Pe vremea împărăției necredinciosului împărat Liciniu (308-324), fiind mare prigoană împotriva creștinilor și pe toți credincioșii silindu-i spre jertfirea idolilor, era în Sevastia, cetatea Armeniei, un voievod cu oaste, anume Agricolae, pierzător, sălbatic și isteț spre slujba idolească. Într-acel timp li se poruncea creștinilor, care se aflau în cetele ostășești, să aducă jertfă diavolilor. Și erau în ceata lui Agricolae, în părțile Capadociei, niște ostași, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostășească și aveau dreapta credință […]
Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfântul episcop Haralambie.
Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat de câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Cuviosul Maxim Marturisitorul este cinstit în fiecare an la 3 februarie. Sfântul Maxim Marturisitorul s-a născut într-o familie de aristocrați din jurul capitalei Imperiului Roman de Răsărit, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcția de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială și a intrat în Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol.
Sfântul Eftimie cel Mare a venit pe lume în Melitina, din pântece sterp, iar nașterea sa a fost o minune pentru părinții săi, deoarece s-au chinuit foarte multă vreme să aducă pe lume un copil. El a trăit în secolul al IV-lea, în timpul domniei împăratului Grațian, cunoscând viața bisericească încă de la o vârstă foarte fragedă.
„Acesta este semnul creștinului, că oricât se nevoiește și oricât lucrează după dreptate, simte că n-a făcut nimic și, postind, zice „Acesta nu e post,” iar în rugăciune stând, „Aceasta nu e rugăciune,” și încă în stăruință la rugăciune adaugă, „N-am arătat deloc stăruință, ci abia încep să mă străduiesc să lucrez”; și chiar drept fiind înaintea lui Dumnezeu, el zice „Nu, eu nu sunt drept, eu nu mă nevoiesc, ci doar pun început în fiecare zi.”
Sfântul Macarie cel Mare Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de […]
Luminătorul și dascălul lumii, stâlpul și întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinței, Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia Siriei, din părinți necredincioși, care țineau de credința cea elinească, însă slăviți și bogați. Tatăl lui era voievod și se numea Secund, iar mama sa, Antuza.
Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinți canonizați de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinți săraci, dar foarte evlavioși. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educație creștinească. După primii ani de școală, Anastasie este trimis să învețe carte la Constantinopol, unde studiază teologia și scrierile Sfinților Părinți. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărților […]
De la început, la marginile Constantinopolului s-a construit o biserică numită Vlaherne, undeva în marginea dinspre apus, nord-vest, pe partea europeană a Constantinopolului. Această biserică se pare că a fost construită de vlahii noştri, că de aceea se numeşte Vlaherne, adică de traci din Moesia, cum au rămas până acum aromânii, şi istroromânii, şi meglenoromânii, din vechile populaţii romanizate ale tracilor, din cei de un neam cu noi, că şi noi eram din marele neam al tracilor romanizaţi. Aceştia, fiind mulţi, cum sunt şi acum în […]
Pe timpul împărăției lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuiește „înțelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viața în credință creștinească, cu înțelepciune; o astfel de înțelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înțelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi pașnică, blânda, bineplăcută, plină de milă și de roade bune” (3,17).
În Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserică a Sfântului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apă făcătoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tămăduiri, mai multe decât din scăldătoarea Siloamului. Pentru că acolo o dată pe an se pogora îngerul Domnului şi tulbura apa, iar aici totdeauna era darul Începătorului de cete îngereşti. Acolo, cel ce intra întâi, după tulburarea apei, în scăldătoare, se făcea sănătos; aici toţi, şi cei dintâi şi cei de pe urmă, primeau […]
Sfantul Simeon Stalpnicul (390-459) este praznuit pe 14 septembrie. S-a nascut din parinti tarani, in satul Sis, din Asia Mica. A parasit casa parinteasca la varsta de optsprezece ani si a imbratisat viata monahala la manastirea Eusebona. De aici s-a mutat la Telanissos, unde a trait ca anahoret. Sfantul Simeon Stalpnicul s-a facut incepatorul unei practici necunoscute pana la el, aceea de a se ruga zi si noapte de la inaltimea unui stalp. De aici a primit si numele de […]
Ştim cu toţii că la mari adâncimi, în subterană, curg râuri, cu ape calde sau reci, râuri nevăzute. Acele şuviţe de ape sunt ca nişte nervi ai pământului care acţionează asupra noastră, ne modifică firea şi comportarea. Şi precum în toate timpurile au existat romantici care au purces la descoperirea pământurilor necunoscute, astfel au existat şi există oameni care se aventurează a descoperi râurile nevăzute ca pe o parte componentă a firii noastre, fără de care noi nu suntem noi. […]
Acesti sfinti au fost dupa trup frati gemeni, si aveau mestesugul de taietori în piatra, pe care-l învatasera de la Sfintii Proclu si Maxim care marturisisera pentru Hristos. Dupa ce au marturisit dascalii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în tara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi savârseau mestesugul lor pe lânga Licon ighemonul. Apoi au fost trimisi de acesta catre Liciniu feciorul Elpidiei împarateasa.
Cu siguranță că i-am auzit pe bunicii noștri spunând că, în aceste zile, nu trebuie să se săvârşească niciun fel de activitate și că mânia divină se va abate imediat asupra celui care nu le cinsteşte. În realitate, aceste afirmații sunt născute din veșnicele superstiţii populare care nu au nimic în comun cu tradiţia bisericească.
La evenimentele Cinstitelor Patimi și ale Învierii Domnului o întâlnim adeseori pe Maria Magdalena. Este una dintre femeile mironosițe, cea dintâi căreia i s-a arătat Domnul cel Înviat. Dar femeia aceasta a fost rău interpretată de mulți care au deformat și au vătămat înfricoșător personalitatea ei. Din acest motiv, nu ar fi deloc nepotrivit, cred, sau lipsit de interes să prezint adevăratul chip al Mariei Magdalena, așa cum se dezvăluie el din referințele Noului Testament și din tradiția Bisericii noastre […]
Acest mare mărturisitor al luminii Sfântului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pământului rusesc la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.