PĂCATELE TINEREŢII

Păcatele care stăpânesc astăzi pe tinerii de la sate şi oraşe, mai ales pe elevii de liceu şi pe studenţi, sunt puţine, dar cu efecte negative foarte mari. Primul este desfrâul sub toate formele lui, alimentat în ultimul timp de filmele pornografice, de revistele şi publicaţiile cu tot felul de imagini imorale şi de îmbrăcămintea indecentă, necuviincioasă, a femeilor de azi. La acestea se adaugă televizorul, discotecile, petrecerile de noapte, distracţiile de tot felul etc. Toate aceste mijloace diabolice de distrugere a moralei creştine, anume dirijate în acest scop, împing la desfrâu şi la pierzare pe majoritatea tinerilor şi credincioşilor noştri, ucid multe suflete, întinează inimile şi mintea celor slabi şi alungă pe Hristos din casele creştinilor.

Al doilea mare păcat este avortul în rândul fetelor tinere, ca urmare a campaniei organizate de distrugere a tineretului prin pornografie, prin prostituţie, prin înstrăinare de Biserică şi prin lipsa totală de catehizare în şcoli, licee şi facultăţi.

Al treilea mare păcat al tinerilor elevi şi studenţi, îl formează practicile oculte de provenienţă asiatică, cum sunt: yoga, artele marţiale, zen, spiritism, magie etc, care au invadat oraşele, şcolile, facultăţile şi în special mediul studenţesc, rupându-i total de Biserică şi de tradiţia patristică ortodoxă, având ca scop crearea unui haos spiritual şi împingerea lor, în cele din urmă, în prăpastia necredinţei şi a indiferentismului religios.

Apoi trebuie amintit prozelitismul sectar intensiv ce corupe, în bună parte, tineretul ortodox necatehizat şi superficial, îndeosebi prin noile secte. Alt mare păcat,  care a îmbolnăvit tineretul de astăzi, este indiferentismul religios, un fel de semiateism ce predomină, mai ales, în rândul intelectualilor şi al studenţilor. Cei mai loviți de acest păcat refuză slujbele Bisericii, cărţile sfinte, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie, sfatul duhovnicesc şi viaţa curată în Hristos. Trebuie amintit aici şi alt păcat mare al familiilor creştine, mândria vestimentară, adică îmbrăcămintea indecentă, a fetelor și a femeilor tinere, prin care se ucid multe suflete slabe şi se întinează mintea bărbaţilor.

(Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, II, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 100-101)

Painea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi

Care este a patra cerere din rugăciunea domnească?

Pâinea noastră, cea a zilei ce vine, dă nouă astăzi.

Ce dorinţă arătăm prin această cerere?

Mai întâi, prin ea ne arătăm încredinţarea că fără puterea şi milostivirea lui Dumnezeu nu putem trăi nici măcar o zi. Apoi, pentru că putem muri în orice zi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne mântuiască de dorinţa nebunească a adunării de bogăţii pentru viitorul îndepărtat, când aproapele nostru poate muri din lipsa pâinii celei de fiecare zi. Cu alte cuvinte, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea nici mai mult, nici mai puţin decât ce ne este de trebuinţă.

Despre ce fel de pâine este vorba aici?

Despre două feluri de pâine: pâine materială şi pâine duhovnicească, căci nu putem câştiga nici una dintre acestea fără harul şi milostivirea lui Dumnezeu. Pâinea materială o luăm din pământ, iar pâinea duhovnicească ne vine din cer. Cea dintâi este pentru trup, iar cealaltă pentru suflet. Despre pâinea materială, Hristos a spus: „Nu numai cu pâine va trăi omul…” (Matei 4:4), iar despre pâinea duhovnicească a zis: „Eu sunt pâinea cea vie carea s-au pogorît din cer: de va mânca cineva din pâinea aceasta, viu va fi în veci” (Ioan 6:51). Astfel, pâinea noastră cea de toate zilele este mai întâi de toate Hristos, altă pâine este numai un adaos la aceasta.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și JiceiCredința Sfinților – Catehismul Bisericii Ortodoxe Răsăritene, Editura Predania, București, 2011, p.

„Să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”

În Sfânta Evanghelie, Dumnezeu însuşi vorbeşte: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” (Matei 10: 16). Înţelepciunea şarpelui constă, după tâlcuitori, în faptul că, atunci când baţi un şarpe, acesta îşi fereşte mai ales capul de la lovituri. Tot aşa şi creştinul, în necazuri şi în situaţii dificile, trebuie să-şi păzească mai ales credinţa. Înţelepciunea şarpelui mai înseamnă şi aceasta: atunci când vrea să-şi lepede pielea cea veche, se strecoară printr-o crăpătură strâmtă, deoarece altfel nu şi-ar putea-o lepăda; aşa şi creştinul, dacă vrea să se despartă de omul cel vechi, trebuie să meargă pe calea cea îngustă, după învăţătura evanghelică. Iar blândeţea porumbelului înseamnă nerăutatea şi iertarea în supărări sau necazuri şi în altele de acelaşi fel. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 91)

Peștele somn din râul Iordan

În râul Iordan, unde a fost botezat Domnul Hristos, există o specie de somn care creşte foarte mare, răpitor şi lacom. Are gura înzestrată cu mulţi dinţi mărunţi dar tăioşi, corpul alungit şi foarte moale la atingere. Aripioarele lui sunt mici şi nu au ţepi. Şi în lacul Kastoria întâlnim somni care depăşesc un metru lungime şi ajung până la 40 de kilograme. Sunt peşti lacomi. Mănâncă tot ce găsesc, peşti, viermi, râme etc. Preferinţa lor sunt râmele şi viermii de apă.

Somnul se mai întâlneşte în foarte multe lacuri şi râuri din lume, dar specia din Iordan este caracterizată de ceva supranatural. La cap, care este ceva mai mare de-o palmă, dacă dăm la o parte carnea până la os, întâlnim un lucru extraordinar. În mijlocul osului, se poate distinge foarte clar imprimat un desen, ce reprezintă trupul unui om. De-a dreapta şi de-a stânga se disting aripi de îngeri, iar deasupra lui, un porumbel zburând cu aripile deschise. Din dreptul porumbelului izvorăsc raze ce coboară asupra omului.

Prin urmare este reprezentată scena botezului Domnului, aşa cum ne-o înfăţişează şi iconografia bisericească. Acest lucru minunat este întâlnit numai la somnul din Iordan şi din lacul Ghenizaret (care-şi primeşte apa tot din Iordan). În nici o parte a lumii nu mai trăieşte această specie. Pescarii de aici, atunci când prind un astfel de somn, îl eliberează din nou în apă şi nu-l mănâncă, deoarece, aşa cum spun ei, Îl simbolizează pe Hristos.

(Părintele Damaschin GrigoriatulMinunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, pp. 145-146)

Grăirea în deșert

Grăirea în deşert zice Sfântul Ioan Scărarul (tr. II), este înjosirea celui mai de preţ dar dat omului de Dumnezeu: darul cuvântului; vorbăria şi pălăvrăgeala arată un lăuntru stricat, care duce la stricarea altora; este „scaunul slavei deşarte, urmarea îmbuibării şi a necurăţiei”. De aceea, Mântuitorul ne spune că în ziua Judecăţii vom da seama de tot cuvântul deşert (Matei 12, 36), iar Sfinţii Părinţi au lăudat mai mult tăcerea (Cuviosul Agaton, Arsenie), care este graiul veacului viitor (Sfântul Isaac Sirul).

(Ieromonah Petroniu TănaseChemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 69-70)

,, Pocăiește-te omule „

Iar păcătosul se tot gândeşte că nimeni nu îl vede şi, ascunzându-se de ochii oamenilor prin întunericul nopţii sau pustietatea locului, socoate că nu e zărit de nimeni.

