Atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul Însuşi vrea să mi­luiască acest suflet

Domnul vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii şi în bu­nătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. Domnul nu ia voinţa de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine şi o atrage spre iubirea Lui. Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru acesta şi-i ajută în rugăciunea aceasta.

(mai mult…)

Dacă preoții n-ar păcătui, nu i-ar ierta deloc pe păcătoşi, ci, ajungând neomenoşi, i-ar smulge pe toţi din Biserică

Şi căderea preoţilor în păcate se întâmplă după rânduiala lui Dumnezeu. Şi ascultă cum! Dacă n-ar păcătui dascălii şi preoţii, dacă n-ar fi supuşi patimilor lumeşti, ar fi neomenoşi cu ceilalţi oameni şi neiertători. Dar Dumnezeu a făcut ca să fie robi patimilor şi preoţii şi conducătorii, pentru ca să fie iertători cu alţii, de vreme ce şi ei păcătuiesc.

(mai mult…)

„DUMNEZEU POATE SĂ ÎNTOARCĂ ORICE RĂU ÎN BINE”

Doamna Aspazia este omul care nu învață din cuvintele altora, ci din experiența  propriei vieți. Şi poate de aceea cuvântul său are o asemenea putere, o asemenea luciditate. Domnia sa este unul dintre ultimii supraviețuitori ai unei generații de mărturisitori pentru rugăciunile cărora am ieşit din comunism. Avem însă multă nevoie ca Domnul să ridice astfel de oameni şi pentru zilele noastre ca să ne putem elibera de fantasmele noului totalitarism numit divertisment, corectitudine politică şi consumism. Oare mai este nevoie de un nou război, de o nouă prigoană pentru ca să înțelegem şi să le urmăm celor care au trecut prin iadul lagărului comunist? (M.C.)

(mai mult…)

Tămâia, ca simbol al rugăciunii

Tămâia este o rășină a arborelui numit Boswellia serrata sau Floribunda papyrifera, care crește în Africa și în India. Rășina provine din sucul ce curge din copac. Sucul se întărește la soare. Se strânge de pe scoarța copacului, se pisează și, pentru a avea un miros și mai plăcut, această rășină se amestecă și cu alte aromate. Procedeul de preparare este expus și în Vechiul Testament (Ieșire 30, 34-38).

(mai mult…)

O cântăreață celebră din Epoca de aur este astăzi măicuță la o mănăstire din Caraș Severin

Vocea fermecătoare a anilor ’70, Puica Igiroșanu a încântat auzul „generației pe vinil” cu melodii precum „Să cânte tinerețea”, „Tu așa mi-ai spus” sau „Când ai plecat”.

(mai mult…)

Pe cărarea ta a început să crească iarba

Primii convertiţi africani la creştinism erau foarte zeloşi în evlavia personală. Se spune că fiecare avea un loc al său în pădure unde, în rugăciune, îşi deschidea sufletul înaintea Domnului. De-a lungul timpului cărările ce duceau la aceste locuri se bătătoreau bine de tot. În consecinţă, dacă unul dintre credincioşi începea să neglijeze rugăciunea personală, faptul nu întârzia să devină aparent pentru ceilalţi. Şi, cu blândeţe, îi spuneau celui neglijent: „Frate, pe cărarea ta a început să crească iarba.”

www.sfnectariecoslada.ro

”Oprește-te! Sunt îngrozit de ce am auzit. Cred că încep să-mi pierd mințile. Acestea nu sunt păcate omenești, ci demonice. Du-te de aici! Nu te dezleg!”

Cu câțiva ani în urmă, l-am vizitat pe gheronda Simeon de la schitul «Întâmpinarea Domnului», din Néa Skíti, lângă mănăstirea Sfântul Pavel. În vârstă de nouăzeci și cinci de ani, țintuit la pat, aștepta din clipă în clipă moartea care l-ar fi dus aproape de Dumnezeu. Lângă el, părintele Pantelimon, ucenicul său iubit și înger păzitor.

(mai mult…)

Praznicul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala Schimbarea la Față a Mântuitorului

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul a fost așteptată cu nerăbdare și trăită cu deosebită stare duhovnicească de către enoriașii Catedralei Schimbarea la Față a Mântuitorului din or. Chișinău, pentru că în popor se cinstește în mod deosebit acest Sfânt (cel mai mare dintre toți Sfinții, desigur după Maica Domnului), dar și pentru că au avut posibilitatea de a felicita pe părintele paroh – prot. Ioan Plămădeală care și-a serbat ziua ocrotitorului ceresc. Astfel a fost săvârșită dumnezeiasca Liturghie de un sobor de preoți având ca protos pe părintele paroh, după care părintele Ioan a fost felicitat cu căldură de către clerici și enoriași.

