“S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la ceruri.
Bine este să fim împăcaţi cu toţi, dar să mărturisim când vine vorba de Dreapta Credinţă. Căci împăcarea care se face în chip drept şi cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu răutate şi viclenie este un lucru mizerabil şi vătămător. Între lumină şi întuneric se poate spune că există o cale de mijloc, numită zori, dar între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc, oricât s-ar strădui cineva s-o găsească.
Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.
Când a fost chemat de către Mântuitorul, orbul din Ierihon şi-a lăsat mai întâi haina în locul în care şedea (cf. Marcu 10, 50). Aparent, un amănunt fără mare importanţă. Semnificaţia gestului este însă profundă. În acele vremuri, orice persoană cu handicap care trăia din mila publică purta, ca semn distinctiv, o anume „haină”.
Biserica Ortodoxă, ca trup al lui Hristos, este loc de vindecare sufletească şi centru de dezintoxicare de sub influenţa diavolilor, de vreme ce, după Sfântul loan Teologul, Dumnezeu-omul Iisus a venit pe pământ „ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8).
– Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?
-Toți ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.
-Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare, iar altul nenorocire?
-Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. (…) Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească.
foto: www.doxologia.ro
Toți tinerii visează și așteaptă cu mare bucurie ziua în care vor deveni miri și mirese. Ziua nunții este cea mai frumoasă zi din viaţa lor, este ziua de naștere a unei noi familii! O familie se naște din căutarea și găsirea reciprocă a celor doi tineri, în taina iubirii și a unirii lor în Hristos.
Utilizarea pâinii este esențială în cultul Bisericii noastre. Pâinea folosită pentru Sfânta Euharistie se numeşte prescură. Ea și-a primit numele de la obiceiul credincioșilor de a oferi Bisericii cele necesare pentru săvârșirea jertfei nesângeroase (pâine, vin etc.); cuvântul prescură provine de la grecescul prósforo și înseamnă jertfă, ofrandă, aducere sau punere înainte. Prescura este o pâine rotundă, dospită, pregătită din făină de grâu.
O familie întreagă s-a jertfit pentru Hristos. Unde sunt astăzi astfel de familii, care să le joace pe toate „cap şi pajură” pentru credinţa lui Hristos? Reci, laşi şi lipsiţi de bărbăţie sunt astăzi creştinii şi nu fac nicio jertfă pentru credinţa lor. Dimpotrivă, îşi sacrifică credinţa pentru interesele lor mici şi de mizerie.
În pericopa evanghelică de astăzi predomină întâlnirea dintre Hristos şi femeia samarineancă (v. Ioan 4, 5-42). Noi vedem aici, din dialogul pe care l-a avut aceasta cu Hristos, că este evidenţiată căutarea ei duhovnicească. Iar Domnul nostru, văzând dispoziţia ei, încearcă să-i dea posibilităţile necesare pentru a înainta mai departe.
Apariţii spectaculoase atribuite Maicii Domnului, de pe urma cărora au apărut grave rătăciri, s-au petrecut, în repetate rânduri, în special în Occidentul catolic, afectând în cea mai mare măsură acea confesiune. Asemenea pretinse teofanii au fost însoţite uneori şi de vindecări neobişnuite precum şi de alte semne cu aparenţe suprafireşti, pentru a câştiga astfel nu numai încrederea lumii, dar mai ales a autorităţii eclesiastice. Pe locurile acelor arătări s-au ridicat biserici si aşezăminte religioase, devenind centre de mare faimă şi pelerinaj, cunoscute în toată lumea.
E cunoscut faptul că Părintele Ilie Cleopa de la Sihăstria, după nenumărate încercări blocate de fiecare dată de autoritățile comuniste, a reușit să plece în sept. 1977 într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos (împreună cu stareţul Victorin Oanele și cu părinții, pe atunci ierodiaconi, Ioanichie Bălan și Vartolomeu Florea). Din această „ieșire” din țară, pe lângă impresiile lăsate în scris, ni se păstrează trei fotografii memorabile ale părintelui Cleopa, una împreună cu Cuviosul Paisie Aghioritul (sus), alta cu Sfântul Iustin Popovici (la Celie, în Serbia), alta, de grup, cu Părintele Epifanie Theodoropoulos (în Eghina, Grecia). Părinții din Sihăstria au cercetat atunci mai multe mănăstiri athonite, dar, aflând de faima părintelui Paisie Aghioritul, s-au hotărât să-l cerceteze, ca să-i ceară sfat. Mai jos aveți rememorarea acestei întâlniri de suflet între părintele Cleopa și Cuviosul Paisie (LD)
Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?
Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă!
Asupra acestor îndemnuri – că sunt trei îndemnuri [într-unul singur] – s-au oprit mari Părinţi şi mari sfinţi şi au zis că [sunt valabile] pentru noi toţi. După ce-L cunoaştem, după ce ne apropiem de Dumnezeu, de Biserica Lui, de Tainele Lui, primim Botezul şi prin aceasta tot ce înseamnă apropierea de Dumnezeu, este îndemnul cu care Dumnezeu ne îndeamnă. Dar, mai ales, ne îndeamnă atunci când Dumnezeu ne cercetează.