Miracolul de pe Tabor

\r\n

\r\n

\r\n

Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama spunea: „Este lumina necreată, neapusă şi neînvinsă şi transcende orice timp şi veac şi aceasta este, socotesc, moştenirea celor mântuiţi”. Creştinii vremurilor noastre care ajung pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă după calendarul neîndreptat, sunt martorii unei minuni ce aminteşte de momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului: pogorârea peste biserica ortodoxă de pe munte a unui nor deosebit. (mai mult…)

Schimbarea la Faţă pe vârful Athonului

Nu pot să nu pomenesc simţirile alese pe care m-am învrednicit şi eu nevrednicul să le trăiesc la prima sărbătoare a Athosului, la care luam parte. Era în ajunul Schimbării la Faţă a Domnului, zi frumoasă, senină şi liniştită. Ajunsesem în vârful muntelui către seară. Soarele se afla ca de o suliţă deasupra orizontului, proiectând până departe pe mare umbra Muntelui, care părea un stâlp uriaş înfipt în mare. În curând apoi s-a afundat în mare, tivind o jumătate de orizont cu o linie strălucitoare de lumină. (mai mult…)

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos: Tâlcuiri patristice

    Schimbarea la Faţă a lui Hristos de pe Muntele Tabor a avut loc cu puţin timp înainte de Patimi, mai precis, cu patruzeci de zile înainte ca Hristos să pătimească şi să fie răstignit. De altfel, scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu, pentru a nu se face şovăielnici la vederea celor ce aveau să se petreacă în zilele următoare.

\r\n

(mai mult…)

GÂNDURI PENTRU INTELECTUALI: UNII NU ÎNDRĂZNESC

„Faptele Apostolilor” istorisesc că în vremea când ucenicii Domnului erau prigoniţi de jidovi, de fri-că, nimeni nu îndrăznea să se alăture cetei lor. Un fenomen asemănător se observă şi în vremea noastră. Astăzi o mulţime de intelectuali refuză să intre în ceata creştinilor practicanţi, refuză să vină la picioarele amvonului şi să îngenuncheze înaintea altarului. Pierdut-au oamenii aceştia credinţa? Aflat-au împotriva religiei argumente şi obiecţii de nebiruit? Sau se îndoiesc de dovezile dumnezeiești ale Creştinismului? Unii poate că da, dar nu toţi. Mulţi se ţin departe de practicile religioase din timiditate: nu îndrăznesc să se manifeste creştini.

\r\n

(mai mult…)

Pustnicul bătrân şi ucenicul (“Русалка”)

\r\n

Pustnicul bătrân şi ucenicul (“Русалка”) – desen animat ortodox

\r\n

Acest desene animat extraordinar a fost realizat de regizorul Alexandr Petrov.

Despre viața în Hristos

Suferința Suferința în vremurile noastre este limbajul comun al omenirii. Suferința este întotdeauna foarte benefică dacă o primim cum trebuie. Dacă facem din durerea suferinței energie pentru convorbirea noastră cu Dumnezeu, atunci suferința devine foarte prețioasă, fie că este o suferință de bunăvoie sau fără de voie. […] Și, desigur, atunci când suferim pe nedrept, durerea acestei suferințe este de mare preț înaintea lui Dumnezeu și poate să susțină dialogul nostru cu Domnul, de la Care vom primi vindecare, vom primi totul și nu vom duce lipsă de nimic.

