Arhivele Categotry: Articole şi interviuri

„Gândește-te! A așteptat șase luni pentru momentul potrivit ca să mă dojenească fără să mă supere!”

Este interesant faptul că, în lecturarea vieţii Sfântului Siluan de la Muntele Athos, chipul ce iese în evidenţă cel mai mult în viața lui este acela al tatălui său, un ţăran neînvăţat. Tatăl său a fost un om cu o mare credinţă. Sfântul Siluan a considerat că tatăl său este mai înţelept decât aşa-numiţii părinţi duhovniceşti. Povestea de mai jos este un interesant mod despre cum tatăl său și-a stăpânit mânia în îndreptarea fiului său.

DUMINICA A DOUA DIN POSTUL MARE. Tâlcuirea Evangheliei vindecării slăbănogului din Capernaum

Despre păcat şi boală

Calea pământească a creștinului către Dumnezeu este lupta cu trupul…

“Prin frumuseţea trupească şi patima de o clipă vrăjmaşul amăgeşte, iar de la Izvorul frumuseţii duhovniceşti şi veşnice, de la Dumnezeu, vrăjmaşul depărtează şi întru nimic îl socoteşte şi aruncă în moarte. Iată ce nebunie!

„Sunt obosit”

Constatarea pe care o spunem către noi înșine și pe care o auzim și de la cei din jurul nostru, „sunt obosit”, se pare că este adevărată. Și cu toate acestea astăzi există atâtea înlesniri. De aceea s-ar aștepta cineva ca omul contemporan să fie mai odihnit și să aibă mai mult timp.

„Mâncare de post aveți?”

Miercuri seara, devreme. După o îndelungată discuție pe teme profesionale, prietenul și colegul meu are o idee: ‒ Mergem să ciugulim ceva, aici lângă…? ‒ Unde, prietene? îl întreb. Ce să mâncăm?

Stareți contemporani

Mă consider în mod deosebit fericit că am cunoscut câțiva Stareți care au adormit de numai câțiva ani. Este vorba despre Părinții: Epifanie Theodoropulos, Paisie Aghioritul, Porfirie Capsocalivitul, Efrem Katunakiotul, Nicolae Bekatoros și Emilian Simonopetritul, care mi-a și dat Marea Schimă a monahilor. M-au ajutat mult în viață, mai ales ultimul.

Coliva, între istorie și actualitate

Multe dintre discuții se nasc în jurul colivei, una dintre practicile istorice ale Bisericii. Coliva, în limba greacă Κόλλυβα, un aliment făcut din grâu fiert, îndulcit cu miere sau cu fructe, este atestată încă din primele secole ale creștinismului. Unii istorici coboară această practică în timpurile de dinaintea întrupării Mântuitorului, coliva existând în culturile iraniene și mediteraneene, acolo unde s-a născut și grâul.

Dacă vi se propune ghicitul în cărți, opriți-vă și gândiți-vă: cu cine sunteți – cu Hristos sau cu Satana?

De ce nu trebuie să mergem la ghicitori? Este o întrebare copilărească și hazlie pentru un creștin, dar, cu părere de rău, actuală pentru un ateu sau semicredincios. Și iată de ce.

Răbdarea mântuiește

Răbdarea este virtutea pe care o menționează Sfântul Apostol Pavel ca fiind una dintre roadele Duhului Sfânt în sufletele noastre. Ea este pomenită alături de dragoste, credință, curăție. Împotriva unora ca acestea nu este lege, adaugă Apostolul, în sensul că ele nu pot fi îngrădite de ceva, nu cunosc nici o opreliște în practicarea lor. De aceea poate părintele Cleopa îi îndruma de multe ori pe cei care veneau la chilia sa pentru sfat cu un singur cuvânt, repetat aproape […]

Echilibrul smereniei

Avva Ioan Persanul, în foarte puținele apoftegme pe care le avem de la el, ni se descoperă ca un om care „a pierdut simțul răutății”, de o profundă smerenie, răbdare și încredere neclătinată în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Smerenia autentică nu înseamnă negarea unor calități reale, așa cum ar putea părea la prima vedere.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul

In primele patru zile ale Postului Mare, în cadrul slujbei Pavecernitei Mari, se citeste pe fragmente Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. In miercurea din saptamana a V-a a Postului Mare se reciteste pentru a doua oara in perioada postului Canonul Sfantului Andrei Criteanul.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul explicată de părintele Petroniu Tănase

„Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al garirii in desert nu mi-l da mie.

INTRAREA ÎN POSTUL CEL MARE. Chemare spre pocăință

Iubiti fraţi! Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: uşile pocăinţei se deschid pentru noi mai larg!

CE AU FĂCUT ADAM ȘI EVA DUPĂ CĂDERE?

“Asa cum stim, primii oameni n-au tinut porunca lui Dumnezeu si au cazut, iar aceasta cadere i-a pus intr-o postura dificila. De aceea s-au grabit sa-si ascunda greseala si pe ei insisi de la fata lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu a adus la lumina ceea ce ei se straduiau sa tina in ascuns, au alunecat intr-o alta greseala si mai mare.

Starețul Efrem Vatopedinul: „Facebook-ul a distrus multe familii”

Acum câteva zile a rânduit Dumnezeu să ajungem în Muntele Athos. Pentru mine a fost prima dată și ceva cred că s-a schimbat în sufletul meu după această vizită. Schimbarea cred că are la bază rânduiala pe care am observat-o în viețile acestor oameni, duhul lor de rugăciune și de închinare permanentă către Dumnezeu, depărtarea lor de lume, de toată tulburarea, acest șuvoi care permanent dă năvală în sufletul laicilor și ne “îmbată” făcându-ne să trăim și să gândim trupește.

Singura stavilă a răului

Avva Ioan Persanul, călugărul de o bunătate nepământeană, face în modul cel mai natural cu putință dovada faptului că binele este contagios și că răul nu poate fi anihilat printr-o in­tervenție brutală, ci doar prin confruntarea lui cu un bine cuprinzător. „Povesteau despre Avva Ioan Persanul că, într-o zi, au dat hoții peste dânsul. El a luat un lighean și i-a rugat să-l lase să le spele picioarele. Hoții s-au rușinat și s-au pocăit.”

Ce este sufletul?

“- Sufletul este totul pentru om. Am putea spune ca este viata si dumnezeul trupului nostru pamantesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l insufleti si de a-l carmui, de a-l odihni si de a-l incalzi cu caldura. Fara acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenusa si praf.[…]

E mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli care au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința ortodoxă”

Mitropolitul IEROTHEOS VLACHOS in conferinta de la Iasi despre SINODUL DIN CRETA si IESIREA DIN BISERICA, ecumenism si fanatism, diplomatie si discernamant: “AVETI DESAVARSITA INCREDERE IN MITROPOLITUL TEOFAN! E mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli care au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința ortodoxă”

„De ce să sufăr, Dumnezeul meu?”

Monahul Moise Aghioritul răspunde la întrebarea care se aude de multe ori de la oamenii care suferă.

Cugetul omului face pâre și hotărâri și dreptatea lui Dumnezeu face judecata și răsplatirea

O, judecata! O, suflete! In acest chip am strigat cu suspinuri si cu lacrimi cand am gandit la cuvantul venirii celei de-a doua a lui Hristos. Si cum sa nu ma tulbur? Cum sa nu ma infricosez, cand voi socoti ca va veni ceasul in care din mormantul meu voi auzi glasul unei trambite, si acesta va fi glasul lui Dumnezeu, care ma cheama la judecata, ca voi invia fiind imbracat cu trupul meu cel dintai, ca voi tine o […]