Sfânta mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena (22 iulie – 4 august)

\r\n

\r\n

\r\n\r\nSfânta Maria Magdalena era din seminţia Neftali şi provenea dintr-un sat mic de pescari de la ţărmul lacului Ghenizaret, între Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile ne-o prezintă vindecată de Hristos care a scos din ea şapte demoni. Nu scrie nicăieri că ar fi fost o femeie desfrânată. Vindecându-i trupul, Hristos i-a deschis şi ochii sufletului şi a cunoscut că El este cu adevărat Mesia cel aşteptat de poporul lui Israel. De atunci L-a însoţit peste tot în peregrinările Sale împreună cu celelalte femei: Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor (Luca 8.3). A fost cea cea care a iubit-o cel mai mult pe Maica Domnului şi a mângâiat-o în durerile sale ori de câte ori s-a ivit ocazia. S-a împrietenit şi cu Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania.Vindecând Hristos un mut demonizat şi vorbindu-le, glasul din mulţime care a strigat: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care I-ai supt” (Luca 11.27), se presupune că a fost al Mariei Magdalena care asistase şi la învierea lui Lazăr. L-a urmat pe Mântuitorul la arestarea Sa, a asistat la procesul Său nedrept, la Patimile Sale şi a rămas lângă Cruce împreună cu Maica Domnului şi cu Sfântul Ioan Teologul. Tot ea este, probabil, cea care l-a convins pe Iosif din Arimateea să cedeze proaspăt pregătitul său mormânt pentru îngroparea Domnului. Iar acesta întărit de credinţa ei vădită, cere şi obţine de la Pilat Sfântul Trup pe care ajutat de Nicodim Îl unge cu miresme şi-L îngroapă, timp în care Maria Magdalena şi Maica Domnului priveau unde L-au pus (Marcu 15.47). După înmormântare Iosif din Arimateea şi Nicodim se retrag iar cele două femei rămân până târziu în noapte hotărându-se ca după odihna sâmbetei să vină cu miresme. Sâmbătă Maica Domnului şi Maria Magdalena, întocmai ca dânsa cu sârguinţa, vin la mormânt imediat după miezul nopţii, nu cu aromate că nu îngăduia vremea ci numai să vadă mormântul. Este prima vizită a femeilor la mormânt. S-a făcut cutremur, văd piatra răsturnată şi îngerul stând deasupra ei care le spune:,,Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi…” (Matei 28.5,6,7). Şi pe drum le întâmpină Domnul zicându-le:,,Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” (Matei 28.9). Ele merg la ucenici dar acestora vestea li se pare atât de neaşteptată încât vor spune că aiurează. Atunci Maria Magdalena ia cu sine pe Ioana, pe Maria şi pe alte femei şi merg cu aromatele, dimineaţă fiind, încă înainte de răsăritul soarelui. Şi atunci au stat înaintea lor doi sfinţi îngeri în haine strălucitoare care le-au zis:,,De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?” (Luca 24.5).\r\n\r\nMerge acum la apostolii care-L iubeau mai mult pe Domnul, Petru şi Ioan şi ca să nu i se mai reproşeze că are vedenii, le zice doar:,,Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus” (Ioan 20.2). Adică: A înviat sau nu Domnul, una ştiu că L-au luat din mormânt, veniţi şi voi să cercetaţi.\r\n\r\nApostolii vin, văd, se cutremură iar Maria Magdalena rămâne tot acolo la mormânt, plângând. Şi când Domnul i se adresează: ,,Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?”, ea crezând că este grădinarul întreabă la rândul ei: ,,Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica”. Numai când Domnul o strigă: ,,Maria!”, Îl recunoaşte şi vrea să-I sărute picioarele. Iar Domnul o opreşte, probabil ca un semn de reproş că L-a mai văzut odată şi tot nu crede.\r\n\r\nŞi cu toate acestea, Maria Magdalena vine şi a patra oară la mormânt. Evanghelistul Marcu este singurul care spune că femeile au venit la mormânt când răsărea soarele. Femeile aveau aromate dar Maria Magdalena era singura convinsă de Învierea Domnului. Pentru că celelalte femei ziceau: ,,Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare” (Marcu 16.3,4). Şi de atunci a rămas lângă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei, nu ca unei maici a Dascălului şi a Făcătorului de bine, ci ca unei Maici a Însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor. Mai mult ca sigur că a fost prezentă şi pe muntele măslinilor la Înălţare şi în foişor la coborârea Sfântului Duh asupra Apostolilor. A făcut apoi un drum la Roma unde l-a vindecat pe Tiberiu la un ochi şi a reclamat nedreptatea făcută la judecarea Domnului. Împăratul l-a convocat pe Pilat la Roma dar şi pe Ana şi pe Caiafa despre care se spune că ar fi murit pe drum. Ana a fost închis şi Pilat asemenea. Mariei Magdalena i-a revenit marea cinste de a fi spus prima: A înviat Domnul! Dr. Tal Ilan o consideră fondatoare a creştinismului  iar Bart Ehrman o consideră primul apostol, numind-o apostola apostolorum. După tradiţie, a propovăduit în Fenicia, Egipt şi Siria.\r\n\r\nA fost înmormântată într-o peşteră din Efes care devine loc de vindecare a multor neputinţe. În 899 împăratul Leon al VI-lea, Filosoful aduce moaştele sale la Constantinopol şi le aşează în mănăstirea Sfântul Lazăr. Racla cu mâna ei stângă se află la mănăstirea Simonos Petras din sfântul Munte Athos.\r\n

Sursa: www.cititordeproza.ning.com

\r\n\r\n

\r\n

\r\n

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *