Pudelul negru

\r\n\r\nCe lucru interesant şi important s-ar putea întâmpla la sfinţirea unui apartament sau a unei case? Totuşi, şi în timpul unei astfel de slujbe scurte oamenii stau, chiar dacă nu prea mult, înaintea Domnului Dumnezeu. Iar acest lucru e de ajuns ca pentru cei ce sunt încă departe de Biserică să se deschidă uneori, dintr-odată, nişte orizonturi pe deplin necunoscute, uimitoare. (mai mult…)

Dependența de internet și viața duhovnicească

\r\n\r\nArticolul de azi, care are ca subiect pericolele pe care le ascunde dependența tinerilor de internet, subliniază legătura strânsă dintre această dependență și numeroase cazuri de sinucidere apărute în ultimul timp și explică motivele pentru care folosirea exagerată a internetului are efecte nocive asupra spiritualității. (mai mult…)

Cultura homosexuală contemporană și provocarea adusă Bisericii Ortodoxe

\r\n

Cultură homosexuală contemporană? Cum de putem vorbi despre așa ceva? Ce înțelegem prin asta? Asupra acestor probleme ne vom opri pentru început, iar apoi vom cerceta și unde este provocarea adusă Bisericii Ortodoxe.

\r\n

Sunt suficient de în vârstă – trecut rău de 60 de ani – încât să-mi pot aduce aminte destul de bine de vremea în care, în marea Britanie, bărbații care comiteau acte homosexuale erau considerați delicvenți și erau trimiși la închisoare. (mai mult…)

Ai încredere întru totul în Dumnezeu?

Adesea ne este greu să înţelegem învăţătura primită prin care ne este spus să ne încredem în Dumnezeu şi nu în noi înşine, în eforturile noastre. Privim acest lucru ca şi cum nu ne-am îngriji de noi, parcă suntem dependenţi de pomana şi generozitatea celorlalţi, ne pierdem independenţa şi demnitatea personală. Deci ce înseamnă să ai încredere în Dumnezeu întru totul? (mai mult…)

Sfintii si Dreptii dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana ( 9 / 22 septembrie )

Sfântul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgându-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, având soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dânsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana. (mai mult…)

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.

\r\n

Ioan 3,13-17 (mai mult…)

Duminica a XIII-a după Rusalii

Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. (mai mult…)

Cea mai înaltă decât Cerurile, Stăpâna îmbrăcată în lumină

\r\n

\r\n

\r\n\r\nParaclisul Preasfintei Năs­că­toare de Dum­nezeu o numeşte pe Maica Domnului şi Stăpâna lumii mai înaltă decât Cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui.\r\n\r\nFecioara Maria este lauda a toată lumea, slava şi nădejdea creş­tinilor, izbăvitoarea de pă­catul protopărinţilor noştri, nă­dej­dea tuturor celor dez­nă­dăj­du­iţi, întru tot lăudată, uşa cerului şi rugul cel nears, mâhniţilor bucu­rie, asupriţilor folositoare, hrănitoare flămânzilor, bolna­vi­lor cer­ce­ta­re, neputincioşilor aco­pe­ră­mânt, toiag bătrâneţilor, lumină a toată lumea şi bucuria tuturor.\r\n\r\nO cinstim în mod deosebit pentru că mai întâi Fiul ei cel dumnezeiesc a cinstit-o, îngerul trimis de Dumnezeu i s-a închinat spu­nându-i Bucură-te, toate neamurile au slăvit-o încă de atunci pe cea care este adâncul milos­ti­virii, fierbinte rugătoare şi aju­tă­toare nerefuzată. (mai mult…)

Naşterea Maicii Domnului ( 8 / 21 septembrie)

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;\r\ncă din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru…

\r\nIubiţi credincioşi,\r\n

Gîndindu-mă la cinstea şi slava cea mare cu care Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veşnică cu care o laudă pe dînsa puterile cereşti, apoi, cugetînd şi la slujbele şi rugăciunile care i se aduc ei de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 8. Ce este calomnia (clevetirea) şi de ce trebuie să o suportăm?

\r\n\r\nCalomnia este cel mai groaznic spectru al urii şi răutăţii, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă. Calomnia este arma defensivă a inferiorităţii. Pentru că nu poate să-şi acopere propria goliciune şi meschinărie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăţi.\r\n\r\nÎntrucât este o uneltire mincinoasă şi vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimeşte. Cu dreptate proorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, spune: „Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor, şi voi păzi poruncile Tale” (Psalmi 118, 134). Vrăjmaşul diavol cunoaşte chinul şi durerea, pe care le provoacă această răutate şi o foloseşte împotriva celor ce se luptă împotriva lui cu putere. Scopul său este acela de a face să cedeze răbdarea acestora. A folosit-o chiar şi împotriva Domnului nostru, prin mijlocirea fariseilor. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 7. Cât de mult vatămă mânia şi care sunt cauzele care o provoacă?

