Archives Autor: pmarcel

DARUL CEL MAI DE PREŢ

\r\n Vestea căzuse ca un fulger, spărgând în mii de cioburi liniştea care, în cele din urmă, se dovedise atât de fragilă… Disperarea şi panica l-au cuprins deodată, şi-n goana către spital şi-a dat seama, îngrozit, că în toată încercarea asta nu el era cel care avea nevoie de sprijin, chiar dacă lumea lui întreagă se prăbuşise, nici ea, soţia lui, care oricum trecuse pragul dincolo de care – spuneau medicii – nu mai realiza nimic, nici mama ei îndurerată, […]

Timpul nu e un gol pe care-l putem umple cu orice

\r\n Fiecare clipă a timpului e dată pentru un anumit lucru al nostru. Când facem acel lucru la momentul rânduit lui, atunci putem trăi viaţa noastră după mai-înainte-rânduirea lui Dumnezeu, adică în chip plăcut Lui sau sfinţit. Trebuie să aflăm acordul între momentele timpului şi momentele vieţii noastre. \r\n

Minuni aparente ale diavolului

\r\n După ce satana a reuşit în felul acesta să-l facă pe Bătrânul-Hermolae să nu-şi mai spună rugăciunea, a început să sară pe stâncile abrupte de acolo. Sărea (având chip de monah, aşa cum am spus) de pe o stâncă pe alta, chiar dacă distanţa dintre ele era mai mare de 10-20 de metri, şi se întorcea iarăşi înapoi şi-i spunea părintelui Hermolae: „Nu vezi ce fac eu? Că sar de pe o stâncă pe alta? Haide, sari şi tu, […]

Stareţul Tadei

Închinarea la moaşte e dispreţuită, dar scheleţii desenaţi pe spinarea copiilor noştri ne amuză!

\r\n Moda defăimării:  \r\n « 30 de ONG-uri creştinopate vor interzicerea Halloween-ului din şcoli pe motiv că ar fi o sărbătoare satanistă care ar “leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor”. Da, asta pentru că ameninţările cu arderea pe vecie în Iad la foc mic nu-i dezechilibrează deloc pe şcolari. » \r\n

Poveste aghioritică

\r\n Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. \r\n

Înhumarea, datorie de cinste pentru cei adormiți

DOAMNE, STRIGAT-AM…

\r\n Familia în care m-am născut este atee sau, la limite, devine superstiţioasă. Adică face parte din categoria celor care mănâncă peşte când e dezlegare la peşte, fără să fi ţinut post. La biserică mergeam doar la nunţi sau botezuri. Când intram şi vedeam vreo babă în genunchi, imediat o catalogam drept „habotnică spălată pe creieri”. Câteodată, văzând feţele Sfinţilor de pe pereţi, mă mai trecea un fior al posibilităţii unei alte realităţi, la care eu nu am acces. Şi […]

De ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri?

\r\n – Părinte, de ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri? \r\n – Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe flecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască. […]

Vrei ca femeia să ţi se supună?

\r\n Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea(Efeseni 5, 25). Ai văzut mai înainte un model de supunere? Vezi acum şi modelul de iubire. \r\n

Părintele Galeriu partea I – documentar Trinitas

Orarul slujbelor DUMNEZEIEŞTI Noiembrie — 2015

Invocarea forțelor malefice cauza metafizică a morții tinerilor din club Colectiv

\r\n Știu că mulți români vor spune că vinovați de tragedia de la clubul Colectiv din București sunt patronul, care nu a asigurat ieșirile de urgență din local ce erau închise cu lanțuri și focurile de artificii efectuate fără autorizație. De asemenea, clubul Colectiv nu avea contract cu pompierii de la ISU pentru verificare și control în caz de urgență. Asta la prima vedere, în realitate drama de la club Colectiv este metafizică, expresia asumării în țara noastră a unei […]

Ochii voştri sunt ca cei ai peştelui stricat

\r\n Sărmanii copii se distrug astăzi cu diferite teorii. De aceea sunt răscoliţi şi ameţiţi. Una vor să facă ei, altceva le iese. Vor să meargă într-o parte, dar curentul epocii îi duce în altă parte. Mare propagandă se face de către puterile întunericului, care dirijează pe copiii a căror minte nu merge prea bine. \r\n

CUVÂNT DE LAUDĂ LA TOŢI SFINŢII DIN TOATĂ LUMEA, CARE AU SUFERIT MUCENICIA (partea a II-a)

\r\n Tu însă, când auzi de grătare de fier, du-te cu mintea la scara cea spirituală, întinsă de la pământ la cer, pe care a văzut-o patriarhul Iacov: „Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atin-gea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea” (Facere, 28, 12). \r\n

Cerul dintre munţi

7 MOTIVE pentru o copilărie FĂRĂ Halloween

\r\n Delicvență \r\n Statistic vorbind, seara în care nu ar fi recomandat să te plimbi pe o stradă din Statele Unite sau Canada este cea de Halloween. În multe orașe numărul violențelor și crimelor se dublează, cu toată alerta forțelor de ordine. \r\n

Feriţi COPIII noştri de MACABRUL Halloween!

\r\n Constatăm revoltaţi invazia macabră din ultimii ani a unei sărbatori păgâne în viaţa românilor; consternarea noastră vine de la intruziunea ei în mediile cele mai neaşteptate şi mai nepotrivite cu putinţă. \r\n

CUVÂNT DE LAUDĂ LA TOŢI SFINŢII DIN TOATĂ LUMEA, CARE AU SUFERIT MUCENICIA

\r\n …Da, numai cu numele se deosebesc mucenicii de îngeri; în fapte sunt uniţi. În cer locuiesc îngerii, dar şi mucenicii. Neîmbătrâniţi şi nemuritori sunt îngerii, dar şi mucenicii vor fi la fel. Vrei să-mi spui că îngerii sunt fără de trup? Şi ce-i cu asta? \r\n

Impactul mass-media asupra vieţii de familie