Ochiul lui Dumnezeu a văzut tot; îngerul păzitor şi conştiinţa au fost martori. Vei merge cândva la Judecată şi atunci toate cele ascunse se vor vădi; martori ce nu pot fi mituiţi vor sta de faţă şi vei rămâne fără cuvânt. Osânda va rămâne de neschimbat. Un singur mijloc poate abate acest sfârşit de neînlăturat: pocăinţa. Uşa spre ea este deschisă. Grăbeşte-te să intri până n-a sunat ceasul care te izbeşte când nu te aştepţi, curmând şi păcatele tale, dimpreună cu orice nădejde de a afla milă.

(Sfântul Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 52)

A unsprezecea carte a Vechiului Testament: Cartea a treia a Regilor

Transfiguration of the Savior, a cathedral in Chisinau – Moldova

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a unsprezecea carte a Vechiului Testament: Cartea a treia a Regilor.

(mai mult…)

A zecea carte a Vechiului Testament: Cartea a doua a Regilor

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a zecea carte a Vechiului Testament: Cartea a doua a Regilor.

(mai mult…)

Duminica a XXXII-a după Rusalii, a lui Zaheu Vameșul

„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut și a zis către el: Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și el, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toți cârteau și ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”.Luca 19, 1-10 (mai mult…)

Tânărul, deznădejdea și Xenia cea minunată

Un preot din California de Nord slujea într-o parohie compusă din foști creștini evanghelici convertiți la Ortodoxie. Pe când parohia aceasta încă nu era ortodoxă, veneau aici dintre cele mai diverse tipuri de oameni pentru a asculta citindu-se din Evanghelie. Într-o zi, lângă casa lor de rugăciune s-a oprit un tânăr cu o motocicletă. Înfățișarea îl prezenta a fi un pierde-vară, dar el își dorea sincer să-L cunoască pe Hristos. (mai mult…)

Acatistul Sfintei Xenia din Petersburg

Rugaciunile incepatoare: Slava Tie Dumnezeul nostru… Imparate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Preasfanta Treime… Tatal nostru… Ca a Ta este imparatia… Apoi troparele: Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi… Slava… Doamne, miluieste-ne pe noi… Şi acum… Usa milostivirii deschide-o noua… Apoi Simbolul Credintei: Cred intru unul Dumnezeu… (mai mult…)

Sfânta Cuvioasa Xenia din Petersburg 6 februarie

Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat de câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg. (mai mult…)

Ксения Петербургская. Житие блаженной Ксении Петербургской.

ВИНА МУЖЧИНЫ в грехе АБОРТА. Протоиерей Игорь Фомин

Viața Liturgică. Ce este rugăciunea și de câte feluri este ea?

Ce este Ortodoxia?

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte. (mai mult…)

Fertilizarea in vitro, atac împotriva vieţii şi familiei

Dacă în România se realizează cam 5000 de fertilizări in vitro în fiecare an, numărul copiilor care se nasc vii pe această cale este, însă, cu mult mai mic. Astfel, din 7-8 ovule fertilizate in vitro, 3-4 embrioni sunt implantaţi în uterul femeii. Din aceştia, doi sau trei sunt apoi avortaţi prin reducţie embrionară, pentru ca măcar unul să aibă şanse de a se naşte. Embrionii în exces sunt de obicei distruşi, criogenaţi sau folosiţi în diferite experimente medicale. Dacă ne dorim cu adevărat creşterea natalităţii, de ce nu încurajăm naşterea copiilor pe cale naturală (costurile fiind infinit mai mici), restricţionând prin lege avortul şi interzicând practicile care duc la uciderea a mii de embrioni, deci a atâtor fiinţe nevinovate?
(mai mult…)

A noua carte a Vechiului Testament: Cartea Întâi a Regilor

Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!

Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.

În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a noua carte a Vechiului Testament: Cartea Întâi a Regilor.

(mai mult…)

Biserica Azi. Liturghia cosmică a Sfântului Maxim Mărturisitorul

Cuviosul Maxim Marturisitorul Cinstit la 3 februarie

Cuviosul Maxim Marturisitorul este cinstit în fiecare an la 3 februarie. Sfântul Maxim Marturisitorul s-a născut într-o familie de aristocrați din jurul capitalei Imperiului Roman de Răsărit, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcția de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială și a intrat în Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol. (mai mult…)