(mai mult…)

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul

Praznicul Soborului Sfântului Prooroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul

Astăzi prăznuim soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi care nu marchează neapărat un eveniment din viaţa Sfântului Ioan, ci zi care prăznuieşte cumva întreaga lucrare a Sfântului Ioan Botezătorul pe pământ şi pentru mântuirea noastră, ca un înger al lui Dumnezeu care a pregătit calea lui Dumnezeu.

(mai mult…)

Epifania sau Botezul Domnului – Mitropolit Bartolomeu Anania

CUVÂNT LA BOTEZUL DOMNULUI

“Praznuind Dumnezeiasca Aratare, sa ne mutam cu gandul la locul intamplarii si sa luam aminte cu intelegere la cele ce au loc acolo! (…) Il vedeti la mal pe Sfantul Ioan, in strai din par de camila, incins peste coapse cu curea din piele. Il inconjoara multime fara numar de popor din Ierusalim, din Iudeea si din tot tinutul Iordanului. Botezul Mantuitorului numai ce s-a sfarsit, si ochii tuturor sunt atintiti la Fiul Omului, Care Se ridica din apa. Ei nu mai vad nimic altceva.

(mai mult…)

Cântare pătrunzătoare – Slava Ceasului al IX- Slujba Ceasurilor Împărătești din Ajunul Botezului Domnului.

Despre oprirea PARTICIPĂRII LA DISTRACȚII în AJUNUL zilelor de duminică și al sărbătorilor

“Sfânta pravilă ne face cunoscut ca în ajunurile zilelor de sărbătoare creştinii să petreacă în rugăciune şi în cucernicie, pregătindu-se pentru a participa sau a asista la Sfânta Liturghie. Dacă toţi creştinii ortodocşi sunt chemaţi la aceasta, atunci cu atât mai mult cei ce iau parte nemijlocit la dumnezeiasca slujbă. Participarea lor la distracţii în ajunul sărbătorilor este un mare păcat. În legătură cu aceasta, cei care, în ajunul unei duminici sau al unei sărbători, au fost la un bal sau la alte distracţii de acest fel nu au voie, în următoarea zi, să cânte în cor, să ajute în biserică, să intre în altar sau să stea în strană”.

Sf. Ioan Maximovici, Predici si indrumari duhovnicesti, Editura Sophia, Bucuresti, 2006

www.cuvantul-ortodox.ro

Cuvânt la Ajunul Botezului Domnului

Au trecut numai cateva zile de la Nasterea lui Iisus in staulul de la Betleem. Iisus Hristos, in marea Lui smerenie, primeste a Se naste acolo ca un rob, intr-un staul. Iata insa ca astazi, in ajunul marii sarbatori a Botezului Domnului, Iisus Hristos, la treizeci de ani impliniti, vine pe malul Iordanului, in mijlocul unei mari multimi. Pe sesurile intinse ale Iordanului, multimi din toata Tara sfanta erau cutremurate de glasul marelui botezator, sfantul Ioan.

(mai mult…)

Convorbirea dintre Sf. Serafim de Sarov și negustorul Motovilov

Piedicile la rugăciune și înfrângerea lor

A se ruga cineva și a se afierosi lucrării rugăciunii presupune nevoință, o nevoință ostenitoare. Așa cum spune Starețul Sofronie „uneori rugăciunea curge înlăuntrul nostru ca un râu puternic, iar alteori inima noastră rămâne uscată”. Creștinul care se nevoiește în exercițiul rugăciunii are de înfruntat o mulțime de piedici, care se ridică înaintea lui, din pricina războiului nevăzut al diavolului, dar și din pricina păcătoșeniei sale.

(mai mult…)

Nuntă fără jurăminte

Există câteva aspecte prin care creștinismul răsăritean și cel apusean se diferențiază în mod clar în ceea ce privește Taina Sfintei Cununii. Unele caracteristici ale slujbelor cununiei în creştinismul apusean nu se regăsesc în răsărit şi vice-versa. În multe biserici răsăriteane slujba care se oficiază la nuntă este denumită şi “cununie”, după denumirea părții centrale – încununarea mirelui şi a miresei. Totuşi cea mai mare diferență între slujbele cununiei din apus şi răsărit constă în rolul jurămintelor făcute de miri: aceste jurăminte nu există în slujba ortodoxă.

(mai mult…)

Așteptând cu răbdare

Hristos a zis: „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21,19)

(mai mult…)

Paza gândurilor