\r\n

(mai mult…)

Dumnezeiasca dragoste în învățătura Cuviosului Porfirie

Dragostea și dumnezeiescul eros, ca dimensiune a vieții duhovnicești, sunt elementele care pecetluiesc întreaga învățătură a cuviosului Porfirie, după care, de altfel, a fost orientată întreaga sa viață. De aceea, deseori spunea că ,,dacă iubeşti, trăieşti în armonie, în bună înţelegere cu ceilalţi, şi nici nu îţi dai seama bine de asta. Nu vezi nici maşinile de pe stradă, nici lumea din jurul tău, nu vezi absolut nimic. Îl ai în suflet pe cel pe care îl iubeşti. Trăieşti, eşti bucuros iar acest lucru îţi dă avânt, te inspiră în tot ce faci. Nu este acesta un lucru de dorit pentru noi toţi? Gândiţi-vă ce minunat ar fi ca cel pe care Îl avem în sufletul nostru tot timpul să fie Hristos Însuşi! Hristos în mintea ta, Hristos în inima ta, Hristos în toată existenţa ta, pretutindeni Hristos”. De altfel, el însuşi ne confirmă că toate acestea nu sunt simple teorii, ci este propria sa experienţă de viaţă, sunt propriile sale trăiri: ,,Eu, cu acestea mă îndeletnicesc. Încerc să descopăr cum pot să-L iubesc şi mai mult pe Hristos. Nu mă satur de această dragoste. Cu cât Îl iubeşti mai mult pe Hristos, cu atât ai impresia că nu Îl iubeşti îndeajuns şi tânjeşti să Îl iubeşti din ce în ce mai mult. Şi, fără să îţi dai seama, urci tot mai sus, tot mai sus…”.

\r\n

(mai mult…)

Sfinții 7 Mucenici Macabei, cu mama lor Solomoni şi dascălul lor Eleazar (1 – 14 august)

Mai înainte de a începe povestirea pătimirii sfinţilor mucenici care s-a scris pe pământ în cărţile Macabeilor, iar la ceruri în cărţile vieţii veşnice , este lucru cuviincios să povestim, pe scurt, ca o înainte cuvântare, începutul tulburării Ierusalimului, care a fost în anii aceia, şi a prigonirii celor ce păzeau cu dreaptă credinţă legea lui Dumnezeu. Această prigonire s-a ridicat mai întâi de către învăţătorii de lege cei mincinoşi şi de către arhiereii Ierusalimului cei iubitori de stăpânire. Apoi, prin îngăduinţa lui Dumnezeu care se mâniase, a fost înmulţită de neamurile cele necurate care stăpâneau pe evrei şi care au umplut Sfânta Cetate de sânge, iar locurile sfinte ale lui Dumnezeu, de urâciuni. (mai mult…)

Pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci

Această sărbătoare provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1/14 august, o părticică din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată, cu sobor şi alai de sărbătoare la Biserica Sfânta Sofia, unde rămânea, spre mângâierea şi cinstirea credincioşilor, până la 14/27 august, când era readusă la palat. Aceasta se făcea, se pare, în amintirea arătării Sfintei Cruci, la biruinţa marelui Constantin, asupra lui Maxenţiu, la podul Milvius, de pe râul Tibru (312), precum şi a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de către Sfânta Elena, la Ierusalim.

\r\n

După o altă tradiţie, această sărbătoare este legată şi de biruinţa, în aceeaşi zi, a binecredinciosului împărat Manuil Comnenul (1143 – 1180) asupra turcilor, cu puterea şi lumina Cinstitei Cruci a Domnului.

\r\n

Cu Maica Domnului în concediu!?

Tocmai am pășit în luna lui Gustar, ultima redută a verii. Chiar dacă soarele toropește la amiază, deja dă semne că şi-a cam pierdut vigoarea din zilele lui Cuptor. Diminețile se arată puţintel răcoroase, pâclele – coborând peste repezișurile de brădet ori deasupra văilor domoale ale pâraielor – par mai stăruitoare. Lanurile de grâu, ondulând odinioară înspicate, acum sunt treierate, căci truditorii ogoarelor se grăbesc a le pregăti în vederea arăturilor de toamnă. Zilele îşi păstrează încă fierbințeala, însă deasupra fânețelor liniștite plutește un freamăt cuminte, uscat, tulburat din vreme în vreme de mulțimea gângăniilor agitate de soarele dogoritor.

