Pocăinţa particulară trebuie integrată în pocăinţa Bisericii

Postul Mare este cunoscut ca perioadă prin excelenţă a pocăinţei. Aceasta nu este în mod necesar scopul postului, ci este mai degrabă instrumentul prin care omul se pregăteşte sufleteşte şi trupeşte să-L primească pe Hristos cel înviat. Pocăinţa este mijlocul prin care pregătirea pentru Înviere se realizează în cel mai autentic mod. Secularismul din societatea actuală a scindat însă înţelegerea pocăinţei de către unele persoane care o consideră fie un simplu act particular, fie un act circumscris total spaţiului liturgic. (mai mult…)

De ce să participăm la slujbele de seară ?

Viaţa omului este un lanţ compus din verigi ce alternează între muncă şi odihnă. Au existat dintotdeauna oameni care au preferat mai mult odihna şi alţii care au preferat munca. Adevărul este că omul prin natura lui, tinde să caute mai mult relaxare decât muncă. Acesta iubeşte frumuseţea trupului, frumuseţea artei, muzicii, a literaturii înalte, și se lasă impresionat de faimă, onoare și respect. Oamenii iubesc mâncarea gustoasă, băuturile fine, confortul și îmbelșugarea, eleganța hainelor și a locuințelor. (mai mult…)

Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie

 impartasanieÎntreaga viaţă a unui creştin este şi ar trebui să fie pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie. Cea mai gravă consecinţă a practicii prezente este că pregătirea pentru Împărtăşanie este îndepărtată din viaţa noastră, ceea ce ne face viaţa mai profană, ruptă de credinţa pe care o practicăm.

\r\n

Marele liturgist pr. Alexander Schmemann vorbeşte în cartea sa „Postul Mare. Paşi spre înviere“ de trei trepte ale pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie. (mai mult…)

КАК СПАСАТЬСЯ В МИРУ

В современном мире трудно сохранить душу незагрязненной. Писатель В. Крупин пишет: «Идешь по улице, поднимаешь глаза: вся улица в рекламе разврата и наживы; включаешь телевизор – в нем бесы пропаганды насилия и поклонения золотому тельцу; открываешь газету – сплетни, пошлость, скандалы, постель… Куда деваться?..» (mai mult…)

Pacea sufletească este „molipsitoare”

Pacea se întinde din sufletul ce o are, cum se întinde şi tulburarea. Aceasta arată iarăşi legătura interioară dintre suflete. Dar arată şi faptul că, atât valorile pozitive, cât şi lipsa lor,au ca suporturi persoanele. Pacea nu e o stare impersonală și nici tulburarea. Ci e o stare personală, plină de intenţia îndreptată spre alte persoane. (mai mult…)

Taxa pe păcat

Când părintele Paisie a fost întrebat dacă a avut de înfruntat multe atunci când a fost novice în cele ale monahismului a dat următorul răspuns: De fiecare dată mi se întâmpla ceva atunci când mă luptam cu mine însumi, iar când alții îmi atrăgeau atenţia asuprea unui lucru nu lăsam niciodată ca vorbele lor să treacă pe lângă mine, lăsând greșeala „netaxată”. Asta conduce inevitabil la următoarea întrebare: ce este taxa și cum taxăm greșelile și păcatele? (mai mult…)

Boldul morții

De la începutul existenței sale, mai concret după căderea în păcat, omul a gustat din ceea ce numim noi frică. Acest fenomen necunoscut până atunci omului, a luat diferite forme, astfel omul păcătos a simțit o frică față de foarte multe lucruri. Interesant este că pe măsură ce omul se scufundă în mocirla păcatului nuanțele și amplitudinea fricii capătă impunere în viața acestuia. Omul a început să se teamă de tot ce îl înconjoară. Au apărut cele mai bizare tipuri de frică, printre care: (mai mult…)

UNUI OM CARE SPUNE CĂ ARE CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU, ÎNSĂ NU I SE ROAGĂ

Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.

\r\n

Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare. Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea, şi inima, şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţă mare, ea îi mişcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu. (mai mult…)

Eutanasia este împotriva lui Dumnezeu

Originea discuţiilor despre eutanasie din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni care nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar partidul de la putere a propus extinderea Legii eutanasiei la copii şi suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a dezvoltat foarte mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“. (mai mult…)

„Impactul uman asupra mediului a atins pragul critic“

Asistăm în mod vizibil la o serie de transformări ale naturii, observând efectele încălzirii globale a mediului, acestea cumulate ducându-ne din păcate într-o direcţie greşită. Există soluţii, care sunt acestea? „Dacă toţi am reuşi să găsim în preceptele hristice modele, atitudini  de comportament, cred că am reuşi să identificăm adevărata soluţie.“ Un interviu cu prof. univ. dr. Mircea Duţu, preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, fondator şi membru a mai multe instituţii în domeniul ecologiei şi mediului. (mai mult…)

Ție Doamne

Când ai sănătate și spor în treabă, înalță-ți inima și zi: „Ție, Doamne!”

