânia se află în numărul celor șapte păcate de moarte. Păcatele de moarte sunt: mândria, iubirea de arginți, desfrânarea, îmbuibarea, invidia, mânia și lenea… Sfântul Ioan De Kronstadt spune: „Un gând nedrept în creștin izgonește pe Hristos din inima lui…” (Starețul Nikita Lehan)

De fiecare dată când se întâmplă să vă mâniați, să vă supărați, să luați aminte dară să vă căiți înaintea lui Dumnezeu și să cereți iertare aproapelui. (Starețul Ștefan Ignatenko)

Despre aptitudini, despre bunele intenții și faptele bune

Când se întâmplă să faci ceva bun, trebuie să știi că acesta este darul lui Dumnezeu. Orice lucru bun este darul lui Dumnezeu. Deci, nicicând să crezi gândului tău care te laudă pe tine pentru lucrul cel bun. (Sfântul Varsanufie cel Mare)

Dumnezeu primește intențiile simple și pentru acestea iartă păcatele. (Schiegumenul Sava Ostapenko)

Dacă vrei să faci ceva nu spune la nimeni. Dacă se „înfăptuiește” în cuvinte, aceasta nu se va înfăptui cu fapta. Păstrează taina până în ultimul moment față de toți! (Schimonahia Gavriila)

Fără fapte bune, fără iubire către aproapele, totul este zadarnic. Chiar și mersul regulat la biserică nu garantează mântuirea. Dacă pe lângă aceasta nu se împlinesc poruncile lui Dumnezeu, atunci există riscul de a împărtăși soarta smochinului celui neroditor. (Schimonahia Gavriila)

Mare rătăcire este de a crede că prin silința ta poți să schimbi un om. Nicicând. Prin viața ta poți. Încercările, convorbirea, contradicțiile și altele asemenea nu dau roade. Poate doar foarte, foarte rar. Îndreptarea vine atunci când vine vremea lui Dumnezeu. Dacă tu te schimbi pe tine însuți și devii o pildă vie pentru acela pe care vrei să-l schimbi, un ideal, și el te vede pe tine fericit, atunci se schimbă. Când cineva se roagă pentru un om este un lucru normal. Însă când cineva încearcă să-l îndrepte, nu. Îndreptarea se află doar în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu are programul Său propriu pentru fiecare dintre noi. Pentru toți. Noi suntem liberi. El știe drumul nostru până în ultima clipă a vieții noastre. Noi nu-l cunoaștem. Și dacă ne-am sili din destul să ne unim cu Dumnezeu, atunci nu am avea nevoie să facem ceva. Pentru că în mod automat am deveni o pildă pentru aceia care ar dori să meargă pe calea Lui… (Schimonahia Gavriila)

Despre boli

Doamne, Tu vezi boala mea. Tu cunoști că eu sunt păcătos și neputincios, ajută-mă să rabd și să mulțumesc bunătății tale! (Sfântul Siluan Athonitul)

Neputințele ne mută pe noi către bine atunci când răbdăm fără cârtire, cerem lui Dumnezeu să ierte păcatele noastre și slăvim numele Lui. (Părintele Porfirie Athonitul)

Boala i s-a dat omului pentru ca el să ia aminte și să pocăiască… (Starețul Grigori Dolbunov)

Înainte de a te adresa medicului, e nevoie mai întâi de pocăință pentru păcatele tale, începând cu vârsta de șapte ani, de Împărtășanie, de Sfântul Maslu, de a face rugăciuni pentru sănătate, de a face cereri ca Domnul să-l înțelepțească pe medic; și atunci Medicul ceresc ajută medicului pământesc și are loc minunea vindecării. (Starețul Grigori Davâdov)

Boala este trimisă omului pentru ca el să rămână singur cu Dumnezeu. (Arhimandritul Serafim Batiukov)

La Dumnezeu nu există boli, ci păcatele noastre doar. (Starețul Leontie)

Bolile sunt îngăduite atunci când noi nu suntem capabili de nevoință. Durerea noastră constă în aceea că noi suntem foarte nerăbdători și ne împuținăm cu sufletul. (Starețul Serafim Romanțov)

Preaminunate și folositoare lucruri sunt necazurile și bolile. Eu le socotesc ca pe un dar al lui Dumnezeu. Mulți au cunoscut pe Dumnezeu mulțumită bolilor lor. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Prin boală te cercetează Hristos pe tine, fiule… (Starețul Athanasie de la Grigoriu)

Sfântul Ignatie Briancianinov spune că boala este o atenționare de la Domnul, că trebuie ca noi să ne curățăm de toate păcatele cele trecute printr-o frângere a inimii sincere, prin pocăință, prin primirea Sfintelor Taine. Înțelepciunea lui Dumnezeu este atât de mare, încât și răul îl întoarce Domnul spre folosul omului. (Egumenul Nikon Vorobiov)

Bolile și necazurile trebuie să le purtăm cu recunoștință. Ele ne curățesc. Trebuie să-L rugăm pe Domnul pentru iertarea păcatelor și nicicând nu vom fi descurajați, în nici o situație nu vom deznădăjdui. (Arhiepiscopul Gavriil Ogorodnikov)

Mai bine să răbdăm boli și să ne curățim de păcat decât să fim sănătoși și să fim aruncați în chinurile focului. (Schiarhimandritul Vitalie Sidorenko)

Acum este vremea ca doar prin necazuri să se mântuie omul. Astfel, fiecărui necaz trebuie să i ne închinăm până la pământ și să-i sărutăm mâna. (Arhimandritul Ioan Krestiankin)

Medicul e un tămăduitor. Rugăciunea și devotamentul către Dumnezeu trebuie să meargă însă împreună cu el. Rugați-vă ca Domnul să dea sfat… Să vă ajute vouă Domnul, să vă dea mângâiere și întărire! (Fericita Stareță Varvara Trofimova)

Din pricina neascultării, Domnul îngăduie bolile. (Sfânta Muceniță Evdochia)

Bolile ne aduc aminte de moarte și trebuie să ne pregătim pentru ea, lepădându-ne de cele pământești, de tot ceea ce alcătuiește viața și îndulcirile acesteia. (Egumena Arsenia Sebreakova)

Sfaturi ale stareților

Starețul Tihon Athonitul, înainte de a da sfaturi, se ruga și chema Duhul Sfânt ca acesta să vină și să lumineze pe el, ca sfatul să fie folositor celui care-l cere. El a spus: „Doamne lasă-ne nouă Duhul Sfânt ca să ne lumineze!” El este singurul nostru povățuitor. Pentru aceasta și Biserica noastră începe întotdeauna slujba sa cu invocarea Duhului Sfânt: „Împărate ceresc, Mângâietorului, Duhul Adevărului”. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Îndreptățirea de sine închide ochii duhovnicești și atunci omul nu vede realitatea. Mântuirea și pieirea ta este aproapele. Mântuirea ta atârnă de felul în care te raportezi la aproapele tău. Nu uita să vezi în aproapele tău chipul lui Dumnezeu! (Preacuviosul Nikon de la Optina)

Fiecare lucru, oricât de nesimnificativ ți s-ar părea, fă-l cu grijă, ca în fața lui Dumnezeu. Adu-ți aminte că Domnul vede toate. (Preacuviosul Nikon de la Optina)

Lasă-te cu blândețe pe tine însuți în brațele lui Dumnezeu și El va dărui har sufletului tău. (Părintele Porfirie Athonitul)

Să nu începi nici un fel de lucru, chiar și cel mai mic și neînsemnat în aparență, până ce nu ceri lui Dumnezeu ca El să-ți ajute să faci aceasta. Spune Domnul: Fără de Mine nu puteți face nimic. (Starețul Kirik Athonitul)

În toate să ai măsură și judecată. (Starețul Iosif Isihastul)

Poartă de grijă conștiinței tale, căci ea este glasul lui Dumnezeu – glasul îngerului păzitor. (Schiarhimandritul Zaharia)

Cei ce sunt bolnavi, nu vă îngrijorați, căci bolile mântuiesc, iar voi cei sărmani nu cârtâți, pentru că sărăcia este o bogăție nestricăcioasă pe care o dobândiți; cei ce plângeți nu deznădăjduiți, căci mângâiere vă așteaptă de la Duhul Sfânt. (Sfântul Sfințit Mucenic Serafim Zvezdinski)

Nu vă mâniați, nu vă certați unul cu altul, nu vă înrăiți, nu vă luptați cu cineva; mâniați-vă doar pe eretici, cu ei să nu vă împăcați, iar voi credincioșii trăiți în pace, în dragoste și în înțelegere. Voi cei avuți ajutați pe cei ce nu au, voi cei bogați dăruiți mai mult, după puterea voastră miluiți.(Sfântul Sfințit Mucenic Serafim Zvezdinski)

Viața noastră nu constă în a ne juca cu jucărioare, ci în aceea ca, pe cât putem de mult, să dăruim lumină și căldură celor din preajma noastră. Iar lumina și căldura este dragostea către Dumnezeu și aproapele. (Preacuviosul Gheorghe, făcătorul de minuni de la Danilov)

Toate științele, cunoștințele sunt nimic fără știința mântuirii. Trebuie știut că drumul mântuirii este Crucea. În lucrarea mântuirii cel mai important rol îl joacă Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, care sunt cel mai bun ghid pentru mântuire… (Preacuviosul Simeon Jelnin)

Mântuirea noastră constă în lupta cu patimile noastre… Cel ce este ocupat cu cunoașterea de sine nicicând nu observă la alții nedesăvârșirile, păcatele, patimile. Aducându-ne aminte de propriile păcate, de cele ale altora nicicând nu ne mai aducem aminte… Osândind, vătămăm întreit: pe sine însuși, pe cel ce ascultă aceasta și pe aceia despre care se vorbește… Mai bine să luăm aminte la virtuțile altora, iar întru noi să aflăm doar păcatele. (Preacuviosul Simeon Jelnin)

A se cunoaște pe sine este una dintre cele mai grele și cele mai folositoare științe. Cunoașterea de sine, a păcătoșeniei tale, este începutul mântuirii… (Preacuviosul Simeon Jelnin)

Ca să nu osândești, trebuie să fugi de cei ce osândesc și să-ți păzești auzul. Ia-ți o pravilă pentru tine: să nu crezi osândirilor și nicicând să nu vorbești de rău de cineva. Nu gândi despre cineva rău, altfel singur îți faci rău. (Preacuviosul Simeon Jelnin)

Cel bun gândește cele bune, iar cel rău gândește cele rele. Să ne amintim vechea zicală populară: „În cele ce judeci despre cineva, în acelea singur vei cădea”. Cunoaște-te pe tine însuți. Cea mai scurtă cale spre mântuire este de a nu osândi: iată calea, fără post, fără priveghere și fără trudă… (Preacuviosul Simeon Jelnin)

Nu orice lucru Îi este plăcut lui Dumnezeu, ci doar cel făcut cu dreaptă socoteală. (Preacuviosul Simeon Jelnin)

Fără Dumnezeu nu ajungem nici măcar până la pragul casei. Dacă toate merg bine, fără probleme, înseamnă că Domnul le-a binecuvântat și fiecare lucru se face cu dreaptă socoteală. Dacă se întâmpină oarece obstacole, e limpede că împotriva voii lui Dumnezeu se lucrează. Mai bine să nu primim nimic, prin urmare, și să ne supunem voii lui Dumnezeu… (Arhimandritul Afinoghen Agapov)

Nu te agita, să nu te temi de nimeni! Dacă cineva te batjocorește, taci; dacă auzi pe cineva că batjocorește ori judecă, să nu asculți. (Arhimandritul Afinoghen Agapov)

În toate să ai măsură și dreaptă socoteală… (Starețul Iosif Isihastul)

Nu căuta mângâiere de la oameni, iar când primești, așteaptă îndoite necazuri. Doar de la Dumnezeu așteaptă mângâierea și ajutorul. (Starețul Ieronim Apostolidis)

Calea de aur, calea de mijloc, e de trebuință în toate la fel ca și dreapta măsură. Acesta este lucrul de căpetenie, iar nu graba. Nu cele peste măsură. Dacă încet pășești, departe ajungi. (Preacuviosul Sevastian al Karagandei)