\r\n\r\n„Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 20). Astfel descrie Apostolul Iacov cât de pierzătoare este mânia. în acelaşi chip ne vorbesc şi proorocii: „Bărbatul mânios nu are chip bun” (Proverbe 11, 25, cf. Septuaginta) şi „Tulburatu-s-a de mânie ochiul meu” (Psalmi 6, 8). Iar Părinţii noştri insuflaţi de Duhul Sfânt accentuează cu tărie: „Bărbatul mânios chiar dacă va învia nu este bine primit”.\r\n\r\nDacă Făcătorul şi Susţinătorul universului este blând şi smerit, închipuiţi-vă încununarea pervertirii şi a desfigurării: molecula creaţiei – omul , să fie vas al mâniei! Ce altceva este mânia decât starea iraţionalului, locul distrugerii, partea şi firea diavolului, pierzania însăşi, în opoziţie cu Dumnezeu, Care este iubirea desăvârşită? (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 6. Ce este nesimţirea potrivit Părinţilor Bisericii?

\r\n\r\nDoar Dumnezeu poate să ne ocrotească de această pieire, pe care nu am greşi asemănând-o cu lespedea neagră a morţii sau numind-o moarte înainte de moarte. Nesimţirea este trândăvia şi moartea tuturor mişcărilor şi dispoziţiilor sufleteşti, pe care le cuprinde firea noastră raţională. Nesimţirea este încă şi îndobitocire, manifestare a însuşirilor inferiorităţii şi stingere ce vine din deznădejde. Toate acestea sunt născute şi pricinuite de patima pierzătoare a nepăsării. Dacă ajung să stăpânească, aduc cu sine desfiinţarea oricărui program duhovnicesc, legătura fără pază cu provocările neîngăduite şi, în cele din urmă, robirea faţă de iubirea de sine atotcuprinzătoare şi faţă de iubirea de plăcere, care este considerată rădăcina tuturor răutăţilor. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 5. Cum poate fi vindecată firea bolnavă care cade cu uşurinţă în osândire?

\r\n\r\nFirea omenească este socotită bolnavă atunci când lipseşte din ea harul dumnezeiesc, care desăvârşeşte şi susţine toate, de vreme ce „pe cele bolnave le tămăduieşte şi pe cele cu lipsă le plineşte”. Acest lucru este subliniat şi de Domnul nostru atunci când spune: „Căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). însă, în afară de prezenţa harului, este neapărat necesară şi intenţia şi împreună-lucrarea omenească, în acord tu canoanele morale ale raţiunii şi cu dumnezeieştile porunci, care vor provoca intervenţia dumnezeiască.\r\n\r\nOmul care judecă cu uşurinţă o face întrucât s-a obişnuit în mod greşit să cerceteze mai degrabă faptele şi gândurile străine decât pe ale sale. El a uitat cuvintele Scripturii, care spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”, şi: „Cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi”. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 4. Cum se face că Domnul într-un loc zice: „Nu judecaţi”, iar în altul: „Judecaţi judecată dreaptă”

\r\n\r\nPoate crede cineva că aici apare o contradicţie. Acest „nu judecaţi” i se aplică în special omului, pentru că nu este în stare să vadă lucrurile aşa cum sunt in realitate. El însuşi, ca unul ce este nedesăvârşit, este totdeauna responsabil pentru propriile sale greşeli şi erori. Prin urmare, concluziile sale vor fi greşite şi nedesăvârşite.\r\n\r\nDoar Dumnezeu cel Atotdesăvârşit şi mai presus de desăvârşire este îndreptăţit şi I se cuvine să judece. Ca Cel ce este fără de greşeală şi desăvârşit poate să judece drept, întrucât El vede nu numai latura exterioară a lucrurilor, ci şi scopul pentru care au fost făcute.,Aşadar, doar Dumnezeu este „Cel ce pe toate le cunoaşte înainte de naşterea lor” – şi Cel care cunoaşte mintea oamenilor – şi poate să facă o judecată fără greşeală. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 3. Ce este binele şi răul şi cum lucrează?