\r\n

Când oamenii te cinstesc și te laudă, spune-și în sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ție, Doamne!”

\r\n

Când îți trimiți copiii la muncă ori la școală, ori în armată, binecuvântează-i din pragul casei tale și zi: „Îi dau în grija – Ție, Doamne!” (mai mult…)

Două duminici dedicate unor modele de viață sfântă

Sfântul Ioan Scărarul este prăznuit în mod normal pe 30 martie/12 aprilie, iar Cuvioasa Maria Egipteanca, pe 1/14 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea ca ele să nu fie prăznuite cu solemnitate, în ciuda importanţei acestor sfinţi în evlavia bizantină. Prin urmare, instituirea sărbătoririi lor în două dintre duminicile perioadei Triodului a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinţi şi o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare. (mai mult…)

Duminica a IV-a din Post

Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. (mai mult…)

LENEA, VICIUL PĂGUBITOR DE TRUP ŞI SUFLET

Cine nu se leneveşte, aur şi în piatră găseşte.

\r\n

Voi începe acest cuvânt despre viciul lenevirii cu prezentarea pe scurt a conţinutului unei povestiri a scriitorului Ion Creangă, povestire ce surprinde prin cuvintele ei o învăţătură despre cât de păgubitoare trupului şi sufletului este lenevirea, căci „Cine la seceriş nu se leneveşte, pâinea din gură nu-i lipseşte.“ (mai mult…)

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Ioan Scărarul (30 martie /12 aprilie)

Care patrie şi cetate a odrăslit şi a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceştile lui nevoinţe, cu siguranţă nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieţii acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc şi minunat bărbat şi cu ce dulceţi de hrană fără de moarte îl hrăneşte, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfîntul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: „Petrecerea noastră este în ceruri”, unde cu nematerialnică simţire, cu negrăită dulceaţă săturîndu-se de necheltuitele bunătăţi, primeşte răsplătirile cele vrednice de sudorile sale şi pentru dureri are cinstea cea fără durere, moştenind cereasca Împărăţie cu aceia al căror picior a stat întru dreptate. (mai mult…)

Despre bârfirea „din dragoste”

Nimeni, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea, s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. O boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.

\r\n

Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele, care săvârşesc lucruri mai urâte decât cele dintâi, dar pe ascuns şi mai cu ruşine, aşa se poate întâmpla şi cu patimile de necinste. Astfel de tinere sunt: făţărnicia, viclenia, întristarea, ţinerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare, şi alta gândesc. (mai mult…)

De ce nu trebuie să răsplătim răul cu rău?

„Suntem legaţi unii de alţii. Asprimea arătată altora mă înăspreşte pe mine, blândețea arătată altora, mă face pe mine delicat. Fericirea sau nefericirea veşnică suntperpetuarea întărită a stărilor produse în mine prin purtările şi simţirile faţă de alţii. Ele îmi vor veni din mine, dar şi din alţii.

\r\n

De aceea, e bine să nu se răspundă răului cu rău şi tot de aceea glasurile celor neîndreptăţiţi de noi la Judecata din urmă, vor fi glasuri aspre, glasuri care vor cere osânda noastră. (mai mult…)

Iertarea vindecă rănile de pe conștiință

„Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conştiinţă a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conştiinţă, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îţi dă liniştea conştiinţei pentru veci. Şi prin aceasta, îţi dă adevărata libertate.

\r\n

În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el a devenit în adevăr asemenea lui Dumnezeu, sau că e chipul lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu în sine. (mai mult…)

ISPITA (sau încercarea )

De fapt  acest  cuvînt  înseamnă  încercare  sau   îndemn  spre rău . Noi  cei  care suntem  din  creatura  lui  Dumnezeu  ne  dăm    seama  că  acest  lucru  vine chiar  de la  semenii  noştrii : frate, sora , rudenii  . Iar  pe  de  altă  parte  poate  fi  încercarea  şi  de  la  Dumnezeu  să  vadă  cum noi  răbdăm  pentu  Dumnezeu  toate  aceste  ispite .

\r\n

Iubiţi credinceoşi  puţini creştini  din  cei  ce  se  mărturisesc  spun  că sînt ispitiţi , s-au  îndemnaţi  spre  rău . Ispita  noastră  vine  din  internul nostru  pentu  că  creştinul  este  slăbit  de  credinţă, (mai mult…)

Tăcerea

Cu toții știm că demagogia este un efect uman și social. Ea reprezintă vorba multă și fară rost, fiind o„ noutate” a democrației.        

\r\n

Noi modernizîndu-ne am uitat de rădăcinile noastre și încercăm  să împrumutăm valorile occidentale, dar uităm că prin esență poporul nostru a fost străin de demagogie.Avem chiar și expresia populară„Vorba multă sărăcia omului”.Oamenii din Occidentul de astăzi greșesc încercînd să-și caute fericirea și împlinirea numai în relații. (mai mult…)