Părintele nostru Avraam (1), milostivnicul, pentru a fi îndrăznit să stea la tocmeală cu Dumnezeu şi să nu se fi ruşinat să tot stăruie – scena relatată la capitolul 18 al cărţii Facerii (versetele 23-33) e poate cea mai emoţionarită din întreg Vechiul Testament.
Elitele sunt fundamentale pentru existența unui popor, a unei națiuni, a unui stat. Numai popoarele care au avut de-a lungul timpului elite bune, conștiente și responsabile au supraviețuit și s-au dezvoltat, au rodit și s-au afirmat. Restul au pierit în neantul anonimatului. De exemplu, despre romani știm sigur că s-au transformat (prin amestecuri etnice diferite) în italieni, francezi, spanioli, portughezi, români, catalani, provensali, friulani, dalmați, retoromani.
Omul bolnav ajunge uneori la disperare în căutarea vindecării, participând mai des la Taina Maslului decât la Sfânta Liturghie. Cum să nu cădem în această extremă?
Nu există soția/soțul perfect(ă), copilul perfect, casa perfectă, ţara perfectă, societatea perfectă! Pe pământ nu există! Îți pierzi mințile încercând să găsești omul perfect, dragostea perfectă, job-ul perfect ş.a.m.d. Nimeni nu este perfect şi ar trebui să ne împăcăm cu ideea aceasta şi să ne smerim. Dacă înțelegem că noi acum pe pământ tânjim după perfecțiune, dar nu suntem perfecți, dacă avem conștiința aceasta, nu ne mai certăm cu nimeni, nu mai presăm pe nimeni, nu mai judecăm în jurul […]
Slujba Tainei Botezului este precedată de o rânduială mai specială, numită rânduiala catehumenatului. O numim așa deoarece în cadrul ei candidatul la botez este făcut catehumen, adică trece prin treapta intermediară dintre starea de necreștin și cea de creștin. Treaptă care odinioară dura un timp mai îndelungat, timp în care cel ce voia să treacă la creștinism trebuia să învețe adevărurile fundamentale de credință și să se pregătească sufletește pentru intrarea în Biserică prin Botez.
Mărturisesc că aș vrea să am un răspuns ferm la întrebarea aceasta, să pot urla din rărunchi, dar să pot și să murmur în taină: eu sunt a lui Hristos! De multe ori însă, vai, de prea multe ori, între răspunsul acesta și urmele pe care viața mea le lasă îndărăt se deschid prăpăstii. Atunci când nimic din ce fac și ce spun nu rimează cu îndemnul hristic: „Fiți blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii”, în minte îmi urcă un răspuns […]
În „Jurnalul fericirii (Manuscrisul de la Rohia)”, N. Steinhardt citează în trecere o carte cel puțin curioasă, „Tortura prin speranță”, a autorului francez de secol XIX Auguste de Villiers de L’Isle-Adam. E o povestire scurtă, a cărei acțiune se petrece în beciurile Inchiziției.
Aveam 7 ani la prima spovedanie, arătam ca un soi de băiețel, încă credeam în Moș Crăciun, dar ce mi se părea mie mai fantastic era că barza îmi va aduce un frățior sau o surioară dacă aveam să pun zahăr în geam (din nefericire, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată).
Adevărul este că omenirea singură merge pe o cale în care dreptatea şi adevărul sunt foarte îngrădite, chiar inaccesibile. Sărmanii oameni trăiesc cu o impresie foarte înaltă despre ei, se socotesc mari biruitori, însă, această biruinţă este iluzorie, superficială.
După învăţătura revelată a Bisericii, Dumnezeu este esenţă, natură şi lucrare, şi dacă natura Sa, firea, substanţa, este de nepătruns omului, lucrarea Sa este posibil să fie simţită, înţeleasă. Lucrarea lui Dumnezeu, precum învaţă Sfântul Grigorie Palama, este dătătoare de viaţă, înţelepţitoare, îndumnezeitoare, astfel toată natura, toată zidirea participă în mod corespunzător stării ei la lucrările lui Dumnezeu, dar doar sfinţii şi îngerii participă în mod îndumnezeitor la lucrarea Lui.
