Pacea se întinde din sufletul ce o are, cum se întinde şi tulburarea. Aceasta arată iarăşi legătura interioară dintre suflete. Dar arată şi faptul că, atât valorile pozitive, cât şi lipsa lor,au ca suporturi persoanele. Pacea nu e o stare impersonală și nici tulburarea. Ci e o stare personală, plină de intenţia îndreptată spre alte persoane.
Când părintele Paisie a fost întrebat dacă a avut de înfruntat multe atunci când a fost novice în cele ale monahismului a dat următorul răspuns: De fiecare dată mi se întâmpla ceva atunci când mă luptam cu mine însumi, iar când alții îmi atrăgeau atenţia asuprea unui lucru nu lăsam niciodată ca vorbele lor să treacă pe lângă mine, lăsând greșeala „netaxată”. Asta conduce inevitabil la următoarea întrebare: ce este taxa și cum taxăm greșelile și păcatele?
De la începutul existenței sale, mai concret după căderea în păcat, omul a gustat din ceea ce numim noi frică. Acest fenomen necunoscut până atunci omului, a luat diferite forme, astfel omul păcătos a simțit o frică față de foarte multe lucruri. Interesant este că pe măsură ce omul se scufundă în mocirla păcatului nuanțele și amplitudinea fricii capătă impunere în viața acestuia. Omul a început să se teamă de tot ce îl înconjoară. Au apărut cele mai bizare tipuri […]
Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. \r\n Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare. Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea, şi inima, şi tot sufletul […]
Originea discuţiilor despre eutanasie din ultima perioadă este o întâmplare din Belgia. Aici, nişte gemeni care nu sufereau de o boală în fază terminală au fost eutanasiaţi, iar partidul de la putere a propus extinderea Legii eutanasiei la copii şi suferinzii de Alzheimer. Toate acestea în contextul în care medicina a dezvoltat foarte mult algeziologia şi îngrijirea paliativă, iar creştinismul susţine că eutanasia încalcă porunca „Să nu ucizi“.
Asistăm în mod vizibil la o serie de transformări ale naturii, observând efectele încălzirii globale a mediului, acestea cumulate ducându-ne din păcate într-o direcţie greşită. Există soluţii, care sunt acestea? „Dacă toţi am reuşi să găsim în preceptele hristice modele, atitudini de comportament, cred că am reuşi să identificăm adevărata soluţie.“ Un interviu cu prof. univ. dr. Mircea Duţu, preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti, fondator şi membru a mai multe instituţii în domeniul ecologiei şi mediului.
Când ai sănătate și spor în treabă, înalță-ți inima și zi: „Ție, Doamne!” \r\n Când oamenii te cinstesc și te laudă, spune-și în sinea ta: „Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ție, Doamne!” \r\n Când îți trimiți copiii la muncă ori la școală, ori în armată, binecuvântează-i din pragul casei tale și zi: „Îi dau în grija – Ție, Doamne!”
Sfântul Ioan Scărarul este prăznuit în mod normal pe 30 martie/12 aprilie, iar Cuvioasa Maria Egipteanca, pe 1/14 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea ca ele să nu fie prăznuite cu solemnitate, în ciuda importanţei acestor sfinţi în evlavia bizantină. Prin urmare, instituirea sărbătoririi lor în două dintre duminicile perioadei Triodului a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinţi şi o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare.
Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L […]
„Cine nu se leneveşte, aur şi în piatră găseşte.“ \r\n Voi începe acest cuvânt despre viciul lenevirii cu prezentarea pe scurt a conţinutului unei povestiri a scriitorului Ion Creangă, povestire ce surprinde prin cuvintele ei o învăţătură despre cât de păgubitoare trupului şi sufletului este lenevirea, căci „Cine la seceriş nu se leneveşte, pâinea din gură nu-i lipseşte.“
Care patrie şi cetate a odrăslit şi a crescut pe acest viteaz nevoitor, Ioan Cuviosul, mai înainte de pustniceştile lui nevoinţe, cu siguranţă nu pot spune – zice Daniil monahul, scriitorul vieţii acestuia. Care loc îl are acum pe acest dumnezeiesc şi minunat bărbat şi cu ce dulceţi de hrană fără de moarte îl hrăneşte, este adeverit, că într-acea patrie se află el acum, pentru care Sfîntul Pavel, privighetoarea cea minunat glăsuitoare, a strigat: „Petrecerea noastră este în ceruri”, unde […]
Nimeni, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea, s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. O boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii. \r\n Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele, care săvârşesc lucruri mai […]
„Suntem legaţi unii de alţii. Asprimea arătată altora mă înăspreşte pe mine, blândețea arătată altora, mă face pe mine delicat. Fericirea sau nefericirea veşnică suntperpetuarea întărită a stărilor produse în mine prin purtările şi simţirile faţă de alţii. Ele îmi vor veni din mine, dar şi din alţii. \r\n De aceea, e bine să nu se răspundă răului cu rău şi tot de aceea glasurile celor neîndreptăţiţi de noi la Judecata din urmă, vor fi glasuri aspre, glasuri care vor cere osânda noastră.
„Iertarea reală a păcatului, ridicarea reală de pe conştiinţă a răului făcut cuiva, vindecarea reală a rănii lăsate de el în conştiinţă, e o faptă pe care numai Dumnezeu o poate face. El îţi dă liniştea conştiinţei pentru veci. Şi prin aceasta, îţi dă adevărata libertate. \r\n În faptul că omul poate ierta şi el, sau că simţi şi iertarea de la el ca o despovărare, ca o vindecare, se arată că Dumnezeu lucrează prin omul care iartă, că el […]
De fapt acest cuvînt înseamnă încercare sau îndemn spre rău . Noi cei care suntem din creatura lui Dumnezeu ne dăm seama că acest lucru vine chiar de la semenii noştrii : frate, sora , rudenii . Iar pe de altă parte poate fi încercarea şi de la Dumnezeu să vadă cum noi răbdăm pentu Dumnezeu toate aceste ispite . \r\n Iubiţi credinceoşi puţini creştini din cei ce se mărturisesc spun că sînt ispitiţi , s-au îndemnaţi spre rău . […]
Cu toții știm că demagogia este un efect uman și social. Ea reprezintă vorba multă și fară rost, fiind o„ noutate” a democrației. \r\n Noi modernizîndu-ne am uitat de rădăcinile noastre și încercăm să împrumutăm valorile occidentale, dar uităm că prin esență poporul nostru a fost străin de demagogie.Avem chiar și expresia populară„Vorba multă sărăcia omului”.Oamenii din Occidentul de astăzi greșesc încercînd să-și caute fericirea și împlinirea numai în relații.
Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?
Cînd s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfîntă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mîntuirii noastre. \r\n Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decît curăţia, mai fără de prihană decît toată zidirea cea gîndită, mai sfîntă decît toată sfinţenia, Preacurata şi […]
Părintele Paisie Aghioritul ne spune că greşelile pe care le facem fără să ştim nu sunt chiar atât de grave. Acesta adaugă că păcatele sunt tot păcate oricum ar fi, însă pot exista anumite circumstanţe atenuante. Atunci când cădem în păcat din neştiinţă, Dumnezeu prin milostenia Sa nemărginită va face în așa fel încât acea greșeală să poată fi folosită drept pildă de îndreptare. Asta înseamnă că atunci când greșim fără intenție, Dumnezeu folosește păcatul nostru în scopuri bune, explică acesta.
După multe încercări, se pare că primăvara se-ntoarce acasă. Vânturile ce odinioară oftau prelung pe la ferestre s-au potolit, adiind cu miros de verde crud. Privind în depărtări, vezi cum se cerne umbra ca de răsărit, iar câte o floare de lumină se întinde vie, strălucită, pe covorul moale al pământului săturat de omătul cam samavolnic anul acesta. Pe ici-colo zărești câte o pasăre din cele călătoare sosită prea devreme; parcă speriată de singurătate, își caută suratele ce au să […]