Tot m-am întrebat, cum de a ajuns Sfântul Nicolae celebru? Şi tot gândind aşa, a început să ne fie drag şi să avem bucurie în inimă, atunci când îi pomenim numele. Iar acum, când se prăznuieşte ziua lui cea scumpă, Sfântul Nicolae mi-a desluşit mintea şi înţelesul numelui de Nicolae.
Cineva spunea odată că cine caută cu sinceritate adevărul, sfârșește prin a ajunge în brațele lui Hristos. Eugene Rose, viitorul părinte Serafim, a fost un devotat căutător al adevărului. Dorința de a descoperi sensul vieții și realitatea din spatele jocului aparențelor fluctuante, vremelnice, l-a purtat de la o filosofie la alta, de la o credință la alta: a cunoscut nihilismul dizolvant, budismul zen, estetismul hedonist, taoismul, iar în final s-a convertit la Adevărul întrupat, Iisus Hristos, un rol important avându-l Sfântul […]
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos – numită şi Duminica Sfinţilor Strămoşi, se citește – de la începutul Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei – despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Despre spiţa neamului Domnului a mai scris, în capitolul al treilea al Evangheliei sale, Sfântul Evanghelist Luca.
Părinte, uneori și cei mari sunt atât de obosiți seara, încât nu-și pot face toate rugăciunile. – Atunci când sunt foarte obosiți sau bolnavi, să spună numai jumătate din rugăciuni, sau chiar numai un „Tatăl nostru”. Să nu neglijeze cu totul rugăciunea.
Craciunul, adica Nasterea Domnului, nu este o sarbatoare folclorica, ci este cea mai importanta sarbatoare a Bisericii, alaturi de Invierea Domnului. A folcloriza Craciunul, adica a-l acoperi cu simboluri golite de sens, si a ne limita la niste lucruri secundare, este o greseala de neiertat. Acest eveniment mantuitor universal nu poate fi asemanat cu nici o alta sarbare folclorica, indiferent de popularitatea si seriozitatea ei.
Contrar impresiei generale, lumea nu poate fi schimbată de sus în jos, prin alegerea unor conducători ideali care să educe mulțimile, ci doar de jos în sus, prin cultivarea unei bune-cuviințe care asigură o unitate sănătoasă chiar și atunci cînd se întîmplă un conducător prost.
Ce părere aveţi despre ceea ce se spune despre păcatele părinţilor care se transmit copiilor? Dacă spune Sfânta Scriptură, e adevărat. Şi noi vedem asta acum cu copiii care au fost în stradă sau care sunt în orfelinate. Cei cu care lucrez eu vin din stradă şi au păcatele părinţilor pe care le-au „moştenit”, le-au învăţat şi le-au perfecţionat. Ce putem face? Cum se rupe acest mecanism care pare un blestem?
În dicționarul iubirii de aproapele, limba română este generoasă în termeni, deschisă la confluențe culturale și sapiențiale. Semnificația cuvântului „Filantropia” își are originea în tradiția bizantină greacă și este asociată cu opera caritabilă sistematizată, organizată instituțional după modelul Vasiliadei capadociene sau susținută de oameni dedicați, care construiesc proiecte solide în slujirea dezinteresată a semenilor.
„Când vremurile se tulbură, Dumnezeu ridică glasuri din mijlocul turmei sale cuvântătoare. Prin Părintele Hrisostom Filipescu învăţăm să folosim bucuria în loc de cuvinte, ne vindecăm de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zâmbetul”, scrie Părintele Constantin Necula în prefaţa cărţii „Ascultă Priveşte Atinge”.
În toate religiile, de-a lungul veacurilor, regăsim ideea de post. Se pot găsi similitudini, se pot face tot felul de conexiuni. Dar oare semnificația postirii este aceeași la toți? Există un dialog extrem de relevant pe această temă în cele trei Evanghelii sinoptice care pornește de la… nepostire! „Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Și Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă […]
Consumarea Scripturii de către noi, împărtășirea noastră de Cuvântul lui Dumnezeu în Sfânta Biblie este o împărtășire duhovnicească. Hristos ne umple de prezența Sa, de energiile Sale. Este un alt fel de Euharistie.
Am primit multe mesaje după publicarea articolului anterior, Înjurați fiind, catehizăm. Cazul C. T. Popescu, în care mi se atrăgea atenția că am fost prea blând și că în astfel de situații e nevoie de un „bici” precum cel al Mântuitorului din pericopa următoare:
Am citit și despre un alt pustnic, care a căzut în două păcate de moarte. Desigur, a deznădăjduit. A vrut să plece în lume, din multa deznădăjduire, dar Dumnezeu nu l-a lăsat, ci l-a povățuit la o mănăstire, ca să înnopteze. Acolo a descoperit egumenului starea sufletească a monahului.
Teologia se înţelege în genunchi! Se poate învăţa în clasă, dar se înţelege doar în rugăciune. Educația începe înainte de a se naște copilul și se continuă prin antrenament, nu prin învățătură, prin didacticism. Se continuă prin exemplu și, atâta vreme cât copilul încă nu-și dă seama, se învață practic: îl iei de mână, îl duci să aprindă lumânarea, vede că tata sărută icoana, sărută și el. Tata face trei închinăciuni, copilul se uită la el și face la fel.
După tradiția veche și generală a Bisericii Ortodoxe, se face pomenirea morților prin slujbe cu rugăciuni la următoarele termene sau soroace: ziua a treia (care corespunde de obicei cu ziua înmormântării), ziua a noua și ziua a patruzecea după moarte; la trei, la șase, la nouă, la doisprezece luni după moarte; apoi, în fiecare an în ziua morții, până la împlinirea a șapte ani de la moarte.
Conform Legii mozaice, atingerea de oseminte omenești produce necurăție (Numeri 19, 11-13). Iisus însuși a amintit de „mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția” (Matei 23, 27). Ca să înțelegem însă mai bine atitudinea Scripturii față de rămășițele umane trebuie să luăm în calcul mai multe aspecte.
Sunt oameni care sunt influenţaţi de ideea de a nu-şi boteza copiii de mici, gândind că e mai bine ca aceştia să-şi aleagă singuri calea atunci când vor fi mari. E ca şi cum ni s-ar sugera că ar fi mai bine să nu-i dăm de mâncare copilului, ci să-l lăsăm mai întâi să ajungă la vârsta când îşi va putea alege singur meniul preferat.
Cum să descriem vasul iubirii, unealta şi mijlocul prin care Dumnezeu Ziditorul comunică cu făpturile Sale? Cum să o descriem pe aceasta, care s-a numit pe ea însăşi fiică a lui Dumnezeu şi iconom al desăvârşitelor bogăţii.
PREOT CONSTANTIN NECULA: „Da, am înţeles. Dacă mergi la moaşte eşti prost. Dacă mergi la grătare cu maşina, blocând circulaţia dimineaţa pe un sens şi seara pe celălalt, eşti deştept, chiar dacă laşi locul ăla unde ai băgat la maţ în mijlocul naturii ca la porci, vorba aia.
A fi prezent și conștient de ceea ce faci a ajuns să fie, astăzi, una dintre provocările majore ale vieții, deoarece suntem asaltați de o mulțime de stimuli prin intermediul analizatorilor vizuali, auditivi, olfactivi, tactili și kinestezici, iar pentru a-i procesa, creierul nu îi poate analiza și cataloga în profunzime. Astfel, ajungem să primim o mulțime de informații pentru care nu avem resursele fizice și chimice (de timp și energie) spre a le procesa.