\r\n\r\nBinele este Dumnezeu însuşi, toate câte vin de la El şi toate câte sunt în preajma Lui. Binele se I găseşte şi în persoana omenească, înainte de cădere şi după, în replăsmuirea firii realizată prin sfinţenie. Binele mai este noţiunea de dreptate, de raţional şi relaţia dintre ele. Este deplina absenţă a iraţionalului, a vicleniei şi a pervertirii.\r\n\r\nDimpotrivă, răul este pervertirea şi desfiinţarea celor pe care le-am spus despre bine. Toate cele ce provin din el sunt părţi şi mădulare ale morţii, „trupul morţii” însuşi, şi îl au ca părinte şi izvoditor pe diavol şi pe multele sale unelte. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 2. Ce sunt plăcerile? Care sunt nevinovate şi care vinovate?

\r\n\r\nPlăcerile sunt cele care „fac plăcută” şi îndulcesc viaţa noastră. Ele sunt îndoite, aşa cum şi firea noastră este îndoită. Aşa cum suntem trup şi suflet şi fiecare are simţurile şi părţile sale, tot aşa şi plăcerile aparţin ambelor părţi. Există plăceri trupeşti, care se fac simţite prin mădularele trupului; există şi duhovniceşti, care aparţin lumii noastre sufleteşti şi duhovniceşti.\r\n\r\nPlăcerile se ivesc, de cele mai multe ori, din activitatea noastră şi mângâie sau dezamăgesc potrivit cu lucrarea noastră dreaptă sau greşită. Dacă programul şi scopul acţiunilor noastre este „după Dumnezeu” şi în acord cu voia Lui, simţirile şi plăcerile, care apar, sunt plăcute şi îndulcesc sufletul. Dacă însă înclinaţiile şi lucrările noastre sunt iraţionale şi pătimaşe, atunci simţim dezgust şi repulsie. (mai mult…)

Patimile, bolile sufletului – 1. Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele?

\r\n\r\nDe la începutul facerii sale, omul, după chipul lui Dumnezeu fiind zidit, nu primea în gândirea şi în viaţa lui iraţionalul. Gândurile şi mişcările sale erau drepte, întrucât erau luminate de harul dumnezeiesc. După ce a fost înşelat, şi a tăiat relaţia sa cu Prima Cauza a desăvârşirii, personalitatea sa s-a zdrobit imediat şi „simplul”-ul iniţial i-a urmat „compusul”. în acest chip iraţionalul a fost aşezat în locul raţionalului. Din acel moment toate puterile persoanei omeneşti s-au pervertit sub siluirea iraţionalului şi au creat patimile. Gândurile şi acţiunile nu se mai mişcau pe fundamentul dreptei „întrebuinţări”, ci pe baza obişnuinţei rele şi în acord cu patima vicleană, care stăpâneşte asupra omului. (mai mult…)

Dumnezeu şi ştiinţa

În anii ateismului comunist, când veneau la vreuna dintre mănăstirile care nu erau încă închise, cetăţenii sovietici se aşteptau să vadă orice: obscurantişti, şarlatani, oameni întunecaţi la minte, lipsiţi de omenie. Aşa li se inoculase în conştiinţă şi aşa erau forţaţi să creadă. În realitate, găseau acolo oameni inteligenţi şi înţelepţi, oameni neînfricaţi şi liberi în cuget, care ştiau şi ceea ce vizitatorii nici măcar nu bănuiau. După numai câteva minute, pentru excursionişti devenea clar că asemenea oameni nu întâlniseră în toată viaţa lor. (mai mult…)

De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepți să fie chinuiți?

Firește, judecățile lui Dumnezeu sunt necunoscute, dar poate că una din multele rațiuni, după părerea mea, este și aceasta: Dacă Dumnezeu n-ar îngădui să fie clevetiți unii drepți, cum ar fi putut să se ascundă unii vinovați, care nu-și pot recunoaște greșeala din pricina egoismului lor? Pământul nu-i încape, iar diavolii caută pricini să-i ducă la deznădejde, pentru a-și face rău și astfel să se osândească. (mai mult…)

Dulceața și veninul cuvântului

Într-adevăr, cât bine poate face un singur cuvânt spus la vreme, cu tâlc, pornit din inimă, rodul unui simţământ po­zitiv, sau al unei idei superioare! Pe de altă parte, cât rău in­imaginabil poate face un cuvânt spus cu răutate, usturător, o veritabilă otravă împroşcată asupra aproapelui! Câtă atenţie trebuie să acordăm acestui „mic mădular”, al cărui rost es­te să binecuvânteze, să răspândească binele, să se împotri­vească răului, oricând şi oriunde poate. Majoritatea oame­nilor privesc cu prea mare uşurinţă cuvântul care le iese din gură. De foarte multe ori, din dorinţa de a face impresie în societate, sunt gata să denatureze adevărul şi să spună lu­cruri care pot face cel mai mare rău. (mai mult…)

1 2 … 270 271 272 273 274 275 276 277 278 … 305 306