Archives Autor: admin

Sf. Dimitrie al Rostovului – Cine nu se teme de Dumnezeu, acela este gata să facă orice rău

\r\n Cine nu se teme de Dumnezeu, acela este gata să facă orice rău: lui nu îi este teamă să omoare un om, socoteşte chiar că aceasta este o faptă de vitejie; a fura, a jefui pe cineva, pentru el este o faptă profitabilă.

Despre chipul omului îndrăcit de patimi și chipul omului creat de Duhul Sfânt

\r\n Despre chipul omului creat de Duhul Sfânt \r\n Când intră în om harul Duhului Sfânt, apoi îi adună mintea şi-l face atent şi smerit, aducându-i aminte de păcatele sale, de moarte şi de judecata viitoare. Îi umple sufletul de o umilinţă adâncă şi-l mişcă spre plâns şi spre lacrimi, îi face ochii blânzi şi plini de bunătate, şi cu cât se apropie harul mai mult de om, cu atât îl impacă mângâie sufletul, amintindu-i de sfintele Patimi ale Mântuitorului […]

Scrisori către părintele Iacob (2009)

\r\n Scrisori către părintele Iacob este o emoționantă poveste a Leilei, o condamnată la închisoare pe viață care tocmai a fost eliberată. Primul cadru din “Scrisori către părintele Jacob” (director de imagine Tuomo Hutri), al unui bărbat aşezat, cufundat pe trei sferturi în întuneric, aminteşte de misteriosul debut din “Căinţa” lui Abuladze şi are aceeaşi funcţie de prolog către o confruntare dintre întuneric şi lumină, în care tensiunea dramatică (întreţinută de cuplul actoricesc Kaarina Hazard şi Heikki Nousiainen) este net potenţată […]

De ce i se spune Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir?

\r\n “Moaştele lui şi mirajul minunilor pe care le-a făcut, precum şi mirul care curgea din moaştele lui şi era strâns în nişte căzi de sub altar au adus cultului închinat sfântului o strălucire deosebită.

Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir

\r\n \r\n În viaţa Sfântului Dimitrie se spune că era un paraclisier, anume Onisifor, la biserica sa, care îngrijea de sfintele moaşte. Dar avea obiceiul să fure din darurile aduse la biserică de credincioşi. Sfătuindu-l preoţii multă vreme, el nu se lăsa de acest păcat. Odată, pe când lua din cele aduse de credincioşi, îndată a fost pedepsit de Sfântul Dimitrie şi a căzut jos greu bolnav. Apoi rugându-se preoţii pentru el şi mărturisindu-şi păcatul, s-a făcut sănătos.

Avem niște prieteni, care ne sunt dragi, dar nu sunt credincioși, cum să le vorbim despre Dumnezeu ca să-i mișcăm cumva?

\r\n Mai mult decât a vorbi, este să duceți o viață creștină, să vadă și ei. Asta ar putea să fie predica cea mai de efect. \r\n – Dacă avem niște prieteni, care ne sunt dragi, dar nu sunt credincioși, cum să le vorbim despre Dumnezeu ca să-i mișcăm cumva?

Despre lingușeală, egoism, egocentrism…

\r\n Mitropolitul Bartolomeu Anania – despre lingușeală, egoism, egocentrism… fragment din Predica rostită în Duminica a III-a din Postul Mare, din data de 03 aprilie 2005.

Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare

\r\n – Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?\r\n-Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este Taină. Să mergi şi să-ți spui păcatele tale în mod simplu. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? „M-am mâniat, am judecat…”, şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar păcatele mici au şi ele greutatea lor.

În căutarea lui Dumnezeu – Istorioare morale

\r\n În căutarea lui Dumnezeu – Istorioare morale (Lectura Valeriu Mârza)

Cea dintâi datorie a credinciosului este mântuirea sufletului !

\r\n 1. Care este cea dintai datorie si cea mai mare grija a credinciosului in viata?\r\nCea dintai datorie si cea mai mare grija a credinciosului in viata este grija de mantuire a sufletului sau. Nimic pe lume nu e mai de pret pentru el ca mantuirea sufletului, dupa cuvantul Mantuitorului, care zice: “Ce va folosi omului de ar dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau?” (Marcu 8, 36-37).

Cred în Dumnezeu pentru că L-am întrebat dacă există şi mi-a răspuns

\r\n În liceu întrebarea a fost foarte puternică, îmi ocupa toată mintea. Eram o adolescenta tipică, adâncită în păcate şi în nefericire. Răspunsul Lui a venit ca o furtună în viaţa mea, o furtună bună.

Credința prin fapte se dovedește

\r\n \r\n \r\n \r\n \r\n „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare această credinţă poate să-l mântuiască?” \r\n\r\n \r\n \r\n \r\n \r\n

Семь смертных грехов

\r\n Семь смертных грехов, Год выпуска: 2010\r\nЖанр: документальный\r\nПродолжительность: 84 минуты\r\nРежиссер: Александр Смирнов

Iartă-mă Doamne!

\r\n Iartă-mă Doamne! O cântare impresionantă care pătrunde până în adâncul sufletului. \r\nVoce:Virginia Francu

O liturghie face mai mult decât orice câştig din lume

\r\n Un mare poet participa în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie până la adânci bătrâneţe. Într-o zi, fiind un mare viscol, ai săi nu l-au lăsat să meargă la biserică. Din cauza aceasta toată ziua a fost cuprins de o mare tristeţe. Un prieten, care a venit să-l vadă, l-a întrebat care este cauza indispoziţiei lui şi, auzind despre ce este vorba, a râs de el. Poetul i-a zis:

După trecerea din viața pământească putem lua cu noi doar faptele bune

Biruiți răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu

\r\n Biruiți răul cu binele, căci de partea binelui este Dumnezeu. Și oare nu e mai tare Dumnezeu decât răul?

Ce însemnătate are în rugăciuni chemarea „Doamne, miluiește-mă”?

Dumnezeu ne așteaptă să-I cerem ajutorul, să-L chemăm să reverse peste noi și în viața noastră harul milostivirii și al bunătăților Sale. \r\n Ce însemnătate are în toate aceste rugăciuni cuvântul „miluiește-mă” sau „milostiv fii mie”? \r\n Arată recunoaşterea de către om a stării sale de pierzare; arată simţirea acelei mile, acelei păreri de rău pentru noi înşine, pe care ne-a poruncit Domnul să le simţim şi pe care le simt foarte puţini oameni; arată lepădarea de vrednicia proprie; arată cererea milei […]

La Durlești, clopotele au sunat a sărbătoare

\r\n Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a fost un oaspete drag și așteptat la Durlești, fiind întâmpinat de numeroși credincioși și slujitori, adunați spre a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica „Sf. Irh. Nicolae” din localitate.

Duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

\r\n Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania \r\n Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube. Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.