O întâmplare dovedește credința neîndoielnică și evlavia ce-o avea Sfântul Nicolae Planas în săvârșirea sfințitelor sale datorii. Acolo, în parohia sa, pe o stradă îngustă, se ascundea un lepros într-o stare gravă. I se mâncaseră buzele din cauza înfricoșătoarei boli. Odată, Părintele a mers să-l împărtășească, dar gura lui distrusă n-a putut primi Sfântul Trup al Domnului, care a căzut alături.
Dacă m-ar întreba cineva vreodată dacă am făcut vreun avort, aș zice că nu! Pentru că nu am tăiat niciodată un copil în bucăți pe masă vreunui medic. Dar în inima mea eu știu că sunt o ucigașă, o mama criminală care nu și-a lăsat copiii la lumina soarelui.
Avorturile nu se fac numai la medic! Avorturile acum sunt în niște pastile mici, care se iau a două zi, sau în fiecare zi, sau se numesc sterilet, sau implant anticoncepțional.
Dragilor, vă invităm să citiți un articol foarte bine realizat și argumentat despre efectele legalizării eutanasierii persoanelor cu boli foarte grave și a legalizării sinuciderii asistate medical. În contextul în care există deja câteva țări care au legalizat aceste practice, este foarte important să observăm cum atunci când societatea nu se mai raportează la Dumnezeu – reperul absolut al Creației, atunci percepția omului asupra vieții este grav distorsionată. Iar efectele sunt vizibile: contracepția, avortul, homosexualitatea, perversiunile sexuale, pedofilia, incinerarea, eutanasia, etc.
Un mirean îmi spunea: „Voi, călugării, nici copii nu faceți, nici nimic”. „Binecuvântatule, i-am răspuns, tu câți copii poți să faci? Zece, hai să zicem douăzeci. Fie, treizeci. Pe când călugărul poate (cu rugăciunea sa) să facă 500 și chiar 5000. Se roagă și pentru copii tăi și să facă copii toate cuplurile care nu pot avea copii, așa cum făcea Sfântul Arsenie.”
Ne plăcea să citim despre mucenici. Undeva, prin ungherele noastre cele mai tainice, sufeream că n-am trăit în primele veacuri ale creștinismului, ca să avem și noi ocazia să-L mărturisim pe Hristos. Sau măcar acum, în trecutul recent, să ne umplem și noi de har pe priciurile pușcăriilor comuniste.
Когда я стою на службе в церкви, мне очень тяжело настроиться на молитвенный лад, я только и думаю, чтобы скорее все закончилось. Дома же мне гораздо проще и молиться, и размышлять о своем духовном состоянии. Обязательно ли посещать церковь или просто достаточно изучать Библию или смотреть службу по телевизору ? (mai mult…)
Odată cu secularizarea societății noastre dar și a structurilor de Stat, vestea apărării valorilor ortodoxe la nivelul cel mai înalt în Stat a fost mai mult decât îmbucurătoare (desigur numai pentru cei credincioși ortodocși). Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova a dispus ca Răstignirea din incinta MAI să fie prezentă în continuare pentru că „prezența Crucii în instituțiile de Stat nu doar că este posibilă, ci chiar obligatorie, având în vedere că autoritățile sunt obligate să amplaseze și să utilizeze în activitatea curentă aceste simboluri.”
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărțit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări. Și, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Și, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. (mai mult…)
În Biserica Ortodoxă dimensiunea penitențială există în fiecare slujbă, taină sau ierurgie, pentru că mereu cădem și mereu ne ridicăm, cel puțin așa ar trebui să fie. Acest verset din Sfânta Scriptură, parcă ne-ar spune la timpul viitor că de căzut vom cădea, dar că în căderea noastră să nu ne complacem, să nu lâncezim, ci să ne ridicăm. (mai mult…)
Rugăciunea minţii, după scrierile Sfinţilor Părinţi, numiţi şi trezvitori, înseamnă ca omul să îşi adune mintea, raţiunea în inimă şi să rostească tainic în adâncul ei, prin lăuntric cuvânt, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. (mai mult…)
Slujbele Bisericii sunt cuvinte prin care îi vorbim lui Dumnezeu în adorarea noastră, în iubirea noastră. Înlăuntrul bisericii, împreună cu toţi fraţii, luând aminte la dumnezeiasca învăţătură, cântând, împărtăşindu-ne – acestea sunt cele mai înălţătoare ceasuri ale noastre. Când toţi împreună urmărim sfintele slujbe, cuvintele Domnului, Evanghelia, Apostolul, canoanele şi troparele Octoihului, ale Triodului, ale Mineielor, atunci izbândim unirea noastră cu Hristos. (mai mult…)
„Căci câtă vreme este între voi pizmă și ceartă și dezbinări, nu sunteți, oare, trupești și nu după firea omenească umblați? Căci când zice unul: eu sunt al lui Pavel, iar altul: eu sunt al lui Apollo (eu sunt rus, eu sunt român), au nu sunteți oameni trupești?” (1 Cor. 3:3-4). A fi naționalist înseamnă a fi trupesc. De fapt, tot ceea ce punem mai presus de Hristos ne face trupești. Când sunt certuri și invidii și dezbinări, suntem trup. (mai mult…)
Cuvantul „erezie” a fost mostenit de crestinism de la scolile filozofice elenistice, unde avea sensul de „a alege” (aireo) sau „a lua” (aireomai), „a-si insusi” o doctrina sau o scoala. Trece apoi in iudaism, unde incepe sa capete conotatii peiorative. In acest sens, erezia insemna o abatere de la traditia rabinica. (mai mult…)
După îndelungate rugăciuni, Părintele Dumitru Stăniloae a auzit în cuget un glas lăuntric care-i zicea: „Îndrăzneşte să crezi că te iubesc!”. Credinţa stă în strânsă legătură cu iubirea şi iubirea e strâns legată de credinţă. Când scade credinţa, scade şi iubirea. Dar şi una şi cealaltă se nasc şi se întreţin prin rugăciune, care este legătura statornică şi smerită a sufletului cu Dumnezeu. (mai mult…)