Arhivele lunare: noiembrie 2013

Duminica a XXVI-a după Rusalii

Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!

Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (Velicikovski)

\r\n

Viaţa şi nevoinţele Sfîntului Preacuviosului Părintelui nostru Paisie de la Neamţ (15/28 noiembrie)

Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut la douăzeci şi unu decembrie, 1722, în oraşul Poltava din Ucraina, numită pe atunci Malorusia, într-o veche familie de preoţi dintre care unii au îmbrăţişat viaţa monahală, precum bunica şi sora mamei sale. Din botez a primit numele de Petru, după numele fericitului mitropolit moldovean Petru Movilă al Kievului, care se cinsteşte la 21 decembrie, ziua naşterii Cuviosului Paisie. Tatăl său, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama […]

Proiectul de document al Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie

\r\n Acest proiect a fost trimis pe 11 septembrie 2013 către eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a se putea primi răspunsuri în urma citirii acestuia şi este publicat cu scopul de a crea dezbateri pe site-ul oficial al Consiliului Interbisericesc, Богослов.ru, şi pe blogul oficial al Consiliului Interbisericesc. Posibilitatea de a lăsa un comentariu este valabilă pentru toţi doritorii. Proiectul iniţial al acestui document a fost elaborat de către Biroul comisiei Interbisericești pentru problemele vieţii parohiale şi ale practicii parohiale, […]

Alibiul milosteniei

\r\n\r\nÎn milostenie, Biserica vede posibilitatea inedită a omului de a se deschide și de a participa împreună cu celălalt la administrarea bunurilor materiale. Aici însă se ascunde un pericol iminent: milostenia poate deveni un alibi pentru cei responsabili de nedreptatea socială, mai ales atunci când este folosită de către cel care a provocat problema. «Care îți este folosul, dacă îi duci pe mulți în pragul sărăciei, iar apoi faci acte de milostenie față de un singur sărac? Dacă nu exista […]

Crucea Vieții…

Una din semnificațiile crucii este legata de căința pentru păcatele săvârșite: când ne ducem crucea, spunem că acceptăm păcatele comise și suntem dispuși să plătim pentru ele, să ne asumăm responsabilități. La fel, Iisus le-a cerut apostolilor săi să își lase  tot ce aveau, pentru a-i sluji. Iar atunci când a fost aproape de a fi răstignit, le-a cerut din nou sacrificii: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, […]

Începe Postul Naşterii Domnului

Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, precum şi celelalte posturi rânduite în Biserică, oferă creştinilor posibilitatea curăţirii duhovniceşti. Acesta închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Prorocului Moise şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să aştepte creştinii şi să întâmpine prin ajunare pe Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. \r\n În ziua Sfântului Apostol Filip, adică pe 14/27 noiembrie, este Lăsatul secului pentru Postul Naşterii […]

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Apostol Filip (14/27 noiembrie)

Lîngă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin şi Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască, „Casa Vînătorilor”, pentru că vieţuiau acolo vînători de peşte. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Petru şi Andrei erau fraţi pescari şi se îndeletniceau cu vînarea peştelui, pînă ce au fost chemaţi de Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte şi a ajuns […]

Ale Tale, dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate

Dumnezeu este mult milostiv și foarte darnic, l-a încununat pe om cu nenumărate daruri, încât omul de s-ar gândi cu câte la binecuvântat Dumnezeu ar striga:  Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? (Ps 115,3) \r\n Dar ce în schimb a oferit omenirea lui Dumnezeu ca jertfă de mulțumire? Cel mai mare dar al omenirii pentru Dumnezeu este Maica Domnului, după cum cântă Biserica lui Hristos în ziua Nașterii Domnului: Ce-Ți vom aduce Ție Hristoase…? Cerul Îți […]

Filme Ortodoxe – Preotul (2010)

\r\n FILMUL PREOTUL (ПОП, 2010) CU SUBTITRARE ÎN ROMÂNĂ \r\n Filmul „Preotul” i-a adus regizorului Vladimir Hotinenko câteva premii naţionale şi un omagiu din partea Bisericii Ruse.

Fertilizarea in vitro, atac împotriva vieţii şi familiei

Dacă în România se realizează cam 5000 de fertilizări in vitro în fiecare an, numărul copiilor care se nasc vii pe această cale este, însă, cu mult mai mic. Astfel, din 7-8 ovule fertilizate in vitro, 3-4 embrioni sunt implantaţi în uterul femeii. Din aceştia, doi sau trei sunt apoi avortaţi prin reducţie embrionară, pentru ca măcar unul să aibă şanse de a se naşte. Embrionii în exces sunt de obicei distruşi, criogenaţi sau folosiţi în diferite experimente medicale.

Duminica a XXV-a după Rusalii

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă […]

Marturii din cartea “Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească“

■ Mă numesc Anton Daniel, şi în câteva rânduri am să vă povestesc o parte din viaţa mea. În anul 2009 am început să am dureri cumplite de cap, am luat medicamente pentru ameliorarea durerii timp de două săptămâni, însă rezultatele întârziau să apară. Durerile erau din ce în ce mai insuportabile şi erau însoţite şi de ameţeli. Era într‑o zi de vineri când, în urma unor investigaţii minuţioase, fiind diagnosticat cu cancer, am intrat în sala de operaţie. Înainte […]

Sfântul Nectarie – mare făcător de minuni

 „Nu adunați provizii!“ \r\n În anii vitregi ai primului război mondial, maicile de la mănăstirea din Eghina, înfri­co­șate de perspectivele sum­bre ce se întrezăreau în privința hranei zilnice, au vrut să pună deoparte, în ham­bare, cantități mai mari de grâu, ca să le ajungă pentru o mai lungă pe­rioadă de timp, mai bine zis, pentru cât pre­vedeau dânsele că avea să țină războiul. \r\n Sfântul, aflând de intenția lor, le-a chemat și le-a spus îndată, cu tărie: \r\n – Să […]

Viața Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghi­na ( 9/22noiembrie)

 Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghi­na este unul din cei mai iubiți și căutați sfinți din Grecia de astăzi. S-a născut la 1 octombrie 1846, în oră­­șelul Silivria din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie, fiind al treilea copil din cei șapte pe care i-au avut părinții săi Maria și Dimos Kefalas. Primii ani de școală i-a făcut în orășelul natal, dovedindu-se un copil inte­ligent și dornic de învățătură, foarte atras de biserică și sfin­tele slujbe. \r\n În […]

Придел Ангела/Angel’s Aisle (Pridel Angela) 2009 – (Capela Îngerului)

\r\n Придел Ангела/Angel’s Aisle (Pridel Angela) 2009 – (Capela Îngerului)

Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8/21 Noiembrie)

\r\n

Predică la soborul Sfinților Arhistrategi Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești (8/21 noiembrie)

Iubiții mei, de obicei, în popor, se cunoaște faptul că astăzi, la 8/21 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinții Mihail și Gavriil, și mulți îi consideră că sunt niște Sfinți și nu Arhangheli. Prea puțini știu însă că ziua de astăzi nu e închinată numai Sfinților Arhistrategi sau Mai-marilor Voievozi Mihail și Gavriil ci și tuturor Puterilor cerești, că, într-un cuvânt, astăzi îi sărbătorim pe toți Sfinții Îngeri. \r\n Ziua de luni, din săptămână, e închinată Sfinților Îngeri. Vreau însă, înainte de […]

DESPRE DENUMIREA „MARTORII LUI IEHOVA”

MĂRTURIILE BIBLICE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR ŞI A FECIOAREI MARIA