Este foarte trist să auzi cum se plâng părinţii de copiii lor, pentru care, cum zic ei, au sacrificat cei mai buni ani ai vieţii, puteri sufleteşti şi mulţi bani, pentru a fi răsplătiţi în final cu nerecunoştinţă. Să nu fim asemenea lui Rockefeller, care le-a pretins copiilor săi la maturitate să achite toate cheltuielile pentru acei ani când i-a crescut, hrănit şi îmbrăcat! Nu trebuie să regretăm anii pierduţi şi banii noştri, ci faptul că nu am reuşit să-i […]
Astfel, de cele mai multe ori, au loc diverse contradicţii şi chiar certuri de mai mare sau mai mică intensitate. Fireşte că există şi certuri constructive şi lupte contradictorii, unele care preced independenţa şi altele care îi măresc doar intensitatea. Asta depinde de personalitatea părinţilor, de cum şi-au dobândit ei înşişi independenţa în adolescenţa proprie, precum şi de sentimentele de mânie şi de resentiment ce se dezvoltă în timpul certurilor, sau de unele influenţe exterioare.
Relaţia cu părinţii noştri după trup este una cu totul specială. Prin ei, Dumnezeu ne-a dăruit viaţă şi ne-a adus pe pământ. Dumnezu ne-a poruncit să cinstim părinții. O dovadă este, că între poruncile Decalogului se află şi cea de a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie” (Ieşirea 10, 12).
În vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau: ”Sa scoti din radacina acest copac”! Si i-a aratat un copacel tânar, un curmal, care apucase însa sa prinda radacini foarte puternice si adânci.
Copiii mici trebuie împărtăşiţi cât mai des, pentru că Sfânta Euharistie întăreşte trupul şi sufletul nostru. Bineînţeles că pruncii trebuie alăptaţi până la Liturghie şi se permite ca celor mici să li se dea puţină mâncare.
Grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu.
Gradele de rudenie sau rudeniile sunt de patru feluri: A.1. Rudeniile de sange ( consangenitate ) in linie dreapta, care se opresc de la casatorie la infinit. Consangenitatea in linie dreapta se imparte in doua :
Să nu râdeți niciodată de copiii bolnavi, boala lor nu este plata păcatelor părinților, ci este semnul biruinței lui Hristos. Mergeți înainte, iubiți-vă copiii, rușinați-vă doar de atât: că ceilalți nu înțeleg cât este de greu…
Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.
Actul cel mai important al slujbei botezului este întreita afundare a pruncului, de către preot, în apa sfințită din cristelniță, cu formula sacramentală: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (X)…”.
Dar tu, auzind că dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor gândește-te de la tine însuți ce înseamnă cele spuse și vedeți cum atunci când eram prunci, eram vrednici de Împărăție. Căci nu era în noi atunci urmă de slavă deșartă, nici roi de patimi pierzătoare nu ne rănea.
Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită. Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine.
Depresia (de la cuvântul latinesc depressio-„constricție”, „apăsare”) este dispoziția sufletească abătută, însoțită de moleșeală, astenie, de o apreciere descurajată – pesimistă a evenimentelor. Această suferință este cunoscută omenirii din timpuri îndepărtate, de când s-a petrecut căderea în păcat a celui dintâi om.
Chiar dacă nu am avut onoarea să vă cunosc personal, am auzit multe de la bieţii dumneavoastră consăteni despre cât de exemplară era viaţa familiei din care faceţi parte câtă vreme trăia tatăl dumneavoastră, şi ce duşmănie îngrozitoare vă desparte acum, încât mă văd nevoit să vă scriu, implorându-vă să vă veniţi în fire. Sunteţi fraţi! Încetaţi certurile, insultele şi acuzaţiile reciproce fără sfârşit!
– Cum va putea cineva care invidiază să biruiască invidia? – De cunoaşte darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi le pune în valoare, nu va mai invidia, iar viaţa lui va deveni Rai. Mulţi nu-şi văd darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, ci văd numai darurile celorlalţi şi îi cuprinde invidia. Se socotesc nedreptăţiţi, înjosiţi, şi astfel se chinuiesc şi îşi fac viaţa amară.
Noi am învățat: să aprindem lumânări și să facem avorturi; să sfințim crenguțe de salcie și să ne ruinăm familile; să construim biserici și să trăim în curvie; să ne închinăm la icoane și să rămânem indiferenți la suferința altora; să mergem la biserică și să-i chinuim pe cei de acasă.
Untdelemnul are multe asocieri simbolice profunde și aplicații practice, majoritatea dintre acestea avându-și izvorul în istoria precreștină. Datorită întrebuințărilor sale multiple, cei din vechime vedeau în untdelemn o materie primă a vieții, de la naștere la îngropare, un fapt de altminteri presupus de câteva ritualuri creștin-ortodoxe. Datorită acestora, untdelemnul servește ca simbol efectiv în viața liturgică a Bisericii.
Profesorul Manfred Spitzer, neurolog şi director medical al Spitalului Universitar Psihiatric din Ulm, Germania, a avut parte de o atenţie sporită din partea presei datorită cărţii sale extrem de bine vândute Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri (Digitale Demenz. Wie wir uns und unsere Kinder um den Verstand bringen) şi opiniilor sale tranşante.