\r\n

(mai mult…)

Aviz

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Mun. Chișinău, șos. Balcani 7) anunță concurs pentru suplinirea locurilor vacante în corul bisericii. Este nevoie de voci de bărbat: bas, bariton, tenor etc., și de voci de femeie: alto, mezzo-soprano, soprano etc. Creștinii interesați pot afla mai multe detalii la telefonul: 079521040    (Prot. Arcadie)

Cum trecem peste dureri

Printre cele mai grele lucruri de pe pământ este şi acela de a vorbi despre durere. Şi de a încerca să predici celor aflaţi în suferinţă ridicarea din boală, din necaz. Este imposibil, dacă nu şi ipocrit să teoretizezi pe marginea durerii, atunci când ea este trăită la limita suportabilităţii. S-ar părea că nu există nimic de care să te agăţi atunci când suferi. Şi totuşi, există o scăpare. Plasa de salvare este Iisus Hristos, Cel care a suferit incomparabil mai mult decât orice om de pe pământ.

\r\n

(mai mult…)

Familia unui preot ortodox din America

Copil fiind, am crescut într-o casă cu credințe amestecate. Tatăl meu provine dintr-o străveche familie de evrei așkenazi din Polonia. El crede că provenim dintr-o familie de preoți evrei (Cohen). Cu toate acestea, membrii familiei mele din partea tatălui sunt atei declarați. Bunicul meu credea în Dumnezeu și era șeful masonilor din Statul New York. Bunica mea era atee și socialistă activă. Unul dintre prenumele mele este Karl, în cinstea fratelui ei – iar fratele ei a fost numit așa după Karl Marx. Tatăl meu însuși este un ateu convins, cu toate că merge la o sinagogă reformată unde rabin este o femeie lesbiană. Am crescut aproape fără nici o influență evreiască: doar spuneam împreună, în fiecare an, o rugăciune în ebraică, de Hannuka, atunci când aprindeam menorah. Toate rudele din partea tatei sunt atee. În prezent, sunt singurul din familia mea care crede în vreun fel în divinitate.

\r\n

(mai mult…)

Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh

În vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Săi ca să intre în corabie  şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-Se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au spăimântat, zicând că este o nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzându-i îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului (Matei 14, 22-34).

\r\n

(mai mult…)

Viaţa Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Pe vremea împărăţiei păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creştinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătăţii închinării la idoli. Atunci s-a făcut mare prigonire pretutindeni asupra celor ce credeau în Hristos. Deci mulţi mărturisitori ai preasfântului nume al lui Iisus Hristos au fost ucişi. Intre aceştia a pătimit pentru Hristos şi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, din cetatea Nicomidiei, care se află în părţile Bitiniei. Acest slăvit între mucenici şi răbdător de chinuri al lui Hristos, s-a născut în cetatea Nicomidiei, din tată de neam bun, cinstit şi bogat, cu numele Evstorghie şi din maica sa, Euvula.

\r\n

(mai mult…)

Hristos ne oferă libertate deplină

\r\n

Omul devenit rob patimilor. Dumnezeu l-a creat pe om tînar, sănătos, frumos şi nemuritor. Toate functiunile îi erau perfecte. Pe deasupra, era liber sufleteşte, dar si din punct de vedere social. Citim în referatul biblic că a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; dupa chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie (Facere 1, 27). Fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, era liber. Tot Scriptura ne mai spune că, la sfîrşitul creației, a privit Dumnezeu toate cîte a făcut şi, iată, erau bune foarte(Facere 1, 31).

\r\n

(mai mult…)

Lucrează în duminici şi sărbători şi vin peste ei nenorocirile

\r\nAstăzi, cu părere de rău, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfinţenie, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toată săptămîna, iar duminica era nelucrare. Acum nu lucrează nici sîmbăta. Dar trăiesc duhovniceşte mai mult, sau păcătuiesc mai mult? Dacă şi-ar direcţiona timpul lor spre cele duhovniceşti, oamenii ar fl altfel, ar fi mai adunaţi. 

