Archives Autor: pmarcel

Hramul Catedralei „Schimbarea la Față” din mun. Chișinău

Ziua de 19 august a fost un prilej de sărbătoare pentru întreaga creștinătate ortodoxă, și îndeosebi pentru  credincioșii parohiei „Schimbarea la Față” din mun. Chișinău care și-a prăznuit în această zi hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de prot. Ioan Plămădeală, parohul catedralei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Starețul Sofronie și lumina cea nezidită

\r\n\r\nO descriere de ansamblu a experienţei Luminii nezidite a fost făcută de Stareţul Sofronie [Saharov] într-un cuvânt-omilie la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, predică numită „Pentru Lumina Thavorului”[1]. Stareţul a ţinut-o cel mai probabil la Paris, după ce se întorsese din Sfântul Munte. Omilia cuprinde analiza cuvântului Evangheliştilor referitor la descoperirea slavei lui Hristos: „Iată un nour luminos a umbrit pre ei, şi iată glas din nour grăind: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Carele bine am voit: […]

Athos și Tabor

\r\n\r\nDe sute de ani, în fiecare an, în ajunul Schimbării la Față, mulți monahi pleacă din Marea Lavră, cu animale încărcate cu alimente, pături și obiecte liturgice și urcă spre „Sfânta Culme” a Muntelui Athos, la o altitudine de 2,033 metri, deasupra norilor, unde se află un mic paraclis cu hramul Schimbării la Față a Mântuitorului. Acolo, în seara zilei următoare, vor face priveghere de toată noaptea, așa cum se obișnuiește în toate mănăstirile din Sfântul Munte. Urcând încet-încet, precum […]

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici […]

Schimbarea la Faţă şi schimbarea societăţii

\r\n An de an, sărbătoarea Schimbării la Faţă ne cheamă la schimbarea faptelor noastre. Dincolo de minunea prin care Mântuitorul îşi arată firea sa divină, există o semnificaţie teologică aplicabilă fiecăruia dintre noi: schimbarea spre sfinţenie. Numită popular schimbarea în bine. \r\n Schimbarea este, astăzi, un concept foarte vehiculat. Dacă vreţi, este un fel de emblemă a timpului. Aproape tot contextul existenţei umane s-a schimbat faţă de nu mult timp în urmă, să zicem unul-două secole:

Mesaj de felicitare – adresat Mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldove, VLADIMIR, cu prilejul sărbătoririi zilei de naştere (18 august 2013)

\r\n

De unde începe tristețea

O primă cauză a tristeții poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, așadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorințe trupești sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeții este în esență lepădarea dorințelor și plăcerilor „trupești”, înstrăinarea de „bunurile” materiale și deplina lor disprețuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumești se așază pe sine mai presus de toată întristarea lumească”

Firea scorpionului

Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când observă un scorpion căzut în apă care lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Înduioşat şi plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înţepă îndată pe chiar salvatorul lui. \r\n După o vreme, când îşi deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era iar în apă şi pe […]

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului (popular – al Sântă-Măriei), care precedă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.\r\n\r\nCa vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată. Originea lui trebuie căutată, probabil, prin sec. V, când cultul Maicii Domnului a început a cunoaşte o dezvoltare mai mare şi când sărbătoarea Adormirii ei a […]

Postul în concediu!

În era consumismului agresiv pe care o trăim din plin, luna august este, la nivel global, mai ales pentru cei care locuiesc în spaţiul marilor aglomerări urbane, o perioadă de concediu. Oamenii care locuiesc în megapolisuri sub imperiul secularizării se întreabă „de ce Biserica nu-şi adaptează rânduielile privind postul şi în funcţie de nevoile membrilor societăţii consumiste contemporane?“, chiar fiind foarte vehemenţi unii, într-un agiornamento al Ortodoxiei, considerând că, dacă el îşi ia concediu în august,

PUTEM OARE SĂ SLUJIM ŞI LUI DUMNEZEU ŞI LUI MAMONA?

