Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.
Actul cel mai important al slujbei botezului este întreita afundare a pruncului, de către preot, în apa sfințită din cristelniță, cu formula sacramentală: „Se botează robul/roaba lui Dumnezeu (X)…”.
Dar tu, auzind că dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor gândește-te de la tine însuți ce înseamnă cele spuse și vedeți cum atunci când eram prunci, eram vrednici de Împărăție. Căci nu era în noi atunci urmă de slavă deșartă, nici roi de patimi pierzătoare nu ne rănea.
Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită. Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine.
Depresia (de la cuvântul latinesc depressio-„constricție”, „apăsare”) este dispoziția sufletească abătută, însoțită de moleșeală, astenie, de o apreciere descurajată – pesimistă a evenimentelor. Această suferință este cunoscută omenirii din timpuri îndepărtate, de când s-a petrecut căderea în păcat a celui dintâi om.
Chiar dacă nu am avut onoarea să vă cunosc personal, am auzit multe de la bieţii dumneavoastră consăteni despre cât de exemplară era viaţa familiei din care faceţi parte câtă vreme trăia tatăl dumneavoastră, şi ce duşmănie îngrozitoare vă desparte acum, încât mă văd nevoit să vă scriu, implorându-vă să vă veniţi în fire. Sunteţi fraţi! Încetaţi certurile, insultele şi acuzaţiile reciproce fără sfârşit!
– Cum va putea cineva care invidiază să biruiască invidia? – De cunoaşte darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi le pune în valoare, nu va mai invidia, iar viaţa lui va deveni Rai. Mulţi nu-şi văd darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, ci văd numai darurile celorlalţi şi îi cuprinde invidia. Se socotesc nedreptăţiţi, înjosiţi, şi astfel se chinuiesc şi îşi fac viaţa amară.
Noi am învățat: să aprindem lumânări și să facem avorturi; să sfințim crenguțe de salcie și să ne ruinăm familile; să construim biserici și să trăim în curvie; să ne închinăm la icoane și să rămânem indiferenți la suferința altora; să mergem la biserică și să-i chinuim pe cei de acasă.
Untdelemnul are multe asocieri simbolice profunde și aplicații practice, majoritatea dintre acestea avându-și izvorul în istoria precreștină. Datorită întrebuințărilor sale multiple, cei din vechime vedeau în untdelemn o materie primă a vieții, de la naștere la îngropare, un fapt de altminteri presupus de câteva ritualuri creștin-ortodoxe. Datorită acestora, untdelemnul servește ca simbol efectiv în viața liturgică a Bisericii.
Profesorul Manfred Spitzer, neurolog şi director medical al Spitalului Universitar Psihiatric din Ulm, Germania, a avut parte de o atenţie sporită din partea presei datorită cărţii sale extrem de bine vândute Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri (Digitale Demenz. Wie wir uns und unsere Kinder um den Verstand bringen) şi opiniilor sale tranşante.
Draga mea, cu toții știm că nu îți este ușor să trăiești într-o lume în care toți ceilalți par să fie mai puternici decât tine și că tu ești de fapt o învingătoare în fiecare zi prin însăși natura ta. Lupți zilnic pentru familia ta, pentru tine, pentru toți cei din jur.
La slujba Cununiei este și cuvântul: ”Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, cuvânt pe care îl găsim în Sfânta Liturghie.
Căsătoria creștină reprezintă, în esența ei, întâlnirea a două persoane ce se iubesc; o iubire omenească care poate fi transformată, prin harul Sfântului Duh, într-o legătură veșnică care nu poate fi sfărâmată nici măcar de către moarte.
Odată, Părintele i-a spus unui pediatru: – Să le spui mamelor să simtă în inima lor câtă cinste le-a dat Dumnezeu că le-a învrednicit să devină mame. Să-i vorbească pruncului nenăscut şi să-l mângâie, fiindcă embrionul va simţi, tainic, această mângâiere.
Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii unuia dintre soţi. Aceasta este o lovitură cumplită, ca o spărtură în fundul corabiei, care ameninţă cu pieirea tot vasul.
1. Nu fi trândav, nu dormita când citesti si nu te pleca degrab catre somn. 2. Alunga trândavia în rugaciune si ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor. 3. Sa nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospete si veselie.
Care să fie totuşi cauza situaţiei atât de deplorabile a instituţiei căsniciei în ţara noastră, unde tradiţiile familiale erau cândva foarte solide? Cum am ajuns la starea aceasta?
„Ce-i cu atâtea biserici? Ce-i cu atâția credincioși? Ce-i cu atâția fundamamentaliști? Ce-i cu atâția ortodocși? Ce-i cu atâtea troițe? Stați că încă nu s-a dat decretul să vă stricați troițele de prin intersecție, o să vină și asta într-o zi!
Poate că întrebarea din titlu este greșită, însă ea atrage curiozitatea, deoarece majoritatea dintre noi ne îndreptățim în convingerea noastră greșită că Dumnezeu este Cel Care nu mai face minuni.