Am măsurat anii mei și am conștientizat că-mi lipsește mai puțin timp de viață decât am trăit până acum… Mă simt precum copilașul care a primit o pungă cu bomboane: pe primele le-a înghițit cu lăcomie, dar când a observat că i-am mai rămas puține, a început să le guste cu o prelungită savurare.
Ce suflare de viață se desprinde din cuvintele blânde, pline de pace, ale Maicii Mina! De parcă, din vâltoarea vieții noastre, suntem răpiți pentru o vreme în altă lume, plină de lumină, în care oamenii erau oameni, iar copilăria era copilărie. Ni se trezește brusc dorința de a schimba ceva în viața noastră, de a trece pe alte ritmuri, mai lente, de a ne aduna înlăuntru și a nu mai lăsa mărgăritarele noastre cele mai de preț să ne fie […]
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.
Credința nu este o oarecare teorie nedeterminată și abstractă, o ideologie frumoasă și o concepție religioasă avantajoasă. Credința ortodoxă este trăire, etos, mod de viață și de existență. Credință înseamnă ca viața lui Hristos să devină viața mea. Voi prezenta gândurile mele ca un simplu credincios, ca un monah smerit și ca un om sincer.
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29iunie/12 iulie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi stâlpi ai Βisericii noastre. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști. Dat fiind rolul major pe care l-au avut acești Sfinți Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, […]
foto: www.doxologia.ro Un tânăr luat prizonier de război, călcat în picioare și discriminat pe criterii de naționalitate și religie, persecutat și apoi tentat să renunțe la credință, cu tot felul de promisiuni, a găsit puterea să-și asume un drum care, pentru mulți, înseamnă „ratarea vieții”.
Diavolul dintru început păcătuiește și până la sfârșitul lumii va păcătui. Și cum păcătuiește? Se luptă să-l ducă pe om la lepădarea de Dumnezeu, să-l câștige și să-l aibă împreună-osândit în iad. Acesta, din primul înger cum era, a devenit cea mai păcătoasă făptură a lui Dumnezeu. Oricât ar păcătui omul, nu-l ajunge pe ispititor câtuși de puțin în fărădelegile ce le-a făcut. Diavolul ca un duh necurat se mișcă în toată lumea. Este pururea-mișcător și preaviclean. Lucrează fără să […]
† 14 septembrie 2002 Părintele Sofian Boghiu este omul care a schimbat mii de vieţi. El nu predica altfel decât prin blândeţea, prin delicateţea prezenţei sale, prin smerenia ce copleşea şi pe cei mai mândri – într-un cuvânt, prin Duhul lui Dumnezeu care se simţea prezent într-însul chiar și de cei ce nu aveau habar de însăși existenţa lui Dumnezeu.
Rânduri ca acestea nu se vor în ruptul capului o dăscălire doctă din partea-mi adresată unora mai mici ca mine, cumva de pe piedestalul aceluia care se consideră cu multă experienţă de viaţă, care dă pe dinafară eventual în direcţia acestora mai mici. Îmi amintesc de altfel propria-mi reticenţă cu care primeam la anumite vârste „morala” celor mari îndreptată spre neastâmpărata mea persoană. Rândurile acestea sunt deci, simplu, o mărturie a propriei căutări.
Se poate trăi o viață total în afară de Hristos? Nu se poate! În afară de Biserică, nu există nimic, nu există mântuire! Nu există decât esecuri si, dacă vreti – trebuie să o spun – există iad, în afară de Biserică. Dacă dumneavoastră puneti în slujba lui Dumnezeu toate gândurile, atunci, într-adevăr, sunteti omul lui Hristos, omul de valoare al Bisericii. Si, ca să fii omul lui Hristos, este să stii să te smeresti cu adevărat.