Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult.
Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire. Astăzi, mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire din cauza lipsei de povăţuitor, căci „a lipsit cel cuvios”, cum zice Psalmistul.
În depășirea suferințelor există un sens adânc, fiindcă omul, depășindu-le, se călește și se desăvârșește. O astfel de suferință poate fi și dragostea neîmpărtășită – însă este important cum anume o depășim.
Decât să ajungem la lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu, mai bine ne căsătorim de tineri. Ştim că se face facultatea greu, foarte greu, căsătorit fiind, dar decât să punem o temelie proastă, mai bine ne căsătorim din timp.
Se vorbeşte uneori despre familie ca fiind o „mică biserică” la început şi apoi, mai către bătrâneţe, ca o „mică mănăstire”.
Cei care fac facultate, ajung să ia post fie în mănăstire, fie în lume; şi dacă acel post îl fac să fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Dacă cineva are luminăţie, această persoană învaţă carte chiar dacă nu crede în Dumnezeu, şi ajung unii chiar conducători mari; nu pentru că vor ei sa ajungă mari, ci pentru că Duhul Sfânt le dă luminarea. Iar Duhul Sfânt lucrează prin oameni; dacă ei fac activitatea lor spre slava lui […]
Ce trebuie să facă o mamă însărcinată, dacă soţul o sileşte la avort? Dar dacă este greu bolnavă şi are mulţi copii?
După invadarea turcilor în Cipru și după silniciile ce le-a suferit țara, Biserica cipriotă a îngăduit avorturile în aceste cazuri. A întrebat cineva pe Stareț dacă fapta aceasta a fost corectă sau nu. Și acela a răspuns:
Care sunt oare calităţile unui păstor rodnic în rândul adolescenţilor? Nu cumva înzestrarea intelectuală (ceva, desigur, necesar)? „Este nevoie de oameni care şi-au găsit identitatea proprie şi sunt gata să se dăruiască pe sine celorlalţi.
Luand in considerare situatia contemporana, se recomanda sa fim prudenti in pretentiile pe care le avem fata de copii, pretentii care intr-o serie de cazuri pot sa dea rezultate nu pozitive, ci dimpotriva.
Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”.
Părinții unui copil dificil și neastâmpărat s-au dus la Părintele plângându-se de situația în care se aflau și cerându-i sfat legat de ce ar trebui să facă. Părintele le-a spus că ar trebui să fie mai atenți la viața lor.
Nu puţini sunt părinţii care nu se îngrijesc deloc să înăbuşe în copiii lor anumite neajunsuri şi însuşiri rele, care uneori chiar se bucură şi se amuză atunci când copilul e capricios, când dă dovadă de orgoliu, de îndărătnicie, când îşi îngăduie să mintă, să înşele şi aşa mai departe.
Copiii trebuie educaţi duhovniceşte încă dinaintea vârstei de 6-7 ani. Nu trebuie ca înainte de a merge la şcoală ei să rămână lipsiţi de învăţătură sufletească, întrucât această vârstă este vremea „de aur” pentru a semăna şi a înrădăcina în ei tot ce este bun, şi de asemenea tot ce este rău… Se înţelege de la sine că inima omenească, la fel ca ogorul, nu poate rămâne pentru totdeauna pustie. Dacă în el nu vor fi semănate plantele cele bune, […]
Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând, puține cuvinte, în al doilea rând, multe exemple și în al treilea rând, mai multă rugăciune” (Sfântul Paisie Aghioritul)
O fată căsătorită civil, dar nu şi în faţa Domnului, stă împreună cu soţul ei. Credeţi că este păcat să intre în biserică? Are iertare din partea Domnului?
Greutățile întâmpinate în familie – mai bine în lipsuri decât în belșug! – sunt de preferat și mai sănătoase pentru copil. Vai de el dacă îl creștem în bogăție, înconjurat de servitori și răsfățat. Răsfățul peste măsură, împlinirea tuturor dorințelor sale reprezintă una dintre greșelile cele mai grave în procesul educației.