Nicicând să nu faceți vreo făgăduință. Cum dați, în acel ceas vrăjmașul începe îndată să intervină. Ca de pildă în privința întrebuințării cărnii. Nu da făgăduință, chiar dacă întreaga ta viață nu mănânci. Milostenia se poate da nu doar pentru cei adormiți, ci și pentru sănătate, căci aceasta aduce mare folos sufletesc. (Preacuviosul Aleksie Soloviov)

Să nu faci nimic după voia ta, în fiecare loc să simți prezența lui Dumnezeu. Astfel, să faci totul ca înaintea lui Dumnezeu, nu ca înaintea oamenilor. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Întotdeauna trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu. Ceea ce avem nu prețuim, iar pierzând ne jeluim. Nu uitați să-I mulțumiți Domnului pentru toate: pentru faptul că ne-am trezit din somn, pentru faptul că el ne trimite hrană, pentru faptul că vedem frumusețea pământească, pentru faptul că am mai trăit o zi, pentru toate cele bune, pentru îndelunga răbdare a Lui, pentru încercările trimise. (Arhiepiscopul Gavriil Ogorodnikov)

Fiecare să slujească lui Dumnezeu în acel loc în care este chemat. Dacă tu ești preot – paște turma cu osârdie, căci păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Dacă ești monah – fii model prin toate însușirile morale, înger pământesc, om ceresc. Iar dacă ești familist, nu uita că familia este temelia vieții, că sunteți o mică biserică. (Starețul Tavrion Batozski)

Rugați-vă, până în ultima clipă a vieții nu lăsați rugăciunea. E bine să vă rugați ziua, însă rugăciunea de noapte este fără asemănare. (Ieromonahul Daniil Fomin)

Luptă cu păcatul, arată lucrarea ta… Umilința este foarte bună. Întotdeauna trebuie să te învinovățești pe tine. Nici cu cineva, nici cu ceva nu trebuie să ai legătură, ci doar cu Dumnezeu. Trebuie să năzuiești către Dumnezeu, să căutați cele dumnezeiești… (Schiarhimandritul Ioan Maslov)

Precum o albină adună miere din flori, tot astfel și omul trebuie să învețe binele de la fiecare om… Fiecărui om Domnul i-a dat talantul cel bun. Iată, din acești talanți ai Domnului trebuie să ia fiecare cât poate, atât cât îi permit împrejurările. (Starețul Feodor Sokolov)

Orice s-ar întâmpla cu tine, nicicând pe cineva să învinovățești în afară de tine însuți. Pentru toate problemele și necazurile să-I mulțumești lui Dumnezeu. Dacă vei crede în Pronia lui Dumnezeu supunându-te Lui, atunci vei dobândi mare pace. (Preacuviosul Varnava de Radonej)

Cel mai bun mijloc de a pregăti viitorul este să încercăm să viețuim duhovnicește acum. Acum avem nevoie de aceasta. Contează cum suntem noi în prezent, această stare în care am putea să fim chemați înaintea lui Hristos. (Arhimandritul Serghie Șevici)

Domnul a spus. Milă voiesc, iar nu jertfă. El, Cel mult milostiv, vrea și de la noi milă, îndurare, nerăutate și răbdare față de aproapele nostru. El este gat întotdeauna să ne ajute nouă în orice lucru bun. Dacă ai inima rea, cere, în pocăință, ca El să-ți înmoaie inima, să te facă blând și îndelung-răbdător și se va întâmpla una ca aceasta. (Schiarhimandritul Teofil cel Nou)

Noi trebuie să ne purtăm povara unul altuia când vedem că ne este greu; trebuie să ne apropiem de fratele nostru, să-i luăm sarcina, să-l ușurăm, să-l ajutăm pe cât putem. Procedând astfel, putem ca întru totul să ne lepădăm de eul nostru, întru totul să uităm de acesta. Iată, când vom avea aceasta și vom dobândi rugăciunea, atunci nu vom cădea, indiferent unde am merge și cu cine ne-am întâlni. (Sfântul Aleksie Meciov)

Trebuie să ne războim cu iubirea de sine. Rugați-vă lui Dumnezeu, cereți-I Lui ajutorul și Domnul vă va ajuta vouă să vă izbăviți de orice patimă. (Starețul Ștefan Ignatenko)