\r\n

Noi, oameni nenorociţi ce suntem, pe toate le facem în paguba celor duhovniceşti, adică îl nedreptăţim pe Hristos. Mirenii orice lucru îl au de făcut, duminica se hotărăsc să-l facă. Caută vreo duminică pentru lucrul acesta, vreo sărbătoare pentru celălalt, şi astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea după aceea de la Sfinţi? Duminica este zi de corvoadă? Chiar şi o mică slujire de ar vrea să ne facă cineva, să o facă, dar nu duminica.

\r\n

(mai mult…)

Fățarnicul

Cînd te întîlnești cu el, îți strînge mâna între amîndouă palmele sale. Îți zîmbește cu căldură și orice îi spui aprobă și te admiră. Vorbește de rău pe cei care crede că-ți sunt dușmani. Laudă pe cei pe care-i crede că-ți sunt prieteni și te proslăvește pe tine, pe deasupra tuturor. Cînd e vorba de vreo virtute, se dă exemplu pe sine. Dacă se întîmplă să se întîlnească cu vreun preot, îi arată pravoslavnicia sa și răutatea care zace în lume. Dacă vorbește cu vreun necredincios, bîrfește și pe preoți și Sfînta Biserică. Cînd merge la Sfînta Biserică, nu cumpără numai o lumînare, două mari, ci ia un snop de lumînărele mărunte. Le aprinde și le împarte prin toate sfeșnicele. Calcă rar de la o Sfîntă Icoană la alta. Se închină larg și se roagă cu ochii închiși, șoptind cu oftaturi, dar aceasta cînd este lume multă în Sfînta Biserică.

\r\n

(mai mult…)

Pocăința ajută să dispară răul

Atunci când cerem pocăinţă de la Dumnezeu pen­tru lume, să ne punem şi pe noi înşine printre aceia care au greşit şi să nu spunem: “Ajută lumea care este păcătoasă“. Cei trei tineri s-au născut în robie şi cu toate acestea n-au spus: “Cu ce suntem noi vinovaţi?”, ci au spus:“Pe dreptate suferim, trebuia şi mai multe să suferim“. Vorbeau ca şi cum ar fi fost şi ei printre cei ce au călcat poruncile lui Dumnezeu mai înainte de robia babilonică, ca şi cum ar fi fost şi ei părtaşi la păcat, în timp ce erau nevinovaţi, căci încă nu se născuseră. Cât mă mişcă rugăciunea ce au făcut-o atunci când se aflau în mijlocul văpăii cuptorului! „Drept eşti, Doamne, în tot ce ai făcut cu noi… că am păcătuit şi am făcut fărădelege… şi acum nu suntem vrednici să deschidem gura noastră. Nu ne părăsi pe noi până în sfârşit… şi nu întoarce mila Ta de Ia noi, pentru Avraam cei iubit al Tău”.

\r\n

(mai mult…)

Alegerea

Trecând  în veşnicie, creştinul speră la mila lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletul său. Ateul vede după moarte doar întunericul fără de sfârşit. Dar prin pronia dumnezeiască şi necredinciosul vine la credinţă. S-a întâmplat această istorie în teribilii ani ‘30 ai secolului trecut. Ca un vârtej de sânge au venit numeroasele arestări. Se închideau mănăstirile, se distrugeau bisericile, preoţii erau torturaţi şi împuşcaţi. Într-un mic orăşel de provincie, părintele Ioan, un diacon de parohie, de vârstă mijlocie, imediat după săvârşirea Liturghiei a fost obligat să se prezinte în faţa anchetatorului.

\r\n

(mai mult…)

1 2 … 253 254 255 256 257 258 259 260 261 … 305 306