Citim în Vieţile Sfinţilor despre minunile mari pe care le făcea Dumnezeu în vremea lor şi ne minunăm. Aproape că nu ne vine să credem că asemenea lucruri s-au putut petrece cu adevărat. De ce cu creştinii din trecut făcea Dumnezeu atâtea lucruri minunate pe care cu greu le mai putem întâlni în zilele noastre? Poate fi făcut mincinos Fiul lui Dumnezeu când spune că „celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, […]

Şi credincioşii pot cădea în păcate grele

Credem în Dumnezeu, mergem la Biserică, ne mărturisim păcatele, ne împărtăşim, ne rugăm seara, dimineaţa şi-n timpul zilei, şi pentru că facem toate acestea ne considerăm credincioşi. Câteodată acest „statut” de credincios şi apropiat al lui Dumnezeu ne face să-i judecăm pe alţii care poate nu se arată aşa de râvnitori ca noi, sau poate nu-l cunosc pe Dumnezeu. Şi uite aşa începem să judecăm când vedem pe cinevă că a căzut în păcate grele, acuzându-l sau mustrându-l verbal sau […]

Sparte ca să fie şi mai frumoase

Cu sute de ani în urmă, un arhitect a plănuit ca zidurile de la Royal Palace să fie acoperite cu minunate oglinzi de la Paris. Dar când transportul de oglinzi a sosit din oraşul luminilor, toate oglinzile erau sparte. Întreg transportul era compromis. Intrarea de la palat nu putea fi terminată. Pe când muncitorii adunau bucăţile sparte ca să le arunce, arhitectul a spus: „Staţi puţin. Mi-a venit o idee!“ Apoi le-a luat în mână şi s-a dus spre intrare. […]

Piatra de jad

Spun Părinţii îmbunăţăţiţi că viaţa în credinţă nu e bine s-o începi studiind teologie înaltă, ci dimpotrivă, vieţile sfinţilor şi slujbele lor. Ideea unui urcuş treptat o întâlnim şi la Sfântul Apostol Pavel vorbind corintenilor ca despre cei ce sunt prunci în credinţă: „Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi“ (1 Cor. 3, 2). Da, pentru a învăţa temeinic ceva, trebuie să începi cu lucrurile elementare. În orice domeniu, […]

Duminica a VII-a după Rusalii

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit […]

Copiii la biserică: cât, cum și în ce condiții?

Mai gălăgioși ori mai liniștiți, mai plângăcioși ori mai veseli, mai statici ori mai jucăuși, prezența copiilor ne atrage atenția și nouă, adulților de pe lângă ei. Nu are cum să nu te sensibilizeze un zâmbet de bebeluș. Nu are cum să nu te facă atent un scâncet. Acestea sunt chiar ”armele” lor de bază. În același timp, la Sfânta Liturghie suntem chemați ”să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”. Suntem chemați ”sus să avem inimile”. Unde […]

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon ( 27 iulie- 9 august)

Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximiam Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care mai pe urmă s-a făcut creștin prin învățăturile fiului său, și din mamă, Evula, care credea în Hristos, iar, de la naștere se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: “Cel în toate puternic, ca un leu”. N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veșnice.  \r\n La varsta cuvenită, Pandoleon […]

Acatistul Sf. Mare Mucenic Pantelimon

Sfaturi date unui tânăr

Odată, pe când se afla în Biserica Maicii Domnului Halcopratia, s-a apropiat de el un tânăr foarte cuminte, care mergea totdeauna neobosit la sfintele slujbe. \r\n – Părinte, îl  întreabă tânărul, ce să fac ca să dobândesc mântuirea? \r\n – Tu, băiatul meu, eşti un suflet nevinovat. Cum ceri să auzi cuvinte de mântuire de la un bătrân care a putrezit în păcate? \r\n – Cuvântul lui Dumnezeu, părinte zice: Întreabă pe părintele tău şi el te va învăţa. De aceea şi […]

DOCTRINA POLITICO-RELIGIOASĂ A IEHOVIŞTILOR – DESPRE SFÂRŞITUL LUMII

„Martorii lui Iehova” nu este o sectă creştină, ci o organizaţie care, pe lângă elementele Vechiului Testament, propagă şi o anumită doctrină politică. \r\n În literatura iehovistă sunt expuse „proorociile” despre distrugerea tuturor statelor şi despre instituirea cât mai curândă pe pământ a domniei şi a Împărăţiei lui Dumnezeu Iehova, unde vor fi numai iehoviştii – toţi ceilalţi vor muri.