Să ne smerim sub mâna cea tare a lui Dumnezeu și să ne predăm desăvârșit în voia Lui, și vom afla pace sufletească. (Starețul Ștefan Ignatenko)

Dobândiți simplitatea, pe care v-o dă doar desăvârșita smerenie. Cuvântul acesta nu poate fi explicat, ci poate fi cunoscut doar din încercare. Iar în Dumnezeu și pentru Dumnezeu nu se poate trăi decât în smerenie și în simplitate. (Schiarhimandritul Zaharia)

Răutatea pe răutate nu o nimicește, însă dacă îți face cineva rău, tu fă-i lui bine, ca cu fapta bună să nimicești răutatea. (Schiarhimandritul Andronik Lukaș)

Dacă nu te-ai poticnit pe cale, n-ai cunoscut pocăința, dacă la bine ți-au răspuns cu rău, nu ține în inima ta răul. Iartă și bucură-te, pentru că mulțumită acesteia te-ai mai apropiat cu câțiva pași de Dumnezeu… (Arhimandritul Gavriil Urghebadze)

Nu căutați nicicând mulțumirea, însă fiți recunoscători pentru toate câte ați primit. Dacă vă dați seama de aceasta, veți avea mare binecuvântare de la Dumnezeu… (Schimonahia Gavriila)

Hrana este un dar al dragostei dumnezeiești, un dar, o jertfă a naturii, și din toate trebuie ca cu mare evlavie și cu rugăciune să gustăm. (Fericita Stareță Olga a Moscovei)

Când la starețul Leontie au venit oameni ca să se plângă de supărările zilnice, el le-a spus: „Nu puneți toate la inimă, uitați-vă printre degete”. (Starețul Nikolae din Ostrovul Zalit)

Totul este de la Domnul spre tămăduire, spre îndreptare. Când ți se face o nedreptate, să mulțumești și să ceri iertare. Doar atunci vei avea răsplată, când nu ești vinovat și ești batjocorit pe nedrept. (Starețul Nikolae din Ostrovul Zalit)

Fericita stareță Ekaterina de Piuhtițki sfătuia să trăim simplu și să nu-i judecăm pe alții. Spunea că mândria pierde toate virtuțile, iar pricina osândirii este viața duhovnicească fără luare-aminte. Fericita stareță îi chema pe toți să lupte cu mândria, să se smerească. (Schimonahia Macaria Artemieva)

Trebuie să aducem roadă vrednică de pocăință, trebuie să ne nevoim dacă am greșit, să ne ridicăm dacă am căzut, să ne îndreptăm și să ne mântuim dacă am pierdut propria neluare-aminte prin patimile noastre. Mântuirea este cu putință în orice loc și în orice timp. (Egumena Arsenia Sebreakova)

Nu-L uitați pe Dumnezeu, astfel, nici Dumnezeu nu vă va uita. (Starețul Ambrozie Balabanovski)

Fii căldură și lumină pentru cei din jur; străduiește-te, în primul rând, să încălzești familia ta, nevoiește-te pentru aceasta… Aceste raze calde, cu timpul, vor cuprinde, pornind de la cercul restrâns al familiei, noi și noi oameni și cercul va crește treptat-treptat și se va mări. Astfel, străduiți-vă ca sfeșnicul vostru să ardă tot mai viu. (Sfântul Aleksie Meciov)

Catedrala "Schimbarea la față"

PARTEA a II-a a cărții „…CEREȚI ȘI VI SE VA DA…” CHEIA DE LA CER

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Arhivă

Căutare

Calendar ortodox

Noi pe Facebook

Ascultă Live Radio LOGOS !

Rubrici

Cuvântul parohului la prezentarea site-ului

Întreabă preotul

Galerie foto

Galerie video

Ziarul nostru

Recomandăm

Schimbarea la Faţă a Domnului – Semnificaţii teologice

Acatistul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Lumina soarelui de printre nori

Binecuvântarea Ierarhului

www.bibliaortodoxa.ro

Bannerul nostru

Moldova Ortodoxă

Comentarii recente