Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Adică de propriile sale patimi sau vicii. „Apoi, pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte” (Iacov 1, 15). Oamenii se tem de necazuri, mai ales dacă îi mustră conștiința pentru păcate. Însă ei nu știu că necazurile se fac pricină de izbăvire dacă le primim cu pocăință și smerenie. „[…] Îndreptarea prin necazuri dovedește nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar, prin aceea știm că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri”. (mai mult…)
Stimați vizitatori și cititori ai site-ului și paginii de facebook a Catedralei „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din mun. Chișinău!
Vă informăm cu drag despre lansarea online a cărții „Trepte de pătrundere în esența Sfintei Scripturi” a protoiereului Ioan Plămădeală în colaborare cu clericii bisericii sus-menționate.
În cele ce urmează, vă prezentăm cea de-a patra carte a Vechiului Testament: Numerii.
(Lc. 10, 25) Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
Oricine înțelege pe deplin taina întrupării ar putea să-i spună învățătorului de lege: Dacă într-adevăr ai fi fost priceput în cele ale Legii și în înțelesurile profundei sale învățături, nu ai fi uitat pe Cine încerci să ispitești. Ai crezut că este doar un simplu Om, doar un Om și nu Dumnezeu care s-a făcut văzut în chip omenesc, care cunoaște cele ascunse și care poate privi în inimile celor care vin la El.
Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii conține poate cea mai frumoasă parabolă spusă de Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscută drept parabola Samarineanului milostiv. Aceasta este rostită de Mântuitorul după reamintirea celor două mari porunci care vorbesc despre dragostea de Dumnezeu și dragostea de oameni, în contextul în care un învățător de lege L-a întrebat „cine este aproapele” (Luca 10, 29). Astfel că, Iisus, în chip imaginar, ne spune tuturor cine este cu adevărat aproapele nostru.
Abia ne-am despărțit, în Duminica trecută, de un bogat nemilostiv, neatent la drama săracului din neamul său (Luca 16. 19-31). În firea omului care are se află înscrisă, prin darul lui Dumnezeu, capacitatea de a dărui. Pentru cel avut, a dărui e avuție. E un mod de a elibera hambarul pentru a i se dărui alte roade. Până înțelege că rodul cel mai de preț este bogăția de a dărui. La polul opus, în conștiința socială nu doar de atunci, e samarineanul. Locuitor al Samariei, zonă deloc iubită de iudei, care dispunea de propriul Templu de închinare și de rigorile unei legi religioase proprii, o zonă aflată în conflict deschis cu neamul lui Israel.
Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.
Ades aud zicându-se: Dacă Dumnezeu ar iubi pe cei săraci, n-ar îngădui ca ei să fie săraci. Alţii, văzând un om căzut pradă unei neputinţe, unei boli lungi, întreabă: Ce s-au făcut milosteniile acestora? Ce bunele lor fapte?
Luminătorul și dascălul lumii, stâlpul și întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinței, Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia Siriei, din părinți necredincioși, care țineau de credința cea elinească, însă slăviți și bogați. Tatăl lui era voievod și se numea Secund, iar mama sa, Antuza.
Bucuria de a citi Psaltirea este unică. În fiecare psalm regăsim o învățătură, un sfat bun, o fereastră către cercetarea propriului suflet. În Psaltire se oglindesc simțămintele cele mai adânci ale noastre, se regăsesc gândurile bune și curate cu care să ne sfințim mintea, se dezvăluie taina mântuirii noastre și lucrările sfinte ale iubirii dumnezeiești care ne ocrotește neîncetat.
Omul este trup și suflet. Asta înseamnă că nici una dintre acțiunile sale nu poate fi exclusiv trupească ori exclusiv sufletească. Există o componentă fizică, trupească, a tuturor acțiunilor sufletești și, invers, fiecare mișcare sufletească poate implica într-un fel sau altul trupul. Tăietura care desparte sufletul de trup nu este una clară, curată, ba dimpotrivă. Putem merge până acolo, încât să spunem că nu știm unde se termină trupul și unde începe sufletul.
Noe meșterea la arcă,
Cei din jur se minunau:
„Măi vecine, dar ce barcă
Vrei să faci?” se întrebau.
Cel ce iubește pe Dumnezeu, dacă păcătuiește și se pocăiește, va găsi în El un Judecător blând. Știi prea bine ce-I spune Psalmistul lui Dumnezeu: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea Ta? Adică: Dacă Tu ești aspru cu păcatele noastre, cine se va izbăvi? Apoi adaugă că nu este așa, ci Domnul iartă cu milostivire pe păcătos, și pentru aceasta sfârșește biruitor, zicând: Că la tine, Doamne, este milosivirea (Ps. 129, 3).